Mihail Moruzov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mihail Moruzov
(utilizați această funcție doar dacă imaginea este mai mică decât 200px)

 Șeful Serviciului Secret de Informații al Armatei Române
Candidat 1924
În funcție
1 mai 1925, – 6 septembrie 1940
Succedat de Eugen Cristescu (12 noiembrie 1940 - 23 august 1944).

Născut(ă) 16 septembrie 1887
satul Zebil, comuna Sarichioi, județul Tulcea
Decedat(ă) 27 noiembrie 1940
Penitenciarul Jilava
Soție I. Maria Anton Văraru (divorțat în 1932)
II. Teodora Săndulescu (divorțat în 1938).
Alma mater autodidact (trei clase de liceu)
Ocupație șeful Serviciului Secret de Informații al Armatei
Profesie funcționar public, polițist.
Naționalitate România Român
Confesiune creștin ortodox

Mihail Moruzov (n. 16 septembrie 1887, satul Zebil, județul Tulcea - d. 27 noiembrie 1940, penitenciarul Jilava) a fost creatorul și șeful Serviciului Secret de Informații al Armatei Române în perioada 1924-1940. Odată cu abdicarea lui Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu, numit prim-ministru la 6 septembrie 1940, l-a arestat și l-a înlocuit cu Eugen Cristescu. La scurt timp după arestare, în noaptea dintre 26/27 noiembrie 1940, Mihail Moruzov a fost asasinat de un comando legionar.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Mihail Moruzov s-a născut la 16 septembrie 1887[1], în satul Zebil (comuna Sarichioi, județul Tulcea), ca fiu al preotului Nicolae și al Mariei Moruzov, dintr-o familie de cazaci, bunicul lui, Simion Moruzov, fiind, de asemenea, preot. Părintele Nicolae a slujit 40 de ani la Biserica Rusească din Tulcea și a avut patru băieți și două fete[2].

Moruzov s-a căsătorit și a divorțat de două ori; prima soție a fost Maria Anton Văraru cu care a avut o fiică, Aurora-Florina Moruzov, care nu s-a cătorit. Aurora-Florina povestește: „La scurt timp după căsătoria părinților mei – Mihail Moruzov și Maria Anton –, mama a avut un accident cu trăsura și a rămas paralizată. Atunci s-a înțeles cu tata să se despartă, pentru a nu-l încurca în meseria sa. În 1932, când eu aveam 7 ani, au divorțat legal. [...] Tata a murit când aveam eu 14 ani și jumătate”.[3] A doua soție a fost o profesoară de franceză din Silistra, Teodora Săndulescu, cu care nu a avut copii și de care a divorțat în 1938.

Deși avea o minte ascuțită, Moruzov a fost un elev cu note modeste. Faptul că nu a absolvit vreo facultate și nu avea nici liceul terminat (a absolvit doar trei clase de liceu) l-a urmărit de-a lungul întregii cariere, fiind salarizat multă vreme ca angajat temporar. În schimb, el avea o memorie deosebită, simț analitic excepțional, era bun organizator și cunoștea la perfecție multe limbi, dintre care, încă din copilărie, din Dobrogea natală, româna și rusa, ca limbi materne, apoi, ucraineana, bulgara, turca și tătara[2]. Moruzov a fost pasionat de cărțile polițiste.

Fondatorul spionajului românesc[modificare | modificare sursă]

Istoricul Cristian Troncotă, specialist în istoria spionajului - care nu-și ascunde entuziasmul față de activitatea acestui om - notează că datorită preocupării lui Moruzov în legătură cu conspirativitatea, compartimentarea muncii și păstrarea secretului dispunem astăzi de puține atestări documentare. Imediat după arestarea sa de câtre trimișii proaspătului prim-ministru Ion Antonescu, el a izbutit (prin adjunctul său?) să ardă dosarele personale ale agenților Serviciului. În plus, documentele Serviciului Secret și cele ale Secției a II-a din Marele Stat Major, din perioada 1924-1928, au fost distruse în timpul bombardamentelor din august 1944, iar celor din anii 1929-1933 nu li se dă de urmă.

Moruzov și-a început cariera în 1909, ca agent special în Direcția Generală a Polițiilor și a trecut prin toate treptele ierarhice, ajungând, în 1917, în fruntea „Serviciului de informații al Deltei” la vârsta de 30 de ani, în plin război.

