Traian Șelmaru
| Traian Șelmaru | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Selmar Terner  |
| Născut | |
| Decedat | (85 de ani)[1] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | critic literar[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Academia de Studii Economice () |
| Patronaj | Scînteia Uniunea Scriitorilor din România Teatrul (revistă) |
Modifică date / text  | |
Traian Șelmaru (n. 12 ianuarie 1914[2] – d. 1999[3]) a fost un critic literar român, reprezentant al realismului socialist.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost secretar al Uniunii Scriitorilor din R.P.R.. Atunci când A.E. Baconsky și alți scriitori încercau să combată caracterul propagandistic și lozincard al literaturii proletcultiste, în calitatea sa de secretar al Uniunii Scriitorilor, Traian Șelmaru a afirmat că lozinca „e un lucru sfânt, ordinul de luptă a Partidului nostru, iar scriitorii sunt propagandiști și trebuie să învețe a utiliza cu mândrie și cu măiestrie lozincile”.[4]
Într-o informare referitoare la atmosfera din Uniunea Scriitorilor se atrăgea atenție că aceasta nu este cea mai bună, deoarece în rândul scriitorilor "își face loc tot mai mult spiritul de grup" și se exemplifică existența unor grupuri ca: grupul Gazetei literare (Zaharia Stancu, Paul Georgescu, Petru Dumitriu, Veronica Porumbacu etc.), grupul Vieții Românești (Ovid S. Crohmălniceanu, Nina Cassian, Marin Preda, Nicolae Tertulian), grupul de la Scînteia (S. Fărcășanu, Dan Deșliu, Eugen Frunză, Traian Șelmaru).[5] În acea perioadă, Traian Șelmaru lucra la ziarul PCR: Scînteia.
În volumul său Memoria ca zestre Nina Cassian îl descrie pe Traian Șelmaru drept „personaj nefast, ulterior secretar (și torționar) al Uniunii Scriitorilor”.[6]
Vladimir Tismăneanu se exprimă astfel: „Este dificil și dureros să facem un inventar al caznelor la care a fost supusă cultura română în anii administrării sale de către ceata de politruci guvernată de Leonte Răutu. Un belfer cu tupeu, precum Traian Șelmaru, ajungea să dicteze în lumea scriitorilor români”.[7]
Scrieri[modificare | modificare sursă]
În volum[modificare | modificare sursă]
- Reportaj din China nouă, Editura de Stat pentru literatură, București, 1952;
- Pe drumul culturii noi, Editura de Stat pentru literatură, București, 1952;
- Turneu în Occident, Editura Tineretului, București, 1955;
- Teatru politic - politica teatrală, Editura Politică, București, 1973;
- Premiera de aseară (Fals jurnal), Editura Eminescu, București, 1975 (I.P. „13 decembrie 1918”)
- Acte și antracte (Fals jurnal, vol. 2), Editura Eminescu, București, 1978;
- Scena și oamenii ei (Fals jurnal, vol. 3), Editura Eminescu, București, 1980;
- Marea frescă văzută de aproape (Arta teatrală / România / 1933-1937), Editura Eminescu, București, 1984;
- Aurel Baranga, cuvânt înainte Traian Șelmaru, Teatru, Editura Eminescu, București, 1989.
În periodice[modificare | modificare sursă]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Library of Congress Authorities, accesat în
- ^ Date aniversare si comemorative
- ^ „Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu Iași”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Steaua, Nr. 4-5 / 2007 - Revenirea la modernitate”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Scriitorii și îndrumarea de partid”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Nina Cassian, poeta din America”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Vladimir Tismăneanu, Arheologia Terorii. București, Editura Eminescu, p. 230-231
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Revista Teatru Arhivat în , la Wayback Machine. on-line (anii 1956 - 1989) - Articol de Traian Șelmaru în numărul 8 (august) din 1975 al Revistei Teatru
