Vechiul Regat Egiptean

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Articol din seria Egiptul Antic
Giza Plateau - Great Sphinx with Pyramid of Khafre in background.JPG
Egiptul Predinastic
Perioada protodinastică
Perioada Dinastică Timpurie
prima, a II-a dinastie
Vechiul Regat
III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a dinastie
Prima Perioadă Intermediară
a VII-a, a VIII-a, a IX-a a X-a
a XI-a dinastie (Doar Theba)
Regatul Mijlociu
a XI-a dinastie (întregul Egipt)
a XII-a a XIII-a, a XIV-a dinastie
A doua Perioadă Intermediară
a XV-a, a XVI-a, a XVII-a dinastie
Noul Regat
a XVIII-a, a XIX-a, a XX-a dinastie
A treia Perioadă Intermediară
a XXI-a , a XXII-a , a XXIII-a , XXIV-a , XXV-a dinastie
Perioada Târzie
a XXVI-a , a XXVII-a, a XXVIII-a
a XXIX-a , a XXX-a , a XXXI-a dinastie
Perioada Greco-Romană
Alexandru cel Mare | Dinastia Ptolemeică | Romană
Mumie aflată la British Museum
Sculptură cu un scrib din timpul celei de a V-a dinastii
Piramida în trepte a lui Djoser de la Sakkara

Începutul: A III-a dinastie egipteană[modificare | modificare sursă]

Egiptologii consideră Vechiul Regat începând cu A III-a dinastie egipteană. Primul faraon notabil din Vechiul Regat a fost Djoser (2630-2611 î.Hr.) din dinastiea a treia, el a ordonat construirea unei piramide în trepte, în necropola Memphis de la Saqqara. O persoană importantă din timpul domniei lui Djoser a fost vizirul său și arhitectul regal Imhotep, cel care a fost mai târziu zeificat. Acesta a fost era când fostele state antice independente egiptene au devenit cunoscute sub numele de Egipt, conducător fiind doar faraonul. Ulterior foștii conducători au fost forțați să-și asume rolul de guvernatori ai Egiptului și printre altele să se ocupe de colectarea taxelor. Egiptenii în această eră își venerau faraonul ca pe un zeu, crezând că el e cel ce provoacă inundațiile anuale ale Nilului, atât de necesare pentru culturile lor. Egiptenii au observat schimbările naturii survenite în timp și, de aceea, în această perioadă a apărut credința lor în ciclicitatea universului și convingerea că Faraonul este cel de pe Pământ care lucrează pentru a asigura stabilitatea acestor cicluri. De asemenea ei înșiși s-au văzut ca un popor special ales, ca singurele adevărate ființe umane de pe Pământ.[1]

Epoca de aur: A IV-a Dinastie Egipteană[modificare | modificare sursă]

Dinastia a patra începe cu Snofru (2613–2589 î.Cr.). În timpul acestei dinastii s-a dezvoltat arta îmbălsămării. Din această dinastie fac parte unii din cei mai cunoscuți monarhi ai Egiptului Antic datorită faptului că lor li se datorează construcția de piramide.Toți faraonii acestei dinastii au construit cel puțin câte o piramidă care să le servească drept mormânt. Ca și in cea de a III a dinastie capitala era la Memphis.

Îmbălsămarea, mumificarea și conservarea[modificare | modificare sursă]

