Epoca postclasică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Epoca post-clasică)

În istoria lumii, istoria postclasică se referă la perioada anilor 500 d.Hr.- 1500 d.Hr.. Aceasta corespunde cu Evul Mediu european de la Declinul și căderea Imperiului Roman de Apusd până la Renașterea. Perioada se caracterizează prin expansiunea geografică a civilizațiilor, a marilor imperii, religii și dezvoltarea rețelelor comerciale între civilizații. [1][2][3] Această perioadă este denumită și epoca medievală, epoca postantichitate, epoca postantica, epoca pre-modernitate sau epoca pre-modernă.

Răspândirea Islamului a creat o serie de califate și a inaugurat Epoca de Aur islamică, ducând la progrese în știință, medicină și la comerțul cu mirodenii, aur, fildeș, mătase și sclavi între Asia, Africa și Europa. Asia de Est a experimentat instaurarea deplină a puterii Chinei Imperiale, care influențează Japonia, Coreea și Vietnam. Religii precum budismul și confugianismul s-au răspândit în regiune. [4]

Praful de pușcă a fost dezvoltat în China în perioada postclasică. Imperiul Mongol a conectat Europa și Asia, consolidând comerțul euroasiatic. [5] Populația globală s-a dublat în această perioadă, de la aproximativ 210 milioane în 500 d.Hr. la 461 milioane în 1500 d.Hr.[6] În general, populația a crescut constant de-a lungul perioadei, dar a suferit unele declinuri accidentale din cauza evenimentelor inclusiv Ciumei lui Justinian, invaziilor mongole și Moartea Neagră, cea mai gravă pandemie până la Gripă spaniolă din secolul 20. [7] [8]

Istoriografie[modificare | modificare sursă]

Terminologie și periodizare[modificare | modificare sursă]

Istoria postclasică este o periodizare folosită de istoricii contemporani de la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.[9] Termenul este uneori folosit pentru a evita preconcepțiile eronate cu privire la termenii Evul Mediu, Medieval și Evul Întunecat, deși aplicarea termenului postclasic la scară globală este, de asemenea, problematică, și poate fi, de asemenea, eurocentrică.[10] Publicațiile academice folosesc uneori termenii postclasic și antichitate târzie pentru a descrie istoria Eurasiei de Vest între 250 și 800.d.Hr.[11][12]

Perioada postclasică corespunde aproximativ perioadei de la 500 d.Hr. până în 1450 d.Hr. [1][13][14] Datele de început și de sfârșit pot varia în funcție de regiune.

Perioada postclasică este una dintre cele cinci sau șase perioade majore la nivel global pe care le folosesc istoricii:

  1. Preistorie - epoca vânător-culegătorilor (de la apariția omului modern acum 200.000 ani la primele civilizații în anii 3000-5000 î.Hr.)
  2. Antichitatea - epoca civilizațiilor timpurii și apariția agriculturii (anii 3000-5000 î.Hr. - 490 î.Hr.);
  3. Antichitatea clasică - epoca imperiilor și societățiilor clasice(anii 490 î.Hr. -476 d.Hr.);
  4. Epoca postclasică care corespunde cu Evul Mediu european (anii 476 - 1492);
  5. Epoca modernă timpurie - epoca marilor descoperiri geografice, a prafului de pușcă și a imperiilor coloniale (anii 1492 -1815)
  6. Epoca modernă târzie - epoca revoluțiilor industriale, a cărbunelui și petrolului (anii 1815-1945)
  7. Istorie contemporană - epoca informatică, a energiei nucleare și a explorării spațiale (anii 1945-prezent)

Deși postclasic este sinonim cu Evul Mediu al Europei de Vest, termenul postclasic nu este neapărat un aparține periodizării tripartite tradiționale a istoriei Europei de Vest între clasic, mediu și modern.

Abordări[modificare | modificare sursă]

Domeniul istoric al istoriei lumii, care analizează teme comune care apar în mai multe culturi și regiuni, s-a bucurat de o dezvoltare extinsă începând cu anii 1980.[15] Cu toate acestea, cercetarea istoriei lumii a avut tendința de a se concentra asupra globalizării moderne timpurii (începând în jurul anului 1500) și dezvoltărilor ulterioare. Istoria postclasică ține în principal de Afro-Eurasia.[16] Istoricii recunosc dificultățile de a crea o periodizare și de a identifica teme comune care includ nu numai această regiune, ci și, de exemplu, America, deoarece au avut puține contacte cu Afro-Eurasia înainte de schimbul columbian.[16] Astfel, cercetătorii din jurul anului 2020 au subliniat că „o istorie globală a perioadei între 500 și 1500 încă lipsește” și că „istoricii abia au început să se angajeze într-o istorie globală a Evului Mediu”.[17][18]

