Dromihete

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Dromihete
Date personale
Născutsecolul IV î.e.n. Modificați la Wikidata
Decedatsecolul III î.e.n. Modificați la Wikidata
CetățenieDraco bearer Duruy LB.JPG Dacia Modificați la Wikidata

Dromihete (sau Dromichaetes; greaca veche: Δρομιχαίτης) a fost conducătorul geților din nordul Dunării (în prezent în România) în jurul anului 300 î.Hr. Căpetenia geto-dacă Dromihete este un personaj semilegendar al istoriei vechi. Atestat în izvoarele antice, el este considerat de istorici un rege războinic și un diplomat genial care a condus o puternică uniune de triburi din nordul Dunării și care a reușit să-l învingă pe regele Macedoniei, o superputere a lumii antice.[1] Cronicarii antici (Diodorus Siculus, Polybius, Plutarch, Pausanias) au consemnat victoria geților conduși de Dromihete împotriva lui Lysimachus, Regele Traciei, fost general al lui Alexandru Macedon. Lisimah organizează în anul 300 î.Hr. o expediție împotriva lui Dromihete, care sprijinise lupta coloniilor elene de pe litoralul Mării Negre. Campania condusă de Agatocle, fiul lui Lisimah, se încheie cu un eșec total: armata elenistică este înfrântă iar Agatocle făcut prizonier.

Opt ani mai târziu, Lisimah conduce personal o nouă ofensivă în ținuturile din nordul Dunării. Undeva în Câmpia Munteană, armata lui Lisimah cade în cursă, monarhul fiind făcut prizonier și dus la Helis, cetatea de scaun a lui Dromihete.

Remarcabil la Dromihete a fost diplomația sa. După ce l-a capturat pe Lysimachus (în 292)[2], Dromihete a făcut un festin simbolic pentru acesta si generalii săi. Ei au fost tratați cu cea mai buna mâncare servită în farfurii de aur, în timp ce geții au mancat modest, în vase de lemn. Mesajul care se dorea a fi transmis de Dromihete era: "Daca aveti toate bogatiile acestea la voi in Macedonia, de ce vreti sa veniti la noi si sa ne cuceriti?" In cele din urmă Lysimachus a fost eliberat si i s-au oferit daruri generoase, pacea dintre geți si macedoneni fiind întărită prin mariajul dintre Dromihete și fiica lui Lysimachus. În jurul anului 300 îHR, zona Balcanilor era un butoi cu pulbere. Puternicele triburi geto-dace din nordul Dunării se războiau cu sciții pentru dominație în sudul Basarabiei și Dobrogea actuală. Miza era mare, Pontul era bogat și populat de coloniști greci care desfășurau o activitate comercială înfloritoare. În tot acest timp, uriașul imperiu efemer al lui Alexandru Macedon se destrăma după moartea sa în 321 ÎHR. Puterea este împărțită între generalii săi, numiți diadohi, care se luptă de asemenea pentru putere. Dobrogea și cetățile grecești sunt ocupate de macedonenii lui Lysimah, rege al Traciei și Macedoniei, fostă gardă de corp a lui Alexandru Macedon. Lysimah, ne spune grecul Pausanias, contemporan cu diadohul macedonean, dorea și teritoriile din nordul Dunării. La aceea vreme erau stăpânite de o uniune puternică a geților, condusă de un rege misterios, numit de Diodor Siculus, Dromichaetes.


Misteriosul rege get care umilește o super-putere a lumii antice[modificare | modificare sursă]

Stăpânirea lui Lysimach era importantă, spun autorii antici, iar regatul său era o super-putere a lumii antice, având în vedere și alianțele pe care le avea în Egipt, Asia Mică și Persia. Repurtase numeroase victorii în fața rivalilor săi în Asia Mică și avea o armată redutabilă care, conform istoricului macedonean Polyainos, număra 100.000 de oșteni, printre care și renumiții hopliți macedoneni care formau temuta falangă. Cu toate acestea, în fața lui Dromichaetes, căpetenia geților de la nord Dunăre, marele general Lysimah și-a pierdut strălucirea. Istoricii spun că macedoneanul ar fi fost învins de mai multe ori de războinici geți. Pausanias afirmă că Lysimach și-a trimis fiul, pe Agathocles în fruntea temutei falange macedonene, la nord de Dunăre, să-l atace pe Dromichaetes. Războinici geți înving armata macedoneană și îl prind prizonier pe fiul regelui macedonean. În continuare Pausanias spune că, încercând să-și elibereze fiul, Lysimach dă mai multe bătălii cu geții, dar este înfrânt mereu. În cele din urmă, sătul de lupte, face pace cu Dromichaetes și îi mai dă și fata drept nevastă. Istoricii confirmă acest episod și înfrângerile macedonenilor. ”Atacurile pe care în răstimpul acesta Lysimach le-a îndreptat împotriva geților fuseseră toate respinse cu succes. Cum zice Pausanias, Lysimach fiind biruit în lupte și neputând să se împace cu gândul captivității feciorului său face pace cu Dromichaites”, spune Vasile Pârvan în Getica. Totodată și Trogus Pompeius, istoricul latin, vorbește despre îndeungatul război pierdut de Lysimah contra geților lui Dromichaetes. ”Și Lisimach, deoarece era strâmtorat de războiul cu Dromichaetes, regele geților, ca să nu fie nevoit să lupte în același timp și contra acestuia, i-a redat partea din Macedonia care revenise lui Antipatros ginerele său și a făcut pace cu el”, se arată în istoria lui Iustinus realizată după cea a lui Trogus Pompeius. Miza războiului era clară, stăpânirea Dorobogei și supremația asupra bogatelor cetăți grecești. În cele din urmă geții se pare că au ieșit învingători.