Situația era deosebit de grea, România primea lovitură după lovitură, Bulgaria, aliată cu Germania, agita apele în speranța că ar putea pune mâna pe întreaga Dobroge, în vreme ce trupele rusești aliate, aflate sub influența bolșevică, așteptau revoluția. Manevrând cu siguranță și curaj în aceste ape tulburi, Mihail Moruzov și serviciul său au influențat categoric soarta luptelor pe acest front. Până la sfârșitul războiului, din 178 de spioni germani trimiși în liniile românești, 156 au fost prinși, printre care și colonelul Friederich von Mayer, șeful informațiilor germane în Dobrogea. Moruzov izbutește să se insinueze într-o delegație a armatei ruse care urma să trateze capitularea a două divizii rusești în fața nemților și împiedică încheierea acordului până ce Comandamentul român reușește să informeze Comandamentul Aliat; preia comanda unei divizii a Armatei Roșii din zonă, pe care apoi o dizolvă; negociază, pentru suma de două milioane de lei, cumpărarea flotei rusești de pe Dunăre și numai lansarea unui atac neinspirat asupra acesteia impiedică finalizarea acțiunii; după încheierea războiului, descoperă o amplă acțiune a serviciilor de spionaj rusești care plănuiseră subminarea economiei românesti, prin aruncarea pe piața românească a 12 milioane de ruble false. Ca momeală, primul milion de ruble era valabil. Moruzov primește acest milion, îl transferă visteriei statului și evită prăbușrea pieței românești sub ploaia de bani falși[4].

După război, Marele Stat Major a recunoscut necesitatea unui serviciu de informații performant și a propus crearea unui serviciu secret paralel, cu angajați civili, propunere aprobată de Consiliul Superior de Apărare a Țării. Pe baza renumelui pe care-l dobândise, se impunea alegerea civilului Moruzov în fruntea acestui serviciu (la 1 mai 1925), denumit Serviciul Secret de Informații - SSI. Serviciul de informații al armatei și-a urmat cursul său, iar SSI a funcționat doar nominal sub tutela Marelui Stat Major.

Serviciul creat de Moruzov era echipat cu cele mai performante instrumente ce apăruseră la vremea respectivă: echipament de înregistrare (pe bandă sau pe discuri), microfoane, detectoare, oglinzi transparente, periscoape, celule fotoelectrice. După 1936, el a organizat școli pentru pregătirea de specialiști în radio-telegrafie, fotografie, filmare, amprente, etc.[5].

Ca director al SSI, Moruzov preluase sub supraveghere, încă din 1927, rezidența britanică la București. Rapoartele către Intelligence Service erau citite, mai întâi, la București și apoi la Londra. În mod similar, a facilitat infiltrările de agenți francezi și britanici peste Nistru, cu condiția de a i se preda o copie a tuturor materialelor obținute de aceștia.

„Funcționar public” în cel mai strict sens, Moruzov s-a păstrat independența față de partidele politice și de alte grupări de interese, servind cu fidelitate, exclusiv, pe conducătorul oficial al statului. El recrutase în rețeaua sa de informatori personalități din sferele cele mai înalte: miniștri, prefectul Poliției, ziariști renumiți, politicieni de frunte. Pe comandantul legionar Horia SimaA l-a plătit cu 200.000 de lei lunar (cam 70 de salarii medii)[6]. Un fost funcționar al SSI declara: „Ofițeri superiori și generali îi făceau anticameră; oameni politici îl solicitau până peste puterile posibile”. Iar un altul scria: „Din pricina influenței pe care o avea, toată lumea atât militară, cât și politică, îl adula, căutând a-i căpăta bunăvoința și protecția”.[necesită citare]

Rețeaua creată de SSI se întindea în Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia și în țară. Agenția de la Târgu Mureș a rămas nedescoperită pe tot timpul ocupației ungare și mai trimitea informații și la începutul anilor ’50. Secretarul lui Moruzov s-a exprimat că șeful lui afla cele „discutate cu ușile închise în Sovietul Comisarilor Poporului”, în legătură cu România. Un ofițer de informații american, venit în misiune în România imediat după actul de la 23 august 1944, afirma că dosarele SSI „conțineau cea mai mare culegere de date despre sovietici din toată Europa, cu excepția dosarelor găsite în Germania.[necesită citare]