Observație: a îmbălsăma și a mumifica au în esență același sens. A îmbălsăma (din Latinescul in balsamum, înseamnă a "pune în balsam," o mixtură de rășini aromatice). Procedeele de mumificare sunt foarte similare deoarece în ambele cazuri corpul era uns cu unguente, uleiuri și rășine. Cuvântul mumie provine dintr-o interpretare greșită a procesului. Corpurile a căror îmbălsămare este de o calitate slabă (în special cele din Perioada Târzie) sunt de multe ori negre și foarte strălucitoare și de aici s-a ajuns la părerea că acestea erau prezervate prin scufundarea lor în bitum, în Arabică cuvântul bitum este mumiya. Există multe medode moderne de conservare a corpurilor (ex. prin crionică), însă acestea nu erau la îndemâna egiptenilor în antichitate. Singura metodă cunoscută acestora era uscarea în nisip încins, însă această metodă lăsa corpul nu tocmai cu forma dorită si destul de nepotrivită pentru scopul său de a pastra suletul Ka, mai ales al unui faraon. Nilul a oferit însă soluția. Nilul se revarsă anual și provoacă inundații fertilizatoare, în lipsa acestui fenomen, Egiptul nu ar fi decât un deșert străbătut de un râu. Revărsările aduc cu ele aluviuni care fac terenul fertil. În urma retragerii apelor rămân bălți care în timp se evaporă lăsând în urma lor o substanță cristalină numită natron (carbonat de sodiu cristalizat) care trage și absoarbe umezeala. În timpul Vechiului Regat, organele interne ale reginei Hetepheres au fost extrase și depuse într-o soluție de natron cu concentrația aprox. 3%. Când cutia a fost deschisă s-a observat că tot ceea ce rămasese din corpul reginei nu era decât un fel de noroi. Primele încercari de mumificare au fost eșecuri totale, ceea ce i-a determinat pe cei ce se ocupau de îmbalsamare să încerce în schimb păstrarea formei corpului. Ei au făcut acest lucru prin înfășurarea corpului în bandaje îmbibate cu rașină. Ca dovadă a nivelului înalt la care aceștia au ajuns este mumia unui muzicant al curții (Waty) din timpul celei de a V a dinastii care păstrează încă detalii extraordinare ale feței (riduri), bătaturi și alte elemente. Procesul de îmbălsămare dura 70 zile. Câteva secole mai târziu a apărut o nouă tehnică de mumificare. Mai întâi îmbălsămătorii spălau interiorul și exteriorul corpului și îl umpleau cu un tip special de vin și cu mirodenii. Apoi scoteau toate organele interne extrăgând creierul cu un cârlig prin nas și umpleau corpul cu o soluție de sare de natron. Inima era lăsată în corp deoarece egiptenii credeau că aceasta este cea care păstra suletul (Ka).După aceia toate organele interne erau puse în vase acoperite ce urmau a fi îngropate împreună cu corpul. Corpul era apoi lăsat la uscat timp de 40 zile apoi era din nou spălat cu vin și amestecuri de mirodenii, după care se înfășura în bandaje umede și apoi era uscat, prin acest proces se obținea garanția că trupul defunctului își va păstra forma și dimensiunile sale. Îmbălsămatorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, după care era pus în cosciug și îngropat. Egiptenii credeau că fiecare om are un corp fizic și un suflet numit 'ka' - forța vieții, care dăinuia și după moarte. Ca și în cazul unui om viu, acest ka trebuia întreținut, el avea nevoie de divertisment și de uneltele defunctului. Toate aceste articole erau deci plasate în mormânt. Esențial era ca acest 'ka' să se reunifice cu corpul fizic, motiv pentru care cadavrele erau mumificate. Defunctul trebuia să se reîntâlnească cu acest 'ka' al său pentru a obține viața veșnică după moarte. Cum însă corpul fizic nu putea călători din mormânt până în lumea de dincolo, această călătorie era întreprinsă de personalitatea defunctului, adică 'ba'. După ce 'ba' și 'ka' se reunificau, porneau într-o călătorie finală spre cer, soare și stele, unde defunctul învia din morți ca 'akh' (spirit), dobândind viața veșnică. Primul pas în procesul de mumificare era îndepărtarea organelor interne, printr-o incizie efectuată în partea laterală a corpului. Inima, considerată tronul inteligenței și forța vieții, era lăsată la locul său, dar creierul era scos prin nas, cu un cârlig special, și aruncat. Restul organelor erau păstrate în vase canopice.

