Lucky Luciano

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Charles Luciano
LuckyLucianoSmaller.jpeg
Date personale
Născut 24 noiembrie 1897
Lercara Friddi, Sicilia, Italia
Decedat (64 de ani)
Napoli, Italia
Înmormântat St. John Cemetery[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii
Italia Modificați la Wikidata
Ocupație Gangster
Activitate
Cauza decesului infarct miocardic
Semnătură
Lucky Luciano signature.svg
Prezență online

Charles "Lucky" Luciano (născut Salvatore Lucania; 24 noiembrie 1897 – 26 ianuarie 1962) a fost un gangster american născut în Sicilia, Italia. Luciano este considerat părintele crimei organizate moderne în America deoarece a împărțit New York City la cinci familii diferite de crimă organizată și pentru că a fondat prima comisie. El a avut un rol esențial împreună cu partenerul său, Meyer Lansky în dezvoltarea Sindicatului Național de Crimă în Statele Unite ale Americii.

Începutul vieții[modificare | modificare sursă]

Charles "Lucky" Luciano, născut Salvatore Lucania (n. 11/24 noiembrie 1897, Lercara Friddi, Italia - d. 26 ianuarie 1962, Napoli, Italia) a fost cel mai cunoscut și influent cap mafiot al secolului 20, fondatorul organizatiei criminale Cosa Nosta. Părinții lui Luciano erau Antonio și Rosalia Lucania care locuiau în Lercara Friddi, Sicilia, Italia, un oraș cunoscut în principal pentru minele de sulf. El a avut patru frați: Bartolomeo (n. 1890), Giuseppe (n. 1898), Filippia (n. 1901), și Concetta (n. 1903). El a rămas in istorie drept cel mai vestit "cap" al mafiei siciliene din Statele Unite ale Americii. Dar aria s-a de influenta s-a extins și in Europa, și in Cuba. Peste tot a fost temut, in multe locuri a fost respectat; multi l-au urat, insa s-au gasit și cativa care l-au indragit sincer.

Debutul în lumea crimei organizate[modificare | modificare sursă]

Nascut in 1897 in Sicilia și venit in SUA in 1906, impreuna cu familia sa, Salvatore Lucania - rebotezat mai tarziu Charles Luciano - a fost unul dintre miile de italieni carora epoca prohibiției le-a oferit prilejul de a se imbogati facand comert ilegal cu bauturi alcoolice. In 1919, cand a intrat in vigoare legea prohibiției, Luciano, a carui familie se stabilise la New York intr-un cartier locuit mai ales de evrei, a inceput sa lucreze pentru Arnold Rothstein, supranumit Creierul, un important personaj in lumea crimei organizate, care vazuse in prohibiție un exceptional prilej de a-și dezvolta afacerile. El a cladit un imperiu al comertului clandestin, pe care l-a condus ca pe un business de mare anvergura, depasind faza primitiva a atacarii camioanelor cu bautura de catre gangsteri mascati. Luciano a invatat de la el multe. In 1920, Luciano s-a asociat cu Frank Costello și Vito Genovese - alti doi mari "afaceristi" de origine italiana, punand bazele propriei sale afaceri: a infiintat o firma de transport, carausind tot felul de marfuri - ceea ce ii oferea acoperirea perfecta pentru treburile cele mai profitabile - transporturile ilegal de alcool.In 1925, cei trei erau cei mai importanti jucatori din New York pe piata neagra a bauturilor spirtoase. Importau whisky direct din Scotia și din Canada și rom din Caraibe. Și, datorita legaturilor sale cu alte importante personaje din lumea interlopa, Luciano devenise un membru de seama al mafiei din New York.

