Utilizator:Țetcu Mircea Rareș Arhivă discuții 2014-2021

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Modificarea articolului Tâmna[modificare | modificare sursă]

As putea va rog sa stiu de ce ati inlaturat partea cu Ferma Serban? Daca vi s-a parut publicitar, putem reformula, insa in nici un caz nu acest a fost scopul. As vrea insa sa stiu motivul modificarii? Pentru adaugarea acelui paragraf am facut o vizita speciala pentru prima data la acea ferma. Multumesc, --Maria Mavrodin (discuție) 7 iulie 2017 20:46 (EEST)

Ați intuit corect, sună a publicitate mascată, mă îndoiesc că ferma respectivă e vreun obiectiv turistic de importanță națională sau locală. Era o oră târzie, altfel orice administrator ar fi înlăturat afirmația respectivă. Aici afirmațiile se referențiază, nu se fac pe baza impresiilor personale. Aduceți măcar un link din presa locală care să ateste importanța fermei respective. Cealaltă afirmație, din primul alineat, era eronată, nu există biserici de lemn monument istoric pe raza comunei Tâmna, există o singură biserică, de zid, iar expresia pe care o tot folosiți, „locată”, nu există în limba română.--Țetcu Mircea Rareș 7 iulie 2017 22:14 (EEST)

Biserici de lemn din Toplița[modificare | modificare sursă]

Nu-mi dau seama dacă există articole pentru Cod:LMI:HR-II-m-A-12989 și Cod:LMI:HR-II-m-A-12990. Văd că în lista pentru Hunedoara nu sunt trecute deloc. Puteți verifica vă rog dacă există sub alte nume? Mulțumesc.--Strainu (دسستي‎)  1 decembrie 2014 16:24 (EET)

Sunt în listă. Poți să pui codurile la articole dacă ai chef.--Țetcu Mircea Rareș 1 decembrie 2014 19:33 (EET)

Leordeni, Mureș[modificare | modificare sursă]

Care sunt motivele pentru care ați considerat că moficiările efectuate de mine în articolul Leordeni trebuie înlăturate?--Kulja~rowiki (discuție) 25 iunie 2015 23:24 (EEST)

Modificările tale sunt de multe ori din păcate tendențioase. Și o să detaliez: poți să adaugi informații în articol liniștit, nu m-a deranjat ce ai adăugat, ci faptul că ai denaturat lucrurile care erau deja în articol și ai schimbat poza. Eu am pozat și inclus pe wikipedia peste 100 de biserici reformate, unitariene, romano-catolice, mai multe decât orice ungur wikipedist. Lor li se adaugă vreo 50 de castele și conace care au aparținut unor nobili maghiari. Am făcut-o pentru că ele fac parte dintr-o moștenire culturală comună, valoroasă, a acestui ținut. Istoria e complicată, cu multe exagerări și mistificări de ambele părți. Acolo unde bisericile maghiare sunt monumente istorice le-am inclus chiar eu în infocasete, chiar dacă în multe localități maghiarii erau minoritari. Dar modificările cu tentă etnică, șovină, mă enervează și nu vor duce decât la un război de reverturi. Ex: cimitirul din Leordeni așa se numește oficial: Cimitirul Eroilor Români, nu „cimitirul soldaților”. Soldații nu sunt nord-coreeni sau din Papua-Noua Guinee, sunt români. În poze apar toate pietrele funerare, sunt nume românești. Cât de bine se odihnesc ei la umbra bisericii reformate, sau cât de fericiți sunt enoriașii maghiari că cimitirul se află lângă biserică, asta e altă poveste. Alt exemplu: la Luduș, oraș majoritar românesc, ai trântit trei poze mari, toate cu biserica reformată. Când am adăugat Lupa Capitolina, primul impuls a fost să o scoți. Asta e o atitudine părtinitoare, cum ți s–a atras atenția și la articolul despre Târgu–Mureș la momentul respectiv. Și sursele ar putea fi contestate, pentru că sunt toate ale unor istorici maghiari, dar nu m–am atins de ele. Însă propagandă etnică exagerată, n–am de gând să înghit, chiar dacă unii dorm pe aici în papuci, pentru că nu ești singurul care o face, mai ai niște confrați, pe la alte județe. Ajunge cât se face pe wikipedia maghiară sau cea engleză.--Țetcu Mircea Rareș 25 iunie 2015 23:55 (EEST)

În acestă cale cer să revocați afirmația că sunt "șovn" și aș face "propagandă etnică". Totodată, solicit să numai faceți referire la etnia mea în niciun fel de context. Pe Wikipedia sunt un utilizator ca orcine altul. Niciodată nu am modificat un articol tendențios din răuvoință sau din ideologie politică. Articolele Târgu Mureș sau Leordeni nu sunt proprietăți private, sunt articole comune modificate de zeci de oameni. Întotdeauna am preferat să utilizez poze despre monumente sau clădiri istorice. În cazul Leordeni cu siguranță nu puteți reproșa nimic, deorece pe poza respectivă se vede atât biserica construită în 1894 cât și cimitirul din 1944. Dvs. ați șters informații utile despre istoria satului și bisericii. Motivul pentru care am considerat să cer surse pentru cimitirul ostașilor a fost faptul că este un lucru greu de crezut că cimitirul respectiv să se află lângă biserica reformată (chiar dacă așa este). Dvs. ați fi putut pune sursă la cimitir sau ați fi putut modifica din nou, cel mai bine ar fi fost să sesizați mie așa cum ați fi trebuit să sesizați pentru mine orice neregularitate real sau nereal legat de numele meu. --Kulja~rowiki (discuție) 26 iunie 2015 08:41 (EEST)

Si adica.... de ce este greu de crezut ca Cimitirul Eroilor Români se afla langa biserica reformata? Cand mergeti la biserica reformata va puneti ochelari de cal sa nu vedeti cimitirul pe langa care treceti din cauza propriilor convingeri alimentate istoric de oameni de bine? Dar daca astazi cand globalizarea isi face simtita efectele, pe partea cealalta a bisericii reformate va apărea Cimitirul Chinezilor din România, ce veti face? Mai puneti o pereche de ochelari de cal? Asybaris aport 26 iunie 2015 09:38 (EEST)

Copyright[modificare | modificare sursă]

Noi încercăm să respectăm drepturile de autor peste tot, dar și să impunem celorlalți respectarea condițiilor noastre minimale. Facem asta și colectiv atunci când apare o problemă majoră, dar fiecare din noi poate acționa oricând în acest sens în cazuri particulare. Dacă vedeți materiale ale dumneavoastră care au fost copiate fără respectarea licenței, puteți să nu vă limitați la a-i contacta pe autorii care au copiat. Puteți merge la furnizorul lor de hosting; dacă acesta este din Statele Unite, atunci puteți invoca o lege specială valabilă acolo, și numită DMCA, prin care unui furnizor i se poate cere în baza unor dovezi pertinente ale deținerii drepturilor de autor, eliminarea pe loc prin orice mijloace a conținutului afectat, fără intervenția directă a autorităților. Vedeți la en:Wikipedia:Standard license violation letter niște formate uzuale de mesaje de adresat în cazul acesta. În ultimă instanță, puteți să vă adresați și justiției. —Andreidiscuţie 1 iulie 2015 11:02 (EEST)

Mulțumesc pentru răspuns, dar tot complicat e, cum aflu furnizorul de hosting atunci, de exemplu aici http://www.bisericidelemn-valeasomesului.ro/ ?--Țetcu Mircea Rareș 1 iulie 2015 16:14 (EEST)
Pentru identificare puteți folosi servicii de tip „Whois”, cum ar fi acesta. Acolo completați „www.bisericidelemn-valeasomesului.ro” (copy-paste din câmpul de adresă), iar căutarea vă duce la: [1]. (Puteți construi adresa URL și direct în câmpul de adresă.) Acolo vă spune că providerul este The Endurance International Group Inc. din SUA, Pennsylvania - Perryopolis. O căutare pe net a „The Endurance International Group Inc.” vă duce la [2], unde are „CONTACT -> MEDIA & PR” -> press@endurance.com . --Turbojet 1 iulie 2015 19:53 (EEST)
Sau puteți contacta direct departamentul legal, la adresa de la [3]--Strainu (دسستي‎)  7 august 2015 12:34 (EEST)

Biserica_de_lemn_din_Prisaca[modificare | modificare sursă]

Avei cumva vreo fotografie cu troița eroilor din curtea bisericii?--Strainu (دسستي‎)  7 august 2015 12:30 (EEST)

S-ar putea, dar e ca și cum aș căuta acul în carul cu fân, sunt sute de MB de poze. Referitor la copyright, mi s-a răspuns, dar mi s-au cerut atâtea acte și declarații încât mi se pare o pierdere de timp. Toate adresele de contact sunt false, iar primarul din Ileanda mi-a spus că numărul topo de casă respectiv, la care e înregistrată asociația, nu există. Asta spune tot.--Țetcu Mircea Rareș 7 august 2015 13:10 (EEST)

Bună ziua, Țetcu Mircea Rareș Arhivă discuții 2014-2021. Aveți mesaje noi la Discuție_Utilizator:Strainu. Strainu (دسستي‎)  16 septembrie 2015 12:07 (EEST)
Puteți șterge această notificare oricând doriți îndepărtând formatul {{Mesaj}}.

