Boala virală Ebola

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Boala virală Ebola
Clasificare și resurse externe

Fotografie din 1976 ce prezintă două asistente stând în fața lui Mayinga N., o persoană cu boala virală Ebola. Ea a murit câteva zile mai târziu din cauza unei hemoragii interne severe.
ICD-10 A98.4
ICD-9 065.8
DiseasesDB 18043
MedlinePlus 001339
eMedicine med/626
MeSH D019142
Virion al virusului Ebola
Principalele focare de febră virală hemoragică Ebola în perioada 1976-2014

Boala virală Ebola sau febra hemoragică Ebola este o boală severă, cu o rată de letalitate de până la 90% la om, care survine în focare epidemice în Africa Centrală și Africa de Vest și este provocată de virusul Ebola (Ebolavirus). Se presupune că liliecii frugivori din familie Pteropodidae sunt gazdele naturale ale virusului Ebola. Virusul Ebola este introdus în populația umană după un contact strâns cu sângele, secrețiile, organele sau fluidele biologice ale animalelor infectate: cimpanzei, gorile, lilieci frugivori, antilope de pădure și porci spinoși. Boala apoi se propagă în comunități prin transmitere interumană, ca urmare a contactului direct (piele lezată sau mucoase) cu sângele, secrețiile, organele sau lichidele biologice ale persoanelor infectate, sau prin contact indirect prin intermediul mediilor contaminate cu aceste lichide. Ritualurile funerare în care rudele și prietenii celor decedați se află în contact direct cu corpul decedatului pot juca, de asemenea, un rol în transmiterea virusului Ebola. Sperma poate continua transmiterea virusului până la șapte săptămâni după însănătoșirea clinică. [1]

Virusul Ebola a fost identificat pentru prima dată în 1976, în doua focare simultane în Nzara (Sudan) și Yambuku (Republica Democrată Congo). Yambuku este situat în apropiere de râul Ebola, de unde vine numele bolii. [1]

Perioada de incubație este în medie de 8 zile, cu extreme de 2-21 de zile. Debutul bolii este brusc, cu febră mare, frison, cefalee, mialgii, anorexie, asociată cu erupții cutanate (exantem). În următoarele 2-3 zile se adaugă greață, vome, diaree, faringită și fenomene hemoragice: hematemeză, melenă, echimoze și peteșii. Sunt afectate funcțiile renale și hepatice. Apar și tulburări nervoase, prostrație, anxietate, confuzie, pierderi de memorie, instabilitate. Moartea survine la 6-9 zile de la debut, prin șoc, hipovolemie și hemoragii extinse generalizate. [2] [3] Rata de letalitate este estimată a fi intre 50-90%, cu mici diferențe în funcție de speciile de virus Ebola. [4]

Până în 5 septembrie 2014 s-au înregistrat 3944 cazuri de îmbolnăviri din care 2097 decese. [5]

Până în prezent, nu există vaccin sau tratament omologat împotriva acestei boli.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Virusul Ebola a apărut pentru prima dată în 1976, în două epidemii concomitente, una în Zair (Republica Democrată Congo) cauzată de specia Zair a virusului Ebola, și alta în Sudan cauzată de specia Sudan. Epidemia din Sudan a atins în principal orașele Nzara și Maridi, în apropiere de granița cu Republica Democrată Congo, și a provocat 284 de cazuri de îmbolnăviri cu o rată a mortalității de 53%. Epicentrul epidemiei din Zair (Republica Democrată Congo) a fost situat în orașul Yambuku, în apropierea de care curge râul Ebola, care a dat numele acestui nou virus. Această epidemie, mai mortală decât cea din Sudan, a provocat moartea a 284 de persoane dintr-un total de 318 de bolnavi declarați. Rata de mortalitate de 89%, asociată cu specia Zair denotă o patogenicitate mai mare față de cea a speciei Sudan.

După un caz izolat survenit în 1977 în satul Tandala din Zair, o nouă epidemie cu specia Sudan a apărut din nou în orașul Nzara în 1979 cu 34 de cazuri de îmbolnăvire și 22 decese.

După o perioadă silențioasă de cincisprezece ani în care nu a fost notificat nici un caz, virusul Ebola a reapărut aproape simultan în trei țări. Mai întâi, în iunie 1994, când un etolog elvețian s-a contaminat făcând o autopsie a unui cimpanzeu infectat găsit mort în pădurea Taï din Coasta de Fildeș. Determinarea genomică a virusului la pacient și la animal a permis identificarea unei noi specii de virus, specia pădurii Taï (specia Coastei de Fildeș). Acest pacient este singurul caz cunoscut de infecție cu specia pădurii Taï.