Dromichaetes, un strateg și un diplomat genial[modificare | modificare sursă]

Diodor Siculus, un istoric grec din secolul I îHR, care a scris ”Biblioteca historica”, vine cu o altă poveste despre Dromichaetes. Dacă Pausanias amintește doar numele regelui get și îi admiră doar calitățile războinice prin care și-a umilit adversarul mult mai puternic, Diodor Siculus îl prezintă pe Dromichaetes în alte nunațe. În ”Biblioteca Historica”, Dromichaetes nu mai este un războinic feroce care respinge falangele macedonene, ci un abil diplomat, care regizează și dă pilde pentru a-l învăța înțelepciunea pe adversarul său. Diodor Siculus arată la fel ca Pausanias că războiul dintre Lysimah și Dromichetes dura de ceva vreme. Povestea istoricului grec începe cu mențiunea că deja Agathocles, fiul lui Lysimah, a fost învins și luat prizonier de Dromichaetes. Regele get dă dovadă de un talent diplomatic aparte și îl trimite pe Agathocles înapoi la tatăl său, cu daruri pentru a-i câștiga bunăvoința, conștient fiind, getul, că nu poate câștiga un război contra unei super-puteri. Totodată, Diodor Siculus arată din start miza acestui război. ”Tracii, care îl făcuseră prizonier pe fiul regelui, l-au trimis cu daruri înapoi la tatăl său. În același timp ei nădăjduiau să-și recapete prin această binefacere pământul pe care îl ocupase Lysimach. Ei nu sperau deloc să poată câștiga războiul, de vreme ce aproape toți regii cei mai puternici s-au înțeles între ei și se ajutau unul pe celălalt”, se arată în lucrarea lui Diodor Siculus. Lysimach însă pornește la război împotriva lui Dromichaestes, cu o armată uriașă. După istoricul grec, regele get nu face așa cum spune Pausanias și preferă să-și cruțe trupele de vărsare de sânge. Aplică tactica ”pământului pârjolit” și se ascunde într-un loc ferit. ”Armata lui Lysimach era chinuită de foame. Prietenii îl sfătuiau pe rege să scape cum va putea și să-și mute gândul că oastea lui l-ar putea salva. Lysimach le răspunse însă că nu era drept să-și părăsească ostașii și prietenii, asigurându-și lui o scăpare rușinoasă”, continuă istoricul grec. În acest condiții macedoneanul cade într-o capcană întinsă de geți. Este luat prizonier, iar regele get, pune la cale un întreg scenariu pentru a-i da o lecție regelui macedonean. Îl invită cu diplomație la un ospăț și nu dă ascultare poporului său, care cerea sângele diadohului. Din contră, îl numește ”tată”, îi reîntregește suita regală și îl pune la o masă îmbelșugată cu veselă de aur, care arată și bogăția regelui get. Totodată Dromichaetes împreună cu oamenii lui stau la ospăț la mese simple din lemn și mânâncă și beau cumpătat din castroane de lemn. La urmă, Diodor Siculus îl prezintă pe Dromichaetes arătând tâlcul ospățului, regelui macedonean. „Când băutura era în toi, Dromichaetes umplu cornul cel mai mare, îi spuse lui Lysimach «tată» și îl întrebă care din cele două ospețe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor. Lysimach îi răspunse că al macedonenilor, bineînțeles. Atunci, îi spune Dromichaites, de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor și o domnie plină de străluciri, și te-a cuprins dorința să vii la niște barbari, care au o viață de sălbatici, locuiesc într-o țară bântuită de geruri și n-au parte de roade îngrijite? De ce te-ai silit, împotriva firii, să-ți duci oștenii pe niște meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber?“, preciza istoricul grec. Impresionat, Lysimah, oferă lui Dromichaetes supremația asupra Drobrogei și se retrage. Macedoneanul Polyainos vine cu aceeași versiune, scoțând în evidență calitățile și de războinic, dar și de diplomat ale lui Dromichaetes. El adaugă poveștii faptul că s-a folosit și de un spion. Este vorba de un căpitan de al său, care știa limba gracă și a fost infiltrat în armata macedoneană. ”Pentru a-l atrage pe Lysimachos cât mai departe în interiorul țării, Dromichaetes se servește de iscusința unui pseudo-dezertor din armata sa. Acesta câștigă încrederea lui Lysimach și reușește a rătăci pe macedoneni în locuri greu de umblat, unde curând foamea și setea completează opera stratagemei getice, astfel încât Dromichaetes îi prinde pe toți” [3]

