Duel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Duel (dezambiguizare).
Pistoale de duel originale

Duel (latină duellum) este o luptă între doi adversari, care folosesc aceleași arme și au șanse egale de a-l ucide pe celălat. Cauza unui duel în trecut era de cele mai multe ori apărarea onoarei rănite. Duelul avea reguli tradiționale bine stabilite, azi această luptă este aproape în toate țările interzisă.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Originea istorică a duelului provine din lumea antică (în Iliada, duelul dintre Menelaos și Paris), la vechii germani rezulatul duelului dintre doi combatanți era hotărâtă de zei. In evul mediu rezultatul luptei dintre doi cavaleri era considerată ca o sentință judecătorească. Mai târziu rezolvarea conflictului printr-un duel a fost preluat într-o formă nouă în secolul XV de Spania, Italia și Franța care s-a extins apoi în toată Europa, rezultatul duelului fiind acceptat ca o hotărâre divină. Intre secolele XVI și XVII duelul era la modă, numai în Franța au murit între anii 1594 și 1610 de pe urma unui duel ca. opt mii de nobili sau ofițeri. Se spune că baronul François de Montmorency-Bouteville (1600-1627) ar fi omorât în duel 40 de adversari. Pe când în Anglia duelul era interzis pe la mijlocul secolului XIX în Europa era practicat până la începutul secolului XX.

Hamilton-burr-duel.jpg

Scopul duelului era obținerea unei așa numite „Satisfacții” pentru a salva „Onoarea pătată” în urma unei jigniri. Victoria unuia din ei de fapt nu era considerată de societate importantă ci faptul că cei doi combatanți acceptau duelul fiind considerați „bărbați de onoare” care riscau de a fi răniți sau omorâți. Nu aveau toți acest privilegiu de a participa la un duel, ci la acest ritual de a se putea duela cu arme luau parte de obicei nobili, ofițeri sau studenți. Apariția burgheziei prin secolului XIX a făcut că și aceștia au început să aparțină de așanumită „elită a societății” și să aibă dreptul de a participa la duel ca martori sau combatanți.

Desfășurarea duelului[modificare | modificare sursă]

Prin secolul XVII și XIX regulile duelului erau reguli bine stabilite care erau precizate în „Code Duello” din 1777, sau „Essai sur le duel“ a contelui „Comte de Chateauvillard” din 1836. De asemenea mai exista în Ungaria „Regulile de duelare” a lui Franz von Bolgár (Budapesta 1880, 7. ediția Viena 1903).

Jignirea

Jignirea era totdeauna factorul care provoca duelul ea fiind considerată ca o problemă de onoare care treuie rezolvată de bărbat. Jignirea putea fi verbală prin ironie, dispreț, bârfă la adresa celuilalt, sau a unui membru al familiei ca și o legătură sexuală extraconjugală. Jignirile puteau fi grave ca o palmă care nu sufereau amânare sau iertare, sau jigniri minore, la care era suficient o scuză pentru aplanarea conflictului.

FrzDuellImBoisDeBoulogneDurand1874.jpg
Provocarea la duel

Cel jignit chema la duel persoana care l-a jignit, și cerea să numească pe cei doi secundanți care vor participa ca martori la duel, care erau prieteni sau membrii de familie. Duelul trebuia să aibă loc la cel târziu 24 de ore de la provocare, între timp secundanții încercau rezolvarea pe cale pașnică a incidentului sau să se determine ce arme vor fi folosite, pistol sau spadă. Folosirea altor arme necesita consimțământul celor doi combatanți.

Pregătire

Datorită faptului că duelul era oficial interzis, se căuta ținerea duelului în secret, ea având loc frecvent dimineața devreme în locuri izolate. In afară de secundanți la locul duelului mai era un medic și eventual o persoană neutră care supraveghea dacă secundanții respectă regulile duelului.

Duelul

Desfășurarea duelului era hotărâtă de gradul de jignire. In cazul folosirii pistolului, erau diferențe între numărul de împușcături (1, 2 sau 3), distanța de tragere care era între 15 și 100 de m (frecvent ca. 11–74 m). La duelul cu sabia era stabilit dacă se oprește duelul când unul dintre duelanți sângerează sau până când este incapabil să continue lupta. Erau cazuri extreme de „fair play” când ambii combatanți ținteau dinadins cu arma alături, când numai unul din pistoale era încărcat, sau când condițiile erau mai severe și se duelau până la moarte.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Istoria duelului. Pasiunea francezilor, Jean-Noel Jeanneney, Editura Nemira, 2012 - recenzie

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Serial în Jurnalul Național despre duelurile în România - Editie de colectie - Duelul la romani, 16 ianuarie 2006