Colonița, Chișinău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Colonița
—  Comună  —
Stemă
Stemă
Colonița is located in Moldova
Colonița
Colonița
Colonița (Moldova)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 47°02′16″N 28°57′28″E / 47.03778°N 28.95778°E / 47.03778; 28.9577847°02′16″N 28°57′28″E / 47.03778°N 28.95778°E / 47.03778; 28.95778

Țară  Republica Moldova
Raion Municipiul Chișinău

Guvernare
 - Primar Angela Zaporojan (PLDM[1], 2015)

Populație (1 ianuarie 2006)
 - Total 4300 locuitori

Fus orar EET (+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (+3)

Site web: www.colonita.md

Colonița este o localitate-centru de comună din sectorul Ciocana, municipiul Chișinău, Republica Moldova. Este localitatea natală a eroului Gheorghe Ghimpu, care la 27 aprilie 1990, a fost primul care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, a lui Mihai Ghimpu, președinte interimar al R. Moldova (11 septembrie 2009 și 28 decembrie 2010), poeților și scriitorilor Ion Proca (1945 - 2014) și Simion Ghimpu (1939 - 2010)

Colonița e situată la 7 km est de Chișinău la poalele unui deal cu înălțimea de 104,7 m, care are aceiași denumire. Suprafața administrativă a satului este de 2644 ha, dintre care suprafața fondului funciar constituie 1464 ha; pășuni – 464 ha; suprafața localității – 2644 ha; fondul silvic – 332 ha, drumurile – 35 ha.

Conform datelor statistice la 01.01.2006 numărul locuitorilor este de 3500 oameni. Majoritatea absolută a locuitorilor o constituie moldovenii , dar sunt și alte naționalități: ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari, nemți etc.

Peisaj Colonița
Fotografie, fața bisericii din satulu Colonița
Iconostasul din biserica

Istorie[modificare | modificare sursă]

Colonița s-a constituit istoric din satul cu aceiași denumire, precum și din localitățile Grecea de Jos și Ciocana Veche, acestea fiind două seliști mici, apropiate una de alta ce s-au contopit cu Colonița, de altfel, ca și Movilenii, strămutat aici în anul 1965. O legendă, care circulă printre săteni până în zilele noastre, spune că încă pe timpul domniei Movileștilor (1595-1611, 1615-1616) primii locuitori de aici se ocupau cu păstoritul. Pentru adăpostirea oilor sau a vitelor ei construiau un fel de șoproane mari din nuiele, acoperite, ca și căscioarele lor de pe colnice, cu paie, streșinile late fiind sprijinite cu stâlpi groși, asemănători unor coloane. În partea estică a localității se așterne un șes care poartă, încă din acele vremuri de demult, numele de Valea Coloniței. Iar dacă te ridicai mai sus, atunci puteai observa ușor șirurile grinzilor verticale – colonițele din lemn. Despre existența localității cu denumirea Colonița, pe vremuri – moșie răzășească, pentru prima dată se menționează într-un document datat cu 1605. (1)

De fapt, dacă am face abstracție, am putea să deducem că vatra satului a existat cu mult mai înainte și anume între anii de domnie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, adică între 1457-1504. De ce zicem astfel? Pentru că în același document care atestă prima mențiune istorică a satului Colonița, și anume – „Mărturia hotarnică a satului Merenii ținutului Orheiului (jud. Lăpușna), 5/15 septembrie 1605” găsim: „Colonița în apropiere de satul Mereni este a lui Ionașcu Grizunul și a lui Pavăl Grizunul fiind frați și prenepoții lui Gavriil Grizunul, ce pentru dreptate și slujbe crdincioase a fost miluit de bătrânul domn Ștefan Voievod”. (2) Pornind de la premisa că în secolul al XVII-lea „bătrânul domn Ștefan” putea fi numai Ștefan cel Mare, suntem de acord cu Ion Proca, cel care, vizavi de mesajul istoric al acestui document mai scria că: „Chiar dacă luăm drept punct de reper ultimul an de domnie – 1504, Colonița ar fi existat cu 102 ani înainte de prima atestare”. Oricare i-ar fi destinul, dacă oamenii mai stau pe loc și nu-l părăsesc, dacă își mai cresc fii și fiiicele, satul își continuă existența și are viitor.

Biserica[modificare | modificare sursă]

Biserica din Colonița are Hramul „Nașterea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria Mică”, cum este numită în popor, care se sărbătorește anual la 21 septembrie. Această biserică îi primește pe creștinii ortodocși în lăcașul său sfânt din 1909 și are o poveste bogată și interesantă.

În situația în care în majoritatea satelor din vecinătate, în perioada sovietică, au fost închise bisericile, colonițenii și-au apărat cu tărie și credință dreptul lor de a avea o biserică. Datorită oamenilor cu suflet mare a fost construită, datorită credinței oamenilor și a responsabilității slujitorilor bisericii a rezistat în timp și tot datorită acestora există și până în prezent.

