Criminalitatea gulerelor albe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Prin criminalitatea gulerelor albe[1] ne referim la infracțiuni violente sau nonviolente comise în baza unor motivații de natură financiară de indivizi, întreprinderi și funcționari ai statului.[2] A fost definită pentru prima dată de sociologul Edwin Sutherland⁠(d) în 1939 drept „o infracțiune comisă de o persoană respectabilă sau din înalta societate în timpul activității sale profesionale”.[3] Infracțiunile care se încadrează în această categorie sunt neplata salariului⁠(d), frauda, mita, schema Ponzi, tranzacții privilegiate⁠(d), coruperea muncitorilor, delapidare, infracțiuni informatice⁠(d), încălcarea drepturilor de autor, spălare de bani, furt de identitate⁠(d) și uz de fals⁠(d).[4] Criminalitatea gulerelor albe coincide cu criminalitatea corporativă⁠(d).

Definiție[modificare | modificare sursă]

Criminologia modernă tinde să clasifice tipul de infracțiune și subiectul:

  • După tipul de infracțiune, e.g. infracțiuni contra proprietății private⁠(d), infracțiuni economice⁠(d) și alte infracțiuni corporative precum încălcarea legislației mediului⁠(d) și a sănătății. Unele infracțiuni sunt posibile numai datorită funcției ocupate de criminal, e.g. spălarea transnațională de bani este efectuată cu ajutorul unor angajați cu experiență ai băncilor. Biroul Federal de Investigații a adoptat însă o definiție mai precisă a infracțiunilor comise de gulerele albe: „acele fapte ilegale realizate prin înșelăciune, secretizare și abuz de încredere, respectiv care nu depind de aplicarea sau amenințarea victimei cu violență fizică” (1989, 3). Deși nu se cunoaște amploarea și costurile acestui tip de criminalitate, FBI și Association of Certified Fraud Examiners⁠(d) estimează că la nivelul Statelor Unite, pierderile anuale se încadrează între 300 și 600 de miliarde de dolari.[5]
  • După tipul de infractor, e.g. după clasa socială sau statutul socio-economic, ocuparea unor poziții de încredere⁠(d) sau profesii, respectiv nivelul de studii; analizarea temeiurilor care motivează comportamentul infracțional, e.g. aviditate sau frica de a-și păta reputație când are dificultăți financiare.[6] Shover și Wright menționează că - din punct de vedere legal - doar fapta comisă face subiectul legii, nu și caracterul individului care a efectuat-o. Prin urmare, singurul mod prin care o infracțiune diferă de alta este prin istoricul și trăsăturile autorilor.[7]
  • După cultura organizațională. Appelbaum și Chambliss oferă o definiție dublă:[8]
    • Infracțiuni profesionale⁠(d) - infracțiuni comise cu scopul de a promova interese personale (de exemplu: prin modificarea unor documente sau înșelarea clienților).
    • Infracțiuni organizaționale sau corporative - infracțiuni comise de liderii unor companii cu scopul de a obține beneficii pentru propriile afaceri (de exemplu: prin suprataxare sau fixarea prețului, publicitate falsă⁠(d) etc.).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Criminalitatea gulerelor albe - Dictionar juridic”. legeaz.net. Accesat în . 
  2. ^ „FBI — White-Collar Crime”. FBI. 
  3. ^ Sutherland, Edwin Hardin (1950). White Collar Crime. New York: Dryden Press, p. 9.
  4. ^ „White Collar Criminal Defense Guide”. Law Offices of Randy Collins (în engleză). Accesat în . 
  5. ^ Friedrichs, David O. (). Trusted Criminals: White Collar Crime In Contemporary Society (ed. 4). Wadsworth Publishing. p. 50. ISBN 978-0495600824.  citing Kane and Wall, 2006, p. 5
  6. ^ Benson, Michael L. (). „Denying the Guilty Mind: Accounting for Involvement in a White-Collar Crime*”. Criminology (în engleză). 23 (4): 583–607. doi:10.1111/j.1745-9125.1985.tb00365.x. ISSN 1745-9125. 
  7. ^ Shover, Neal & Wright, John Paul (eds.) (2000). Crimes of Privilege: Readings in White-Collar Crime. Oxford: Oxford University Press. ISBN: 0-19-513621-7
  8. ^ Appelbaum, Richard & Chambliss, William J. (). Sociology: A Brief Introduction. New York: Longman Pub Group. p. 117. ISBN 9780673982797. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Barnett, Cynthia. (2000). The Measurement of White-Collar Crime Using Uniform Crime Reporting (UCR) Data.
  • Cox, Steven P. (2017) "White-Collar Crime in Museums", Curator:The Museums Journal 60(2):235–248.
  • Dillon, Eamon Dilloninvestigates.com, The Fraudsters – How Con Artists Steal Your Money Chapter 5, Pillars of Society, published September 2008 by Merlin Publishing, Ireland ISBN 978-1-903582-82-4
  • Geis, G., Meier, R. & Salinger, L. (eds.) (1995). White-collar Crime: Classic & Contemporary Views. NY: Free Press.
  • Green, Stuart P. (2006). Lying, Cheating, and Stealing: A Moral Theory of White Collar Crime. Oxford: Oxford University Press.
  • Koller, Cynthia A. (2012). "White Collar Crime in Housing: Mortgage Fraud in the United States." El Paso, TX: LFB Scholarly. ISBN 1593325347. ISBN 978-1593325343
  • Koller, Cynthia A., Laura A. Patterson & Elizabeth B. Scalf (2014). When Moral Reasoning and Ethics Training Fail: Reducing White Collar Crime through the Control of Opportunities for Deviance, 28 Notre Dame J.L. Ethics & Pub. Pol'y 549 (2014). Disponibil aici.
  • Lea, John. (2001). "Crime as Governance: Reorienting Criminology".
  • Leap, Terry L. (2007) Dishonest Dollars: The Dynamics of White-Collar Crime. Ithaca: Cornell University Press. ISBN 978-0-8014-4520-0
  • Newman, Graeme R. & Clarke, Ronald V. (2003). Superhighway Robbery: Preventing E-commerce Crime. Portland, Or: Willan Publishing. ISBN 1-84392-018-2
  • Rolón, Darío N. Control, vigilancia, y respuesta penal en el ciberespacio, Latinamerica's new security Thinking, Clacso 2014.
  • Reiman, J. (1998). The Rich get Richer and the Poor get Prison. Boston: Allyn & Bacon.
  • Pontell, H. & Tillman, R. (1998). Profit Without Honor: White-collar Crime and the Looting of America. Upper Saddle River, NJ: Prentice Hall.
  • Shapiro, Susan P. (1990). "Collaring the Crime, not the Criminal: Reconsidering the Concept of White-collar Crime", American Sociological Review 55: 346–65.
  • Simon, D. & Eitzen, D. (1993). Elite Deviance. Boston: Allyn & Bacon.
  • Simon, D. & Hagan, F. (1999). White-collar Deviance. Boston: Allyn & Bacon
  • Thiollet, J.P. (2002). Beau linge et argent sale — Fraude fiscale internationale et blanchiment des capitaux, Paris, Anagramme ed. ISBN 2-914571-17-8
  • U.S. Department of Justice, Federal Bureau of Investigation (1989). White Collar Crime: A Report to the Public. Washington, D.C.: Government Printing Office.
  • Notre Dame College Online "White-Collar vs. Blue-Collar Crime". 2019. South Euclid, Ohio.

Legături externe[modificare | modificare sursă]