Polifonie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Polifonia este modalitatea de creație muzicală pe mai multe voci (muzicale), fiecare reprezentând o linie melodică proprie, care realizează împreună o muzică expresivă, bine conturată.

Apariția și dezvoltarea polifoniei în muzica cultă[modificare | modificare sursă]

După o perioadă îndelungată de monodie (cântatul pe o singură voce), începuturile polifoniei (cântatul pe mai multe voci), în secolele IX-X-XI, reprezintă un triumf al lumii sonore, cu noi posibilități de expresie, incomparabile. O primă formă este “organum”: cântatul pe două voci – diafonie, vocea de bază fiind numită “cantus firmus”, iar cea suprapusă este cea “organală”. Această voce, cu timpul, devine tot mai independentă și tot mai ornamentală și poartă numele de „discant“.

Începând cu secolul XII se adaugă o a doua și o a treia voce de discant, fapt care accentuează dinamica mișcării vocilor și impune conturarea a două procedee de creație polifonică: imitația și contrapunctul.

Polifonia combină voci de

Diferitele forme ale polifoniei sunt:

  • Contrapunctul. Polifonia cuprinde concomitent mai multe imagini sau mai multe aspecte ale unei singure imagini. Ea își are originea în creația populară și a căpătat o dezvoltare largă și variată în muzica cultă.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]