Jilava, Ilfov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Jilava
—  Comună  —
Jilava
Jilava
Jilava se află în România
Jilava
Jilava
Jilava (România)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 44°19′58″N 26°4′41″E / 44.33278°N 26.07806°E / 44.33278; 26.0780644°19′58″N 26°4′41″E / 44.33278°N 26.07806°E / 44.33278; 26.07806

Țară Flag of Romania.svg România
Județ Actual Ilfov county CoA.png Ilfov

SIRUTA 179383

Reședință Jilava[*]
Componență Jilava[*]

Guvernare
 - Primar Adrian Mladin[*][3][4] (IND, )

Suprafață
 - Total 26,76 km²
Altitudine 71 m.d.m.

Populație (2011)[1][2]
 - Total 12223 locuitori
 - Densitate 456.76 loc./km²
 - Recensământul anterior, 2002 11.919 locuitori

Fus orar UTC+2

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Jilava (în trecut, Jilava-Mierlari) este o comună în județul Ilfov, Muntenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Comuna a devenit notorie datorită penitenciarului Jilava (nume oficial - Penitenciarul București), unul dintre cele mai mari și mai faimoase din România, care a fost folosit de diferitele guverne românești pentru încarcerarea deținuților politici, precum și din cauza „masacrului de la Jilava”, care a avut loc în acest penitenciar în noiembrie 1940.

Ea se află amplasată la sud de București, de-a lungul șoselei DN5 și al căii ferate ce leagă Bucureștiul de Giurgiu.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Situată pe șoseaua națională DN5 și calea ferată București–Giurgiu, comuna Jilava are coordonatele geografice: 44°19′58″ latitudine nordică și 26°4′41″ longitudine estică. Suprafața comunei este de 2830 ha, din care 330 ha sunt ocupate de vatra satului iar restul reprezintă teren arabil — 2026 ha și nearabil — 474 ha.

Comuna Jilava s-a format prin contopirea a trei sate: Jilava, Mierlari și Odăile. Satul Jilava, cel mai mare dintre cele trei era alcătuit la rândul său din patru cătune: Români, Ungureni, Sârbi și Țigănie. Din punct de vedere etnic, populația comunei cuprinde trei grupe: români, bulgari și romi. O parte a populației românești este băștinașă, în timp ce o altă parte este originară din Transilvania. Românii ardeleni au venit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea.[5] Bulgarii au venit în mai multe valuri: 1806-1812, 1828-1834 și 1876.[6] Locuitorii romi sunt urmașii robilor care aparțineau marilor boieri stăpânitori ai acestor locuri.[7]

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a comunei Jilava

     Români (80.74%)

     Romi (12.3%)

     Necunoscută (6.47%)

     Altă etnie (0.47%)




Circle frame.svg

Componența confesională a comunei Jilava

     Ortodocși (90.73%)

     Necunoscută (6.49%)

     Altă religie (2.76%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Jilava se ridică la 9639 de locuitori, 12.223 de locuitori incluzand detinutii din penitenciarul Jilava, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 11.919 locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (80,74%), cu o minoritate de romi (12,3%). Pentru 6,48% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,74%). Pentru 6,5% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[8]

Politică și administrație[modificare | modificare sursă]

Comuna Jilava este administrată de un primar și un consiliu local compus din 17 consilieri. Primarul, Adrian Mladin[*], de la politician independent, a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[9]

    Partid Consilieri Componența Consiliului
Partidul Social Democrat 5          
Partidul Național Liberal 4          
Partidul Mișcarea Populară 2          
Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) 2          
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 1          
Asociația Partida Romilor “Pro-Europa” 1          
Uniunea Națională pentru Progresul României 1          
Candidat independent 1          

Economie[modificare | modificare sursă]

Ocupația principală a locuitorilor comunei Jilava a fost și este agricultura, porumbul, grâul, meiul fiind principalele plante cultivate. După 1921, jilăvenii au început să practice legimucultura, care a luat o extindere considerabilă începând cu deceniul șapte când s-au introdus culturile protejate cu solarii, fapt ce a permis realizarea mai multor culturi într-un singur an pe același teren. Culturile legumicole cele mai des întâlnite sunt cele de roșii, varză, ardei, vinete, salată și castraveți.

