Laurențiu Ulici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Laurențiu Ulici
Date personale
Născut 6 mai 1943
Decedat 16 noiembrie 2000 (57 de ani)
Cetățenie România
Ocupație critic literar[*]
Activitate
Premii Ordinul național Steaua României

Laurențiu Ulici (n. 6 mai 1943, Buzău - d. 16 noiembrie 2000, Făgăraș) a fost un critic literar și om politic român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost licențiat al Facultății de Filologie (1966) și al Facultății de Filosofie (1970), Universitatea din București. Laurențiu Ulici a fost critic literar și președinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 1995 până la moartea sa în luna noiembrie 2000.

Cariera politică și-a început-o în Partidul Alianței Civice, alături de Mona Muscă. Laurențiu Ulici a fost senator în legislatura 1996-2000 din partea Partidului Alternativa României; a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Italia.

Moartea a fost accidentală, prin intoxicare cu monoxid de carbon, din cauza unei sobe stricate. Decesul s-a petrecut într-un sat lângă Făgăraș, unde a fost invitat de un coleg de la o reuniune a scriitorilor din Făgăraș. Împreună cu Ulici a decedat și șoferul său, Costel Tuca.

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Recurs, 1971 (eseuri)
  • Prima verba, 1974 (critică)
  • Nouă poeți, 1974
  • Biblioteca Babel, 1978 (eseuri)
  • Prima verba II, 1978
  • Confort Procust, 1983 (cronici literare)
  • Prima verba III, 1992
  • Literatura română contemporană - 1995, volumul I - Poezia; (operă rămasă neîncheiată)
  • Dubla impostură, 1996 (essais politiques)
  • Prima verba IV, 2004

Antologii[modificare | modificare sursă]

A îngrijit antologiile Nobel contre Nobel - 1988; 1001 de poezii românești - 1998.

Legături externe[modificare | modificare sursă]