Felicitări[modificare | modificare sursă]

Sincere felicitări pentru fotografierea bisericii din Cojani. Sunt foarte mișcat de poze, și de starea actuală a bisericii. --Mihai (discuție) 3 octombrie 2015 03:31 (EEST)

Mitropolitul Olteniei este singurul ierarh ortodox care mi-a refuzat aprobarea de fotografiere spunându-mi, „cu dragoste frățească” (sunt cuvintele lui), că de popularizarea bisericilor se ocupă Mitropolia Olteniei, prin editura proprie (bineînțeles pe bani). Sunt multe lucruri care nu vor să fie văzute, așa că a fost ambiția mea, ca la 40 de grade, să îi arăt mitropolitului că un om liber se poate plimba pe moșia lui, bisericile fiind ale comunităților locale, nu ale sale. Pictura bisericii din Cojani arată extraordinar având în vedere în ce hal a fost lăsată, de mai bine de șapte ani.--Țetcu Mircea Rareș 3 octombrie 2015 14:17 (EEST)-

Dublură[modificare | modificare sursă]

Aveți și dvs. câteva:

Fă ce crezi că trebuie făcut cu ele, nu mă pricep, în mod normal trebuiau să apară cu link de la lista de monumente, eu acolo le caut. Și tu mai aveai una, biserica din Senereuș, o făcuse copilul din Arad mai devreme. Oricum toate astea sunt la kg, mai târziu vor trebui transformate în articole adevărate.--Țetcu Mircea Rareș 12 octombrie 2015 18:40 (EEST)

OK, le unesc. Legăturile din listă le pun când rulez robotul, nu se pun automat.
Apropo de articole adevărate, la Biserica Sfinții Arhangheli din Cotiglet / Biserica_de_lemn_din_Cotiglet v-ați suprapus cu Bogdan. vă rog să le uniți dvs., nu pot fi lăsate așa. După ce le uniți pot uni eu istoricele.--Strainu (دسستي‎)  16 octombrie 2015 22:41 (EEST)

Propunere pentru ștergere a paginii Mormântul lui Aurel Vlaicu[modificare | modificare sursă]

Are loc o discuție al cărei scop este de a vedea dacă articolul Mormântul lui Aurel Vlaicu creat de dumneavoastră poate fi păstrat în enciclopedia noastră în conformitate cu politicile proiectului sau urmează să fie șters.

Articolul va fi analizat și discutat în pagina Wikipedia:Pagini de șters/Mormântul lui Aurel Vlaicu până se va ajunge la un consens, toată lumea fiind binevenită să participe la discuție. În propunere se face referire la politicile și îndrumările relevante. Discuția se concentrează pe referințele bibliografice de calitate și pe politicile și îndrumările noastre.

Articolul poate fi în continuare modificat pe durata discuției, în special în scopul îmbunătățirii lui pentru a trata problemele ridicate. Vă rugăm, însă, să nu înlăturați formatul {{șterge}} din antetul articolului și să nu-l redenumiți înainte de finalizarea discuției și ajungerea la un consens pe tema titlului. //  Gikü  vorbe  fapte  (TW) 18 octombrie 2015 18:09 (EEST)

Mișu Popp[modificare | modificare sursă]

Va supun atentiei articolul Misu Popp la care lucrez de ceva vreme. Va rog daca aveti timp, disponibilitate sau placere ca in peregrinarile dumneavoastra prin Ardeal, daca treceti pe la Sacele sa mergeti si pe la Biserica Adormirea Maicii Domnului pentru ca acolo este treaba de facut. Daca veti citi articolul veti vedea ca sunt 67 de picturi murale facute de Misu Popp. Imagini cu picturile de acolo sunt inexistente practic pe net. Am preluat cateva din ele de la Vatasianu si Elena Popescu dar sunt de o calitate inferioara, este mult spus, mai ales ca sunt alb negru. Ar fi pentru wikipedia o ocazie deosebita ca prin imaginile color care stau sa fie asteptate si prin articolul pe care l-am injghebat eu, sa puna cititorului la dispozitie materiale de calitate. Similar ar mai fi si Biserica din Campulung Muscel. V-am apelat stiind de damblaua wikipedista de care ati dat dovada si de care sufar si eu. Va multumesc. Asybaris aport 10 decembrie 2015 11:34 (EET)

Plăcerea exista, dar din păcate în momentul ăsta eu sunt aproape o legumă, am ajuns să umblu cu bastonul prin casă și lucrurile nu cred că se vor schimba. Asta se datorează tot damblalei wikipediste și celor multe întâmplate anul ăsta, care până la urmă erau un risc asumat. Nu intru în detalii, că nu mai are rost. Câmpulung era în plan demult, acum rămâne un fel de utopie pentru vremuri mai bune, iar la Săcele se va putea poza doar cu aprobarea expresă a mitropolitului Streza, unde șansele sunt 50%, numai că Mitropolia Ardealului nu are nici măcar un fax funcțional.--Țetcu Mircea Rareș 10 decembrie 2015 12:10 (EET)

Urări[modificare | modificare sursă]

Vă doresc să aveți parte în noul an de mai multă sănătate, pe cât posibil liniște, mai multă mulțumire și mai multă putere de muncă ! --Accipiter Q. Gentilis(D) 31 decembrie 2015 23:45 (EET)

Mulțumesc pentru urări, aceleași lucruri vi le doresc și dumneavoastră. Premisele din păcate sunt nefavorabile, doar speranța moare ultima.--Țetcu Mircea Rareș 1 ianuarie 2016 00:32 (EET)

La mulți ani![modificare | modificare sursă]

Un An Nou cu sănătate, bucurii alături de cei dragi și pace în suflet. La mulți ani! -- Nicu Farcaș(mesaj) 1 ianuarie 2016 11:32 (EET)

Mulțumesc, Nicule! Un An Nou mai bun, ție și familiei și tot ce îți dorești.--Țetcu Mircea Rareș 1 ianuarie 2016 11:41 (EET)

Biserica de lemn din Sălciva[modificare | modificare sursă]

Biserica asta a fost mutată în 2012 în Călărași. Ați putea vă rog să vă ocupați de recategorisirea articolului și a commons:Category:Wooden church in Sălciva și mutarea în formatele care trebuie? Sunteți mult mai familiar cu structura proiectului și v-ați descurca mai bine ca mine. Mulțumesc.--Strainu (دسستي‎)  29 februarie 2016 23:24 (EET)

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Obârșa[modificare | modificare sursă]

Există diferențe majore între articol și listă. Sunteți sigur că biserica aceasta e cea clasată?--Strainu (دسستي‎)  24 aprilie 2016 22:18 (EEST)

Biserica trecută în listă nu mai există de foarte multă vreme. Este un nou exemplu care relevă acuratețea și profesionalismul cu care sunt alcătuite aceste liste. Biserica din articol este construită pe locul celei vechi și i-a moștenit o parte din patrimoniul mobil. Aceeași poveste și la bisericile din Leauț și Dobroț, biserici care nu mai există decât în scriptele unora de la Ministerul Culturii. Eu nu am făcut altceva decât să prezint ce există la fața locului, dar în acte ele sunt monumente istorice.--Țetcu Mircea Rareș 24 aprilie 2016 23:11 (EEST)

Propunere pentru ștergere a paginii Biserica Sf. Nicolae din Vrâncioaia[modificare | modificare sursă]

Are loc o discuție al cărei scop este de a vedea dacă articolul Biserica Sf. Nicolae din Vrâncioaia creat de dumneavoastră poate fi păstrat în enciclopedia noastră în conformitate cu politicile proiectului sau urmează să fie șters.

