Alexandr Mihailovici Prohorov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alexandr Mihailovici Prohorov
Aleksandr Prokhorov.jpg
Alexandr Mihailovici Prohorov
Date personale
Născut 11 iulie 1916
Atherton, Australia
Decedat 8 ianuarie 2002
Moscova, Rusia, la vârsta de 85 de ani
Locul înmormântării Cimitirul Novodevicii[*]
Naționalitate Flag of Russia.svg Rus
Cetățenie Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Rusia
Ocupație fizician
profesor universitar
redactor[*]
Activitate
Rezidență Uniunea Sovietică Uniunea Sovietică
Rusia Rusia
Domeniu Fizică
Instituție Universitatea Moscova
Alma Mater Universitatea de Stat din Sankt Petersburg[*]
Q4483622[*]
Cunoscut pentru Laser
Premii Nobel prize medal.svg Premiul Nobel pentru Fizică 1964
Medalia Premiului Nobel

Alexandr Prohorov (în rusă Александр Михайлович Прохоров, n. 11 iulie 1916; d. 8 ianuarie 2002) a fost un fizician rus, membru de onoare al Academiei Române, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1964, pentru munca de pionierat depusă în domeniul laserilor și maserilor. Membru PCUS din 1950. Doctor Honoris Causa al Universităților din București și Cluj-Napoca. Alexandr Prohorov s-a născut la Atherton, în Australia, după ce părinții săi fugiseră de persecuțiile țariste. Familia lui Prohorov a revenit în Rusia în 1923.

În 1934 Alexander Prochorov s-a alăturat Departamentului de Fizică al Universității de Stat, Leningrad. A participat la lecturile profesorului V.A. Fock (mecanica cuantică, teoria relativității). Profesorul S.E. Frish (fizică generală, spectroscopie) și profesorul E.K. Gross (fizica moleculară). După ce a absolvit în 1939 a devenit student postuniversitar al Institutului de Fizică Lebedev din Moscova, în laboratorul de oscilații condus de Academicianul N.D. Papaleksi. Aici a început să studieze problema propagării undelor radio. În iunie 1941, a fost mobilizat în Armata Rosie. A luat parte la cel de-Al Doilea Război Mondial și a fost rănit de două ori. Dupa cea de-a doua rănire în 1944, a fost demobilizat și s-a întors în laboratorul de oscilații al Institutului de Fizică Lebedev. Aici el a inceput să investigheze oscilațiile nonlineare sub indrumarea profesorului S.M. Rytov.

In 1946 și-a susținut teza având ca temă Teoria Stabilizării Frecvenței a unui Tub Oscilator.

După moartea academicianului I.D. Papaleksi în 1946, laboratorul de oscilații a fost condus de academicianul M.A. Leontovich. Începând cu anul 1950 aceasta a fost asistent șef al laboratorului, Prochorov a început să investigheze pe o scară mai largă intrebarea în legatură cu radiospectroscopia și mai târziu, electronica cuantică. A organizat un grup de oameni de știință, tineri interesați de acest subiect.

În 1954, când academicianul M.A. Leontovich a început să lucreze la Institutul de Energie Atomică, Prochorov a devenit responsabil al laboratorului pentru oscilații. In 1959, laboratorul pentru astronomia radio, condusă de profesorul V.V. Vitkevitch a fost organizat de unul din departamentele laboratorului de oscilații și în anul 1962 alt departament a fost separat ca laborator al radiofizicii cuantice (condus de profesorul N.G. Basov).

Academicianul D.V. Skobeltzyn, director al institutului și academicianul M.A. Leontovich, au acordat o deosebită asistență în dezvoltarea cercetării privind radiospectroscopia și electronica cuantică. Investigațiile duse de Basov și Prochorov în câmpul spectroscopiei de microunde a rezultat în ideea unui oscilator molecular. Aceștia au dezvoltat bazele teoretice pentru crearea unui oscilator molecular și deasemenea au construit un oscilator molecular ce funcționa pe baza amoniacului. În 1955, Basov și Prochorov au propus o metodă de producere a unei absorții negative care a fost numită “metoda de pompare”.

Din 1950 până în 1955, Prochorov și colaboratorii săi au dus mai multe cercetări asupra structurilor moleculare folosind metoda spectroscopiei cu microunde.

În 1955, profesorul Prochorov a început să dezvolte o cercetare asupra unei rezonanțe electronice paramagnetice (EPR). Un ciclu al investigațiilor asupra spectrelor EPR și timpilor de relaxare în diferite cristale au fost efectuate. În mod particular, cercetări asupra ionilor grupului de elemente ale fierului în rețeaua Al2O3.

În 1955, Prochorov a studiat împreună cu A.A. Manenkov spectrul EPR al unui rubin ce a făcut posibil să poată fi sugerat drept material pentru laseri în anul 1957. Aceștia au proiectat și construit masere folosind diferite materiale și studiind deasemenea caracteristicile maserilor. Aceasta cercetare a fost efectuată în cooperare cu laboratorul de radiospectroscopie al Institutului de Fizică Nucleară de la Universitatea din Moscova. Acest laborator a fost organizat de Prochorov în anul 1957. Unul din maserii construiți pentru o lungime de undă de 21 cm a fost utilizat în investigarea stației astronomice de radio a Institutului de Fizică din Pushino.

Metodele EPR au fost utilizate pentru studiul radicalilor liberi. În mod particular, tranziția unui radical liber al DPPH dintr-o stare paramagnetică intr-o stare antiferomagnetică la 0.3k.

Alexander Prochorov a fost profesor la Universitatea de Stat din Moscova.

S-a casătorit in 1941, soția lui fiind G.A. Shelepina, un geograf. Aceștia au un singur fiu.

Aleksandr M. Prokhorov a murit pe data de 8 ianuarie 2002.