Henric al II-lea al Sfântului Imperiu Roman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Henric II
Pentru alte sensuri, vedeți Henric al II-lea.

Henric al II-lea (6 mai 97313 iulie 1024), cel Sfânt, fost cel de-al cincilea și ultimul conducător al dinastiei saxone sau Ottoniene. A fost încoronat Rege al Germaniei în 1002, Rege al Italiei în 1004 și Sfânt Împărat Roman în 1014 la Roma.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

A fost fiul lui Henric al II-lea de Bavaria, nepotul lui Otto cel Mare. Deoarece acesta s-a revoltat contra predecesorilor lui Henric, acesta a petrecut mare parte din copilărie în exil, ceea ce a făcut ca acesta să fie foarte apropiat de biserică, unul dintre locurile de refugiu preferențiale. După împăcarea tatălui său cu regenții lui Otto al II-lea acesta revine pe tronul ducal bavarez, iar la moartea acestuia, Henric devine duce de Bavaria cu numele de Henric al IV-lea în 995. În 1002, în timp ce se îndrepta spre Roma pentru a-l ajuta pe vărul său, Împăratul Otto al III-lea să recucerească orașul, acesta din urmă moare. știind că succesiunea va fi disputată, Henric intră în posesia însemnelor regale iar în 7 iunie 1002 este încoronat Rege al Germaniei la Mainz.

În următorii ani își consolidează puterea în Germania după care revine în Italia și recuperează coroana de Rege de la Arduin ce fusese numit rege de o fracțiune opusă lui Henric. Este încoronat la Pavia pe data de 15 mai 1004. În 1013 Arduin se răscoală din nou iar Henric revine în Italia, în anul următor fiind încoronat Împărat la Roma de către Papa Benedict al VIII-lea. În 1020 revine în Italia pentru o a treia campanie împotriva bizantinilor din sudul peninsulei.

Cea mai importantă acțiune a sa ca împărat a fost în domeniul ecleziastic, acesta reformând relațiile dintre biserică și stat, și administrația ecleziastică din imperiu. A susținut episcopii în fața călugărilor, ajutându-i pe aceștia să își definească controlul asupra unor teritorii vaste. Pentru a evita problemele de moștenire, a susținut puternic celibatul, ceea ce a făcut ca episcopii să fie loiali împăratului de la care primeau puterea. În 1007 a fondat Dioceza de la Bamberg, un important centru de educație și artă.

A murit în 1024, nelăsând urmași, probabil datorită unui jurământ de castitate luat împreună cu soția sa Cunigunde de Luxemburg. A fost ultimul membru al dinastiei Ottoniene, fiind urmat de Conrad al II-lea, primul monarh din dinastia Salicilor, strănepotul uneia dintre fiicele lui Otto cel Mare. Este canonizat sfânt în 1146 probabil în timpul lui Clement al II-lea.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Henric II
Duce de Bavaria
995 - 1005

Succesor:
Henric V


Predecesor:
Otto III
Rege al Germaniei
1002 - 1024

Succesor:
Conrad II


Predecesor:
Otto III
Sfânt Împărat Roman
1014 - 1024

Succesor:
Conrad II


Predecesor:
Arduin
Rege al Italiei
1004 - 1024

Succesor:
Conrad II