Articolul va fi analizat și discutat în pagina Wikipedia:Pagini de șters/Biserica Sf. Nicolae din Vrâncioaia până se va ajunge la un consens, toată lumea fiind binevenită să participe la discuție. În propunere se face referire la politicile și îndrumările relevante. Discuția se concentrează pe referințele bibliografice de calitate și pe politicile și îndrumările noastre.

Articolul poate fi în continuare modificat pe durata discuției, în special în scopul îmbunătățirii lui pentru a trata problemele ridicate. Vă rugăm, însă, să nu înlăturați formatul {{șterge}} din antetul articolului și să nu-l redenumiți înainte de finalizarea discuției și ajungerea la un consens pe tema titlului. Strainu (دسستي‎)  31 august 2016 13:07 (EEST)

Casa lui Iuliu Hossu din Milaș[modificare | modificare sursă]

Salut Mircea! N-ai fotografiat cumva casa natală a lui Iuliu Hossu de la Milaș? Edificiul este într-o stare avansată de paragină. --Mihai Andrei (discuție) 10 septembrie 2016 01:01 (EEST)

Mi-a scăpat atunci. Dacă voi mai reuși să ajung vreodată în acea parte de județ, căci sănătatea mi-e la pământ, o trec pe agendă.--Țetcu Mircea Rareș 10 septembrie 2016 01:08 (EEST)
Dacă vei mai avea ce... În orice caz, însănătoșire grabnică! --Mihai Andrei (discuție) 10 septembrie 2016 01:10 (EEST)
Din păcate glaucomul nu se vindecă, așa că întrebarea e dacă voi mai vedea ce...Românii din păcate sunt nepăsători și își uită adevăratele valori. La Bădăcin măcar sunt mult mai organizați, este o comunitate greco-catolică mică, dar unită, și îl comemorează pe Maniu în fiecare an.--Țetcu Mircea Rareș 10 septembrie 2016 01:15 (EEST)
La Milaș casa natală a lui Iuliu Hossu s-a surpat, iar acum este un morman de ziduri. --Mihai Andrei (discuție) 10 septembrie 2016 01:24 (EEST)

Mulțumiri[modificare | modificare sursă]

Bună seara! Activez de câțiva ani pe Wikipedia, dar n-am scos, din păcate, capul din pătrățica mea cu subiecte care mă interesează. Acum o oră am dat din întâmplare, urmând link-ul categoriei Clădiri și structuri din județul Bihor, de o adevărată comoară, și mă refer la articolele, dar mai ales la fotografiile dumneavoastră. Nu știu cum să vă mulțumesc, sunt excepționale! Sunt cu adevărat emoționat că am cunoscut, chiar și așa, indirect, un om deosebit ca dumneavoastră. Plecăciuni! --Nenea hartia (discuție) 24 septembrie 2016 21:27 (EEST)

Mulțumesc, în lumea asta bolnavă în care trăim, puțini sunt cei care mai observă lucrurile astea. Sunt alte județe din Ardeal mult mai bine reprezentate, de fapt aproape complet acoperite: Cluj, Maramureș, Hunedoara, pe Bihor am lucrat sporadic. Din păcate, cum nu mai văd aproape deloc, ce s-a făcut până acum rămâne moștenirea mea spirituală, deși nu mi-ar fi ajuns încă 10 vieți să fac ce aș fi vrut să mai fac. Eu v-am urmărit în schimb, faceți o treabă bună, în condițiile în care sunt sporturi de echipă mult mai solicitante și spectaculoase decât fotbalul, atât de nemeritat mediatizat.--Țetcu Mircea Rareș 24 septembrie 2016 22:57 (EEST)


Vânători Neamț[modificare | modificare sursă]

Dacă aveți ocazia, puteți să vă uitați pe cele 4 biserici de lemn din Vânători de la Format:Biserici_de_lemn_din_Neamț și să le puneți codurile? La cimec văd că toate ar fi monumente, dar au niște coduri foarte ciudate care nu prea corespund cu Lista monumentelor istorice din județul Neamț și cu ce e prin articole. Mulțumesc.--Strainu (دسستي‎)  25 septembrie 2016 00:25 (EEST)

Poate mâine, acolo a fost Bogdan Ilieș, care oricum nu o să mai răspundă. Abia acum am văzut că există de fapt o categorie cu pozele încărcate anul acesta, din care lipsesc o mulțime de poze încărcate cu robotul, din motive care îmi scapă, ex.: https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Biserica_reformat%C4%83_din_Horoatu_Crasnei https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Biserica_%E2%80%9ESf%C3%A2ntul_Dumitru%22din_Poieni

Lipsesc pentru că ați folosit campania wlm-ro. Pentru că anul ăsta n-am mai organizat WLM, organizatorii internaționali mi-au cerut să fac altă campanie, care se numește monuments-ro. Puteti înlocui campaign=wlm-ro cu campaign=monuments-ro în adresa unde încărcați și va merge la fel, Nu trebuie să vă faceți însă probleme, imaginile sunt unde trebuie și vor fi puse în listă de robot dacă nu le puneți dvs.--Strainu (دسستي‎)  25 septembrie 2016 01:27 (EEST)

Eu manual nu o să am răbdare să o fac niciodată, am văzut absolut întâmplător pentru că vechiul expert de încărcare nu mai mergea, cel puțin în seara asta. Ideea este să fie undeva unde pot fi văzute în toată lumea, pentru asta au fost făcute, nu pentru bani. Cine vrea să o facă, o face și fără.--Țetcu Mircea Rareș 25 septembrie 2016 01:39 (EEST)

Nu înțeleg, ce nu mai mergea? Ar trebui ca și vechiul expert să meargă. De la ce monument era poza și cum ați încercat să o încărcați?
Pozele ajung în exact aceleași categorii și în listă ca în anii trecuți, nu s-a schimbat nimic din acest punct de vedere. --Strainu (دسستي‎)  25 septembrie 2016 01:43 (EEST)

Vechiul expert de încărcare de la campania wlm-ro. Am încercat de 4 ori, la momente diferite, iar ultima dată am încercat direct de la LMI Bihor, nu folosesc de obicei butonul din liste. Atunci a mers.--Țetcu Mircea Rareș 25 septembrie 2016 01:56 (EEST)

Da, rămăsese la Wikipedia:Trimite fișier. Acum merge?--Strainu (دسستي‎)  25 septembrie 2016 02:10 (EEST)

Albumele de Nikolai Noskov[modificare | modificare sursă]

Buna ziua Țetcu Mircea Rareș! Vă rugăm să adăugați la coperta albumului de Nikolai Noskov Po poyas v nebe [4], Bez nazvaniya [5], Dișu tișinoi [6]! Vă mulțumim! --92.100.18.122 (discuție) 26 septembrie 2016 17:24 (EEST)

Am răspuns pe pagina de discuții a Dvs. //  Gikü  vorbe  fapte  luni, 26 septembrie 2016 19:12 (EEST)

De verificat[modificare | modificare sursă]

Biserica de lemn Buna Vestire din Poiana Largului--Strainu (دسستي‎)  16 decembrie 2017 11:31 (EET)

Când voi fi în stare o să îl refac; modificarea e puerilă, am apucat să o văd când a fost făcută.--Țetcu Mircea Rareș 16 decembrie 2017 14:53 (EET)

Am Rezolvat Rezolvat la modul minimalist, problema. --Accipiter Q. Gentilis(D) 17 decembrie 2017 00:33 (EET)

Arhangheli[modificare | modificare sursă]

Domnule Țetcu, afirmația că arhanghelii ai fi cei mai mari vestitori de bine, precum și aceea că Mihail ar fi cel dintâi sfânt sanctificat de Dumnezeu, sunt niște tâmpenii. Dacă vreți să le puneți înapoi în articol, n-aveți decât. Vă doresc un an nou fericit. --Mihai Andrei (discuție) 2 ianuarie 2018 02:28 (EET)

