Émile Borel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Émile Borel

Émile Borel (n. 7 ianuarie 1871 - d. 3 februarie 1956) a fost un matematician și om politic francez, cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în diverse domenii ale matematicii moderne ca: topologie, teoria măsurii și teoria probabilităților.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în Saint-Afrique[1], ca fiu al unui pastor protestant.

Încă de mic a dovedit reale înclinații către matematică.

Este absolvent al Școlii Normale Superioare (École Normale Supérieure). În 1893 obține doctoratul în matematică. Obține gradul de profesor universitar de matematică și dedică cercetării.

De asemenea, a fost conferențiar la Facultatea de Științe din Lille, director la Școala Normală Superioară și în 1909 devine profesor la Sorbona.

În Primul Război Mondial a adus mari servicii armatei franceze prin înființarea unei secții de reperare prin sunet.

A fost prieten cu Édouard Herriot, președintele Consiliului Franței, cu Paul Painlevé, care a fost premier, cu Paul Valéry și cu Gaston Darboux.

A fost profesor al matematicienilor români: Caius Iacob, Gheorghe Țițeica, Simion Stoilow, Ovidiu Țino, Octav Onicescu.

A călătorit mult prin Europa și prin diverse țări ca: Egipt, Liban, Iran, China, Argentina, Uruguay, Brazilia și India.

Émile Borel s-a stins din viață în 1956 la Paris.

Funcții deținute[modificare | modificare sursă]

Învățământ și cercetare[modificare | modificare sursă]

  • 1905: președinte al Societății de Matematică din Franța (Société Mathématique de France);
  • 1909: catedra teoriei funcțiilor la Facultatea de Științe din Paris;
  • 1910 - 1920: director adjunct al Școlii Normale Superioare
  • 1921: catedra de probabilitate și fizică-matematică;
  • 1921: membru al Academiei de Științe;
  • 1933: vicepreședinte al Academiei de Științe;
  • 1934: președinte al Academiei de Științe;
  • 1946: membru al Biroului Longitudinilor;
  • 1948: președinte al comitetului științelor în cadrul UNESCO

Alte funcții[modificare | modificare sursă]

  • deputat de Aveyron
  • ministru al Marinei.

Contribuții[modificare | modificare sursă]

Borel a fost un analist și este considerat unul dintre fondatorii teoriei funcțiilor (a scris o celebră monografie în acest domeniu) și al teoriei moderne a mulțimilor.

Împreună cu René-Louis Baire și Henri Lebesgue, a fost unul din precursorii teoriei măsurii și aplicațiilor acesteia în teoria probabilităților. De asemenea, a urmărit introducerea metodei intuiției și spiritul matematic modern. Este creatorul jocurilor psihologice și al jocurilor strategice.

Recunoaștere și apreciere[modificare | modificare sursă]

  • Medalia Rezistenței (Médaille de la Résistance) cu rozetă
  • Prima medalie de aur a Centrului Național pentru Cercetări Științifice pentru întreaga sa activitate;
  • 1901: Premiul Poncelet;
  • 1904: Premiul Vaillant;
  • 1905: Prix Petit d'Ormoy;
  • 1938: Marele Premiu al Științelor Matematice (Grand Prix des Sciences Mathématiques);
  • 1945: Crucea de Război (Croix de guerre);
  • 1950: Marea Cruce a Legiunii de onoare (Grand-Croix de la Légion d'honneur);
  • 1954: Premiul Osiris
  • Doctor Honoris Causa al mai multor universități străine.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • 1894: Sur quelque points de la théorie des fonctions
  • 1897: La théorie des fonctions
  • 1898: Leçons sur la théorie des fonctions
  • 1900: Leçons sur les séries entières
  • 1901: Leçons sur les fonctions divergentes
  • 1903: Algèbre
  • 1905: Leçons sur les fonctions de variables réelle et les dévelopments en série de polynômes
  • 1913: Le Hasard
  • 1917: Leçons sur les fonctions monogènes uniforme d'une variable complexe
  • 1921: L'Espace et le temps
  • 1921: La théorie du jeux
  • 1922: Méthodes et problèmes de la théorie des fonctions
  • 1924 - 1934: Traité du calcul des probabilités et ses applications.

Borel a publicat peste 300 de lucrări științifice, din care 50 au caracter filozofic.

Lucrările sale au constituit obiectul cercetărilor matematicienilor români: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Aurel Angelescu, Florin Vasilescu, Gheorghe Călugăreanu și alții.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ O localitate situată în sudul Franței.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]