Biserica de lemn din Sartăș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Biserica de lemn din Sartăş, județul Alba, foto mai 2009.
Biserica de lemn din Sartăş, județul Alba, foto septembrie 2011.
Interiorul navei spre iconostas
Maica Domnului cu pruncul Iisus (Gheorghe Zugravul, 1782)
Iisus Pantocrator (Gheorghe Zugravul, 1782)
Sfântul Nicolae (Gheorghe Zugravul, 1782)
Pogorârea Sfântului Duh (Gheorghe Zugravul, 1783)
Iisus binecuvântând
Maria cu pruncul
Pisania care datează prima etapă de pictură
Când l-au dus pe Iisus la Caiafa arhiereul
Iisus Hristos Arhiereu şi împărat, flancat de Sfinţii Apostoli
Icoană pe lemn a Mântuitorului în pronaos
Sfătul Vesa Valentin, student la Teologie

Biserica de lemn din Sartăș, județul Alba, datează dinainte de anul 1780. Are hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AB-II-m-B-00313.

Istoric și trăsături[modificare | modificare sursă]

Cercetări recente coboară în timp atestarea documentară a satului, el fiind menționat într-o conscripție, din 1560, a ivirilor aurifere. Lăcașul de cult din acea vreme a fost înlocuit, în secolul al XVIII-lea, prin cel existent. Nu se poate preciza dacă lăcașul anterior sau acesta a primit în 1767 ianuarie 4, exemplarul din Antologhionul de la Căldărușani, proaspăt tipărit, faptul păstrându-și importanța în ceea ce privesc relațiile curente cu sudul munților.

Biserica monument istoric Sartăș, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, este așezată în cimitir, pe deal, în partea de nord-est a satului. Este plăcut și armonios, grație proporțiilor și formei acoperișului, din care se înalță clopotnița cu foișor în console și coif ascuțit. Fundația bisericii este făcută din piatră, pereții din lemn, exteriorul cu pereții tencuiți, acoperișul este din tablă neagră vopsită. Data construcției nu se poate preciza deoarece documentele nu s-au păstrat, dar după inscripția legată de pictură se poate deduce că a fost construită înainte de 1780. Cu prilejul renovărilor, a măririi părții de vest, cu noua intrare, a înlocuirii ancadramentelor, a dispărut și inscripția de ridicare a bisericii. Datarea ante quem a acesteia o constituie prima etapă de pictură, anul 1780.

Tipul de plan este dreptunghiular, cu absida decroșată poligonală cu cinci laturi. Câte o boltă semicilindrică acoperă naosul, ușor retrasă de la linia pereților, și altarul, având aici registrul de naștere înclinat, și timpan pe est, pe suprafața de racordare cu conturul pereților. Intervențiile pe fațada de vest, anterioare anului 1827, constau în ușoara sa amplificare, prelungirea streșinii cu 1,30 m. Scara de acces la clopotniță, exterioară, după sistemul celor de la case, are stâlpul balustradei sculptat, aidoma celor funerari din zona Sebeș.

Interiorul bisericii este decorat cu pictură murală realizată în două etape. Cea mai veche este pictura naosului, datată prin următoarea inscripție plasată deasupra ușii dintre naos și pronaos: „Zugrăvitu-s-au această biserică în anul 1780, luna lui noiembrie 7 zile și s-au plătit meșterilor din cheltuiala Sfintei biserici din iclejie. De Gheorghe sin Iacovici zugrav i Ciungar Toader i Daniil Telea, 1780”.[1] Autorii ansamblului mural au pictat conform unei scheme iconografice de tradiție postbrâncovenească, specifică Transilvaniei.

Temele iconografice sunt, în genere, aceleași ca la Brăzești, zugravii alegând însă altă distribuție și alte elemente decorative. Centrul bolții este ocupat de patru cercuri, cu imagine principală (Tatăl savaot, Isus Hristos, Maria cu Pruncul, Sf. Ioan, 1780) înconjurate de serafimi. Un chenar de rozete petalate separă registrul mucenicilor, înscriși în arcade, de acela al medalioanelor, cu reprezentări din ciclul hristologic. Un chenar floral, de tradiție brâncovenească, urmărește marginea bolții, acesta, ca și cel mai sus amintit, reluându-se la tâmplă, și la peretele de vest. În partea superioară a pereților sunt înșiruiți sfinți militari.Tâmpla bisericii este și ea pictată de aceiași zugravi.

Icoanele împărătești au fost pictate doar de Gheorghe, fiul lui Iacov, fără participarea lui Toader Ciungea. Ele înfățișează pe Maica Domnului cu pruncul Isus, Pantocrator, Sf.Nicolae și pogorârea Sf. Duh. Primele trei sunt semnate în 1782, iar icoana cu hramul datează din 1783. Pictura icoanelor împărătești, cu fondul de aur în relief bogat decorat cu volute și butoni este influențată de pictura de factură occidentală.

O altă etapă de lucru, la decorarea bisericii, și alți artiști, formați de cei din generația amintită, o reprezintă pictura altarului, executată, conform inscripției: „ ... de Nicolae Cuc din Lupșa, cu cheltuiala a tot satu ”, ca și cea pronaosului, din 1827, la care colaborează cu Nicolae Hisem.

Prin ansamblul său de pictură, ce cuprinde în limitele sale, aproape o jumătate de secol, monumentul de la Sartăș ar merita o întregire a valorii sale, prin redarea înfățișării arhitectonice originare.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cristache-Panait 1987, 49-51.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Studii regionale
  • Cristache-Panait, Ioana (). Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, Mărturii de continuitate și creație românească. Alba Iulia: Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei. 
  • Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din Transilvania, 1. Județele Alba, Mureș și Harghita. București: Editura Museion. ISBN 973-95328-9-6. 
  • Opriș, Ioan; Bodea-Bonfert, Mihaela și Porumb, Marius (). Monumente istorice de pe Valea Arieșului - itinerarii culturale. București: Oscar Print. ISBN 973-8224-19-5. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior[modificare | modificare sursă]

Imagini din interior[modificare | modificare sursă]