Cine a fost cu adevărat Dromihete?[modificare | modificare sursă]

Nu se știe nici până astăzi cum arăta și cine era dincolo de legendă Dromichaetes, regele geților care l-au învins pe Lysimach. Autorii antici îl arată ca un abil diplomat, un războinic care deținea o forță armată redutabilă, dacă a reușit să înfrângă uriașa armată macedoneană. Totodată ni-l prezintă ca un abil diplomat, cu oameni care cunoșteau limba greacă și erau capabili ca niște veritabili spioni să se infiltreze în armata adversă. Mai mult decât atât, Dromichaetes, după cum arată Diodor Siculus, dispune de o avere colosală, de vreme ce poate să-l mulțumească pe Lysimachi la ospăți și să îl servească cu veselă din aur. Diodor Siculus, dar și Pausanias, vorbesc despre o posibilă ”cetate de scaun” a lui Dromichaetes, cetatea Helios sau Helis, însă fără a-i identifica locația. După Hadrian Daicoviciu, această cetatea ar fi fost undeva în Argeș, după Constantin Preda, pe Siret în zona Poiana( în județul Galați), în timp ce Pârvan spune că undeva în Bărăgan, poate la Piscul Crăsani. Despre numărul oștenilor pe care îl avea Dromichaetes și despre zona pe care o stăpânea nu există foarte multe informații. Nici despre vârsta și înfățișarea regelui get. Între macedoneni și geți au existat și înainte de Lysimach și Dromichaetes conflicte armate. Primul a avut loc în timpul domniei lui Filip al II lea, tatăl lui Alexandru Macedon, apoi chiar cu forțele armate ale lui Alexandru Macedon, geții retrăgându-se, dar în același timp oprind înaintarea macedonenilor, apoi cu Zophyros și în cele din urmă cu Lysimach

Misterul unui mormânt[modificare | modificare sursă]

În apropierea satului Shveshtari, în Bulgaria de astăzi, se afla unul dintre cele mai frumoase morminte tracice identificate vreodată. Descoperit în 1982 sub movila Ginina, în timpul unor excavări arheologice, mormântul reprezintă un monument unic al arhitecturii funerare tracice, iar importanța sa este cu atât mai mare pentru noi, românii, cu cât aici pare să își doarmă somnul de veci unul dintre regii emblematici ai istoriei noastre antice, Dromihete. Mărimea sa impresionantă plasează movila ce adăpostește mormântul pe primul loc în rândul celor 26 de movile, care se întind de-a lungul a doi kilometri în partea de vest a satului Shveshtari – 7,5 metri în lungime, o lățime a fațadei de 6,5 metri și o înălțime interioară de 4,45 metri. Decorațiunile interioare respectă stilul curentului elenistic din acea perioadă, însă motivele religioase reprezentate sunt de origine tracică. “Mormântul regal”, așa cum este cunoscut, datează din secolul III î.Hr. și este compus dintr-o antecameră și două camere mortuare construite pentru conducător și soția sa. Intrarea este poziționată asimetric față de cupolă și este decorată cu fresce de formă rectangulară. Ornamentele camerei mortuare – cea mai mare dintre cele trei – sunt extrem de bogate. Patru coloane dorice și una în stil corintian susțin o friză (parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri), aflată deasupra intrării. Între acestea sunt cuprinse reliefurile a zece cariatide, reprezentante cu mâinile ridicate deasupra capetelor, încremenite într-un etern gest de venerare. Brațele unor cariatide sunt sculptate mai brutal, în vreme ce culoarea lor este dată doar de linii trasate cu creta neagră, detalii ce sugerează că cel pentru care se construia acest mic palat subteran a murit brusc. Decorațiunile interioare, singurele de acest tip identificate până în prezent pe fostul teritoriu trac, modul în care sunt așezate și simbolistica lor, ne oferă detalii despre rangul celui îngropat aici. Două paturi din piatră, oase umane și daruri de înmormântare au fost identificate în camera principală. Lângă paturi se află o fațadă de templu în miniatură, care reprezintă sanctificarea liderului decedat. Acesta este personificat călare, prezentându-se în fața zeiței care îi înmânează o cunună de aur, urmată de o femeie care aduce daruri. O ușă din piatră masivă ascunde mormântul principal de ochii muritorilor. Puternicul conducător înmormântat aici nu a plecat însă singur pe lumea cealaltă. Alături de mormântul acestuia se află cel al soției, mai puțin impunător. Partenera de viață a fost sacrificată pentru a-și însoți soțul în lunga călătorie, în vreme ce rămășițele calului preferat au fost găsite în camera laterală.[4]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]