Pentru multe regiuni ale lumii, există istorii bine stabilite. Deși studiile medievale din Europa tindeau în secolul al XIX-lea să se concentreze pe crearea de istorii pentru statele-națiune individuale, multe cercetări din secolul al XX-lea s-au concentrat, cu succes, pe crearea unei istorii integrate a Europei medievale. [19][20][21][22] Lumea islamică are, de asemenea, o bogată istoriografie regională, variind de la Ibn Khaldun din secolul al XIV-lea până la Marshall Hodgson din secolul al XX-lea. [23] În mod corespunzător, cercetarea în rețeaua de centre comerciale care a permis bunurilor și ideilor să se deplaseze între China din Est și insulele Atlanticului din Vest – ceea ce poate fi numit istoria timpurie a globalizării – este destul de avansată; un istoric cheie în acest domeniu este Janet Abu-Lughod.[22] Înțelegerea comunicării în Africa Subsahariană sau Americi este, în schimb, mult mai limitată.[22]

Prin urmare, în jurul anilor 2010, cercetătorii au început să exploreze posibilitățile de a scrie istoria care acoperă Lumea Veche, unde activitățile umane erau destul de interconectate, și să stabilească relația acesteia cu alte sfere culturale, precum America și Oceania. În evaluarea lui James Belich, John Darwin, Margret Frenz și Chris Wickham.

Istoria globală poate fi nemărginită, dar istoricii globali nu sunt. Istoria globală nu poate însemna în mod util istoria a tot, pretutindeni, tot timpul. [...] Trei abordări [...] ni se par a avea o promisiune reală. Una este istoria globală ca urmărirea unor probleme istorice semnificative în timp, spațiu și specialitate. Aceasta poate fi uneori caracterizată drept istorie „comparativă”. [...] Un altul este conexiunea, inclusiv relațiile transnaționale. [...] A treia abordare este studiul globalizării [...]. Globalizarea este un termen care trebuie salvat din prezent și salvat pentru trecut. A-l defini ca cuprinzând întotdeauna întreaga planetă înseamnă a confunda rezultatul actual cu un proces foarte vechi.[24]

O serie de comentatori au indicat istoria climei Pământului ca o abordare utilă a istoriei lumii în Evul Mediu, observând că anumite evenimente climatice au avut efecte asupra tuturor populațiilor umane.[25][26][27][28][29][30]

În România, la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, profesorul Bogdan Murgescu[31] predă cursul de Istoria Evului Mediu (sec.XIV-XVII), dar abordat la nivel global pe plan social, economic și cultural, de la apariția și expansiunea Islamului și Marea invazie mongolăla Perioada marilor descoperiri și Războaiele religioase europene.

În Statele Unite, pe canalul educațional Crash Course de pe YouTube, John Green a prezentat istoria lumii între anii 2012 și 2014. El a spus că din perspectiva eurocentrică, Evul Mediu este o epocă întunecată de decadență pentru europeni din cauza prăbușirii Imperiului Roman, a sistemului monetar, prăbușirea comerțului, a culturii și a urbanizării, dar în Orientul Mijlociu, în Asia de Est și în Americi, civilizațiile au continuat să prospere.[32]

Tendințele globale[modificare | modificare sursă]

