Notafilie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bancnotă ucraineană, de 1.000 de karbovaneți, emisă în 1919
Prima bancnotă pe polimer emisă de România, în 1999

Notafilia este denumirea dată colecționării de bancnote.

Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin, cu scopul evitării transportului monedelor metalice. Administrația chineză adoptă, în mod oficial, bancnotele în anul 1024. Monedele metalice sunt reprezentate simbolic pe bancnotele dinasiei Song.

Prima mențiune occidentală a unei forme de bancnotă a fost făcută de Marco Polo,[1] la sfârșitul secolului al XIII-lea.

Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în 1658.

În Franța, primele bancnote au apărut în secolul al XVIII-lea, în legătură cu sistemul lui Law, dar ele au fost precedate de proto-billets (scrisori de schimb), cu mult înainte. Primele bancnote emise de Banque de France (în română Banca Franței) au apărut în 1803.

Colecționarul caută bancnote în stare cât mai bună, pe cât posibil, fără să fie rupte, pliate sau găurite cu ace cu gămălie sau murdare.

Colecționarii de bancnote se numesc notafili.

Primele bancnote românești[modificare | modificare sursă]

Bilet ipotecar de 10 lei, emis în 1877

Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență.

La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.

Criterii de colecționare[modificare | modificare sursă]

Bancnotele se pot colecționa după anumite criterii:

  • Tematică (de exemplu: personalități, floră, faună, relief, arhitectură, evenimente etc.)
  • Epocă
  • Suport (hârtie, polimer)
  • Număr de serie
  • Valoare nominală
  • Continente
  • Țări
  • Conservare
  • Erori
  • Supratipar

Gradul de conservare a unei bancnote[modificare | modificare sursă]

Există mai multe variante de scări privitoare la starea de conservare a bancnotelor. Oferim, în continuare, una dintre aceste variante[2]:

  • Bancnotă nouă (română: Nouă, UNC, engleză: UNC, franceză: Neuf)

Caracteristici: bancnotă ireproșabilă, fără niciun defect de circulație sau de mânuire; este o bancnotă care nu a circulat. Unii colecționari dovedesc acest lucru prin existența în colecția lor a unor bancnote cu serii consecutive.

  • Bancnotă aproape nouă (română: aUNC, engleză aUNC, franceză: pr.Neuf)

Caracteristici: ușoare urme de numărare sau un ușor pliu, la margine, ca urmare a strângerii excesive cu banda de hârtie;

  • Bancnotă splendidă (română, franceză: SPL, engleză AU)

Caracteristici: O bancnotă splendidă este nouă, dar care a fost pliată, pe mijloc în două, fără ca hârtia să se „spargă”, poate avea un defect minor, ca de exemplu o îndoitură într-un colț, un defect la margine, urmă de ac cu gămălie, etc.

  • Bancnotă superbă (română, franceză: SUP, engleză: XF)

Caracteristici: Două sau trei urme de înțepături, câteva ușoare îndoituri, dar, cu un aspect general foarte frumos, fără pete importante sau alt defect major. Bancnota trebuie privită cu cea mai mare atenție, întrucât diferența cu o bancnotă FFF este uneori greu de evaluat. Bancnota trebuie privită atât pe avers cât și pe revers, urmele îndoiturilor trebuie să fie curate (dar nu spălate!)

  • Bancnotă foarte foarte frumoasă (română: FFF, engleză: VF, franceză: TTB)

Caracteristici: Foarte foarte frumos nu semnifică mare lucru și reprezintă, de multe ori, calitatea de risc, întrucât predispune la contradicții. Cel mai simplu este să se procedeze prin eliminare: o bancnotă frumoasă care nu poate fi clasificată ca și superbă este o bancnotă FFF. Bancnota a circulat și are diverse defecte, dar aspectul său general și prospețimea sa sunt conservate; este o bancnotă circulată clasică;

  • Bancnotă foarte frumoasă (română: FF, engleză: F, franceză: TB)

Caracteristici: O bancnotă în stare de conservare foarte frumoasă este într-o stare mijlocie și, prin urmare, rămâne „prezentabilă”, fără rupturi mari sau pete importante. Foarte frumoasă este o bancnotă întreagă, care a circulat mult, poate avea numeroase urme de înțepături, îndoituri, adesea murdare, mici despicături, cu defecte la margini, colțuri rotunjite, etc.

  • Bancnotă frumoasă (română: F, engleză: G, franceză: B)

Caracteristici: este o bancnotă care a circulat mult, cu numeroase urme de înțepături, îndoituri, este murdară, are despicături, dar fără lipsuri importante (fără precizări). Tehnic, puține diferențe față de bancnotele foarte frumoase, aprecierea făcându-se pe aspectul general, sau este vorba de o bancnotă care ar fi FFF, dar are un defect grav. Această calificare este în mod deosebit folosită pentru bancnotele din secolul al XIX-lea.

  • Bancnotă destul de frumoasă (română: DF, engleză: POOR, franceză: AB)

Caracteristici: Calitatea DF este minimum acceptabilă pentru o bancnotă. Foarte puțin folosit pentru bancnotele obișnuite, calificativul „destul de frumoasă” este uneori necesar dacă bancnota este pătată grav, în caz de lipsă materială importantă sau o ruptură mare. Acest calificativ se poate potrivi la unele bancnote din secolul al XIX-lea. Calificativul DF este mai răspândit decât M (mediocru), care era folosit mai de mult. Acest din urmă calificativ, M, mai este folosit foarte rar, în cazuri extreme, în care calificativul DF este prea mare.

Pagini pe Wikipedia ilustrate cu bancnote[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marco Polo, Milionul, cartea minunatelor călătorii ale lui...,Traducere din limba italiană de Romolo Ottone, Editura științifică, București, 1958, 264 p.+10 f.pl.;
  • Hans L. Grabowski, Wolfgang J. Mehlhausen: Handbuch Geldscheinsammeln. Ein Leitfaden für Geldscheinsammler und solche, die es werden wollen. Tips, Tricks und Infos vom Fachmann.Gietl-Verlag, Regenstauf 2004, ISBN 3-924861-90-0.
  • Pick, Albert (1994). Standard Catalog of World Paper Money: General Issues. Colin R. Bruce II and Neil Shafer (editors) (7th ed.). Krause Publications. ISBN 0-87341-207-9.
  • Pick, Albert (1990). Standard Catalog of World Paper Money: Specialized Issues. Colin R. Bruce II and Neil Shafer (editors) (6th ed.). Krause Publications. ISBN 0-87341-149-8.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Notafilie