William Ramsay
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 William Ramsay |
|
| Născut | 2 octombrie 1852 Glasgow, Scoţia |
|---|---|
| Decedat | 23 iulie 1916 High Wycombe, Bucks., Anglia |
| Rezidenţă | Regatul Unit |
| Naţionalitate | scoţian |
| Domeniu | chimist |
| Instituţie | Universitatea din Bristol (1880–1887) Universitatea din Londra (1887–1913) |
| Alma Mater | Universitatea din Glasgow Universitatea din Tübingen |
| Conducător de doctorat | Wilhelm Rudolph Fittig |
| Doctoranzi | Edward Charles Cyril Baly James Johnston Dobbie Fişier:Nobel Prize.png Jaroslav Heyrovský |
| Cunoscut pentru | gazele nobile |
| Premii |  Premiul Nobel pentru Chimie 1904 |
Sir William Ramsay (n. 2 octombrie 1852 - d. 23 iulie 1916) a fost un chimist britanic, profesor universitar la Bristol şi Londra laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer. Alături de Lordul Rayleigh a descoperit, în 1894, un nou element, denumit argon, aparent inert din punct de vedere chimic; şi-au anunţat descoperirea la începutul anului 1895.
[modifică] Motivaţia Juriului Nobel
"ca recunoaştere pentru descoperirea gazelor inerte şi a găsirii locului lor în tabelul periodic al elementelor"
[modifică] Viaţa
William Ramsay s-a născut în Queen’s Crescent, Glasgow. Ambii părinţi proveneau din familii cu trecut ştiinţific. William avut parte de o educaţie care i-a asigurat o veritabilă erudiţie, începută în oraşul natal, la Academia din Glasgow şi Universitatea din Glasgow, unde a studiat matematică şi literatură. Era considerat excepţional în tot ce făcea: sport, limbi străine, matematică sau muzică. A încercat chiar şi fabricarea sticlei şi îşi prepara singur vasele pentru substanţele din laborator. Unicul copil al familiei Ramsay trebuia să devină ministru, în viziunea părinţilor săi, însă interesul său pentru ştiinţă l-a condus către chimia organică. După terminarea studiilor universitare, a decis să urmeze cursurile Universităţii din Tubingen, alături de Wilhelm Rudolph Fittig. În Germania, şi-a sfârşit cursurile universitare cu o teză de doctorat cu tema "Investigaţia acidului toluic şi nitrotoluen", prezentată în 1872. William Ramsay a desfăşurat o bogată activitate didactică universitară cu începere din anul 1871 - la Glasgow, Bristol şi Londra. În 1872, lucrează la Laboratorul Fittig din Tübingen. Din 1874 este asistent în chimie la Universitatea din Glasgow. În 1880 este numit director şi profesor de chimie în cadrul Colegiului Universitar din Bristol. Primele două decenii din cariera lui Ramsay au fost ocupate de studii comparative. Abia în 1892 a început cercetările ce aveau să-i aducă Premiul Nobel mai târziu. A avut contribuţii importante în chimia organică, chimia anorganică şi chimia fizică.
A cercetat structura moleculară a lichidelor pure şi a explicat în 1879 mişcarea browniană ca rezultat al şocurilor moleculare. A descoperit gazele nobile ( argonul, (1894), în colaborare cu Lord Rayleigh) şi gazele inerte (kripton, neon, xenon, 1895), împreună cu M.V. Travers şi a determinat locul lor în sistemul periodic al elementelor lui Mendeleev, a obţinut (1895) heliul.
În anul 1903, alături de Frederick Soddy a anunţat izolarea ultimului membru al seriei de gaze: radonul, pe care l-a numit "emanaţie de radiu" şi a determinat masa atomică a radonului. A efectuat studii privind aerul atmosferic. Ramsay a demonstrat, de asemenea, că în dezintegrarea radiului are loc o emisie de particule alfa, încărcate cu nuclei de heliu. După această descoperire, în cercetările sale, Ramsay a crezut că a reuşit să producă o transformare a cuprului în litiu şi a thorului în carbon, expunând aceste materiale la dezintegrare cu radiu. Aceste presupuneri s-au dovedit a fi false, însă au fost importante, deoarece au sugerat că energia şi particulele prezente în dezintegrările nucleare naturale pot transforma nucleii într-unii mai stabili. În 1904, a primit Premiul Nobel pentru Chimie.
Sir William Ramsay a devenit membru al Societăţii Regale în 1888, iar în 1902 a fost numit cavaler. A fost decorat cu medalii de aur în Franţa, Germania şi Marea Britanie. Pe lângă aceste dovezi de recunoştinţă, a devenit membru onorific al unui mare număr de universităţi şi academii din ţări ca Irlanda, Olanda, Germania, România şi Norvegia. A fost numit comandant al Coroanei în Italia şi ofiţer al Legiunii de Onoare. A fost membru de onoare al Academiei Române.
[modifică] Legături externe
|
|||||||||||||||||