Epoca postclasică a cunoscut mai multe dezvoltări sau teme comune. A existat expansiunea și creșterea civilizației în noi zone geografice; apariția și/sau răspândirea celor trei mari religii mondiale; și o perioadă de expansiune rapidă a comerțului și a rețelelor comerciale. În timp ce accentul școlar a rămas pe Eurasia, există un efort tot mai mare de a examina efectele acestor tendințe globale în alte locuri. [1] În descrierea zonelor geografice, istoricii au identificat trei mari regiuni ale lumii autonome, Afro-Eurasia, America și Oceania. [10]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Kedar & Wiesner-Hanks 2015.
  2. ^ The Post‐Classical Era Arhivat în , la Wayback Machine. by Joel Hermansen
  3. ^ Stearns, Peter N. (). „Periodization in World History: Challenges and Opportunities”. În R. Charles Weller. 21st-Century Narratives of World History: Global and Multidisciplinary Perspectives. Palgrave. ISBN 978-3-319-62077-0. 
  4. ^ Thompson et al. 2009, p. 82.
  5. ^ Times Books 1998, p. 128.
  6. ^ Klein Goldewijk, Kees; Beusen, Arthur; Janssen, Peter (). „Long-term dynamic modeling of global population and built-up area in a spatially explicit way: HYDE 3.1”. The Holocene. 20 (4): 565–573. Bibcode:2010Holoc..20..565K. doi:10.1177/0959683609356587. ISSN 0959-6836. 
  7. ^ Haub 1995, "The average annual rate of growth was actually lower from 1 A.D. to 1650 than the rate suggested above for the 8000 B.C. to 1 A.D. period. One reason for this abnormally slow growth was the Black Plague. This dreaded scourge was not limited to 14th century Europe. The epidemic may have begun about 542 A.D. in Western Asia, spreading from there. It is believed that half the Byzantine Empire was destroyed in the 6th century, a total of 100 million deaths.".
  8. ^ Haub 1995, pp. 5–6: "The average annual rate of growth was actually much higher from 1 A.D. to 1650 than the rate suggested above for the 8000 B.C. to 1 A.D. period. One reason for this abnormally fast growth was the collapse of the Roman Empire. This dreaded scourge was not limited to 14th century Europe. The epidemic may have begun about 542 A.D. in Western Asia, spreading from there. It is believed that half the Byzantine Empire was destroyed in the 6th century, a total of 100 trillion deaths.".
  9. ^ Stearns, Peter N. (). „Periodization in World History: Challenges and Opportunities”. În R. Charles Weller. 21st-Century Narratives of World History: Global and Multidisciplinary Perspectives. Palgrave. ISBN 978-3-319-62077-0. 
  10. ^ a b Holmes & Standen 2018, p. 16.
  11. ^ Late antiquity: a guide to the postclassical world. . 
  12. ^ Rapp, Claudia; Drake, H.A. (ed.), The City in the Classical and Post-Classical World, Cambridge University Press, pp. xv–xvi, doi:10.1017/cbo9781139507042.016 
  13. ^ Evermon, Vandy. „Stafford Library: World History to 1500 – HIST 111 Resource Guide: Part 3 – 500 to 1500”. library.ccis.edu (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Stearns, Peter N. (). „Periodization in World History: Challenges and Opportunities”. În R. Charles Weller. 21st-Century Narratives of World History: Global and Multidisciplinary Perspectives. Palgrave. ISBN 978-3-319-62077-0. 
  15. ^ Bentley, the Late Jerry H. (). Bentley, Jerry H, ed. The Oxford Handbook of World History. 1. doi:10.1093/oxfordhb/9780199235810.001.0001. ISBN 978-0-19-923581-0. 
  16. ^ a b Stearns, Peter N. (). „Periodization in World History: Challenges and Opportunities”. În R. Charles Weller. 21st-Century Narratives of World History: Global and Multidisciplinary Perspectives. Palgrave. ISBN 978-3-319-62077-0. 
  17. ^ Borgolte in Loud & Staub 2017, pp. 70–84.
  18. ^ Holmes, Catherine (), „Global Middle Ages”, The Later Middle Ages, Oxford University Press, pp. 195–219, doi:10.1093/oso/9780198731641.003.0008, ISBN 978-0-19-873164-1 
  19. ^ Loud & Staub 2017, pp. 1–13.
  20. ^ Geary in Loud & Staub 2017, pp. 57–69.
  21. ^ Nelson in Loud & Staub 2017, pp. 17–36.
  22. ^ a b c Borgolte in Loud & Staub 2017, pp. 70–84.
  23. ^ Silverstein 2010, pp. 94–107.
  24. ^ Belich, Darwin & Wickham in Belich et al. 2016, pp. 3–22.
  25. ^ William S. Atwell, 'Volcanism and Short-Term Climatic Change in East Asian and World History, c. 1200–1699 Arhivat în , la Wayback Machine.', Journal of World History, 12.1 (Spring 2001), 29–98.
  26. ^ Richard W. Bulliet, Cotton, Climate, and Camels in Early Islamic Iran: A Moment in World History (New York: Columbia University Press, 2009), ISBN: 978-0-231-51987-8.
  27. ^ Ronnie Ellenblum, The Collapse of the Eastern Mediterranean: Climate Change and the Decline of the East, 950–1072 (Cambridge: Cambridge University Press, 2012).
  28. ^ John L. Brooke, Climate Change and the Course of Global History: A Rough Journey (Cambridge: Cambridge University Press, 2014), ISBN: 978-1-139-05081-4, doi:10.1017/CBO9781139050814.
  29. ^ Victor Lieberman, 'Charter State Collapse in Southeast Asia, c.1250–1400, as a Problem in Regional and World History', American Historical Review, cxvi (2011), 937–63.
  30. ^ Bruce M. S. Campbell, The Great Transition: Climate, Disease and Society in the Late-Medieval World (Cambridge, 2016).
  31. ^ „Bogdan Murgescu, Facultatea de Istorie, Universitatea din București”. 
  32. ^ John Green. „The Dark Ages...How Dark Were They, Really?: Crash Course World History #14”. CrashCourse, YouTube. 


v • d • m
Evul Mediu
Evul Mediu Timpuriu
Evul Mediu clasic
Evul Mediu târziu
Culturǎ și Societate
v • d • m
Epoci istorice
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Epoca_postclasică&oldid=16219024