Cea mai pertinentă recunoaștere a poziției de înalt profesionalism al SSI, sub conducerea lui Moruzov, vine de la serviciile de spionaj străine. SSI colabora cu serviciile similare din Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Finlanda și chiar Japonia. Direct sau prin câțiva colaboratori de maximă încredere (locotenent-colonelul Gh. Petrescu, maiorul Constantin Ionescu Micandru), Moruzov a stabilit contacte directe cu serviciile de spionaj ale Frantei, Angliei, Italiei și Germaniei. Sub o politică oscilantă a conducătorilor țării, pentru SSI și pentru șeful său suprema valoare o reprezentau nu alianțele (oricum, instabile) ci țara și interesele ei. Legătura cu Abwehr-ul (Serviciul de informații al armatei germane) a fost cea mai strânsă. Deși redutabilul Abwehr colabora, atunci, susținut cu Italia, Japonia, Ungaria, șeful acestei instituții, amiralul Canaris, îi mărturisea lui Moruzov, în decembrie 1939, că este primul șef al unei structuri de informații cu care se întâlnește direct (pentru contactul cu celelalte servicii partenere acesta delega cel mult un adjunct). Canaris a venit de mai multe ori la București. Prin Moruzov s-au transmis mesaje către conducerea Germaniei, s-au abordat probleme delicate din relațiile bilaterale (de exemplu, problema legionarilor refugiați în Germania), s-au schimbat informații despre dispozitive­le militare sovietice, întrucât Abwehr-ul nu avea, în URSS, o rețea de valoarea celei a SSI. Partea germană a oferit o listă de agenți sovietici în Romania (la Galați a fost recrutat Laszlo Luca, cel care, sub numele de Vasile Luca, avea să devină ministru de Finanțe și membru al Biroului Politic al PCR). În schimb, SSI a sesizat Abwehr-ul că este penetrat informativ de spionajul sovietic. Colaborarea cu Serviciul de informații al armatei franceze a fost un dezastru: în retragerea lor precipitată din fața Wehrmacht-ului, francezii au pierdut în gara La Charité-sur-Loire un vagon cu toată arhiva serviciului lor secret, inclusiv dovezi ale colaborării cu românii, în spatele aliaților lor germani.

Arestarea și asasinarea lui Moruzov[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Masacrul de la Jilava

La începutul lui septembrie 1940, Mihail Moruzov plecase la Veneția, la o reuniune cu amiralul Wilhelm Canaris, șeful AbwehruluiB, și cu generalul Giacomo Carboni (it), șeful Serviciului de Informații Militare (it), serviciul italian de informații, reuniune desfășurată într-o salon izolat al celebrului Hotel Danieli. La București are loc o manifestație contra amputărilor teritoriale impuse de Dictatul de la Viena (30 august 1940). Panicat, Carol al II-lea apelează la sfatul noului colaborator, Horia Sima, care-i propune să acorde formarea guvenului generalului dizgrațiat Ion Antonescu. Așa începe organizarea loviturii de stat (așa-numita „revoluție legionară”, din 3-6 septembrie 1940), care a dus la răsturnarea dictaturii carliste, prin forțarea abdicării și exilării regelui Carol al II-lea.

La 6 septembrie, la revenirea în România de la Veneția, Mihail Moruzov a fost arestat pe peronul Gării de Nord de o echipă mixtă, formată din ofițeri ai armatei și legionari, și pus în arest preventiv în celula nr. 1 a penitenciarului Jilava, aflat sub custodie legionară. În noaptea de 26-27 noiembrie 1940 a fost asasinat de un comando legionar, împreună cu adjunctul său, Nicki Ștefănescu, și alți alți 62 de generali, miniștri, fruntași politici, politisti și jandarmi. Asasinarea lui Moruzov și a adjunctului său a avut ca scop ștergerea urmelor, atât ale lui Horia Sima, cât și ale lui Antonescu.

Horia Sima era interesat de eliminarea lui Moruzov pentru a ascunde faptul că a fost agent informator, iar Ion Anto­nescu avea profunde resentimente față de cel care, consi­dera el, făcea și desfă­cea jocurile oculte ale Palatului Regal (Moru­zov adunase despre viitorul mareșal un consistent dosar com­promițător). Ion Anto­nescu l-a urmărit pe Moruzov chiar și după moarte, încercând să distrugă imaginea de erou, de profesionist, de martir a celui care ridicase spionajul românesc la nivelul elitei mondiale[7].

