Gara Chișinău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Gara Feroviară (Chișinău))
Gara feroviară din Chișinău
Informații generale
AdresăRepublica Moldova Chișinău
LiniiChișinău – Căinari
Chișinău – Tighina
Chișinău – Ungheni
Gări adiacenteVisterniceni[*]  Modificați la Wikidata
Peroane3
Linii8
ParcareDa
Istoric
Deschisă1871
ElectrificatăNu
Alte informații
ProprietarCalea Ferată din Moldova

Gara feroviară din Chișinău este principală gară care deservește capitala Republicii Moldova, orașul Chișinău.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Edificiul inițial al gării a fost construită în 1870. Potrivit unor date, era o clădire temporară, care a fost inițial construită din lemn, similară cu gările obișnuite de gubernie. Clădirea nouă a gării a fost construită spre sfârșitul anilor 1870, după planul arhitectural al lui Ghenrih Lonski. Potrivit unei surse, primul tren a sosit la gara Chișinău pe 15 august 1871 . Potrivit altora, circulația trenurilor pe traseul TiraspolChișinău a fost deschisă pe 28 august 1871. Primul tren sosit de la Odesa (timp de 7 ore), a marcat începutul operațiunilor feroviare în Basarabia.

În 1873, de asemenea a fost dată în exploatare linia de cale ferată: Chișinău — Cornești, apoi prelungită până la Ungheni.

În iunie 1878 tronsonul Razdelinaia — Chișinău — Ungheni a trecut în gestiunea Căilor Ferate (Rusești) de Sud-Vest. Peste un an în sub­ordinea acesteia a fost transmisă calea ferată TighinaGalați.

În 6/19 ianuarie 1918, gara a fost teatrul unui conflict între trupele bolșevice ale „Filialei Frontului” – organizație subordonată RUMCEROD din Odesa și un eșalon de voluntari ardeleni ai Armatei Române.

Prezent[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul lunii septembrie 2015 a fost pus în circulație trenul ChișinăuUngheniIași (Socola). Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, și omologul său român, Iulian Matache, au ajuns la o înțelegere în această privință care a avut pe 08 septembrie 2015 la Iași. Trenul care merge spre Iași oprește în patru gări; prima este la Călărași, cea de-a doua la Ungheni, după traversarea frontierei trenul staționează la Cristești și destinația finală este gara Socola din Iași, deoarece până aici ajunge calea ferată cu ecartament de tip larg. Autoritățile au examinat ideea de a prelungi linia cu ecartament lat până la gara Nicolina. Până acum această porțiune era o linie moartă, însă a fost reabilitată. Prin urmare, garnitura nu va staționa ore în șir pentru a-i fi schimbate osiile, cum se întâmplă în prezent. Biletul până la Iași costă 150 de lei moldovenești. Se planifică faptul ca formalitățile de control la frontieră să fie efectuate printr-un punct vamal comun. CFM a primit deja autorizație de la Autoritatea Feroviară Română pentru a putea transporta călători. O cursă spre Iași va costa bugetul Căii Ferate din Moldova aproape 50.000 de lei moldovenești.

În 2021 au fost suspendate temporar toate cursele locale și suburbane, din cauza numărului redus de pasageri în transportul feroviar.

Distanțe față de alte orașe (gări) din Europa[modificare | modificare sursă]

Distanțe față de alte orașe (gări) din Moldova[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de gara Chișinău