Trebuie să lămuresc un lucru, pentru liniștea altora de aici: eu nu sunt vreun propagandist ortodox; sunt nepot de protopop ortodox care făcuse seminarul greco-catolic și a ajuns preot ortodox pentru că vremurile au fost cele care au fost. Și cu toate astea, și el și taică-meu și eu am fost hăituiți permanent de securitate. De la bunicul meu, când a murit, a luat parohia din Cetatea de Baltă, Ioan Fărcaș, actualul protopop unit de Blaj, cel care a avut grijă să își vâre și fiul, pe Irineu, în pâine și care acum e preot în Germania. Îl cunosc bine pe Fărcaș, aș putea spune multe, dar prefer să mă abțin. Am scris peste 3000 de articole despre monumente, multe erau cioturi. Istoricul bisericii din Băcâia a fost preluat de la preot, cuvânt cu cuvânt, în multe locuri ei sunt singura sursă de informații, un compromis pentru a putea scrie ceva despre biserica respectivă. Acel istoric reflectă și nivelul de pregătire și cel intelectual al persoanei respective. Am avut de a face cu ierarhii ortodocși și clerul ortodox în general, sunt multe lucruri pe care nu le agreez, dar nu le pot schimba eu. Eu nu sunt salariatul wikipediei. Am sacrificat timp, toată sănătatea și foarte mulți bani și regret sincer că am făcut toate lucrurile astea. Acum e însă prea târziu și nu pot să mai îmi las toată munca baltă. Vă pot înțelege starea de revoltă și de lehamite, pentru că am trăit-o aici de nenumărate ori, dar acum simțiți pe propria piele autismul administrației wikipediste, din care faceți parte, și nivelul de implicare specific acestei nații. Vă apreciez orizontul intelectual, dar ani de zile ați avut același stil impulsiv, de băgat pumnul în gură, ca al celui cu care v-ați contrat. Iar destule modificări sunt cu tentă. Nu se repară niște nedreptăți istorice forțând lucrurile. Și apropo de modificarea de la Geoagiu [7], aveți un coleg pe aici [8] care ține morțiș să ne spună, de multe ori și când nu e cazul, „vechea biserică greco-catolică”. Mie lucrurile astea nu îmi plac.--Țetcu Mircea Rareș 2 ianuarie 2018 03:23 (EET)
Domnule Țetcu, activitatea dumneavoastră benefică ați făcut-o din dăruire și idealism, așa încât cred că nu aveți ce regreta. Desigur că roadele nu se văd imediat, dar fiți sigur că ele există. Apreciez contribuțiile și onestitatea dumneavoastră. Pe domnul protopop Fărcaș îl cunosc. În afară de faptul că și-a plasat fiul la München, face și lucruri bune. Își îndeplinește și el misiunea, probabil că înțelegeți ce spun. BRU, ca și BOR de altfel, au devenit un fel de agenții de stat. Cât despre mine, se poate că am fost uneori prea exigent sau poate chiar prea aspru. Am fost încântat acum 15 ani de acest proiect și cred că am contribuit la direcția sa bună. Proiectul este un exemplu pozitiv de activism civic în cel mai bun sens al cuvântului, segment din care faceți parte și dumneavoastră. În pragul centenarului 1918-2018 și-a făcut loc un segment mânat de patriotism etnocentric și exclusivist. Acești colegi nu înțeleg că o identitate puternică nu se teme de denumiri concurente (cu privire la inscripționarea localităților în infoboxuri bunăoară) etc. În orice caz, spiritul unei enciclopedii libere s-a diluat în ultima vreme, sub impresia autoritarismului care-și face simțită prezența în estul, în vestul și în sudul îndepărtat al României (mă refer la Rusia, Ungaria și Turcia). Este pe undeva firesc ca societatea românească să nu rămână imună la asemenea tendințe. Mi-aș fi dorit ca acest proiect să rămână un reper de liberalism democratic, așa cum era în pragul aderării României la UE. În fine, cred că faza aceasta care înclină spre exclusivism etnocentric, este una trecătoare, iar proiectul își va găsi echilibrul în sensul toleranței și încrederii în sine și în ceilalți. Vă cer un sfat, ca de la cineva cu experiență. În ultimul timp mă simt în colegiul administratorilor acestui proiect cum trebuie să se fi simțit Doina Cornea ca membră în CFSN-ul lui Ion Iliescu. Credeți că ar fi potrivit să mă retrag, pentru a nu gira direcția despre care am vorbit, sau credeți că ar fi mai bine să rămân, ca reprezentant al altui orizont. Aștept cu interes părerea dumneavoastră. În final vă încredințez convingerea mea că nu acum, ci peste 50, 100 sau 200 de ani, cititorii se vor delecta și se vor bucura citind contribuțiile și dezbaterea noastră de idei. Numai bine, --Mihai Andrei (discuție) 2 ianuarie 2018 13:40 (EET)

Nu doresc să se retragă nimeni, nu asta e soluția, nu aș renunța vreodată în ruptul capului dacă aș simți că am dreptate și nici nu am făcut-o, deși am luat pentru asta destui pumni în cap pe tot parcursul vieții. În ceea ce privește denumirile localităților vă susțin părerea. Cât am fost în stare am bătut aproape fiecare sat din Ardeal. Transilvania este un ținut extrem de complex din punct de vedere istoric și cultural și fiecare etnie și-a adus contribuția la această nemaipomenită moștenire culturală comună. E greu atunci când zeci de ani ți-au fost băgate în cap tot felul de inepții, să digeri realitatea. Nu pot spune că mă dau în vânt după „conlocuitorii” maghiari, dar am umblat prin toată secuimea și nu a sărit nimeni la mine cu toporul și am pozat vreo 500 de biserici reformate. Nici un pastor reformat nu m-a refuzat, deși unii s-au uitat mai ciudat, și nici unul nu m-a întrebat nici măcar cum mă cheamă. În schimb, pentru cele ortodoxe, încă mai am în mașina, condusă acum de nevastă, servieta plină doldora cu binecuvântări, căci altfel nu se poate.--Țetcu Mircea Rareș 2 ianuarie 2018 15:17 (EET)

{{subst:db-nowcommons-notice|Fișier:ApolduDeJosSB (71).JPG|nowelcome=|{{{key1}}}={{{value1}}}}} SkyLake (discuție) 29 martie 2018 21:01 (EEST)

Urare[modificare | modificare sursă]

Să aveți Sărbători Pascale liniștite, pline de căldură sufletească și de mulțumire ! --Accipiter Q. Gentilis(D) 8 aprilie 2018 11:45 (EEST)

Dubova[modificare | modificare sursă]

Bună dimineața. Am observat unele fotografii făcute de dvs. în zona jud. Mehedinți (Comuna Dubova, Mehedinți) și aș dori să vă rog să identificați malul românesc și malul sârbesc al Dunării. Presupun că în stânga imaginii este malul sârbesc, iar în dreapta este malul românesc. Puteți confirma? În imaginea c:File:RO MH Dubova 8.jpg nu-mi este clar dacă malul stâng este malul sârbesc, deoarece poza pare făcută mai aproape de malul stâng. În c:File:CazaneleDunarii_(2).JPG cursul Dunării este cel din față, între cele două masive muntoase, sau este înspre dreapta? Vă mulțumesc anticipat și vă urez multă sănătate. --Donarius (discuție) 13 septembrie 2018 10:03 (EEST)

Sincer, nu pot să vă ajut, pentru că risc să vă induc în eroare. De la sfârșitul lui 2015 sunt ca o cârtiță și în stadiul de semilegumă. Nici nu mai țin minte de pe care mai le-am făcut, deși există și varianta, mai aproape de adevăr, ca pozele postate la Dubova să fie făcute de pe ambele maluri.--Țetcu Mircea Rareș 13 septembrie 2018 12:06 (EEST)

Donarius, la c:File:RO MH Dubova 8.jpg aproape sigur malul românesc e în stânga - șoseaua e mai jos și e un indicator în română în partea de jos a imaginii. Verificare: [9].
Imaginea c:File:CazaneleDunarii_(2).JPG e făcută în spatele acestor clădiri, deci cursul cred că e printre munți - în stânga Serbia, în dreapta România.--Strainu (دسستي‎)  17 septembrie 2018 23:40 (EEST)
Strainu Mulțumesc. Nu cunosc zona și de aceea am vrut să mi se confirme. Intenționez să folosesc câteva imagini într-un articol și nu vreau să scriu ceva aiurea.
Mulțumesc, de asemenea, dlui Țetcu pentru fotografii. Sunt foarte utile. --Donarius (discuție) 18 septembrie 2018 06:52 (EEST)

...[modificare | modificare sursă]

Mulțam. Cu adevărat a fost căldură sufletească... --Accipiter Q. Gentilis(D) 17 septembrie 2018 21:04 (EEST)

Biserici din Vâlcea[modificare | modificare sursă]

Biserica de lemn din Dealu Bisericii e Cod:LMI:VL-II-m-B-09981? Dacă da, de ce se menționează lipsa din LMI, din câte văd a fost cel puțin pe lista din 2010?--Strainu (دسستي‎)  20 septembrie 2018 23:16 (EEST)

