Gepizi
Gepizii au putut să se instaleze în Transilvania de vest, Banat și culoarul Oltului într-o perioada în care administrația și armata Imperiului Roman din Dacia romană își mutase centrul de greutate la sud de Dunăre, facilitând infiltrarea regatului gepizilor din Panonia de Est în Transilvania de vest, mai ales prin văile râurilor curgătoare spre vest. Pe baza dovezilor arheologice, se presupune că o curte regală gepidă s-ar fi aflat la Apahida.
Gepizii au fost un popor migrator până la așezarea în nord-estul Bazinului Panonic. Ei erau de origine balto-germanică, de origini comune cu goții, sedentarizați pe teritoriul de astăzi al Panoniei de Est și al Transilvaniei vestice și a căror prezență relativ îndelungată în regiune le conferă o importanță în descifrarea istoriei României în perioada antichității târzii și a evului mediu timpuriu.
Patria originară a gepizilor s-a aflat inițial în regiunea Mării Baltice, nu departe de estuarul Vistulei, de unde în migrația lor spre sud triburile gepide au ajuns prin Carpații Nordici în nord-estul Panoniei.
Cuprins |
[modificare] Gepizii și migrația popoarelor prin Dacia postromană
Gepizii s-au așezat, în decursul așa numitei perioade a migrației popoarelor (în germană Völkerwanderung), în nordul-vestul Daciei postromane, care, după retragerea romană aureliană, a devenit teritoriu de tranzit pentru numeroase etnii migratoare barbare, începând cu goții. După invazia hunilor în Panonia (375 - 453) gepizii devin, împreună cu ostrogoții, vasali și mercenari în oastea lui Attila. După moartea acestuia, gepizii s-au revoltat împotriva foștilor lor stăpâni, hunii, slăbiți de înfrângerile suferite în ultimele raiduri de pradă și jaf prin Europa. Învingători asupra resturilor hunice, gepizii iau în stăpânire Panonia de Est și vestul Daciei postromane, romanii din Imperiul Roman de Răsărit de la sud de Dunăre neîmpotrivindu-se se pare.
[modificare] Gepizii panonici în Vest-Transilvania
Existența unei părți a regatului panonic al gepizilor în Transilvania de vest și nord-vest (circa 454-567 e.n.) a fost interpretat de unii istorici ca „restabilire” a raporturilor federale ale Daciei postromane cu Imperiul Roman de Răsărit, existente pe timpul goților. Așezările gepizilor în Dacia de vest, au fost multiple, ele fiind prelungiri ale regatului gepid panonic, și concentrate mai ales pe văile râurilor Criș, Mureș, Bega și Timiș, extinzându-se pe văile Someșului și Arieșului în imediata apropiere a Clujului de azi, la Apahida, localitate care ar fi servit drept capitală a regatului gepid. Aici a fost descoperită necropola atribuită căpeteniei princiare gepide creștine Omharus (OMHARIVS, OMARIVΣ, AVD-OMARIVΣ, Audomharjaz, latinizat Omharius). Unii istorici au sugerat speculativ că toponimul Ardeal ar proveni de la numele regelui gepid Ardaric.[necesită citare]
Stăpânirea lor s-a extins din regiunea panonică până spre partea centrală a Daciei postromane până la Olt și Carpații răsăriteni, parte care fusese cel mai mult romanizată în timpul dominației romane, în timp ce partea de la est de Olt și în afara arcului carpatic s-a aflat, după retragerea hunilor, preponderent supusă migrațiilor triburilor slave.
Exceptând Dacia de nord-vest, unde își aveau o capitala regală, gepizii și-au extins structurile politice și asupra teritoriului sud-panonic de lângă Sirmium și Singidunum în dreapta Dunării, care fusese teritoriu dominat de ostrogoți. Acest nou context geopolitic a generat ostilități cu ostrogoții și cu Imperiul Roman de Răsărit.
