Drept penal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Balanţa Justiţiei

Dreptul penal reprezintă instrumentul prin care se apără cele mai importante valori sociale împotriva faptelor periculoase.

România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept sunt valorile sociale importante pe care le apără legea penală română.

Noțiunea Dreptului Penal[modificare | modificare sursă]

Definiție[modificare | modificare sursă]

Denumirea de Drept penal este folosită în două accepțiuni:

  • 1. Ramură specifică a dreptului, ce reunește sistemul normelor juridice penale;
  • 2. Știință - ramură distinctă a științelor juridice care studiază aceste norme.

În literatura de specialitate, dreptul penal este definit ca o ramură a sistemului de drept, alcătuit din totalitatea normelor juridice legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracțiuni, condițiile răspunderii penale, sancțiunile și alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanțele de judecată persoanelor care au săvârșit infracțiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept.

Caracteristicile Dreptului penal în România[modificare | modificare sursă]

  • 1. Dreptul penal este o ramură de drept distinctă, care face parte din sistemul dreptului românesc, alături de alte ramuri de drept - dreptul constituțional, dreptul administrativ, dreptul civil etc.;
  • 2. Dreptul penal are o autonomie în raport cu celelate ramuri de drept, deoarece reglementează un domeniu distinct de relații sociale - cele care privesc reacția socială împotriva infracțiunilor;
  • 3. Dreptul penal are o structură unitară, întrucât dispozițiile sale, fie din partea generală sau specială, au un caracter unitar, se completează reciproc și nu ar putea exista unele fără celelalte;
  • 4. Dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice care au un conținut normativ și care reglementează o anumită sferă de relații sociale, totalitatea normelor jurice penale alcătuind conținutul normativ al legii penale;
  • 5. Normele dreptului penal stabilesc faptele considerate infracțiuni, condițiile de tragere la răspundere penală, precum și sancțiunile ce trebuie aplicate sau luate în cazul încălcării lor;
  • 6. Normele juridice penale se aplică în scopul ocrotirii statului de drept, a ordinii de drept din România împotriva faptelor socialmente periculoase.

Obiectul Drepului penal[modificare | modificare sursă]

  • 1. După unii autori, (I. Oancea și M. Zolyneak) obiectul dreptului penal îl constituie relațiile de represiune penală, care se stabilesc după săvârșrea infracțiunii, între stat și infractor, prin care statul are dreptul și obligația să tragă la răspundere penală pe infractor, iar infractorul are obligația să suporte pedeapsa.

Definiția a fost criticată pentru că reduce obiectul dreptului penal doar la relații de conflict, de represiune penală, nu ține seama de rolul preventiv al dreptului penal.[necesită citare]

  • 2. După alți autori, (Vintilă Dongoroz, Costică Bulai, Constantin Mitrache, Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu) obiectul dreptului penal cuprinde relațiile de apărare socială, relații ce se nasc din momentul intrării în vigoare a legii penale. Legea penală îndeplinind funcția de recomandare și pretindere a unei anumite conduite din partea membrilor societății față de normele jurice penale.

Astfel între stat și membrii săi sub aspect penal se nasc două tipuri de rapoarte jurice penale:

  • 1. Raport juridic de conformare - obligația penală instituită este respectată de destinatarii legii penale;
  • 2. Raport juridic de conflict - obligația cuprinsă în norma penală este nesocotită, săvârșindu-se fapte prin care se pune în pericol sau se vatămă valorile sociale, făptuitorul fiind obligat să suporte sancțiunea prevăzută de norma penală încălcată.

Scopul Dreptului Penal[modificare | modificare sursă]

Scopul dreptului penal este determinat de necesitatea apărării valorilor sociale și a ordinii de drept împotriva criminalității și de combaterea acesteia.

Art.1 din Codul penal prevede că scopul legii penale este de a apăra România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept. Această enumerare limitativă urmărește să menționeze cele mai importante valori ce pot fi periclitate prin săvârșirea unor infracțiuni.

Alături de celelate ramuri de drept, dreptul penal prin mijloacele sale specifice asigură protecția ordinii de drept prin complexul său de măsuri și reglementări juridice. În același timp problema infracționalității apare nu doar pe plan intern ci și pe plan internațional ce justifică măsurile de reacție socială, politica penală pe care fiecare stat trebuie să o stabilească pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional.

În acest context scopul dreptului penal este de a apăra societatea, în ansamblu, membrii săi, în particular, împotriva oricăror fapte antisociale ce cad sub incidența legii penale.[necesită citare]

Subramurile Dreptului Penal[modificare | modificare sursă]

După structura și diviziunea codului Penal, dreptul penal se împarte în două părți:

  • 1. Partea Generală a dreptului penal (corespunzătoare normelor din Partea generală a Codului penal) - cuprinde regulile cu caracter general ce sunt aplicabile părții speciale: dispoziții cu privire la aplicarea legii penale, reglementări referitoare la infracțiune și infractor, la sistemul sancțiunilor de drept penal și criteriile de aplicare a acestora, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei etc.
  • 2. Partea Specială a dreptului penal (corespunzătoare normelor din Partea specială a Codului Penal și a legilor speciale) cuprinde norme de incriminare care stabilesc conținutul concret al fiecărei infracțiuni și sancțiunile corespunzătoare pentru acestea.

Această sistematizare în partea generală și partea specială, nu diminuează cu nimic unitatea dreptului penal, între cele două părți existând o strânsă legătură și interdependență. (C. Bulai, I. Oancea)

Surse[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]