După ce Moruzov, creatorul și șeful „Serviciului Secret de Informații al Armatei Române” a fost asasinat, S.S.I. avea să iasă de sub tutela militară și să se subordoneze nemijlocit Șefului Statului, sub denumirea de Serviciul Special de Informații (SSI) și sub conducerea lui Eugen Cristescu.

M. Moruzov: Expunere asupra serviciilor de informații ale armatei (fragment)[modificare | modificare sursă]

„Serviciul Secret al armatei este opera subsemnatului, pentru a cărui realizare a fost nevoie de timp îndelungat și eu nu pot decât să am deplină satisfacție că după 24 de ani de eforturi continui, în care timp n-am beneficiat de nici un concediu, nici măcar de cel legal de o lună pe an, aceasta operă constructivă aduce un serviciu real, corespunzător necesităților armatelor statului.

Opera noastră este azi imitată de Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, la care se va adăuga cât de curand și Franța.

Nu vorbesc de Anglia, de la care eu însumi m-am inspirat. Este necesar să accentuez că Franța a făcut eforturi mari pentru a crea la noi un serviciu de informații pe Frontul de Est, trimițând în disperare de cauză pe căpitanul Cury, un excelent element informativ, dar care din lipsa elementului tehnic, a fost nevoit să-și lichideze acțiunea și apoi să existe și productivitatea aparatului nostru tehnic.

Cu reală satisfacție subliniez ca în mod excepțional s-a acordat atâtor ofițeri de la Secția a II-a Legiunea de onoare până și fostului căpitan Moraru, bineînțeles afară de subsemnatul, care m-am retras de la aceasta onoare, pentru a nu avea nici un fel de obligație, fie și morală, față de oricine, cu toate ofertele ce mi s-au făcut.
—Șeful Serviciului S.M. Moruzov[8]

Cronologia structurilor de informații în România[modificare | modificare sursă]

  • În martie 1917, Moruzov a creat „Biroul de Siguranță al Deltei Dunării”, prima structură informativă civilă, dar care avea personal provenit din „Siguranța Generală” și care lucra exclusiv pentru Marele Cartier General. Această structură a fost desființată în vara anului 1920.
  • La 22 iunie 1919, printr-un Decret-Lege de reorganizare a Ministerului de Interne, a fost constituită Direcția Poliției și Siguranței Generale, având în componență Serviciul Siguranței și Controlului Străinilor.
  • La 13 martie 1924, prin Decretul nr. 999 s-a creat Consiliul Superior al Apărării Țării, prezidat de rege, cu atribuții pe linia adoptării deciziilor de bază în domeniul apărării naționale.
  • Din anul 1924 a funcționat Serviciul Secret de Informații, care, începând cu luna noiembrie 1940, se va numi Serviciul Special de Informații (SSI); la conducerea acestuia s-au aflat Mihail Moruzov (1924 - 6 septembrie 1940), urmat de Eugen Cristescu (12 noiembrie 1940 - 23 august 1944).
  • La data de 1 mai 1925, Moruzov activa în cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major, la Biroul de căutare a informațiilor. Acesta a reușit, după eforturi intense, să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret, care să lucreze numai cu cetățeni civili, „pentru culegerea,verificarea și completarea informațiilor care interesează armata”[9].
  • Prima schemă de organizare a Serviciului Secret (care cuprindea o „Secție de Informații Externe”, o „Secție de Contrainformații”, un „Birou Juridic” și un „Birou Tehnic”) a fost realizată în anul 1934. Moruzov a continuat încercările de a scoate Serviciul Secret din structura armatei și de a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal. Această acțiune s-a concretizat, de fapt, în anul 1938.
  • La data de 1 ianuarie 1937 a intrat în vigoare „Codul de Justiție Militară”, prin care se majorau pedepsele pentru spionaj, ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de înaltă trădare[10] iar la 12 noiembrie 1940 a fost emis decretul nr. 3818, cu privire la organizarea Serviciului Special de Informații, instituție care funcționa pe lângă „Președinția Consiliului de Miniștri”[11].