Piatra de temelie a bisericii din Colonița a fost pusă în anul 1909, această dată fiind inscripționată pe pristolul, care se află în subsolul bisericii, dar este menționată și de localnicii care își aduc aminte de perioada când aceasta a fost construită.

Chiar dacă temelia a fost pusă, așa cum am menționat în 1909, pregătirea documentelor necesare pentru ridicarea acesteia a fost începută cu mai mulți ani în urmă, iar de acest proces îndelungat s-au ocupat tot soții, Andrei și Natalia. Despre acest cuplu se spune că era o familie înstărită, dar care nu au putut avea copii, dedicându-și viața și toți banii pentru a ridica acest lăcaș sfânt în Colonița. Bătrânii spun că aceștiași-au vândut casele și moșiile, pentru a finanța construcția bisericii, ajungând să-și sfârșească viața în sărăcie lucie. „Părinții mi-au povestit că înălțarea bisericii nu a fost deloc ușoară, chiar dacă ea a fost ridicată într-un termen scurt. Și nici nu a fost lipsită de ispite. Se spune că în ziua în care trebuiau să fie semnate documentele, în urma cărora biserica putea fi deschisă, Andrei Radu a pățit o nenorocire. În drum spre autoritățile responsabile de acest domeniu, calul pe care mergea s-a speriat din senin, aruncându-l pe călăreț. Acesta și-a frânt picioarele, dar aproape pe brânci a ajuns acolo unde se îndreptași a depus actele necesare” spune Olga Țoiu, profesoară de istorie din Colonița. „Mi s-a mai spus că după ce Andrei Radu s-a stins din viață, soția sa a plecat la Ierusalim, pe jos. Toți o credeau deja moartă, când după un an s-a reîntors și a povestit cele văzute, vorbind despre minunea din ziua de Paști și despre lumânarea care i s-a aprins singură în mână” mai spune dna. Țoiu. După ce a revenit din Ierusalim, Natalia a vândut tot ce mai avea (bijuterii, casă) pentru a fi realizat iconostasul din biserică. După care a murit.

Biserica din Colonița a fost construită într-un termen destul de scurt, în aproximativ 4 ani, finalizându-se construcția cam în același timp ca în satul vecin, Budești, unde construcția bisericii începuse înainte. Acest lucru s-a datorat acelui cuplu de evlavioși, dar și sătenilor și a ambiției și voinței lor. Cei mai în vârstă povestesc că oamenii (în special cei mai înstăriți) adunau mână de la mână ce puteau: bani, produse alimentare pentru lucrători, iar cei care aveau căruță se rânduiau și aduceau piatră de la carierele de la Făurești (acum s. Goiani). Pământul pe care a fost înălțată biserica a fost oferit de familia Mazîlu, a cărei proprietate fusese.Astfel, în anul 1913 biserica din Colonița a fost sfințită și și-a deschis porțile pentru credincioși.

De atunci și până în prezent au slujit bisericii mai mulți preoți, părintele Timofei, Mihail, Anatolie, Vasile, Petru, Atinagora ș.a., iar din 1995 și până azi preotul paroh Victor Tofan este cel care călăuzește sătenii spre credință și rugăciune. Se spune, că cel mai mult a pătimit părintele Mihail Blanovschi, care a slujit bisericii din Colonița într-o perioadă grea pentru biserică, perioada sovietică, atunci când cei aflați la putere încercau cu orice preț să închidă sfintele lăcașe.

Olga Țoiu spune că: „Pentru a nu închide biserica, oamenii au stat de pază zile întregi, iar pentru a nu fi observată lipsa de la muncă, în colhoz, se înlocuiau unii pe alții”. Astfel, aceasta este unicul lăcaș sfânt din regiune, care nu a fost închis în urma represiunilor din perioda socialistă, datorită străduințelor strămoșilor noștri și a preotului Mihail Blanovschi.

Date demografice[modificare | modificare sursă]

Conform datelor IS Registru* în Colonița locuiesc 4034 persoane, dintre care 1955 bărbați și 2079 femei.

Structura populației după vârstă

2010 2011 2012
Populația în vârstă aptă de muncă 1870 1800 1900
Copii (0-17) 890 870 845
Pensionari 438 440 478
Femei în vârstă fertilă 880 890 870

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Structura etnică a localității conform recensământului populației din 2004[2]:

Grup etnic Populație  % Procentaj
Băștinași declarați Moldoveni
Băștinași declarați Români
2988
148
89,46%
4,43%
Ruși 85 2,54%
Ucraineni 84 2,51%
Bulgari 14 0,42%
Găgăuzi 5 0,15%
Polonezi 2 0,06%
Țigani 1 0,03%
Alții 13 0,39%
Total 3340

Personalități[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Colonița. "Geneză... prezent... nemurire..." - Chișinău 200, p. 3-6
  • Ion Proca.- "Colonița Infinitului" - Chișinău 2001, p. 4

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lista primarilor aleși în cadrul Alegerilor Locale Generale din 14 iunie 2015”. Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova. 2015. http://www.cec.md/index.php?pag=page&id=1587&l=ro. Accesat la 15 aprilie 2016. 
  2. ^ Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md