O mare epidemie cu specia Zair s-a propagat în orașul Kikwit și regiunea înconjurătoare în 1995, în sud-vest Republicii Democratice Congo. Aceasta epidemie, care a provocat decesul a 256 de oameni dintr-un total de 315 de bolnavi (mortalitate 81%), a afectat în principal personalul spitalicesc (transmisie nozocomială).

Alte trei epidemii cu specia Zair au afectat nord-estul Gabonului în mod succesiv între 1994 și 1997, prima în 1994, într-o tabără de mineri din minele de aur din Mekouka, a doua în 1996 în satul Mayibout în care cele mai multe victime au fost copii care au transportat și măcelărit un cimpanzeu găsit mort, iar al treia între 1996 și 1997 un pic mai la sud, în regiunea Booué. Aceasta ultimă epidemie, care a provocat 60 de cazuri de îmbolnăvire cu 45 decese, a produs un focar secundar cu 15 de cazuri de îmbolnăvire, din care 11 decese în capitala Libreville, și un caz în Africa de Sud la o asistentă contaminată de un pacient gabonez provenit din Libreville.

Perioada 2000-2008 a fost marcată de epidemii care au avut loc în mai multe țări din Africa Centrală. Mai întâi, cinci epidemii cu specia Zair au atins regiunea de frontieră dintre nord-estul Gabonului și a nord-vestul Republicii Congo. Prima, responsabilă de 143 de cazuri de îmbolnăvire, din care 128 decese, s-a întins din Gabon la Republica Congo, de-a lungul drumului care leagă Mekambo și Mbomo. Această epidemie a fost de fapt subdivizată în mai multe lanțuri epidemice independente, fiecare fiind originară din surse de diferite animale care erau carcasele infectate de gorile, cimpanzei și antilope.

Apoi Republica Congo a fost atinsă de trei ori de epidemia cu specia Zair între 2003 și 2005: regiunea Mbomo și Kelle la începutul anului 2003 (143 de îmbolnăviri din care 128 decese), din nou în regiune Mbomo la sfârșitul anului 2003 (35 de cazuri de îmbolnăviri, din care 29 decese), apoi Etoumbi (11 de cazuri de îmbolnăviri, cu 9 decese).

Simultan, specia Sudan a fost responsabilă de două epidemii, una importantă în Uganda în 2000, când au fost înregistrate 425 de cazuri de îmbolnăviri din care 173 mortale, și o alta a fost înregistrată în Yambio din Sudan în 2004, aproape de Nzara, cu 17 de cazuri de îmbolnăviri din care 7 decese.

În fine, o nouă specie de virus Ebola, specia Bundibugyo, a fost identificată și caracterizată în 2007 în Uganda în timpul unei epidemii care a cauzat moartea a 30 de persoane printre 116 de cazuri de îmbolnăviri, cu o rată de mortalitate de 26%.

Cea mai mare epidemie de febră hemoragică Ebola determinată de virusul Zair, care este în curs de desfășurare, a izbucnit la începutul lunii februarie 2014 în Guineea, nordul Liberiei și s-a extins în Sierra Leone, Nigeria, fiind înregistrate până în 5 septembrie 2014 3944 cazuri de îmbolnăviri din care 2097 decese. [5]

Pe lângă aceste patru specii care circulă în Africa și care, la diferite nivele, sunt toate patogene pentru om, o altă specie de virus Ebola, specia Reston, nepatogenă pentru oameni, a fost identificată în 1989 la maimuțele macac (Macaca fascicularis) provenite din Filipine. Aceste maimuțe au dezvoltat o boală mortală de tip hemoragic în timpul șederii lor în carantină într-un laborator din orașul Reston, Virginia, Statele Unite ale Americii. Același virus a fost găsit la alte maimuțe macac bolnave în laboratoarele situate în Austin în 1996 (Texas, Statele Unite ale Americii), Siena (Italia) și Filipine. Cu toate că nici un caz clinic la om nu a fost înregistrat, mai mulți îngrijitori de animale au dezvoltat IgG specifice pentru specia Reston. În fine, specia Reston a fost din nou identificat în 2009 în Filipine în timpul unei epidemii de sindrom respirator care a afectat porcii domestici în mai multe ferme.

