Drept divin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dreptul divin este o doctrină politică și religioasă care privește justificarea unei puteri nedemocratice prin voința lui Dumnezeu: monarhul nu este supus unei autorități pământești, ci puterii divine. Această justificare implică adesea trimiteri la o genealogie mitică, la o "sămânță aleasă".[1]

În Occidentul creștin, reforma protestantă nu a modificat această doctrină acolo unde doctrina exista. Dimpotrivă, ea a accentuat una dintre trăsăturile tradițiilor monarhice catolice: monarhul trebuie să respecte dreptul divin și să fie supus lui Dumnezeu pentru a nu-și pierde legitimitatea și puterea politico-militară.

Potrivit Coranului, califul are atât un rol spiritual, cât și putere pământească, legitimitatea sa fiind dată astfel de dreptul divin.

În Japonia se consideră că Împăratul este descent al zeiței Amaterasu, ceea ce explică denumirea de Împărția Soarelui Răsare.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Acest articol este o traducere parțială a articolului corespondent din Wikipedia franceză.

Legături externe[modificare | modificare sursă]