Mumia lui Ramesses II

Cadavrul era împachetat, acoperit cu carbonat de sodiu cristalizat (un tip de sare) și lăsat să se deshidrateze timp de 40 zile. Corpul era apoi înfășurat în bandaje îmbibate în rășină, carbonat de sodiu și uleiuri aromate, iar toate orificiile corpului erau astupate. În final, corpul era acoperit cu rășini și bandajat încă o dată, iar preoții plasau diferite amulete între straturile de bandaje. Întregul proces, însoțit de rugăciuni și descântece elaborate, dura aproximativ 70 zile, însă corpurile astfel prelucrate s-au conservat perfect timp de mii de ani.

Piramidele[modificare | modificare sursă]

O serie de piramide egiptene au fost construite și unele abandonate înainte de a fi terminate. În jurul anului 2575 î.Hr., faraonul Khufu (sau Cheops) și-a pus amprenta asupra peisajului. Pentru el a fost construita cea mai mare și mai faimoasă piramidă, cunoscută azi drept Marea Piramidă. Privind la grupul de piramide din Giza nu pare a fi cea mai mare, aceasta deoarece cea care pare cea mai înaltă a fost construita pe un teren mai înalt, dar totuși este cu 10 metri mai scunda. Un exemplu notabil este piramida turtită; la aproximativ jumătate din înaltimea sa piramida are un unghi de înclinație mai mare (54° față de 43° la bază) aceasta datorându-se faptului că baza piramidei, implicit tavanul camerei mortuare, nu puteau suporta greutatea, prin modificarea înclinației s-a reușit să se scadă greutatea totală, însă chiar și așa a fost considerată prea nesigură pentru a găzdui corpul faraonului. Lui Cheops i se atribuie trimiterea de expediții în Nubia după sclavi și alte lucruri de valoare. Este improbabil ca sclavii sa fi fost folosiți la construcția piramidelor, numărul lor fiind mult prea mic; era nevoie de oameni pregătiți tehnic, lângă piramide s-au descoperit urmele unor tabere unde cei care locuiau erau bine tratați medical și alimentar, cea mai plauzibilă variantă fiind folosirea țăranilor egipteni în perioada inundațiilor În timpul inundațiilor Nilul creștea până la nivelul deșertului, acoperind în totalitate terenurile cultivabile. Astfel dacă aveau de lucru la construcția piramidelor sau altor clădiri, țăranii își puteau hrănii familiile. Acest lucru ar explica și obținerea și păstrarea stabilității țării timp de sute de ani. Construirea piramidelor a continuat pentru o perioada îndelungată, cunoscându-se 80 de piramide dar nu toate s-au păstrat până astăzi.

Declinul și prăbușirea: A V-a Dinastie Egipteană a VI-a[modificare | modificare sursă]

Vechiul Regat a continuat cu dinastiile a V-a și a VI-a, ultimul faraon al celei din urma fiind Pepi II, care se pare ca a condus timp de 94 ani, mai mult decât oricare alt monarh din istorie. Acesta avea 6 ani când s-a urcat pe tron și 100 de ani când a murit (2278–2184). Ultimii ani din domnia lui Pepi II au fost marcați de ineficiență datorită vârstei avansate a acestuia. Vechiul regat se încheie odată cu moartea acestuia. Destrămarea Vechiului Regat Egiptean se presupune că a fost cauzată de o catastrofă naturală: o secetă crâncenă care a generală și a durat aproape un secol.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe, bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Sir Alan Gardiner, Egypt of the Pharaons, Oxford University Press 1964
  • Naguib Kanawati, Conspiracies in the Egyptian Palace: Unis to Pepy I, Routledge 2003
  • Ian Shaw, The Oxford History of Ancient Egypt, Oxford University Press 2000
  • J. H. Breasted, Ancient Records of Egypt, Part One, Chicago 1906.