Ilya Prigogine

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ilya Prigogine
Date personale
Născut[8] Modificați la Wikidata
Moscova, Imperiul Rus[9] Modificați la Wikidata
Decedat (86 de ani)[10][8][11][12] Modificați la Wikidata
Bruxelles, Valonia, Belgia Modificați la Wikidata
Cetățenie Belgia (–)[13]
 Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațiefilozof
fizician
cadru didactic universitar[*]
chimist
autor de non-ficțiune[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[14][15]
limba engleză[16][15]
limba rusă Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniuchimie
fizică  Modificați la Wikidata
Număr ErdősModificați la Wikidata
InstituțieUniversitatea Texasului din Austin
Université libre de Bruxelles
Universitatea din Chicago  Modificați la Wikidata
Alma MaterUniversité libre de Bruxelles  Modificați la Wikidata
OrganizațiiAcademia Leopoldină
Nordrhein-Westfälische Akademie der Wissenschaften und der Künste[*][[Nordrhein-Westfälische Akademie der Wissenschaften und der Künste (academy of sciences)|​]]
Academia de Științe a URSS[*]
Academia Națională de Științe a Ucrainei[*]
Academia Română
Academia Germană de Științe de la Berlin[*]
Academia Americană de Arte și Științe[*]
Academia Rusă de Științe
Académie internationale d'histoire des sciences[*][[Académie internationale d'histoire des sciences (organization)|​]]
Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*]  Modificați la Wikidata
Conducător de doctoratThéophile de Donder  Modificați la Wikidata
DoctoranziRadu Bălescu
Adi Bulsara[*][[Adi Bulsara (fizician american)|​]]
Manuel García Velarde[*][[Manuel García Velarde (Spanish physicist and university teacher)|​]]
Harry Friedmann[*][[Harry Friedmann (chimist israelian)|​]]
Grégoire Nicolis[*][1]
Zili Zhang[*][[Zili Zhang (Ph.D. University of Texas at Austin 1995)|​]][1]
Michael Vladimirovich Rosenberg[*][[Michael Vladimirovich Rosenberg (Ph.D. University of Texas at Austin 1996)|​]][1]
Werner Horsthemke[*][[Werner Horsthemke (D.Sc. Université Libre de Bruxelles 1978)|​]][1]
Leon Brenig[*][[Leon Brenig (Ph.D. Université Libre de Bruxelles 1974)|​]][1]
Bernard Lavenda[*][[Bernard Lavenda (Ph.D. Université Libre de Bruxelles 1970)|​]][1]
...încă 7  Modificați la Wikidata
PremiiPremiul Nobel pentru Chimie[*] ()[2][3]
Premiul Francqui[*] ()
Medalia Rumford ()[4]
Cothenius-Medaille[*][[Cothenius-Medaille (science award)|​]] ()
Comandor al Legiunii de Onoare[*]
Honda Prize[*][[Honda Prize |​]] ()
Kampé de Fériet Award[*][[Kampé de Fériet Award (award)|​]] ()
Premia imeni N. N. Bogoliubova[*][[Premia imeni N. N. Bogoliubova |​]]
doctor honoris causa por la Universidad de Valladolid[*][[doctor honoris causa por la Universidad de Valladolid |​]] ()[5]
Ordinul Prieteniei[*]
eredoctor van de Vrije Universiteit Brussel[*][[eredoctor van de Vrije Universiteit Brussel (honorary doctorate conferred by the VUB)|​]] ()[6]
Bourke Award[*][[Bourke Award (award granted by the Royal Society of Chemistry)|​]] ()[7]
doctor honoris causa al Universității Jagiellone din Cracovia[*]  Modificați la Wikidata
Medalia Premiului Nobel
Medalia Premiului Nobel

