Tulburare bipolară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Tulburarea afectivă bipolară, cunoscută în trecut și ca psihoza maniaco-depresivă sau psihoza periodică reprezintă o tulburare mintală ce constă în modificarea anormală și de lunga durată a dispoziției afective, energiei și abilității de funcționare a unei persoane. Astfel, apare succesiunea episoadelor depresive cu episoadele maniacale. Spre deosebire de variațiile de zi de zi ale stării afective ale unei persoane normale de-a lungul vieții, simptomele acestei boli sunt mult mai severe. O forma mai ușoară se numește ciclotimie.

Simptome și manifestări[modificare | modificare sursă]

Boala maniaco-depresivă se caracterizează printr-o alternanță de stări depresive și de exaltare. Aceste ”urcușuri” și ”coborâșuri” sunt perfect identificabile; între fiecare dintre ele, bolnavul își regăsește comportamentul normal.

Numită în trecut psihoză maniaco-depresivă, această boală debutează cel mai adesea între 25 și 45 de ani (ea poate, mai rar, să înceapă înaintea vârstei de 20 de ani sau după vârsta de 50 de ani). Ia o formă zisă ”unipolară”, atunci când persoana este doar depresivă, sau o forma ”bipolara”, atunci când aceasta este alternativ maniacă și depresivă. Această diferențiere este totuși contestată de anumiți psihiatri.

Depresia maniacală este frecventă, afectând 5% din populație în forma sa unipolară (femeile sunt cele mai vizate) și 1% în forma bipolară (în acest caz bărbații sunt la fel de predispuși ca și femeile).

Natura Bolii[modificare | modificare sursă]

Psihoza maniaco-depresivă (PMD) a fost definită la sfârșitul secolului al XIX-lea de către un psihiatru german, Emil Kraepelin. Acest medic clasa boala în rândul psihozelor numite funcționale. Termenul de psihoză funcțională trimitea pe atunci la două noțiuni:

  • psihoză, căci raportarea bolnavului la realitate era afectată;
  • funcțională, în măsura în care nu poate fi evidențiată nicio leziune la nivelul creierului prin examene complementare. Astăzi s-a constatat că persoanele afectate de această tulburare, în afara unui episod de criză, au o funcționare cât se poate de normală. Nu pot fi prin urmare considerați psihotici.

În schimb, se presupune - și există numeroase studii în acest sens - că există alterări neurobiologice în timpul acceselor boli; acționând asupra lor, prin intermediul medicamentelor, această afecțiune poate fi tratată eficace. Aceste observații diverse i-au determinat pe psihiatri să considere boala maniaco-depresivă drept o tulburare de dispoziție.

Simptomele bolii[modificare | modificare sursă]

Se caracterizează prin repetarea acceselor de depresie (care iau o forma ”clasică”) sau de exaltare patologică (accese maniace). În limbajul curent, cuvântul ”maniac” este utilizat pentru a desemna o persoană ordonată, scrupuloasă și dependentă de obișnuințe mărunte, puțin ridicole. În psihiatrie, dispoziția unei persoane maniace se degradează în sensul unei exaltări bolnave. Complet în largul său în societate, maniacul devine familiar cu toată lumea și nu mai respectă regulile obișnuite ale bunei purtări. Poate face numeroase cumpărături, adesea inutile și negândite, până în punctul de a ajunge la dificultăți financiare. Maniacul este hiperactiv și nu poate sta prea mult într-un loc, nu suportă să nu aibă nimic de făcut și își fixează mai multe proiecte, fără a putea să le ducă la bun sfârșit.

Un anumit număr de semne fizice sunt, de asemenea, prezente: diminuarea duratei somnului, pierderea apetitului, antrenând o pierdere în greutate, oboseală, care apar mai târziu. Ca și în cazul depresiei, un acces maniacal netratat poate evolua spontan către vindecare la capătul mai multor luni. Dar consecințele profesionale, familiale și sociale ale acestui tip de criză sunt unele care impun un tratament rapid.

Evoluția și prognosticul[modificare | modificare sursă]

Persoanele maniaco-depresive au accese depresive sau maniacale succesive, repetabile și, între fiecare episod al bolii, ele își regăsesc o funcționare psihologică absolut normală. Numărul acceselor este imposibil de prevăzut. Este de altfel legat de diferiți factori, precum evoluția naturală a bolii, personalitatea și vârsta pacientului, evenimentele care au loc de-a lungul existenței sale, contextul general. Unele persoane dezvoltă un episod maniaco-depresiv la intervale de 20 de ani, în timp ce la altele se înlănțuie an după an.

Ca urmare a acestor crize afective - individul cu această tulburare poate uneori strica relațiile familiale,de prietenie și profesionale, are probleme la locul de muncă, performanțe scăzute, putând ajunge chiar la sinucidere.

Prognosticul acestei boli depinde de altfel, înainte de toate, de personalitatea bolnavului. Acesta va avea o mare influență asupra calității îngrijirii medicale, asupra modului în care bolnavul va utiliza mijloace pe care psihiatrul i le poate pune la dispoziție pentru a trata accesele, a limita consecințele lor și preveni accesele ulterioare. Aceste mijloace sunt la ora actuală foarte eficace. Boala maniaco-depresivă frecventă poate fi gravă prin consecința acceselor. Prognosticul se bazează deci, înainte de toate, pe o supraveghere psihiatrică regulată și pe o bună colaborare dintre pacient și medic.

Cauzele[modificare | modificare sursă]

Ca multe boli care țin de domeniul psihiatriei, originea bolilor maniace-depresive nu este cunoscută cu certitudine. Studii din ce în ce mai numeroase înaintează ipoteza unei origini genetice: mai multe gene pot provoca într-adevăr o prostă funcționare a neurotransmițătorilor din creier, care reglează dispoziția. Aceste disfuncționalități se pot manifesta în favoarea evenimentelor dificile.

Vezi și[modificare | modificare sursă]