Apropierea de capitala țării, București, a adus în comuna Jilava și unități industriale. În perioada interbelică funcționau trei fabrici : Bumbăcăria Românească Jilava, Fabrica de cărămidă și Fabrica de cauciuc Mira. În anii regimului comunist cele trei unități au fost extinse și modernizate (Fabrica de cauciuc transformându-se în Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc Jilava) și au luat naștere noi unități: Întreprinderea de Prefabricate din Beton Progresu, Întreprinderea de Bunuri de Consum de Cauciuc Jilava, Tăbăcăria Minerală Jilava, Trustul de Mecanizare București ș-a. Aceste unități au absorbit o parte însemnată din forța de muncă a localității. După 1989, aceste unități au fost reorganizate, o mare parte a jilăvenilor salariați ai lor ajungând șomeri și reorientându-se din nou spre agricultură.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Comuna Jilava are o istorie milenară. Cercetările arheologice din în anul 1929 au scos la iveală importante vestigii care dovedesc existența unei locuiri umane în această zonă cu pe 2000 de ani e.v. (aparțin culturii de tip “Gumelnița B”).[10]

Au fost descoperite și două morminte datând din sec III-IV pe care specialiștii le-au identificat ca aparținând dacilor liberi sau sarmaților[11] și unul din secolul al XI-lea, al unui călăreț cu cal care, judecând după inventar (un vârf de lance, o zăbală de fier), nu aparținea autohtonilor, ci unui peceneg.[12]

Cel mai vechi document cunoscut până acum care atestă existența Jilavei a fost emis la București în iunie 1716 prin care „popa Radu de la Jilava vinde logofătului Matei Fărcășanu o casă cu loc și grădină”. Dintr-un alt document emis 6 ani mai târziu tot la București, și în care este pomenit același „popa Radu de la Jilava”, reiese că satul aparținea logofătului Constantin II. După aceste izvoare, satul Jilava a luat ființă în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Inițial, satele Jilava și Mierlari erau așezate pe malurile Sabarului. Tot acolo se afla și o biserică ale cărei urme se mai vedeau încă înainte de cel de al Doilea Război Mondial. Tradiția spune că apele Sabarului s-au revărsat și au înecat satul, așa că locuitorii au fost nevoiți să se mute pe locurile mai înalte. Posibil că acest eveniment s-a petrecut la începutul secolului al XIX-lea, prin anii 1815-1831, când a fost ctitorită actuala biserică de la Jilava și s-au așezat în sat un mare număr de „ungureni” veniți din Ardeal.

În momentul adoptării legii rurale din 14 august 1864, proprietara moșiei Jilava era Eufrosina Ghica, iar proprietarul moșiei Odăile-Mierlari era Costache Crețulescu. Din moșia Eufrosinei Ghica au fost expropriate 1438 pogoane și 22 prăjini, cu care au fost împroprietăriți 200 de țărani. Din moșia lui Costache Crețulescu au fost expropriate 837 pogoane și 23 prăjini cu care au fost împroprietăriți 101 săteni.

Contopirea celor 3 sate a avut loc în urma Legii pentru organizarea comunelor rurale și urbane adoptată în 1864. În „Tabloul comunelor rurale din România la 1864” este menționată pentru prima dată comuna Jilava-Mierlari din plasa Sabar, județul Ilfov. Comuna este menționată și un an mai târziu ca fiind alcătuită din cătunele Jilava, Mierlari și Odăile, având în total 285 de case, două biserici și o populație de 328 de familii. „Jilava: sat în județul Ilfov, plasa Sabaru; formează comună cu cătunele Mierlari și Odăi; are 1640 locuitori; este stație a drumului de fier; aici se țin anual două bâlciuri- unul în Duminica Mare, celălalt pe 21 iulie”[13].