Vicontele Ilya Romanovich Prigogine (/ˈprɡʒn, -ɡn/; în rusă Илья́ Рома́нович Приго́жин, transliterat: Ilia Romanovici Prigojin; n. , Moscova, Imperiul Rus – d. , Bruxelles, Valonia, Belgia) a fost un chimist și fizician belgian de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1977) și cunoscut pentru activitatea sa în domeniul structurilor disipative, a sistemelor complexe și a ireversibilității.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Prigogine s-a născut în Moscova, cu câteva luni înainte de Revoluția Rusă din octombrie 1917, într-o familie de evrei.[17][18][19][20][21][22] Tatăl lui, Roman (Ruvim Abramovici) Prigogine, era un inginer chimist ce preda la Școala Tehnică Imperială din Moscova, iar mama lui, Iulia Vihman, era pianistă. Pentru că familia a criticat noul sistem sovietic, a părăsit Rusia în 1921. Ei au mers mai întâi în Germania și în 1929, în Belgia, unde Prigogine a primit cetățenia belgiană în 1949. Fratele său, Alexandre Prigogine (1913-1991), a devenit un cunoscut ornitolog.[23]

A fost membru a numeroase organizații științifice și a primit numeroase premii și diplome de onoare. În 1955, lui Ilya Prigogine i-a fost acordat Premiul Francqui pentru Științe Exacte. Pentru studiul său în termodinamica ireversibilă, el a primit în 1976 Medalia Rumford și în 1977 Premiul Nobel pentru chimie. În 1989, el a fost distins cu titlul de viconte de către regele Belgiei. Până la moartea sa, el a fost președinte al Academiei Internaționale de Știință, München și a fost în 1997, unul dintre fondatorii Comisiei Internaționale pentru Educație la Distanță (COD).[24][25].

În anul 2003 a fost unul din cei 22 de laureați ai Premiului Nobel care au semnat Manifestul Umanist.[26]

Cercetare[modificare | modificare sursă]

Prigogine este cel mai bine cunoscut pentru definiția sa dată structurilor disipative și rolul lor în termodinamica sistemelor departe de echilibru, o descoperire care i-a adus Premiul Nobel în chimie în 1977. În rezumat, Ilya Prigogine a descoperit că importul și disiparea de energie în sisteme chimice ar putea inversa maximizarea entropiei, regulă impusă de legea a doua a termodinamicii.[27]

Teoria structurilor disipative[modificare | modificare sursă]

Teoria structurilor disipative a condus la o cercetare de pionierat în sistemele cu auto-organizare, precum și la investigații filozofice privind formarea complexității pe entități biologice și căutarea unui rol creator și ireversibil al timpului în științele naturale. A se vedea, în acest sens, și criticile lui Joel Keizer și Ronald Fox.[28]

Cu profesorul Robert Herman, el a dezvoltat, de asemenea, baza modelului celor două fluide, un model de trafic în ingineria traficului pentru rețelele urbane, analog cu modelul celor două fluide în mecanica statistică clasică.

Conceptul formal al lui Prigogine al autoorganizării a fost folosit de asemenea ca o "punte complementară" între Teoria Generală a Sistemelor și termodinamică, conciliind nebulozitatea unor importante concepte ale teoriei sistemelor cu rigoarea științifică.

Lucrând pe probleme nerezolvate în fizică[modificare | modificare sursă]

În ultimii ani, munca lui s-a concentrat pe rolul fundamental al indeterminismului în sisteme neliniare atât nivel clasic cât și cuantice. Prigogine și colegii săi au propus o extensie a spațiului Liouville din mecanica cuantică. Un spațiu Liouville  este un spațiu vectorial format din setul (autoadăugat) al operatorilor liniari, echipat cu un produs interior, care acționează pe un spațiu Hilbert.[29] Există o hartă a fiecarui operator liniar în spațiul Liouville, deși nu fiecare autoadăugat operator de spațiu Liouville are corespondent în spațiul Hilbert, și în acest sens spațiul Liouville are o structură mai bogată decât spațiul Hilbert.[30] Propunerea extensiei spațiului Liouville a lui Prigogine și a echipei sale în scopul pentru a rezolva problema săgeții timpului în termodinamică și problema măsurării în mecanica cuantică.[31]