Cronologia epidemiei de febră hemoragică Ebola

Anul Țara Specia de virus Ebola Numărul raportat de cazuri umane Numărul raportat de decese în rândul cazurilor Mortalitate (%) Observații
1976 Zair (Republica Democrată Congo) Ebolavirusul Zair 318 280 88% Epidemie În Yambuku și zona înconjurătoare. Boala a fost răspândită prin contact personal apropiat și prin utilizarea de ace și seringi contaminate în spitale sau clinici. Acestă epidemie a fost primul caz a febrei hemoragice Ebola. [6]
1976 Sudan (Sudanul de Sud) Ebolavirusul Sudan 284 151 53% Epidemie în Nzara, Maridi și zona înconjurătoare. Boala a fost răspândită în principal prin contact personal apropiat în spitale. Majoritatea personalului medical a fost infectat. [7]
1976 Marea Britanie Ebolavirusul Sudan 1 0 0 Infecție de laborator prin înțepătură accidentală cu un ac contaminat. [8]
1977 Zair Ebolavirusul Zair 1 1 100% Confirmare retrospectivă a unui caz în satul Tandala. [9]
1979 Sudan (Sudanul de Sud) Ebolavirusul Sudan 34 22 65% Focar în Nzara, Maridi. A fost un focar recurent în același loc ca și în 1976 a epidemiei din Sudan. [10]
1989 SUA Ebolavirusul Reston 0 0 0 Virusul Ebola Reston a fost identificat la maimuțele importate din Filipine și au fost luate măsuri de carantină a lor în Virginia și Pennsylvania. [11]
1990 SUA Ebolavirusul Reston 4 (asimptomatic) 0 0 Virusul Ebola Reston a fost identificat din nou la maimuțele importate din Filipine și au fost luate măsuri de carantină în Virginia și Texas. La 4 oameni au apărut anticorpi, dar ei nu s-au îmbolnăvit. [12]
1989-1990 Filipine Ebolavirusul Reston 3 (asimptomatic) 0 0 Mortalitate ridicată în rândul macacilor cynomolgus în unitățile de export a primatelor pentru SUA. [13] La 3 muncitori din aceste unități au apărut anticorpi, dar ei nu s-au îmbolnăvit. [14]
1992 Italia Ebolavirusul Reston 0 0 0 Virusul Ebola Reston a fost identificat în Sienna la maimuțele importate din aceleași unități de export din Filipine, care au fost implicate în episoadele din Statele Unite și a fost instituită carantina . Oamenii nu s-au infectat. [15]
1994 Gabon Ebolavirusul Zair 52 31 60% Focar în Mékouka și alte locuri de extracție de aur aflate în mijlocul pădurilor tropicale. Inițial a fost considerată că este febra galbenă; dar în 1995 a fost identificată ca fiind febra hemoragică Ebola. [16]
1994 Coasta de Fildeș Ebolavirusul pădurii Taï 1 0 0 Un om de știință s-a îmbolnăvit după efectuarea autopsiei unui cimpanzeu sălbatic în pădurea Taï. Pacientul a fost tratat în Elveția. [17]
1995 Republica Democratică Congo (fostul Zair) Ebolavirusul Zair 315 250 81% Epidemie în Kikwit și zona înconjurătoare. Sursa a fost un pacient care a lucrat în pădurea învecinată orașului. Epidemia s-a răspândit în familii și spitale. [18]
1996 (ianuarie-aprilie) Gabon Ebolavirusul Zair 37 21 57% Focar în zona Mayibout. Un cimpanzeu găsit mort în pădure a fost mâncat de oameni care vânau animale. 19 persoane care au fost implicate în măcelăritul animalului s-au îmbolnăvit; alte cazuri a avut loc la membrii familiilor. [16]
1996-1997 (iulie-ianuarie) Gabon Ebolavirusul Zair 60 45 74% Focar în zona Booué, pacienții au fost transportați în Libreville. Primului caz a fost un vânător care a trăit într-o tabără de pădure. Boala s-a răspândit prin contactul apropiat cu persoanele infectate. Un cimpanzeu mort a fost găsit în pădure și a fost stabilit că era infectat. [16]
1996 Africa de Sud Ebolavirusul Zair 2 1 50% Un profesionist medical a călătorit din Gabon în Johannesburg, Africa de Sud, după ce a tratat pacienți infectați cu virusul Ebola și, astfel, a fost expus la virus. El a fost internat într-un spital, iar o asistenta medicală care a avut grijă de el s-a infectat și a murit. [19]