E vorba de altă biserică, datarea e diferită; cea monument e în cătunul Zgubea Mică, care nici nu cred că mai are locuitori. În Oltenia oricum e un calvar să cauți ceva pe teren, trebuie să ai niște nervi de mamut. Nici nu are cine să te ajute, preoții din Gorj, Dolj și Vâlcea sunt terorizați de când a fost instalat acest ipochimen--Țetcu Mircea Rareș 20 septembrie 2018 23:31 (EEST)

Mulțumesc. Dar Biserica_de_lemn_din_Pietrari și Biserica de lemn din Pietrarii de Sus cum se combină cu Cod:LMI:VL-II-m-B-09870 și Cod:LMI:VL-II-m-B-09871? Din câte văd anii sunt inversați în listă...--Strainu (دسستي‎)  20 septembrie 2018 23:35 (EEST)

Aș merge pe mâna lui Baboș, el a văzut pisaniile și are multă bibliografie pe Oltenia; lista e irelevantă, are atâtea greșeli și prostii încât te poți îngrozi dacă așa arată un document oficial.--Țetcu Mircea Rareș 20 septembrie 2018 23:51 (EEST)

Și Biserica de lemn din Ursoaia și Cod:LMI:VL-II-m-B-09952 (aproape sigur diferite). Acum mi-am dat seama că articolul e pentru Ursoaia, Gorj. Cum ar trebui denumit articolul din Vâlcea, ca să știu să modific formatul? Nu ar trebui adăugate și bisericile din LMI în formatele pentru bisericile de lemn?--Strainu (دسستي‎)  20 septembrie 2018 23:40 (EEST)

Ambulanță[modificare | modificare sursă]

Eu cred ca este mult mai relevat ultimul articolsi nu inteleg de ce l-ati sters. Ambulanta privata iasi (discuție) 21 septembrie 2018 05:05 (EEST)

James Rodríguez[modificare | modificare sursă]

Sunteți vigilent! Mulțumesc. //  Gikü  vorbe  fapte  10 octombrie 2018 22:27 (EEST)

Ton[modificare | modificare sursă]

Bună seara, vă recomand să evitați formulările zeflemitoare, mă refer la Wikipedia:Pagini de șters/Razvan Botezatu. Un astfel de ton nu este tolerabil la Wikipedia română, chiar dacă apreciați personal că interlocutorul este lipsit de merite etc. În așa situații, soluția este să ignorați comentariile sale ulterioare. În niciun caz să adăugați agresivitate. Mulțumesc pentru înțelegere. //  Gikü  vorbe  fapte  3 decembrie 2018 16:46 (EET)

Tonul este adaptat tonului interlocutorului, în general răspund când sunt provocat. Comentariul acela nu avea ce căuta acolo, trebuia șters de la bun început, aici nu e grădinița cu program prelungit. În rest, fraier am fost că am participat la discuția respectivă, deobicei nu o fac; faceți cu ele ce mama dracului doriți. Are și el dreptate, sunt o mulțime de „vedete” de aceeași calitate care au articole.--Țetcu Mircea Rareș 3 decembrie 2018 16:52 (EET)

Fișier:AvramIancuAR (2).JPG, Fișier:AvramIancuAR (3).JPG[modificare | modificare sursă]

Bună ziua! Din câte am văzut, nu există o localitate numită Avram Iancu în jud. Arad. V-ați referit poate la Avram Iancu, Alba? //  Gikü  vorbe  fapte  18 decembrie 2018 15:09 (EET)

Atunci nu eram așa de ramolit ca acum, și eram, totuși, profesor de geografie: Avram Iancu (Vârfurile), Arad.--Țetcu Mircea Rareș 18 decembrie 2018 16:43 (EET)

Aveți dreptate. Când căutam, scriam în căsuța de căutare „Avram Iancu,” (cu virgulă imediat) și nu vedeam Arad. Scăparea mea. O zi bună. //  Gikü  vorbe  fapte  27 decembrie 2018 18:39 (EET)

Liceul reformat[modificare | modificare sursă]

Bună seara. Ați putea să vă aruncați o privire pe această modificare vă rog? Nu înțeleg de ce sunt 2 numere și care e ordinea corectă, cea de dinainte sau de după? Mulțumesc.--Strainu (دسستي‎)  2 ianuarie 2019 21:20 (EET)

Adresa corectă e Mihail Kogălniceanu nr. 16; așa apare și pe siteul propriu și e prinsă și într-o poză de detaliu pe care am făcut-o în 2013 și care se află la Commons. De ce pe listă e 14 știe numai onor Ministerul Culturii. Toate clădirile din zonă aparțin Eparhiei reformate, nu ar strica o cercetare mai atentă, dar asta poate să o facă doar cineva care și vede.--Țetcu Mircea Rareș 2 ianuarie 2019 21:43 (EET)

Biserica evanghelică din Tălmaciu[modificare | modificare sursă]

Pe site-ul https://turism.talmaciu.ro/biserica-evanghelica-ca-din-talmaciu/ se afirmă că biserica e monument istoric, dar în lista cu monumente, apare doar Casa parohială. Aveți idee dacă e o eroare sau nu în listă?--Silenzio (discuție) 11 februarie 2019 04:49 (EET)

Numai casa parohială e monument istoric; făcând parte dintr-un ansamblu unitar, apar confuzii, voite sau nu. Biserica are însă toate atributele să fie monument istoric, acum sau în viitor, când se vor trezi mințile luminate din Ministerul Culturii.--Țetcu Mircea Rareș 11 februarie 2019 11:51 (EET)

Trifești_(Horea),_Alba[modificare | modificare sursă]

Imaginile din articol sunt din Trifești sau Mătișești (Horea), Alba după cum ar sugera numele?--Strainu (دسستي‎)  7 mai 2019 00:15 (EEST)

Sunt făcute în timpul călătoriei la Mătișești (Horea), Alba, erau în calupul de imagini, dar sunt din Trifești; cătunele sunt învecinate.--Țetcu Mircea Rareș 7 mai 2019 00:32 (EEST)

Ansamblul bisericii reformate din Nușeni[modificare | modificare sursă]

1. Biserica asta nu apare in harta si scrierile lui Fabini.
2. Nu e biserica saseasca, ci ungureasca.
3. Daca-i ungureasca nu poate fi in formatul cu mostenirea saseasca la judetul Bistrita-Nasaud.
4. Daca pct.(3) e adevarat atunci trebuie deschis capitolul Nasaud la formatul cu mostenirea maghiara.
5. Daca pct.(4) este adevarat nu ai surse ale strimului georgescian sa pui biserica in formatele ălea.
6. Daca toate sunt adevarate, articolul trebuie sa ramana de sine statator fara formatele ălea. Nu facem aici tocana cu mere, prune, gogoșari, ceapa, etc.
Zic si yo......... nu o lua personal. Asybarisaport 17 mai 2019 09:38 (EEST)

N-ai cu cine să te cerți și te cerți cu mine. Nu am starea fizică și psihică pentru asta, așa că îți pierzi timpul de pomană. Tu ai făcut formatul și nu l-ai făcut bine. Acolo nu a fost biserică săsească niciodată. La Mureș: ai trecut Albești (reformată), Mureni (reformată), Șoard (unitariană), Vânători (reformată) etc. la moștenirea sașilor. În afară de Covasna, Harghita și parțial Mureș sunt maghiari, nu secui. Nu eu am făcut tocana, era gata preparată.--Țetcu Mircea Rareș 17 mai 2019 10:12 (EEST)

Eu nu ma cert cu tine. Ce am facut a fost dupa Fabini pe care l-am citit si harta este dupa ce a facut el. Eu nu scriu ce cred eu. Ia bibliografia si vezi. Asybarisaport 17 mai 2019 10:31 (EEST)

Aș vedea, dar numai văd. Îl știu personal pe tip. Proiectul e mult prea complex ca să nu apară erori, așa că ce se face, se face în timp și prezumând buna credință, pentru că volumul de muncă e enorm. Le-a trecut pentru că toate au fost catolice la origine, așa că nu îmi spune mie ce caută aia acolo, nu am făcut altceva decât să albăstresc niște legături preexistente (Beclean, Matei, șieu Odorhei, Șirioara etc).--Țetcu Mircea Rareș 17 mai 2019 10:48 (EEST)

La toate bisericile pe care le mentionezi nu am creat articole. Eu nu am fost pe acolo si nu le stiu. Am facut linkuri rosii spre Biserica medievala XXXX ptr ca asa a zis Fabini, nu ca asa cred eu. Mai sunt localitati cu doua biserici, una saseasca si alta ungureasca... stiu eu? De ce le-a mentionat Fabini? Habar n-am. Nu ma acuza pe mine de tocana. Daca a facut-o Fabini, nu inseamna sa o continui tu. Fa alt format, dar adu surse... despre cine spune. Asybarisaport 17 mai 2019 10:31 (EEST)