În anii 20, Luciano devenise un soi de aghiotant al unui vestit "cap" mafiot, Giuseppe Masseria - "Joe the Boss". Acesta era un mafiot de modă veche, care ținea mult la păstrarea idelurilor de tradiție, onoare, respect și demnitate - lucruri importante în sisitemul de valori al mafioților italieni din vechea gardă. Nu lucra decât cu italieni și chiar și pe aceștia îi privea cu suspiciune dacă nu erau sicilieni. Luciano însa era tânăr și, împreună cu alți mafioți din generația sa, avea alte idei. Nu-l interesa originea celor cu care lucra, atâta vreme cât din afacere ieșeau bani, așa că nu-l deranja deloc să lucreze cu Frank Costello, pe care batrânii mafioți îl priveau bănuitor, fiindca era din Calabria. Ca urmare a conflictul de idei din cadrul clanului Masseria, Luciano a început să se gândeasca serios să scape de vârstinicii mafioți retrograzi, care îi puneau bețe în roate cu ideile lor învechite. În anul 1929, Luciano a fost ținta unei încercari de asasinat: a fost răpit din stradă, băgat într-o mașină, bătut, înjunghiat și aruncat pe o plajă. În chip incredibil, a supraviețuit, ceea ce i-a și adus porecla de Lucky (Norocosul); a rămas, de pe urma rănilor, cu o cicatrice foarte vizibilă și cu o deformare a pleoapei ochiului drept, ceea ce, adăugat la semnele lăsate de vărsatul de care suferise în copilărie, îi dădeau o înfățișare destul de respingătoare. Luciano a aflat, ulterior, că atentatul fusese pus la cale de Salvatore Maranzano, conducătorul unui clan rival, dușman al lui Masseria. Și totuși, tocmai cu acest Maranzano a încheiat Luciano mai târziu, o înțelegere; urma să-l ajute pe Maranzano să-l elimine pe Giuseppe Masseria, iar Maranzano urma, în schimbul acestui serviciu, să-l numesca pe Lucky Luciano adjunctul său la conducerea organizației Maranzano. În urma acestui pact, s-a declanșat un război între clanuri, război care, din 1928 până în 1931, a avut ca rezultat moartea a 60 de oameni, din ambele tabere. În cele din urmă, în 1931, Masseria a fost împușcat într-un restaurant, iar Luciano a ajuns, conform înțelegerii cu Maranzano, secundul acestuia. Maranzano a pus bazele sistemului cunoscut sub numele de Cele Cinci Familii (care reprezinta și azi nucleul mafiei siciliene din New York, mai cunoscuta in cultura populara sub numele de Cosa Nostra), afirmand ca uniunea se va baza pe drepturi egale pentru toti. Și totuși, setea de marire l-a impins la excese: la o adunare a celor cinci familii, Maranzano s-a autoproclamat "capo di tutti capi", adica seful suprem al aliantei, ceea ce insemna ca toti ceilalti "capi" ai familiilor mafiote italiene din tara ar fi trebuit sa-l recunoasca drept conducator. Lucru care, fireste, i-a nemultumit profund pe ceilalti sefi mafioti. Luciano insusi s-a simtit tradat. Intamplarea i-a intarit hotararea de a ii elimina pe batranii "dinozauri", sefii varstnici si despotici ai mafiei siciliene, pentru a-și pune in practica propriile idei de afaceri. Era randul lui Maranzano sa fie tradat. Pentru a scapa de Maranzano, Luciano a apelat la ajutorul lui Meyer Lansky, un personaj mafiot important, dar rămas destul de misterios, de vreme ce a jucat un rol inca prea putin cunoscut și inteles chiar și in ziua de azi. Lansky, deși evreu și membru al mafiei evreiesti din New York, a fost implicat intr-o masura importanta in afacerile mafiei italiene și in razboaiele interne ale acesteia. Lansky a pus, asadar, la cale asasinarea lui Salvatore Maranzano, chiar in ziua in care acesta, care aflase de planurile lui Luciano, chemase un asassin platit, pentr a-l angaja sa-l ucida pe Luciano. Ucigasii trimisi de Luciano și Lansky l-au ciuruit pe Maranzano cu gloante și lovituri de cutit cu doar cateva minute inainte de intalnirea lui cu cel care ar fi urmat sa-l elimine pe Luciano.

Apogeul și decăderea lui Luciano[modificare | modificare sursă]

Lucky Luciano a ajuns, astfel, in varful ierarhiei mafiei italiene din New York. Cu Meyer Lansky alaturi, ca mana sa dreapta, și conlucrand cu ceilalti capi mafioti, Lucky Luciano a inceput sa dirijeze afacerile și sa impuna regulile in lumea interlopa. Jocuri de noroc, pariuri, prostitutie, comert cu droguri, camata, taxe de protectie - Lucky Luciano era amestecat in toate acestea, dupa cum era implicat și in miscarea sindicala, controland astfel și afaceri legale de constructii, transporturi și altele. Luciano a desfiintat titlul de capo din tutti capi, stiind ca acesta crea tensiuni și resentimente intre familii. A vrut sa desfiinteze si ceremonialul pompos al primirii noilor membri in organizatie, dar prietenul și consilierul sau, Meyer Lansky, l-a sfatuit sa-l mentina, argumentand ca tinerii au nevoie de ritualuri pentru a se simti legati de grup. A reorganizat, practic, din temelii mafia italiana, transformand-o intr-o retea de grupuri de afaceri ale carei supravietuire și succes se bazeaza in mare masura pe legaturile familiale și pe un cod de conduita, cu reguli stricte. Aceasta este organizatia care supravietuieste și astazi, implicata in viata sociala, de afaceri și, dupa toate probabilitatile, și politica, a Americii moderne. Datorita unui termen cu origini inca obscure, dar mult vehiculat in presa, organizatia e numita , in mod obisnuit, Cosa Nostra ("treaba noastra"), deși nu e intotdeauna clar daca acest termen desemneaza intreaga mafie italiana sau doar pe cea siciliana. Luciano a infiintat, in 1931, Comisia - un soi de "sfat" al mafiei, adunarea restransa in care se luau hotararile, alcatuita din cei mai importanti oameni din cadrul fiecarei familii. Iar influenta lui Lucky Luciano devenise atat de mare incat, in ciuda acestei aparente conduceri democratice, el domnea ca un rege asupra regatului mafiot new yorkez. Domnia lui a fost insa de scurta durata. A fost luat in colimator de procurorul Thomas E. Dewey, care a inceput sa-l urmareasca inversunat și sa adune probe impotriva lui. In 1936, Dewey a reusit sa obtina condamnarea lui Luciano la zeci de ani de inchisoare. Incarcerat intr-un penitenciar de maxima securitate din localitatea Dannemora, Luciano a reusit totuși sa conduca in continuare afacerile familiei sale mafiote cu ajutorul "directorului sau executiv", Vito Genovese, mai tarziu Frank Costello. In afara de asta, și-a folosit influenta pentru a organiza construirea, in incinta penitenciarului, a unei biserici.