1996 SUA Ebolavirusul Reston 0 0 0 Virusul Ebola Reston a fost introdus într-o unitate de carantină din Texas de maimuțele importate din Filipine. Nu au fost identificate infecții umane. [20]
1996 Filipine Ebolavirusul Reston 0 0 0 Virusul Ebola Reston a fost identificat într-o unitate de export a maimuțelor în Filipine. Nu au fost identificate infecții umane. [21]
1996 Rusia Ebolavirusul Zair 1 1 100% Contaminare de laborator [22]
2000-2001 Uganda Ebolavirusul Sudan 425 224 53% O epidemie a avut loc în districtele Gulu, Masindi și Mbarara din Uganda. Cele mai importante trei riscuri asociate cu transmiterea infecției cu virusul Ebola au fost participarea la ritualurile funerare a pacienților decedați atinși de febra hemoragică Ebola, contactul cu familiile infectate și furnizarea de asistență medicală a pacienților infectați cu virusul Ebola fără utilizarea metodelor adecvate de protecție individuală. [23]
Octombrie 2001-Martie 2002 Gabon Ebolavirusul Zair 65 53 82% Un focar la frontiera dintre Gabon și Republica Congo. [24]
Octombrie 2001-Martie 2002 Republica Congo Ebolavirusul Zair 57 43 75% Focar la frontiera dintre Gabon și Republica Congo. Aceasta a fost prima dată când febra hemoragică Ebola a fost raportată în Republica Congo. [24]
Decembrie 2002-Aprilie 2003 Republica Congo Ebolavirusul Zair 143 128 89% Epidemia în districtele Mbomo și Kéllé din departamentul Cuvette Ouest. [25]
Noiembrie-Decembrie 2003 Republica Congo Ebolavirusul Zair 35 29 83% Focar în satele Mbomo și Mbandza situate în districtul Mbomo, din departamentul Cuvette Ouest. [26]
2004 Sudan (Sudanul de Sud) Ebolavirusul Sudan 17 7 41% Focar în districtul Yambio din sudul Sudanului. Acest focar a fost concomitent cu o epidemie de rujeolă în aceeași zonă, și mai multe cazuri suspecte de febra hemoragică Ebola au fost ulterior reclasificate ca cazuri de rujeolă. [27]
2004 Rusia Ebolavirusul Zair 1 1 100% Contaminare de laborator. [28]
2007 Republica Democrată Congo Ebolavirusul Zair 264 187 71% Epidemia în provincia Kasaï-Occidental. Epidemia a fost declarată după 20 noiembrie. Ultimul caz confirmat a fost pe 4 octombrie și ultimul deces pe 10 octombrie. [29] [30]
Decembrie 2007 - Ianuarie 2008 Uganda Ebolavirusul Bundibugyo 149 37 25% Epidemia în districtul Bundibugyo din vestul Ugandei. Prima apariție raportată a unei specii noi, Bundibugyo. [31]
Noiembrie 2008 Filipine Ebolavirusul Reston 6 (asimptomatic) 0 0 Prima apariție cunoscută a virusului Ebola Reston la porci. Tulpina era foarte asemănătoare cu tulpinile anterioare. Șase muncitori de la ferma de porci și de la abator au dezvoltat anticorpi, dar nu s-au îmbolnăvit. [32] [33]
Decembrie 2008-Februarie 2009 Republica Democrată Congo Ebolavirusul Zair 32 15 47% Focar în zonele de sănătate Mweka și Luebo din provincia Kasai-Occidental . [34]
Mai 2011 Uganda Ebolavirusul Sudan 1 1 100% Ministerul Ugandez al Sănătății a informat publicul că un pacient cu suspiciune de febra hemoragică Ebola a decedat pe 6 mai 2011, în districtul Luwero, Uganda. [35]
Iunie-Octombrie 2012 Uganda Ebolavirusul Sudan 11 4 36.4% Un focar în districtul Kibaale din Uganda. [36]
Iunie-Noiembrie 2012 Republica Democrată Congo Ebolavirusul Bundibugyo 36 13 36.1% Focar în provincia Orientale, Republica Democrată Congo. Focarul din Republica Democrată Congo nu a avut nici o legătură epidemiologică cu focarul de Ebola din 2012 din districtul Kibaale din Uganda. [36]
Noiembrie 2012-Ianuarie 2013 Uganda Ebolavirusul Sudan 6 3 50% Focar în districtul Luwero. [36]
Martie 2014-Prezent Guinea, Liberia, Sierra Leone, Nigeria Ebolavirusul Zair 4269 (8 septembrie) 2288 (8 septembrie) 54% (8 septembrie) O epidemie în curs de desfășurare a izbucnit în Guineea și nordul Liberiei, și s-a extins în Sierra Leone și Nigeria. Numărul de pacienți este în continuă evaluare ca urmare a anchetei în curs. [37] [38]

