Seppuku

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[[wiki]]

Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în ianuarie 2007

[modifică] Seppuku

Actul seppuku constă în inserarea tăişului sabiei în stomac, apoi persoana care înfăptuieşte această sinucidere, continuă prin tăierea de-a lungul abdomenului. Actul este dus la sfârşit după ce o persoană care asistă acest act, termină sinuciderea prin tăierea capului celui care se sinucide. Seppuku este o ceremonie sacră care îşi are rădăcinile în perioada antică a Japoniei şi care a rămas rezervată doar clasei privilegiate a samurailor. Când un conducător murea, subordonaţii acestuia îl urmau prin seppuku pentru a-şi dovedi loialitatea şi demnitatea. Seppuku mai era folosit şi ca mijloc de corectare a unei greşeli printr-o moarte onorabilă.

În Japonia modernă, actul de sinucidere a căpătat noi forme şi înţelesuri. Actul seppuku din opera modernă a căpătat o trăsătură anti-modernă, evidenţiată de personajele literare ale lui Yukio Mishima şi de propria sa sinucidere.

Seppuku în societatea japoneză a culminat la sfârşitul perioadei Meiji, când generalul Nogi Maresuke şi soţia sa s-au sinucis, după moartea împăratului Meiji, în 1912. Pentru generalul Nogi, seppuku nu a însemnat doar urmarea stăpânului în moarte, ci şi o cale de a-şi recăpăta onoarea, pe care el credea că o pierduse o dată cu pierderea războiului Seinan. În vreme ce acest exemplu de seppuku prezintă actul în esenţa lui, modernizarea Japoniei a încurcat interpretarea şi înţelesurile acestor acte rituale. De exemplu, Ogai, în lucrarea sa din 1914 “Incidentul de la Sakai” descrie un act de seppuku realizat în grup, în 1868, în faţa unui consul francez, în semn de compensaţie pentru un incident ambiguu care s-a soldat cu moartea a 16 soldaţi francezi. Realizarea foarte naturală a actului, descrisă de Ogai, i-a tulburat pe martorii francezi atât de mult încât aceştia au luat-o imediat la fugă spre port. În acest caz, seppuku este mai mult decât o moarte onorabilă, este totodată un mod de a afirma autoritatea japoneză asupra Occidentului nou întâlnit.

În 1970, sinuciderea dramatică a lui Mishima a imitat acest ritual antic. La fel ca personajul principal din romanul său “Patriotism”, Mishima foloseşte seppuku pentru a prezenta fără ezitare naţionalismul şi loialitatea sa faţă de sistemul imperial. Actul seppuku al lui Mishima a expus o dorinţă covârşitoare de a controla viaţa şi moartea, care se asemăna cu încrederea sa în superioritatea militară. Stilul de viaţă milităresc al lui Mishima este evidenţiat de faptul că a trimis la timp editurii ultima parte a romanului său, “Marea Fertilităţii” în ziua în care şi-a făcut seppuku. Actul său de seppuku a fost încărcat cu afecţiunea sa pentru reînvierea unui ideal romanticizat al samurailor. Prin această demonstraţie, Mishima spera ca Japonia să recunoască romanticismul martiriului său şi să se întoarcă la vechiile tradiţii. Deşi societatea japoneză a respins actul seppuku al lui Mishima considerându-l o ruşine, Occidentul a fost mai mult decât binevoitor în a-l accepta pe Mishima ca reprezentant al adevăratului spirit al societăţii japoneze. Acest lucru pare a se datora concepţiei Occidentului că Japonia ar fi caracterizată de nostalgia unui stil de viaţă al trecutului idilic, şi nu ar primi bine procesul de modernizare.

Spre deosebire de stilul de viaţă al lui Mishima, personajul principal din “Confesiunea unei măşti” suferă din cauză că nu poate controla evenimentele din viaţa sa. Deşi se aseamănă cu Mishima prin pasiunea sa pentru sânge şi masculinitate, protagonistul romanului nu împărtăşeşte devotamentul lui Mishima pentru ordinea sistematică. Chiar atunci când se referă la moarte, personajul principal spune: “nu este nevoie să fac chiar eu asemenea acţiuni decisive, din moment ce sunt înconjurat de o recoltă bogată de moduri de a muri - moarte într-un raid aerian, moarte la locul de muncă, moarte în serviciul militar, moarte pe câmpul de luptă...un criminal care a fost condamnat la moarte nu se sinucide”. Toate scenele de moarte pe care protagonistul din “Confesiunea unei măşti” şi le imaginează, sunt scene în care personajul nu are control asupra morţii sale, deşi el aşteaptă cu nerăbdare orice rău care i-ar putea ieşi în cale. Dorinţa personajului de a muri nu este ghidată de nici un sentiment de înstrăinare modernă, ci de dorinţa de sânge şi violenţă şi de credinţă că acest lucru este romantic.

În societatea modernă, seppuku reprezintă o dorinţă anti-modernistă de a se întoarce la trecut.

Bibliografie: P.M., „Seppuku şi jisatsu în literatura japoneză modernă”, „Studii nipone” (An I, nr. 1, 2000)