Rascoalele din 1888 și 1907[modificare | modificare sursă]

Răscoala din 1888[modificare | modificare sursă]

La răscoala din 1888, sub conducerea învățătorului Dimitrie Manolescu, țăranii jilăveni au alungat pe primar și pe consilieri, au luat cheile primăriei și au încuiat ușa. Reprimarea răscoalei a fost brutală: „Guvernul a trimis pe colonelul Vartiadi în fruntea soldățimii ca să dea gloanțe acelor ce cereau pământ. La Jilava, la Copăceni, la Greci la Grădiștea, la Crețești, în multe și multe sate, armata s-a purtat cu românii mai rău decât cu turcu la Plevna; oamenii au fost bătuți, schingiuiți, uciși, femeile au fost necinstite, casele prădate ca în vremea zaverei. Își luaseră oamenii lumea în cap și rătăceau pe drumuri…” Conducătorii răscoalei au fost arestați și duși la Domnești unde au fost crunt bătuți de soldați în timp ce ofițerii strigau ”Dați-i pământ, dați-i mai mult, ca pentru 6 boi”.[14] Comandantul detașamentului din Vidra care vizitase comuna pe data de 9 aprilie 1888 raportează că „sătenii ieșiseră de două zile la munca câmpului”.[15]

Răscoala din 1907[modificare | modificare sursă]

Izbucnită în nordul Moldovei la 8 februarie, Răscoala din 1907 s-a propagat cu repeziciune. În zilele de 11-12 martie frământările și agitațiile au cuprins majoritatea comunelor din județul Ilfov. O patrulă de recunoaștere trimisă la Jilava a găsit „vreo 300 de țărani care se agitau și a căror intenție nu se cunoaște.” Pentru a împiedica izbucnirea răscoalei au fost trimise la Jilava trupe din Regimentul 10 artilerie. Datorită măsurilor luate de autoritățati și apropierii de Capitală, țăranii din Jilava nu s-au răsculat, așa cum reiese dintr-un raport al prefectului de Ilfov către ministrul de interne, în care se spunea că „nu s-au semnalat nicăieri incidente serioase în tot județul.”

Secolul al XX-lea[modificare | modificare sursă]

La începutul secolului al XX-lea, comuna Jilava-Mierlari avea 3178 ha și 1807 locuitori, ce trăiau în 457 de case. Comuna era arondată plășii Sabarul și era formată din satele Jilava, Mierlari și Odăile. În comună funcționau două școli — una de băieți și una de fete; o moară de apă și două biserici (una în Jilava și una în Mierlari). Existau atunci aflau doi mari proprietari de pământuri: Petrovici Armis, care stăpânea 1596 ha și George Diamandi, care stăpânea 500 ha. Țăranii stăpâneau 1082 ha. Locuitorii împroprietăriți erau în număr de 149, iar cei neâmproprietăriți 287. Comuna avea două școli, una la Jilava, cu 23 elevi și una la Mierlari, cu 10 elevi, două biserici, la Jilava și la Mierlari; o bancă populară, o moară cu benzină, un oficiu poștal, o infirmerie și 8 cârciumi.[16][17][18][19]

În anul 1908 comuna Jilava a primit în compunerea sa încă 2 sate, Belu și Progresu (ultimele două sate vor forma, începând cu 1 aprilie 1914 o comună separată numită Șerban Vodă), cu o populație de 7432 locuitorii din care 3944 bărbați și 3488 femei și a fost inclusă în plasa Vidra.

Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În timpul ocupației militare germane, în Primul Război Mondial, populația comunei a fost supusă la o exploatare brutală, fapt ce a dat naștere la diverse forme de împotrivire. Comuna a fost amendată cu suma de 1.300 lei pentru că în apropierea ei „liniile telefonice au fost deteriorate în mod intenționat de persoane necunoscute.” O altă formă de rezistență era refuzul de a munci în folosul ocupanților. Astfel la 10 octombrie 1917, administrația plășii Vidra informa prefectura județului Ilfov că țăranii comunei Jilava refuză de a munci la câmp în folosul trupelor de ocupație germane.[20]

Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

În 1925, comuna este consemnată ca făcând parte din plasa Vidra a județului Ilfov, cu satele Jilava, Mierlari și Odăile și 2762 de locuitori.[21]

