Heike Kamerlingh Onnes

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Heike Kamerlingh Onnes
Kamerlingh portret.jpg
Date personale
Născut [1][2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Groningen, Țările de Jos[7] Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani)[1][8][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Leiden, Țările de Jos[7] Modificați la Wikidata
Frați și surori Menso Kamerlingh Onnes[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of the Netherlands.svg Regatul Țărilor de Jos Modificați la Wikidata
Ocupație fizician
inventator
profesor universitar Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu fizică  Modificați la Wikidata
Număr Erdős Modificați la Wikidata
Instituție Universitatea din Leiden
Alma Mater Universitatea din Heidelberg
Universitatea din Groningen[*]  Modificați la Wikidata
Organizații Universitatea din Leiden  Modificați la Wikidata
Conducător de doctorat R.A. Mees
Doctoranzi Wander Johannes de Haas
Pieter Zeeman
Cunoscut pentru supraconductibilitate
Societăți Societatea Regală din Londra
Academia Leopoldină
Academia de Științe a URSS[*]
Academia Regală Neerlandeză de Arte și Științe
Academia Rusă de Științe
Academia de Științe din Berlin
Academia Franceză de Științe[9]  Modificați la Wikidata
Premii Premiul Nobel pentru Fizică ()[10][11]
Medalia Rumford ()
medalia Matteucci[*]  Modificați la Wikidata

Heike Kamerlingh Onnes (n. ,[1][2][3][4][5][6] Groningen, Țările de Jos[7] – d. ,[1][8][3][4][5][6] Leiden, Țările de Jos[7]) a fost un fizician olandez, profesor universitar la Leiden, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913.

Motivația Juriului Nobel[modificare | modificare sursă]

"Pentru investigațiile sale asupra proprietăților materiei la temperaturi joase care au condus, inter alia, la obținerea heliului lichid."

Biografie[modificare | modificare sursă]

Heike Kamerlingh Onnes a avut contribuții în termodinamică și electricitate. Este întemeietorul laboratorului criogenic din Leiden în 1882, unde a atins pentru prima oară temperaturi apropiate de zero absolut și a ajuns să lichefieze heliul în anul 1908. A studiat fenomenul opalescenței critice împreună cu W.H. Keesom, și a descoperit în anul 1911, fenomenul supraconductibilității.[12].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d "Heike Kamerlingh Onnes", Gemeinsame Normdatei, accesat la 9 aprilie 2014 
  2. ^ a b "Heike Kamerlingh Onnes", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  3. ^ a b c d Heike Kamerlingh Onnes, Biografisch Portaal 
  4. ^ a b c d ONNES Heike Kamerlingh, Comité des travaux historiques et scientifiques 
  5. ^ a b c d Encyclopædia Britannica Online, accesat la 9 octombrie 2017 
  6. ^ a b c d SNAC, accesat la 9 octombrie 2017 
  7. ^ a b c d Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978) 
  8. ^ a b Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978) 
  9. ^ Notable Names Database 
  10. ^ The Nobel Prize in Physics 1913, Nobel Foundation[*], accesat la 3 august 2015 
  11. ^ https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/about/amounts/  Missing or empty |title= (ajutor)
  12. ^ Dicționar Enciclopedic, Ed. Enciclopedică, București, 1999, vol III, pag. 384

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Heike Kamerlingh Onnes