Colaborarea cu guvernul SUA[modificare | modificare sursă]

Se gasea inca in inchisoare a cand a izbucnit al Doilea Razboi Mondial. Autoritatile americane stiau ca Luciano avea legaturi stranse cu mafia din Italia și mai ales cu cea din Sicilia. Iar americanii aveau, in Europa, interese importante, caci urmau sa participe la operatiunile de debarcare ale aliatilor. Desi multe detalii sunt inca neclare, istoricii afirma ca a existat o intelegere intre Luciano și guvernul american, vizand implicarea mafiei pentru a facilita operatiunile armate ale aliatilor in Italia continentala și in Sicilia. In 1946, dupa incheierea razboiului, Luciano și-a primit recompensa pentru ajutorul dat fortelor aliate: a fost eliberat, cu conditia de a parasi SUA și a se intoarce pentru totdeauna in Sicilia. S-a intors, asadar, in insula sa de origine dar, in ciuda angajamentului luat fata de americani, de a ramane permanent acolo, nu s-a putut tine departe de lumea afacerilor mafiote din America. S-a dus, in secret, in Cuba, incercand sa recapete controlul asupra operatiunilor mafiei italiene din America. Intre timp, a pus pe picioare niste afaceri cu cazinouri, sub obladuirea presedintelui cubanez, generalul Fulgencio Batista, care incasa și el o parte din profituri. Prin intermediul vechiului sau prieten Meyer Lansky, Luciano i-a adunat la Havana pe conducatorii mafioti din new York; Lansky i-a dus acolo fara stirea lor, sub pretextul de a-i duce la un concert al lui Frank Sinatra. Întalnirea a durat cateva zile, avand pe ordinea de zi trei chestiuni: comertul cu heroina, afacerile cu cazinouri din Cuba și soarta lui Bugsy Siegel. Acesta, la fel ca și Lansky, avusese lagaturi cu mafia evreiasca, dar "cariera" sa se dezvoltase ca urmare a colaborarii cu mafia italiana. Siegel fusese asociat cu Luciano in comertul ilegal cu alcool din anii prohibiției și luase parte la asasinarea lui Joe Masseria din ordinul lui Luciano. Dar mafia considera acum ca Siegel nu ii slujea bine interesele in ceea ce priveste construirea și gestionarea uriasului hotel-cazinou Flamingo, din Las Vegas, asa ca intentiona sa scape de el. Dupa mai multe amanari datorate interventiei lui Lansky, care pastra inca legaturi de prietenie cu Siegel, mafia a luat, in cele din urma, hotararea de a-l inlatura. Bugsy Siegel a fost ucis in 1947, intr-o casa din Beverly Hills.

Moartea[modificare | modificare sursă]

Cand americanii au aflat ca Luciano se gaseste in Cuba, acesta a fost obligat sa se intoarca in Italia. A continuat sa traiasca aici, impreuna cu Igea Lissoni, o dansatoare italiana cu 20 de ani mai tanara ca el, de care se indragostise dupa intoarcerea in italia. A locuit la Roma, apoi la Napoli, unde devenise o importanta notabilitate a orasului. Sub masca unui cetatean onorabil si membru al inaltei societati, Luciano iși continua operatiunile de trafic de heroina. Ducea dorul Americii și nu s-a consolat niciodata de faptul ca fusese silit s-o paraseasca. Lucky Luciano a murit in 1962, ca urmare a unui atac de cord, pe aeroportul interrnational din Napoli, unde se dusese, se spune, pentru a se intalni cu un producator de film, care dorea sa faca un film despre viata lui. Din cauza conditiilor speciale in care avusesera loc eliberarea lui din inchisore și deportarea sa in Italia, abia dupa zece ani de la moarte ramasitele sale pamantesti au putut fi aduse in America, pentru a fi ingropate intr-un cimitir din cartirul new yorkez Queens. La inmormantarea sa au participat peste 2000 de oameni. O multime de filme produse inca din anii '60 l-au avut drept personaj, mai mult sau mai putin important, iar pentru acest an, a fost anuntata lansarea unui film biografic despre viata sa, numit Ultimul testament al lui Lucky Luciano.

Legături externe[modificare | modificare sursă]