În perioada interbelică locuitorii comunei Jilava încep să practice pe scară mai largă legumicultura și creșterea vitelor, fapt ce le-a permis o îmbunătățire a condițiilor de trai. Numărul vacilor a crescut de la 150 în 1901 la 785 în 1920.[22]

La reforma agrară - prin Legea nr.82 din 17 iulie 1921 - s-au expropriat 1054 ha și 22 arii din proprietatea Alexandrinei G. Florescu, cu care s-au împroprietărit 376 de locuitori pe 855 ha. și 50 arii, s-a rezervat ca islaz 107 ha. și 17 arii, iar restul s-a afectat pentru rezerve de interes obștesc.[23]

Și-au făcut apariția primele unități industriale: Bumbăcăria Românescă Jilava, Fabrica de cauciuc Mira, Fabrica de cărămidă. De asemenea, funcționau în Jilava două mori, trei măcelarii și o brutărie și sediul băncii populare „Sabarul”.[24]

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În primavara anului 1940 s-au rechiziționat 679 de cai, 129 de căruțe și 247 de hamuri. Au venit mai multe familii de refugiați (alte familii vor veni în 1944). În total, la Jilava s-au așezat 27 de familii numărând 55 de persoane.[25]

În timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941 au fost uciși în pădurea de la Jilava 83 evrei și comunistul Constantin David, aduși de la București. Tot în timpul rebeliunii a fost ucis sergentul major Ioan V. Dumitru din Regimentul 4 infanterie.

După izbucnirea războiului, în pădurea Jilava germanii au înființat un lagăr de prizonieri sovietici.[26]

În ziua de 24 august 1944 pe șoseaua Jilava-Sintești a avut loc un schimb de focuri între militarii germani și români, în urma căruia un soldat român a fost ucis iar altul rănit. A doua zi trupele germane din barăcile de la sud de Jilava au întâmpinat cu foc forțele divizionului de artilerie al Școlii de subofițeri artilerie Mihai Bravu care se îndreptau spre București. Divizionul a instalat tunurile unei baterii în poziție de tragere forțând astfel…să se predea 200 germani…Au fost capturate mai multe mașini și materiale…. Pe data de 26 august între orele 800-1600 “ o unitate din Regimentul 3 Transmisiuni Aero a dezarmat trupa germană de la barăcile Jilava. În aceste barăci se găsea și o parte din personalul Legației germane din București care a fost arestat și condus la palatul regal din comuna Regele Ferdinand. S-au predat în mâinile românilor 3 ofițeri, 25 subofițeri și 70 de soldați.[27][28][29]

Perioada postbelică[modificare | modificare sursă]

La 23 martie 1945, guvernul comunist condus de Petru Groza a adoptat o nouă reformă agrară. În comuna Jilava au fost expropiate 356 ha. cu care s-au împroprietărit 584 de oameni din care: 28 văduve de război, 16 invalizi de război, 160 locuitori fără pământ și 380 locuitori cu pământ puțin.

În anul 1949 s-a declanșat procesul de colectivizare a agriculturii. Pământurile aparținând marilor proprietari din Jilava au fost trecute în proprietatea statului fiind administrate de Gospodăria Agricolă de Stat „30 Decembrie”.

Vechile unități economice au fost extinse si modernizate și au apărut altele noi: Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc Jilava, Întreprinderea de Bunuri de Consum de Cauciuc Jilava, Tăbăcaria Minerală Jilava, Trustul de Mecanizare București, Întreprinderea de Prefabricate din Beton „Progresu”. Multi jilăveni au renunțat parțial la ocupațiile agricole devenind salariați ai acestor întreprinderi, alții s-au angajat în întreprinderile din Capitală. Acest proces a făcut necesară introducerea unor mijloace de transport care să faciliteze deplasarea spre și dinspre București. S-a realizat electrificarea comunei. S-a îmbunătățit asistența sanitară, analfabetismul a fost lichidat și s-a asigurat tuturor locuri de muncă. În 1950 localitatea Jilava a fost inclusă în zona suburbană a Capitalei. S-au produs schimbări și în ceea ce privește înfățișarea comunei. În anii 1979-1980 au fost construite în zona Combinatului de Cauciuc și a Tăbăcariei primele blocuri de locuințe. Majoritatea străzilor au fost pietruite și apoi asfaltate.