Prigogine este co-autorul mai multor cărți cu Isabelle Stengers, inclusiv Sfârșitul  Certitudinii și Noua Alianță (Ordine din Haos).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f Genealogia matematicienilor 
  2. ^ The Nobel Prize in Chemistry 1977 (în engleză), nobelprize.org, accesat în  
  3. ^ Table showing prize amounts (PDF) (în engleză), Fundația Nobel, aprilie 2019, accesat în  
  4. ^ https://royalsociety.org/grants-schemes-awards/awards/rumford-medal/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ https://secretariageneral.uva.es/competencias/doctores-honoris-causa/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  6. ^ https://cavavub.be/nl/eredoctoraten  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ https://www.rsc.org/prizes-funding/prizes/archives/bourke-award/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ Пригожин Илья Романович, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  10. ^ a b „Ilya Prigogine”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  11. ^ a b Ilya Prigogine, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  12. ^ a b Ilya Prigogine, SNAC, accesat în  
  13. ^ https://www.nobelprize.org/prizes/chemistry/1977/prigogine/biographical/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  14. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  15. ^ a b CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  16. ^ YouTube video[*][[YouTube video (software resource that represents a video, its comments, likes, etc. on YouTube)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  17. ^ Francis Leroy. A century of Nobel Prizes recipients: chemistry, physics, and medicine (p. 80). Books.google.com. Accesat în . 
  18. ^ „Vicomte Ilya Prigogine (Obituary, The Telegraph)”. Telegraph.co.uk. . Accesat în . 
  19. ^ Magnus Ramage, Karen Shipp. Systems Thinkers (p. 227). Books.google.com. Accesat în . 
  20. ^ „Andrew Robinson. Time and notion”. Timeshighereducation.co.uk. . Accesat în . 
  21. ^ „Time and Change”. Chaosforum.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ „Biography of Ilya Prigogine”. Pagerankstudio.com. Accesat în . 
  23. ^ Louette, Michel (). „Obituary: Alexandre Prigogine (1913-1991)”. Ibis. 134: 89–90. doi:10.1111/j.1474-919X.1992.tb07238.x. 
  24. ^ „History - International Academy of Science, Munich”. www.ias-icsd.org. Accesat în . 
  25. ^ http://www.ias-icsd.org/resources/ICSD-IAS-Presidium.pdf
  26. ^ „Notable Signers”. Humanism and Its Aspirations. American Humanist Association. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ Macklem, P. T. (). „Emergent phenomena and the secrets of life”. Journal of Applied Physiology. 104 (6): 1844–1846. doi:10.1152/japplphysiol.00942.2007. 
  28. ^ Keizer, Joel; Fox, Ronald (ianuarie 1974). „Qualms Regarding the Range of Validity of the Glansdorff-Prigogine Criterion for Stability of Non-Equilibrium States”. Proc Natl Acad Sci U S A. 71 (1): 192–196. Bibcode:1974PNAS...71..192K. doi:10.1073/pnas.71.1.192. PMC 387963Accesibil gratuit. PMID 16592132. 
  29. ^ Gregg Jaeger: Quantum Information: An Overview, Springer, 2007, ISBN: 978-0-387-35725-6, Chapter B.3 "Lioville space and open quantum systems", p. 248
  30. ^ T. Sida, K. Saitô, Si Si (eds.): Quantum Information and Complexity: Proceedings of the Meijo Winter School, 6–10 January 2003, World Scientific Publishing, 2004, ISBN: 978-981-256-047-6, p. 62
  31. ^ T. Petrosky; I. Prigogine (). „The Liouville Space Extension of Quantum Mechanics”. Adv. Chem. Phys. Advances in Chemical Physics. 99: 1–120. doi:10.1002/9780470141588.ch1. ISBN 978-0-470-14158-8. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]