Sperjur
Sperjur (din latină periúrium) este faptul de a călca jurământul, de a nesocoti un jurământ sau de face un jurământ fals.[1]
Cu aceeași denumire se desemnează și persoana care își calcă jurământul sau care face un jurământ fals în fața justiției, faptă care este pedepsită de lege. [2]
Având în vedere că în România, persoana citată ca martor are obligația de a depune jurământul cu formula „Jur să spun adevărul și să nu ascund nimic din ceea ce știu, așa să-mi ajute Dumnezeu”, după care judecătorul îi va pune în vedere că mărturia mincinoasă se pedepsește, sperjurul, existent în codurile penale din alte țări, este asimilat în codul penal românesc cu mărturia mincinoasă, prevăzută la art. 273 Cod penal:[3] „(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” In forma agravanta infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. De asemenea „(3) Autorul nu se pedepsește dacă își retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reținere, arestare sau de punerea în mișcare a acțiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție, ca urmare a mărturiei mincinoase.”
Din punct de vedere religios, Vasile cel Mare a stabilit următoarea pedeapsă pentru sperjur: Călcătorul de jurământ în zece ani va fi neîmpărtășit, doi ani tânguindu-se, trei ascultând, patru prosternându-se, într-un an stând numai împreună, și atunci se va învrednici de împărtășire. [4]