Din punct de vedere administrativ, comuna a fost inclusă în 1950 în raionul N. Bălcescu al orașului regional București, până în 1968, când a devenit, cu numele de Jilava, comună suburbană a municipiului București (satele ei fiind deja comasate într-unul singur).[30][31] În 1981, a fost arondată Sectorului Agricol Ilfov, din subordinea municipiului București,[32] sector devenit în 1998 județul Ilfov.

Restructurarea industriei de după 1989 a determinat pe mulți locuitori ai comunei, rămași fără locuri de muncă să revină la vechile ocupații ale părinților lor (agricultura și creșterea animalelor). Legumicultura axată pe producția de piață începe să se practice din nou pe scară largă.[33]

Monumente istorice[modificare | modificare sursă]

În comuna Jilava se află penitenciarul Jilava, în complexul căruia se află Fortul 13, fostă închisoare de tranzit pentru deținuții politici anticomuniști,[34] astăzi clasificată drept monument istoric de interes național și clasificată drept monument de arhitectură.

În afara acestuia, în comună mai există trei obiective incluse în lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt clasificate ca monumente de arhitectură — biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, datând din 1817, și biserica „Adormirea Maicii Domnului”, datând din 1843. Un al treilea monument, cișmeaua Radu Vodă din strada Mierlari, este clasificat ca monument de for public.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central[*] 
  4. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central[*] 
  5. ^ Petre Ramneteanu: Problema iradierii romanilor din Tranmsilvania in Principatele Romane, Cluj, tip. Cartea Românească, 1946.
  6. ^ Constantin Velichi: Emigrari la nord si la sud de Dunare in perioada 1828-1834, in RomanoSlavica, XI,1965
  7. ^ I. Chelcea, I.: Țiganii din România, București, Ed. Institutului Central de Statistică, 1944.
  8. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  9. ^ Lista competitorilor care au obținut mandate” (XLSX). Biroul Electoral Central pentru alegerile locale din 2016. http://www.2016bec.ro/wp-content/uploads/2016/06/Export_mandate-2.xlsx. 
  10. ^ fr Eugen Comsa: Quelques considerations sur la culture Gumelnita (L'agglomeration Magura Jilavei), in Dacia, Tom XX, 1976.
  11. ^ Dinu V. Rosetii: Așezări și locuințe preistorice din preajma Bucureștilor, Buicurești, Institutul de arte grafice Bucovina, 1932.
  12. ^ Sâmpetru, M.: Înmormântări pecenege în Câmpia Română, Studii și cercetări de istorie veche, 24:455, 1973.
  13. ^ Frunzescu, D.Z.: Dicționarul topografic și statistic al României la 1872, p. 227
  14. ^ Ziarul „Drepturile omului” din 23 octombrie 1888
  15. ^ Constantin Corbu: Răscoala țăranilor din 1888, București,Ed. Științifică și Enciclopedică, p. 175-176, 182-183, 1978.
  16. ^ Lahovari, George Ioan (1901). „Jilava-Merlari, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 106. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  17. ^ Lahovari, George Ioan (1901). „Jilava, sat, face parte din com. Jilava-Merlari”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 105. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  18. ^ Lahovari, George Ioan (1901). „Merlari, sat”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 318. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  19. ^ Lahovari, George Ioan (1901). „Odăile, sat, făcând parte din com. Jilava-Merlari”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 546. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  20. ^ România în anii primului război mondial, București, Ed. Militară, vol I, p. 498, 1987.