Note[modificare | modificare sursă]

„La 11 mai 1949, Ion Gigurtu, fost prim-ministru în vara lui ’40, în al cărui cabinet a participat și Horia Sima (timp de 4 zile, între 4 - 8 iulie 1940), se afla arestat în celulele de la subsolul Ministerului de Interne, ca fost demnitar sub regimul lui Carol al II-lea. Ion Gigurtu s-a spovedit informatorului cu care împărțea celula cu nume de cod „Petrică”, asigurându-l că Horia Sima era un criminal de o speță abjectă. Colaborase cu Mihail Moruzov la lichidarea lui Corneliu Codreanu, părăsind apoi România, cu toate că era protejat de serviciul secret. «Rămânerea lui în țară ar fi trezit suspiciuni printre legionari», i-a mai spus Ion Gigurtu informatorului alocat celulei în care era reținut, «și, în afară de asta, Mihail Moruzov a profitat de prilej pentru a-i încredința o misiune de spionaj în Reich».”
—Mihai Pelin, 2008[12]
  • [B]Amiralul Wilhelm Canaris, șeful spionajului german, la curent cu schimbările politice din România, din ranchiună, pentru că știa că șeful serviciului secret militar român își strecurase niște antene stânjenitoare (pe Horia Sima) în Reich, nu l-a avertizat pe Moruzov asupra a ceea ce se întâmpla în acele zile la București. La întrevederea amiralului Canaris cu Ion Antonescu, care a avut loc la București, în 7 septembrie 1940, a doua zi după preluarea puterii, s-a discutat - cu siguranță - și despre Mihail Moruzov, în favoarea căruia șeful Abwehrului nu a mișcat un deget.
În amintirile sale, fiica lui Moruzov, Aurora-Florina, susține că amiralul Canaris a venit la București ca să intervină la Antonescu în favoarea tatălui ei[13].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.tulcealibrary.ro/
  2. ^ a b Eșan, Ioan: Maeștrii culiselor secrete. București, Ed. LOGOS. ISBN 973-98279-1-7
  3. ^ Mihailov Chiciuc, Paula: „Am vorbit fără să știu că-i tata!”, Jurnalul Național, 3 martie 2008, accesat: 3 febr. 2012
  4. ^ TRONCOTA Cristian, CARPEN Paul: Destine Tragice - Mihail Moruzov, părintele serviciilor secrete române
  5. ^ Eșan, p. 124
  6. ^ Eșan, p.124-5
  7. ^ Cristian Troncotă, Mihail Moruzov și frontul secret. Ed. Elion, 2004
  8. ^ Arh. S.R.I., fond „d“, dosar m. 8097, f. 6 - 22.
  9. ^ Pagina „Scurtă cronologie a serviciilor de informații din România” pe situl Serviciului Român de Informații
  10. ^ Pagina „Centrul de resurse pentru diversitate etnoculturală - Cronologie”
  11. ^ Servicii Speciale - SRI
  12. ^ Mihai Pelin: „Horia Sima – spionul lui Mihail Moruzov în Reich?” 29.03.2008.[1]
  13. ^ Mihailov Chiciuc, Paula: „Ion Antonescu este vinovat de moartea tatei!”, Jurnalul Național, 4 martie 2008, accesat la 6 febr. 2012

14. Mihail Moruzov – Spionul și Omul, in: Revista Română de Studii de Intelligence (09/2013), http://www.animv.ro/files/RRSI--9-.pdf

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Troncotă, Cristian: Mihail Moruzov și Serviciul Secret de Informații al Armatei Române. Studii și documente. (prefațat de Florin Constantiniu), Ed. Institutului Național de Informații, București, 1996.
  • Troncotă, Cristian: Mihail Moruzov și frontul secret Ed. Elion, București, 2004.
  • en Constantinesco, Nicholas.: Romania in Harm's Way, 1939-1941, p.230-32. New York, Columbia Univ. Press, 2004.
  • Pavelescu, Ion și Moruzov, Veniamin: Enigma Moruzov, cel mai mare spion din istoria României, Ed. Gaudeamus, 1993.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
-
Director general a Serviciului Secret de Informații
12 aprilie 1924 - 13 septembrie 1940

Succesor:
Eugen Cristescu



Flag of Romania.svg Acest articol face obiectul de lucru al WikiProiectului România, o încercare de a îmbunătăți calitatea și acoperirea articolelor Wikipedia legate de România. Lista participanților la acest proiect se găsește aici.