Flautul fermecat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Opere de Wolfgang Amadeus Mozart
Wolfgang-amadeus-mozart 1.jpg

Flautul fermecat (conform titlului original Die Zauberflöte) este o operă în două acte a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba germană de J.E. Schikaneder. Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la "Burgtheater", la data de 30 septembrie 1791, sub conducerea muzicală a compozitorului.

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I[modificare | modificare sursă]

Statuie reprezentând personajul Papageno, în faţa teatrului de operă din Gent, Belgia

Fiind urmărit de un monstru, prințul Tamino își pierde cunoștinta. Cele trei Doamne îl salvează dar, la trezirea sa, păsărarul Papageno se laudă că el a făcut-o. Doamnele reapar, nu numai pentru a-l pedepsi pe păsărar pentru minciună, dar și pentru a încredința lui Tamino portretul fiicei Reginei nopții, pe care acesta va trebui să o salveze de temutul Sarastro. Însăși Regina vine să întărească această rugăminte. Tamino primește ca armă un flaut fermecat, iar Papageno un joc de clopoței. În tărâmul lui Sarastro, Pamina suferă din cauza paznicului Monostatos, care o dorește. Papageno apare și îi spune că Tamino o va salva. De la un Preot, Tamino află că Sarastro nu este un tiran, ci un mare învățat. În fine, cei doi tineri se vor întâlni, dar gărzile îl conduc pe Tamino la Sarastro. Acesta îi explică lui Tamino că Pamina este protejată de el împotriva influenței nefaste a Reginei. Cei doi nu se vor putea uni decât dupa ce vor trece prin Templul Încercărilor.

Actul II[modificare | modificare sursă]

În fața preoților, Sarastro arată că Tamino și Pamina sunt sortiți unul altuia. Prima încercare este Tăcerea, pe care Tamino o învinge, nu însă și Papageno. Regina nopții vrea s-o convingă pe Pamina să-l ucidă cu un pumnal pe Sarastro, dar ea refuză. Între timp, lui Papageno, o bătrână oribilă îi oferă să bea apă, spunând că-i este iubită. La sunetul flautului, Pamina se apropie și, neînțelegând tăcerea lui Tamino, se crede părăsită. Preoții anunță o a doua încercare, sfătuindu-i pe cei doi tineri să-și ia rămas bun. Pentru că Papageno a greșit, are de ales între bătrânică sau pedeapsă. Resemnat, acceptă căsătoria și are surpriza să vadă, alături de el, o încântatoare Papagena. Paminei, care vrea să se sinucidă, trei mesageri îi spun că Tamino o iubeste, oprind-o de la gestul fatal. Probele care urmează vor fi trecute de amândoi - Apa și Focul. În sunetul flautului, ei le înfruntă victorioși, în aclamațiile triumfătoare ale întregii asistențe. Papageno, rămas singur, vrea să se spânzure, dar cei trei mesageri îl sfătuiesc să cânte din clopoței. Deîndată Papagena reapare spre fericirea lui. Degeaba mai încearcă Regina nopții să se răzbune. Întreaga ei suită va fi înghițită de întunericul etern. Într-o strălucitoare lumină, Tamino și Pamina sunt primiți de Sarastro, care îi unește în sunetele vocilor celeste.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
  • Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
  • Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol.IV, București, 2002

Legături externe[modificare | modificare sursă]