  21. ^ Comuna Jilava-Mierlari în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. http://lcweb2.loc.gov/cgi-bin/ampage?collId=gdc3&fileName=scd0001_20030122001ropage.db&recNum=443. Accesat la 21 februarie 2012. 
  22. ^ Arhivele Naționale ale Romaniei. Direcția Municipiului București, fond Primaria comunei Jilava, dos. 1/1920
  23. ^ Arhivele Naționale ale Romaniei. Direcția Istorică Centrală, fond Reforma agrară din 1921, dos. 43/1928.
  24. ^ Buletinul Cooperației Ilfovene, 15 mai 1928.
  25. ^ Arhivele Naționale ale Romaniei, Direcția Municipiului București, Fond Legiunea de Jandarmi București, dos. 42/1940, f. 1
  26. ^ Arhivele Naționale ale Romaniei. Direcția Municipiului București, fond Primăria Comunei Jilava, dos. 1/1944
  27. ^ Arhiva Ministerului Apararii Naționale,Fond 948,dos.1181,f.169-173,Buletin informativ special nr.579 al Inspectoratului General al Jandarmeriei din 25 august 1944,în Documente privind istoria militară a poporului român(23-31 august 1944),Editura Militară,București,1977,vol.I,p 178-181,doc.192.
  28. ^ Arhiva Ministerului Apărării Naționale, fond Marele Stat Major, dos. nr 214 / 4, f. 361-368, Dare de seama a Biroului operații al Comandamentului trupelor din garnizoana Mihai Bravu din 7 septembrie 1944, în Pentru eliberarea patriei. Documente extrase din presă, memorii cu privire la lupta poporului român pentru eliberarea patriei de sub jugul fascist (23 august-25 octombrie 1944), București, Editura Militara, 1972, p. 335, doc. 135.
  29. ^ Arhiva Ministerului Apărării Naționale, fond 948, dos. 1181, f. 123, Raport operativ al Corpului II Teritorial din 25 august orele 1345, în Documente privind istoria militară a poporului român (23-31 august 1944), vol. I, p. 194, doc. 207.
  30. ^ Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege-nr-2-din-16-februarie-1968-republicata-privind-organizarea-administrativa-a-teritoriului-republicii-socialiste-romania-emitent-marea-adunare-nationala-46045.html. Accesat la 4 mai 2012. 
  31. ^ Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-3-1968-(46891).html. Accesat la 4 mai 2012. 
  32. ^ Decretul nr. 15 din 23 ianuarie 1981 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România”. Monitoruljuridic.ro. http://www.monitoruljuridic.ro/act/decret-nr-15-din-23-ianuarie-1981-privind-unele-masuri-pentru-imbunatatirea-organizarii-administrative-a-teritoriului-republicii-socialiste-romania-emitent-consiliul-de-stat-43001.html. Accesat la 3 iulie 2012. 
  33. ^ Aurel Dumitrescu: Monografia Comunei Jilava, București, Ed. Printech, 2008
  34. ^ Draghia, Ovidiu (10 iunie 2010). „Fortul 13 Jilava, sanctuarul abandonat al memoriei anti-comuniste”. Hotnews.ro. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7402497-fotogalerie-fortul-13-jilava-sanctuarul-abandonat-memoriei-anti-comuniste.htm. Accesat la 2 mai 2013. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Aurel Dumitrescu: Monografia Comunei Jilava, Bucuresti, Ed. Printech, 2008.
  • Dinu Dumbrav: Stramoșii bucurerștenilor, București, 1929.
  • Arhivele Nationale ale Romaniei, Directia Istorica Centrala, fond Mitropolia Țării Românești
  • Istoria orașului București, București, 1965.
  • Gheorghe Bichir: Autohtoni și migratori în sec. II-III e.n. în județul Ilfov, în Ilfov-file de istorie, București, 1978, p. 94.
  • Arhiva Ministerului Apărării Naționale, fond Marele Stat Major, dos. nr 214 / 4, f. 361-368, Dare de seama a Biroului operații al Comandamentului trupelor din garnizoana Mihai Bravu din 7 septembrie 1944, în Pentru eliberarea patriei. Documente extrase din presă, memorii cu privire la lupta poporului român pentru eliberarea patriei de sub jugul fascist (23 august-25 octombrie 1944), București, Editura Militara, 1972, p. 335, doc. 135.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Jilava