Nu pot eu să fac format din cauze medicale și oricum nu am fișă de pontaj aici, tot ce mai fac e cât să nu îmi pierd mințile de tot. Eu am fost în aproape toate, foarte rar sunt localități cu 2 biserici, iar vorbind strict de el omul nu e nici el infailibil.--Țetcu Mircea Rareș 17 mai 2019 11:09 (EEST)

O remarca....... poate ca la origini unele biserici unguresti au avut la baza bazilici romane transformate de sasi si mai apoi au fost preluate de unguri. Eu nu am aprofundat problema, poate stie Mihai Andrei ca el e cu bisericile. Asybarisaport 17 mai 2019 20:26 (EEST)

În câteva locuri, puține, da, însă în general comunitățile erau destul de compacte etnic, în afara burgurilor mari din Transilvania.--Țetcu Mircea Rareș 17 mai 2019 20:30 (EEST)

Formay cu bisericile fortificate din Transilvania[modificare | modificare sursă]

Stii... ca istoric vorbind, prin Transilvania e numeste spatiul geografic din interiorul cercului carpatic. Bihorul nu este in el, poate ma insel. N-ar trebui inclus in format... zic. Asybarisaport 29 mai 2019 23:53 (EEST)

E adevărat și asta, cu regiunile istorice se poate povesti un an. M-am lăsat furat de moștenirea culturală a maghiarilor. Poate facem o derogare. Oricum pentru ei nu contează, atitudinea e tot una superioară, ca și cum ar fi tot propria lor moșie. Ungurii spun că secuii sunt răi. Așa este, în secuime am avut întotdeauna o senzație de disconfort, mă simt exact ca într-o țară străină, pe lângă faptul că majoritatea nu vorbesc o boabă de română, sunt și foarte încuiați și distanți.--Țetcu Mircea Rareș 30 mai 2019 00:59 (EEST)

Eu zic sa scoti Bihorul din Transilvania facand un format nou pentru Comitatul Bihor, care nu e doar in romanica.Asybarisaport 30 mai 2019 09:10 (EEST)

În starea în care sunt, numai formate nu sunt în stare să fac. De abia mai văd cât să bag în gură și să mă îmbrac. Dacă te deranjează, din partea mea poți să îl scoți. Acolo erau mai accesibile. Ungurii nu citesc articole aici, doar mai fură poze, pe români nu îi interesează bisericile ungurești și uite așa cooperativa muncă în zadar.--Țetcu Mircea Rareș 30 mai 2019 20:09 (EEST)

Acu'... nu te supara ca-ti semnalez unele chestii. Fa cum vrei, nu iti impun eu ce sa faci. E bine si asa. Nu te mai deranjez. Asybarisaport 30 mai 2019 20:18 (EEST)

Fără atacuri la persoană![modificare | modificare sursă]

Vă informăm că la Wikipedia dorim să păstrăm o atmosferă civilizată și ca urmare nu tolerăm atacurile la persoană. Nu există absolut nici o scuză pentru a jigni, înjosi, amenința un utilizator sau a vă purta necuviincios. Mesajul de față v-a fost trimis pentru: acest comentariu. Dacă veți continua acest comportament vi se va ridica dreptul de a modifica paginile proiectului. Vă mulțumim. --Bătrânul (discuție) 2 iunie 2019 18:56 (EEST)

Fortificatii[modificare | modificare sursă]

Vezi ca in formatul bisericilor este mesajul < Localitățile scrise cu text italic (înclinat) au biserici medievale fără fortificații. > Eu am pus text italic acolo unde trebuia. Vad ca la ce ai adaugat tu nu. Uniformizeaza, ori pui la toate care nu au fortificatii, ori scoti textul italic de peste tot, inclusiv mesajul. Zic si yo... nu dau cu parul, o sugestie, cand ai timp si chef.Asybarisaport 15 august 2019 09:45 (EEST)

Timp am acum destul, dar nu mai am ce face cu el. Doar nevastă-mea vrea morțiș să mor într-o cameră de hotel, nu acasă. În format sunt semne fine de punctuație pe care nu am cum să le văd. Iar din punctul meu de vedere te-ai complicat inutil, la un moment dat toate aceste biserici (sau predecesoarele lor) au avut cel puțin o curtină de ziduri. Când contextul istoric nu a mai cerut-o, ele au fost demantelate, dar materialele au fost întotdeauna refolosite pentru construirea unor anexe, sașii fiind renumiți pentru zgârcenia lor, alții i-ar zice simț practic...--Țetcu Mircea Rareș 15 august 2019 17:14 (EEST)

Material[modificare | modificare sursă]

Bună ziua,

Aveți cumva ceva material disponibil despre Biserica de lemn din Boiștea ? --Accipiter Gentilis Q.(D) 27 octombrie 2019 11:59 (EET)

[10]

Dacă vă referiți la material din teren, doar la primăvară. Dar cum eu sunt un cadavru ambulant, există o la fel de mare probabilitate să fie la Paștele Cailor. Așa că dacă vreți o documentare pe teren, când vă hotărâți ferm, vă pun în legătură cu cei care vă pot ajuta.--Țetcu Mircea Rareș 27 octombrie 2019 22:16 (EET)

Nu, nu e vorba de material de teren, ci de surse pentru text. Linkul de mai sus l-am găsit și eu, dar nu e ceva ce poate fi etichetat drept sursă fezabilă.--Accipiter Gentilis Q.(D) 27 octombrie 2019 22:48 (EET)

Literatura de specialitate este f.săracă sau lipsește cu desăvârșire pe zona Neamțului, la biserici de lemn.--Țetcu Mircea Rareș 27 octombrie 2019 22:55 (EET)

O să văd. Poate reușesc să fac rost de asta. --Accipiter Gentilis Q.(D) 27 octombrie 2019 23:20 (EET)

Provocarea Wiki Loves Monuments România 2019[modificare | modificare sursă]

Pentru participarea la Provocarea Wiki Loves Monuments România 2019
--CEllen

Vă mulțumim pentru contribuția dumneavoastră la Wikipedia prin participarea la provocarea Wiki Loves Monuments 2019.
Dacă doriți să primiți o carte poștală, vă rog să-mi trimiteți un email cu adresa la care doriți să fie expediată.
Mulțumesc! --CEllen (discuție) 20 noiembrie 2019 15:47 (EET)

Crăciun 2019[modificare | modificare sursă]

La cumpăna dintre ani[modificare | modificare sursă]

Un an mai bun în 2020 !

@Accipiter Gentilis Q: Mulțumesc pentru urări, vă doresc un An Nou mai bun, oamenii cumsecade sunt o specie pe cale de dispariție.--Țetcu Mircea Rareș 1 ianuarie 2020 23:13 (EET)

?[modificare | modificare sursă]

Bună ziua,

Ați inclus Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Ditrău la Format:BisericiFortificateTransilvania, secțiunea Moștenirea culturală a secuilor și maghiarilor - Biserici medievale și biserici fortificate din Transilvania. Biserica nu este însă nici medievală, fiind construită între 1908-1911 și nici fortificată. --Accipiter Gentilis Q.(D) 10 ianuarie 2020 05:28 (EET)

Pod din Cluj[modificare | modificare sursă]

Bună ziua. Am găsit un articol dedicat unui pod din Cluj: hu:Erzsébet híd (Kolozsvár) pe Wikipedia maghiară. Cum sunteți singurul clujean pe care-l cunosc, vi-l aduc în atenție poate puteți crea un echivalent românesc. Nu cunosc Clujul și nu știu limba maghiară, așa că nu pot fi de folos. --Donarius (discuție) 17 februarie 2020 16:32 (EET)

Cu această ocazie doresc să-mi cer iertare de la dvs. pentru că v-am necăjit mai demult. Am mustrări de conștiință și sper să nu-mi purtați pică. --Donarius (discuție) 17 februarie 2020 16:37 (EET)

Am necazuri infinit mai mari, numai proștii sunt ranchiunioși în viața asta. Singura problemă e că proști sunt destui.--Țetcu Mircea Rareș 17 februarie 2020 16:41 (EET)

Crearea paginii Oleg Tudorean ![modificare | modificare sursă]

Ajutati-ma sa creez pagina Oleg Tudorean ! Oleg Tudorean (discuție) 24 martie 2020 23:51 (EET)

Din motive de sănătate, de abia le mai pot face pe ale mele. Aveți aici un îndrumător: Ajutor:Cum scriu un articol.--Țetcu Mircea Rareș 24 martie 2020 23:55 (EET)

salut si mersi[modificare | modificare sursă]

