Dacia Traiană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Harta provinciei romane Dacia

Dacia Traiană sau Dacia Felix[1] este provincia romană Dacia din timpul împăratului Traian și a succesorilor săi, din 106 d.Hr. până în anii 271-275 d.Hr. când are loc retragerea aureliană.

Economia[modificare | modificare sursă]

Dacia traiană a continuat, în linii mari, viața economică a Daciei lui Burebista și Decebal, importul și exportul fiind aproape aceleași ca în epoca anterioară. Dintre vechile cetăți getice niciuna nu a fost recunoscută de romani.

Societate[modificare | modificare sursă]

Municipiile erau orașe cu mai puține drepturi decât coloniile, locuite de acei cetățeni cu drepturi limitate. Satele erau locuite de obicei de populația autohtonă. Se așezau însă în ele și coloniști romani. Romanizarea a mers greu la sate, unde imensa majoritate o formau geții, mai ales în primele timpuri după cucerire. Un rol important în romanizare, la sate, au avut veteranii, atât de origine romană sau romanizați, cât și cei proveniți dintre băștinași. Cum serviciul militar dura mult- 25 ani- o bună parte dintre legionari erau căsătoriți; soțiile și copii aveau dreptul să locuiască în imediata apropiere a castrului sau a taberei, în așa zisele canabe. Legiunile și diferitele corpuri de trupă auxiliară stând în permanență în Dacia, este evident că multe dintre satele soldaților erau autohtone, dace. La eliberare, legionarul numit acum veteranus, căpăta – dacă nu avea deja – dreptul de cetățenie pentru el și întreaga lui familie, precum și o bucată de pământ pentru a o cultiva. Cu vremea în sate s-au așezat și civili romani. Dacia a rămas sub stăpânire romană ceva mai puțin de 170 de ani (106-275 d.Hr.), deci timp de vreo cinci generații (potrivit lui Constantin Giurescu). Noile sate însă, nu puteau fi nici numeroase, nici pur romane, dacă majoritatea coloniștilor veniți erau traci. Este greu de crezut că în doar acest timp noile așezări ar fi putut face concurență satelor vechi de sute de ani ale geților și civilizației lor milenare. În același timp sătenii geto-daci au fost nevoiți să-și "romanizeze" limba, pentru a putea lua legătura și întreține contacte economice cu zecile de mii de romani veniți după 106 d.Hr. între ei. Geții au continuat, în mare, să trăiască la fel ca înainte, îndărătnici, "găvozdiți prin cotloanele lor adesea inaccesibile" (Nicolae Iorga). Adică, conform marelui istoric, geto-dacii erau un popor destul de conservator și agrea așezările situate mai ales pe văile carpatice pentru a face față frecventelor raiduri barbare din spațiul carpato-dunărean..

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Klepper, Nicolae. Romania: An Illustrated History

Legături externe[modificare | modificare sursă]