Pe de altă parte, prezența gepizilor în Transilvania vestică trebuie luată în considerare cu reținere. „Pe baza descoperirilor arheologice, se poate afirma că gepizii au locuit efectiv doar o mică parte din Dacia Traiană, respectiv în Crișana și Transilvania, marea lor majoritate rămânând în Câmpia Tisei, deci în Bazinul Panonic. Prezența lor în aceste zone, atestată de marile așezări (cum ar fi acelea de la Morești pe Mureș - jud. Mureș, Șeica Mică - jud. Sibiu, Porumbenii Mici - jud. Harghita, Cipău - jud. Covasna), trebuie privită cu oarecare discernământ, întrucât se știe că acestea își încep evoluția înainte de venirea gepizilor, și unele urme arheologice certifică doar "împrumuturi reciproce în ceramică ori obiecte de metal".[1] De asemenea, unele surse consideră mormintele princiare de la Apahida ca fiind ostrogote, nu gepide (ibidem).
[modificare] Condominiul avaro-gepid
În cele din urmă, Pannonia gepidă a fost ocupată temporar de longobarzi, care, aliați cu avarii turcici euroasiatici, au distrus regatul gepizilor existent aici (566). Avarii câștigă în cele din urmă supremația în Bazinul Panonic și nord-vestul Daciei, iar triburile longobarde au migrat mai departe în Italia (568), sub conducerea lui Alboin. Resturile gepizilor s-au asimilat avarilor și altor populații panonice sau vest-transilvane.
În secolul al VII-lea, scriitorii bizantini foloseau încă pentru zona Oltenia-Banat și numele de Gepidia. Ultima menționare a gepizilor a fost făcută în secolul al IX-lea, când încă mai exista un rest de populație gepidă care a supraviețuit ca popor supus avarilor.
[modificare] Regi ai gepizilor
- Fastida, cca. 250
- Ardaric, cca. 454
- Gunderit
- Trapstila, cca. 488
- Trasericus, cca. 505
- Mundonus
- Elemund, cca. 549
- Thurisind, cca. 552
- Cunimund, cca. 560
[modificare] Situri arheologice gepide în Transilvania
În localitatea Vlaha, o necropolă a fost descoperită în august 2004 cu 202 morminte datând în secolul al VI-lea d.Hr. laolaltă cu piese de ceramică, articole de bronz și o armură. O altă necropolă bogată în rămășițe arheologice a fost descoperită la Miercurea Sibiului. Alte necropole au fost descoperite la Morești, județul Mureș, Noșlac, județul Alba, Brateiu, Sibiu, Șeica Mică, județul Sibiu, Timișoara, situl Freidorf (cod NAR 155252.03).
La Turda a fost descoperit un mare mormânt gepid numit și „Franziska”. Alte obiecte de podoabă și cult gepide au fost descoperite la Someșeni și Șimleul Silvaniei.
[modificare] Referințe
- ^ Vasile Chirică, Românii în imperiul avar, cartea a IV-a, capitolul II, nota 1, Regimul noului august Iustinian, în Nicolae Iorga, Istoria Românilor, vol. II, ed. a II-a, București, Editura enciclopedică, 1992, p. 233)
[modificare] Bibliografie
- "Daten der Weltgeschichte", Chronik-Verlag, ISBN 3-577-14627-3.
- Jordanes: e-text
- "The Kingdom of the Gepids", in: Lászlo Makkai and András Mócsy, editors, 2001. History of Transylvania, II: István Bóna, "From Dacia to Erdöelve: Transylvania in the period of the Great Migrations (271-896)"
- István Boná, A l'aube du Moyen Age: Gépides et Lombards dans le bassin des Carpates, Budapesta, Corvina Press, 1976 [1974], ISBN 963-13-4494-0.
- Florin Curta, The Making of the Slavs: History and Archaeology of the Lower Danube Region, c. 500 – 700, Cambridge, Cambridge University Press, 2001, ISBN 0-521-80202-4.
- Alexander Sarantis, "War and Diplomacy in the Justinianic Balkans: the Gepid threat and imperial responses", Proceedings of the 21st International Congress of Byzantine Studies, London, 21 – 26 August 2006, v. 3, Farnham, Ashgate Publishing|Ashgate, 2006, ISBN 978-0-7546-5740-8.
- Apahida Artefacts
