Alexandru Ivasiuc
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu |
||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism - Clasicism |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Alexandru Ivasiuc (n. 12 iulie 1933, Sighet - d. 4 martie 1977, Bucureşti) a fost un prozator şi romancier român contemporan, fiul lui Leon Ivasiuc, profesor de Ştiinţele naturii.
A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbuşit peste el la cutremurul din 4 martie 1977.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
După Dictatul de la Viena, care a avut loc pe 30 august, 1940, familia Ivasiuc a fost nevoită să se refugieze la Bucureşti, de unde s-a întors la Sighet în 1951. Aici Alexandru Ivasiuc a absolvit liceul „Filimon Sârbu”, care se numeşte în prezent „Dragoş Vodă”.
După absolvirea liceului a fost admis la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, de unde a fost exmatriculat după doi ani de studii, din motive ideologice.
După exmatriculare, Alexandru Ivasiuc s-a înscris la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Institutului Medico-Farmaceutic din Bucureşti. În perioada când era student în anul IV a participat la mişcările revendicative ale studenţilor din Bucureşti în 1956 (vezi Mişcările studenţeşti din Bucureşti din 1956). A fost printre organizatorii unui miting de solidaritate în Piaţa Universităţii, programat pentru ziua de 15 noiembrie 1956. Studenţii urmau să ceară satisfacerea unor revendicări cu caracter politic şi social; era însă prevăzută şi posibilitatea de transformare a mitingului într-o mişcare de răsturnare a regimului comunist, în cazul în care numărul participanţilor era mare. A fost arestat la 4 noiembrie 1956, fiind judecat în lotul care îi purta numele. Prin sentinţa Nr. 481 din 1 aprilie 1957 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională pe care a executat-o la Jilava, Gherla şi în lagărele de muncă Periprava, Stoeneşti şi Salcia, A fost eliberat, după executarea sentinţei, însă prin decizia Ministerului Afacerilor Interne Nr 16264/1961 i s-a fixat domiciliu obligatoriu pe o durată de doi ani în localitatea Rubla (azi Valea Călmăţuiului din judeţul Brăila).
În anul 1963, la terminarea perioadei de „domiciliu obligatoriu” Ivasiuc a revenit la Bucureşti unde a lucrat, pentru scurt timp, la fabrica de medicamente "Sintofarm" şi s-a căsătorit cu ziarista Tita Chiper. Spre mirarea cunoscuţilor, deşi avea cazier, a fost transferat la Ambasada SUA, unde a lucrat până în 1968. Între 1968-1969 Ivasiuc a beneficiat de o bursă în SUA, unde a ţinut o serie de conferinţe la Columbia, Berkeley, călătorind şi în Anglia, spre a susţine conferinţe la Oxford.
După întoarcerea din SUA, a ocupat de-a lungul timpului diverse funcţii.
Între 1970 şi 1973 a fost redactor şef şi director adjunct al editurii Cartea românească, secretar al Uniunii Scriitorilor, iar între 1972 şi 1974 a fost director al Casei de Filme 1.
[modifică] Opera
A publicat în 1964, în Gazeta Literară, povestirea Timbrul, urmată apoi de alte texte beletristice şi publicistice.
A publicat mai multe romane, de obicei axate pe dezbateri etice şi social-politice “Vestibul” (1967), “Interval”, “Cunoaştere de noapte”, “Păsările”, “Apa” (1973), "Iluminări”, “Racul” (1976). Romanul său Racul este o contrautopie în genul celor scrise de autorii sud americani, istoria unui dictator, a unui anti erou şi un discurs despre putere şi ameninţările dictaturii.
A publicat şi volumul de nuvele “Corn de vânătoare”, precum şi două volume de publicistică.
Eseurile sale au fost publicate în mai multe volume sub titlul Pro domo.
Romanul “Apa” a fost folosit ca scenariu pentru “Trei zile şi trei nopţi”, realizat în 1976 în regia lui Dinu Tănase, având în distribuţie actorii Fory Etterle, Petre Gheorghiu, George Constantin, Ion Caramitru, Amza Pellea, Irina Petrescu şi Gheorghe Dinică.
[modifică] Interviu
Fragmentul următor este un extras dintr-un interviu luat autorului de Adrian Păunescu:
"Păsările a fost cartea mea cea mai discutată şi, în orice caz, cea mai citită: s-au vândut vreo treizeci de mii de exemplare. A avut ceea ce se cheamă succes de public, lucru de care sunt departe de a fi indiferent. Nu cred că e cartea mea cea mai bună. Unii, printre care şi prietena noastră Dana Dumitriu, preferă Cunoaştere de noapte. Un critic pe care îl preţuiesc, Liviu Petrescu, a ales Vestibul. Cele mai multe sufragii a întrunit Păsările. Ştiu însă doi oameni cărora le place foarte mult Interval, cartea care a avut cel mai mic succes de public. Este vorba de nevasta mea, Tita, şi de mine însumi. Cred că Interval este cartea care mă caracterizează cel mai bine. Ilie Chindriş, eroul romanului, mă reprezintă în mare măsură; apare la el una dintre trăsăturile mele dominante: o anumită tentaţie spre construcţia geometrică. Cine mă cunoaşte ştie că sunt un om total dominat de propriul temperament, dar visul meu intelectual şi compensatoriu este un vis de geometru. Aş fi vrut să mă nasc geometru. Aş fi vrut să trăiesc în mediul quasimonahal al ideilor pure, al adevărurilor univoce. Din nefericire, a trebuit să aflu că adevărurile sunt interpretabile; asta nu înseamnă că sunt false sau că toate interpretările sunt bune, dar există întotdeauna o multitudine de interpretări posibile. A trebuit, de asemeni, să-mi dau seama că la baza existenţei mele se află o contradicţie. Există visul meu de geometru şi există un temperament şi un mod de a fi care-l contrazic, în Interval, m-am războit cu consecinţele geometriei şi, de fapt, sunt acolo două personaje care mă reprezintă în egală măsură: nu numai Ilie Chindriş, ci şi Olga. Un vis al mişcării — şi un vis al rigorii şi al stabilităţii. Această contradicţie explică în mare măsură şi revoltele mele, şi biografia mea, şi lecturile mele."
[modifică] Romane
- Vestibul, (1967)
- Interval,(1973)
- Apa,(1973)
- Păsările,(1973)
- Cunoaşterea de noapte,(1973)
- Iluminări, (1976)
- Racul, (1976)
[modifică] Bibliografie
- Aduceri aminte şi realitate (Raport SRI din 1991, Arhiva CNSAS - România Liberă - Ediţie Specială 2007