Salut Mircea,

pentru munca ta neobosită, de a umbla prin sate și comune, peste dealuri și văi, pentru a fotografia bisericile de toate felurile, ca aceste obiecte valoroase să rămână vizual memorate în starea lor la timpul respectiv, eu vroiam să-ți mulțumesc pe această cale, precis și în numele mulți altori utilizatori, și îți doresc puterea de a continua mai departe munca care îți place și mai ales, îți doresc multă sănătate și de a trece cu bine prin pandemia actuală! Rămâi cu bine și spor la treabă. Multe Salutări

Hallo Mircea, für Deine unermüdliche Arbeit, durch Dörfer und Gemeinden, über Hügel und durch Tälern zu fahren, Kirchen aller Art zu fotografieren, damit diese wertvollen Bauten in ihrem gegebenen Zustand visuell gespeichert bleiben, möchte ich Dir auf diese Weise meinen Dank aussprechen, bestimmt auch im Namen vieler anderer Benutzer, und ich wünsche Dir Kraft, die Arbeit die Dir Spaß macht fortzusetzen und besonders wünsche ich Dir viel Gesundheit um die aktuelle Pandemie durchzustehen! Bleib gesund und mach weiter so. Viele Grüße, --Stoschmidt (discuție) 29 martie 2020 16:58 (EEST)

@Stoschmidt: Domnule Stoschmidt sunteți drăguț. De-a lungul anilor mi-au scris, pe mail, persoane din te miri ce colț de lume. Mai puțin români, românii îți scriu doar când le trebuie ceva, după aceea nu mai auzi de ei. Pandemia nu are ce să îmi facă, dacă mă ia mă scapă de chin, pentru că de prin 2015 sunt practic un muribund. Nevasta mea, la aproape 60 de ani, a cumpărat o mașină nouă, cu dotări pentru persoanele cu handicap, și ține morțiș să mai plimbe mortul pe la biserici, pentru că așa am obișnuit-o. Dacă nu era ea, eram mort de zece ani. Așa că bucurați-vă că ați ales să trăiți într-o țară normală. Vă doresc toate cele bune.--Țetcu Mircea Rareș 29 martie 2020 18:32 (EEST)

Mă alătur și eu lui Stoschmidt și vă mulțumesc pentru efortul pe care îl faceți în aceste condiții extrem de grele. Ați reușit să salvați pentru posteritate o parte din istoria României. --Donarius (discuție) 29 martie 2020 18:43 (EEST)

O Gott, Mircea, lass den Kopf nicht hängen, Du hast so viele Kirchen besucht und abgebildet, da sei Dir Kraft und Hoffnung gegeben!!! Die Welt warten noch auf viele Bilder von Dir… machs gut

O, Doamne, Mircea, nu lasă să atârne capul, ai vizitat și fotografiat atâtea biserici, trebuie să ai putere și sperantă în bine!!! Lumea incă asteaptă multe poze dela tine ... toate cele bune, --Stoschmidt (discuție) 29 martie 2020 19:09 (EEST)

Vă mulțumesc![modificare | modificare sursă]

(printr-o coincidență pe care de fapt o meritați, această secțiune e la fel despre un premiu 😊 )

Am remarcat că ați depășit de curând 1.000 de articole create la Wikipedia română. Cu această ocazie, eu celebrez activitatea Dvs. oferindu-vă acest mic premiu de alături. Vă mulțumesc pentru tot efortul! Cu stimă, //  Gikü  vorbe  fapte  17 aprilie 2020 22:37 (EEST)

@Gikü: Mulțumesc. Nu sunt eu un om sociabil, din cauza stării de sănătate în primul rând, dar uneori e o mângâiere când cineva nu uită că mai trăiești. Sincer, la evenimentele halucinante care mi s-au întâmplat în ultimii ani, de parcă sunt actor într-un film horror scris de mintea unui scenarist dement, statisticile sunt ultimul lucru de care îmi arde. În realitate sunt mai multe, pentru că cel puțin tot atâtea au fost luate de la stadiul de ciot. Regret implicarea asta totală, e vorba de o dependență, ca și cea de păcănele sau pariuri, numai că mai utilă societății. Dependențele nu sunt bune, așa că cei care mai aveți o viață, vă recomand să puneți pe primul plan familia și cariera. Nici o pasiune nu merită să îți faci viața praf pentru ea. Paște liniștit.--Țetcu Mircea Rareș 18 aprilie 2020 00:31 (EEST)

Recunoaștere[modificare | modificare sursă]

Am dat peste asta și m-am gândit că s-ar putea sa o apreciați https://www.facebook.com/540785689424292/posts/1701609083341941/ :)

Vă căutam pe Facebook pentru a vă arăta apelul unui ONG din Banat care caută fotografii cu interiorul bisericii din Povargina de dinainte de incendiu. Bănuiesc că dacă aveați ar fi fost deja pe Wikipedia, dar am zis să întreb. Strainu (دسستي‎)  2 septembrie 2020 17:52 (EEST)

Aveți dreptate, dacă le aveam le puneam. Persoana care avea cheia, nu era acasă. Pe de altă parte, sunt o piază rea, nu numai pentru mine însumi, 11 biserici de lemn au ars la scurt timp după ce am fost acolo, nevasta mea îmi spune că sunt eu paranoic.--Țetcu Mircea Rareș 2 septembrie 2020 18:04 (EEST)

Grigore Constantinescu[modificare | modificare sursă]

Bună ziua. Mă întrebam dacă aveți ceva surse despre un muzeograf cu acest nume din județul Argeș. Eu găsesc doar surse locale, care nu-l fac notabil. Întreb pentru că pare a fi scris o carte despre bisericile de lemn din zonă și mă gândeam că ați mai auzit de el.--Strainu (دسستي‎)  7 octombrie 2020 18:46 (EEST)

Cartea o am, nu am mai folosit-o din cauza stării de sănătate, iar Argeșul era deja acoperit în cea mai mare parte. Chiar dacă sursele sunt locale ar merita un articol postum.--Țetcu Mircea Rareș 7 octombrie 2020 19:21 (EEST)

Tegucigalpa[modificare | modificare sursă]

In calitate de fost elev al dvs. (desi la fel de actual ar fi si cuvantul "actual"), doresc sa va mentionez ca este o mica sansa sa fiu nevoit sa va acord credite in totalitate pentru o serie de substantive proprii (niciodata nu mi-au placut oamenii care se exprimau cu "nume proprii") precum Belmopan, Noumea, Asmara, Dili, Punjab, Bandar Seri Begawan sau comune precum "bou moscat" sau "elan de apa dulce". Da, cel din urma nu va apartine, ar fi fost si greu. Apropo de aceasta lista formidabila, unul dintre inlocuitorii efemeri ai dvs. n-a fost capabil sa-mi conjuge capitala Timorului de Est (la cerere), iar la o intrebare despre Cornul Africii a sustinut ca acesta nu exista. Da, nu voi nega ca totul a fost intreprins cu rautate, dar o rautate pozitiva, cum s-ar exprima un oarecare analist sportiv de la trustul lui Zoltan Teszari. In incheiere, nu va pot promite ca va voi continua vreodata munca in ceea ce priveste bisericile de lemn si, din pacate, nici macar ca voi pune cat de putin umarul la reabilitarea Maresalului Antonescu. Nu va voi promite nimic, de fapt, pentru ca promisiunea nu e o practica a oamenilor seriosi. Vorba lui nea Imi: sa n-avem deziluzii. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Dlmuresan (discuție • contribuții).

Dacă mai treceți vreodată ...[modificare | modificare sursă]

Bună seara. Dacă mai treceți vreodată prin ...., m-aș bucura să am privilegiul de a vă strânge mâna. Am observat de abia astăzi, că ați fost recent la doar câțiva km de mine...--Accipiter Gentilis Q.(D) 27 octombrie 2020 23:42 (EET)

@Accipiter Gentilis Q.: Am luat un apartament pe Petru Rareș 10 zile, am vrut să vă chem la o sticlă de vin, am ezitat câteva zile. Însă, după cum am scris mai sus, nu mai sunt decât un muribund, pe punctul de a părăsi această lume. Am îmbătrânit în 10 ani cu 40 de ani. Ce n-a distrus boala asta cumplită, lupusul, au făcut-o medicamentele și imbecilitatea și neomenia unor doctori. Așa că prefer ca cei care m-au cunoscut să mă țină minte așa cum eram, iar ceilalți așa cum și-au imaginat.--Țetcu Mircea Rareș 28 octombrie 2020 01:27 (EET)

E în regulă. Pentru mine, să vă strâng mâna rămâne un privilegiu.--Accipiter Gentilis Q.(D) 29 octombrie 2020 00:01 (EET)

Biserica de lemn din Reghin[modificare | modificare sursă]

Bună ziua, tocmai am scris despre această biserică în engleză (en:Wooden Church, Reghin) și aveam două întrebări: cele două categorii de pe Commons (1, 2) nu ar trebui comasate? Și doi, care este hramul, sau are două (Sf. Nicolae și Sf. Arhangheli)? Mulțumesc frumos, --Biruitorul (discuție) 29 octombrie 2020 14:23 (EET)

Categoriile ar trebui comasate, ar fi mai simplu să fie trecute imaginile din prima categorie în cea de a doua, sunt mai puține, numai că denumirea mai potrivită e cea a primei categorii. Un administrator știe mai bine cum se face comasarea, poate un redirect ar fi suficient. Hramul, din câte țin minte, e Sfinții Arhangheli, cel din lista de monumente e eronat..--Țetcu Mircea Rareș 29 octombrie 2020 16:09 (EET)

Localități[modificare | modificare sursă]

Secțiunile despre localități din articolele dvs au uneori mai multe informații decât articolul despre localitate în sine. V-ați gândit să copiați informația și în articolele despre localități? Strainu (دسستي‎)  6 ianuarie 2021 23:35 (EET)

@Strainu: Am mai spus aici, că sunt un cadavru ambulant de cinci ani, cel puțin. Ce mai fac e strict ca să nu îmi pierd mințile de tot. Cine are curiozitatea să intre la articol găsește informațiile în plus. Paginile despre localități, exceptând orașele, există doar simbolic, dar cine să le facă... Portalul acesta maghiar e foarte serios, cunoștințele mele de maghiară sunt însă strict la nivel de supraviețuire prin secuime.--Țetcu Mircea Rareș 7 ianuarie 2021 00:27 (EET)

Explicații[modificare | modificare sursă]

Bună seara,

Scriu aici ca să nu mai interfer cu discuția de la pagina de reclamații. Și acum sunt de părere că împricinatul care a deschis discuția de la Cafenea ar trebui să vă ceară scuze pentru că s-a lăsat antrenat ulterior în jocul altora. Mi se pare de o absurditate rar întâlnită că ați fost implicat fără noimă în discuția respectivă, pe principiul bulgărelui de zăpadă. Târziu de tot s-a delimitat, dar consideră în continuare că nu are nici o responsabilitate.

În rest, după cum am mai precizat, vă admir munca și sunt dispus să mă bat pentru ea, când cineva v-o desconsideră. Pe de altă parte, acum un alt bulgărele de zăpadă se rostogolește într-o cu totul altă direcție. Mă opresc aici. Dacă am greșit cu ceva față de dv., eu unul îmi cer scuze. --Accipiter Gentilis Q.(D) 26 februarie 2021 23:02 (EET)

@Accipiter Gentilis Q:: Vă mulțumesc cpentru gest, că nu am apucat să o fac. Oricum din toți deontologii de aici, nu a făcut-o nimeni altcineva. Sunteți un tip bonom, cu o altă stare de spirit decât a unui muribund. Pe lângă suferința fizică, curvăsăreala românească mă scoate din minți. În general limbajul meu e mai contondent, nu cred că sunt un om rău, cei care vorbesc de vremea lui Ceaușescu erau la pionieri atunci, să simtă ce însemnă oameni răi. De la 16 ani am fost hăituit de Securitate. Ce s-a întâmplat atunci se vede acum în starea de sănătate: am avut domiciliu forțat la Brazi (colonie de muncă pentru barajul de la Gura Apelor) și la Podeni, Cluj (carieră de marmură pentru Casa Republicii). Cel care mă făcea hitlerist e, presupun, un fost politician. Poate mă înșel. În discuția cu Georgescu am fost eu tâmpit că am intervenit, trebuia să mă abțin, numai că omul e obositor, și persistă în asta, când mai mulți îți spun că ești beat te duci și te culci, dar mai nou asta se numește mobbing...--Țetcu Mircea Rareș 27 februarie 2021 00:07 (EET)

Astea sunt vremurile. Haloimisul cu progresismul nu avea cum să nu stropească până la ro.wiki. --Accipiter Gentilis Q.(D) 27 februarie 2021 00:18 (EET) P.S. Tot o să am în următorii ani drumuri pe la ... Poate odată o să am totuși ocazia de a vă strânge mâna.

Intuiție[modificare | modificare sursă]

E formidabil ce intuiție ați avut făcând această fotografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_Sart%C4%83%C8%99#/media/Fi%C8%99ier:SartasAB_(86).JPG. Tânărul din fotografie a ajuns peste 9 ani episcop, iar Wikipedia are astfel o fotografie rarisimă pentru articolul Benedict Vesa. Vă mulțumesc și vă felicit. Cu stimă, --Donarius (discuție) 9 martie 2021 21:38 (EET)

Poate doriți, pentru posteritate, să împărtășiți ceva amintiri despre tânărul Vesa pe care l-ați cunoscut. --Donarius (discuție) 9 martie 2021 21:40 (EET)

@Donarius: Era fiul preotului din Sartăș, era în vacanță. Nu am avut timp prea mult să vorbesc cu el, pentru că era noapte, atunci vedeam și făceam peste 100 de cadre la o biserică și mai trebuia să ajungem și în Cluj, adică încă vreo 3 ore de mers. Era un tip discret și nu foarte vorbăreț. Ne-a mulțumit pentru ce facem. Pe lângă meritele lui personale, care trebuie să existe, ascensiunea asta formidabilă nu ar fi avut loc fără sprijinul mitropolitului, care l-a luat sub pulpana sa ocrotitoare. În anii aceia mi s-au aruncat o tonă de lături în cap și cu crâsnicii, popii și calitatea care nu îi satisfăcea pe unii. Puțini știu că seara eram în Drobeta Tr Severin sau în Tg. Jiu, conduceam toată noaptea sute de kilometri, ajungeam dimineața, încărcam materialul așa brut, ea mergea la clinică și eu la liceu, nedormiți. Rezultatele se văd acum. Regret profund, dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș mai mișca un deget.--Țetcu Mircea Rareș 9 martie 2021 22:29 (EET)

Pentru că ați pomenit de mitropolit puteți să ne spuneți cine v-a ajutat mai mult în demersul dvs.: Andrei Andreicuț sau răposatul Bartolomeu Anania? Ați avut ocazia să vorbiți personal cu ei? --Donarius (discuție) 9 martie 2021 22:50 (EET) P.S. Ceilalți ierarhi cu care ați avut interacțiuni cum vi s-au părut?

IPS Andrei ne-a sprijinit, pe Bartolomeu Anania nu l-am cunoscut personal. Au colaborat cu deschidere cei de la Maramureș, episcopul Gurie de la Deva, IPS Teofan, episcopul vicar de la Mehedinți. Nu vreau să îmi spun deschis părerea despre o parte din membri sinodului, nu suportă hârtia: actualul mitropolit de la Craiova, acoliții lui de la Slatina și Vâlcea. Un răspuns halucinant am primit și de la Roman: îți dăm noi pozele, pe bani, habar nu aveau ce reprezintă wikipedia. Jenant. Un nepot de protopop ortodox a fost refuzat doar de ortodocși. Nici un ungur și nici un sas nu ne-au refuzat și nu ne-au întrebat nici cum ne cheamă. Ierarhii ortodocși trebuie să se adapteze vremurilor, să fie mai puțin închistați, altfel va pierde biserica în ansamblul ei.--Țetcu Mircea Rareș 9 martie 2021 23:13 (EET)

Am văzut că ați trecut și prin Suceava. Cum vi s-a părut IPS Pimen? --Donarius (discuție) 9 martie 2021 23:20 (EET)

Pimen era din categoria celor mai închistați, era și vârsta la mijloc. În general cu călugării se ajunge greu la o înțelegere, nici cu Streza nu puteai să comunici. Mi-am amintit acum de articolul Peter Ustinov, ca să trec de la una la alta. L-am cunoscut personal acum 30 de ani, la Edinburgh. Un tip fabulos, am rămas cu două cărți cu autograf și cu o poză făcută împreună. Dacă se poate scoate ceva din poza respectivă, o pun pe pagina proprie. Un om extrem de spiritual.--Țetcu Mircea Rareș 9 martie 2021 23:31 (EET)