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]

Rezervorul natural al virusului Ebola[modificare | modificare sursă]

Liliacul cu cap de ciocan (Hypsignathus monstrosus) rezervor natural al virusului Ebola

Infecția cu virusul Ebola este o zoonoză (boală infecțioasă transmisibilă de la animale la om și invers).

Rezervorul natural al virusului Ebola nu este încă clar identificat. În Africa, se crede că liliecii frugivori, mai ales cei care aparțin speciilor Hypsignathus monstrosus, Epomops franqueti și Myonycteris torquata, sunt posibile gazde naturale (rezervor natural) ale virusului Ebola. Prin urmare, distribuția geografică a virusului Ebola se poate suprapune cu cea a liliecilor. [1] Această ipoteză se bazează pe mai multe argumente: [39]

  • Mai multe cazuri de infectare cu virusul Marburg (virus asemănător cu virusul Ebola) au survenit după vizitele unor peșteri sau mine în care se aflau lilieci infectați. Liliecii trăiau în fabrica de bumbac la care erau angajați cazurile index de Ebola în epidemiile din 1976 și 1979.
  • În laborator, liliecii frugivori pot fi infectați cu virusul Ebola și în ei are loc replicarea și eliminarea virusului prin scaune fără semne clinice de boală. Absența semnelor clinice de boală la acești liliecii infectați este caracteristică pentru speciile care servesc ca rezervor. Din 24 de specii de plante și 19 specii de vertebrate inoculate experimental cu Ebolavirus, numai liliecii s-au infectat. [40] Liliecii pot susține replicarea și circulația unor concentrații mari de virus Ebola.
  • În zonele epidemice din Gabon și Congo au fost identificate secvențe genetice ale virusurilor Ebola prin amplificarea genomică RT-PCR și au fost observate numeroase seroconversii la liliecii aflați în aceleași zone unde au fost găsite carcasele maimuțelor moarte infectate.

Rezervorul natural al virusului Ebola a fost identificat numai după investigarea a mii de specii din pădurile tropicale umede de pe continentul african. [41]

Virusul a fost detectat în carcasele de gorile, cimpanzei și antilope de pădure (subfamilia Cephalophinae) în timpul epidemiilor din 2001 și 2003, care mai târziu au devenit sursa de infecții umane. [41] Primatele antropoide, cu toate că sunt la originea mai multora epidemii, nu pot reprezenta rezervorul virusului Ebola, deoarece mortalitatea ridicată a acestor specii infectate cu acest virus le face puțin probabil să fie un rezervor natural. Virusul Ebola pare a fi un pericol real de extincție a speciilor de maimuțe antropoide. Populațiile de primate antropoide (maimuțele mari și maimuțele mici) au fost decimate în zonele în care au avut loc epidemiile recente din Africa (Gabon și Republica Democrată Congo) cu Ebolavirusul Zair. Maimuțele par să joace un rol amplificator a virusului și de gazdă intermediară pentru om. [42]

Numeroase studii de teren, bazate pe capturarea animalelor sălbatice (vertebrate și nevertebrate), s-au desfășurat între 1976-1998 în diferite țări pentru a încerca să se identifice speciile potențial rezervoare a virusurilor Ebola și Marburg. Virusurile au fost cercetate inițial prin izolare, apoi prin tehnici de biologie moleculară. [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] În total, printre aproape 7000 de vertebrate (mamifere, mai ales rozătoare, păsări, reptile, amfibieni) și 30000 de nevertebrate (artropode) analizate în regiunile epidemice pentru a determina rezervorul natural al fiolovirusurilor, au fost detectate numai secvențe nucleotidice de ebolavirus Zair în organele a șase rozătoare (Mus musculus și Praomys sp.) și a unui chițcan de pădure (Sylvisorex ollula) colectate în Republica Centrafricană în 1999. [50] [51] Din păcate, aceste rezultate nu au fost confirmate și nici o concluzii nu a putut fi trasă. În mod similar, numeroase inoculări experimentale pe rozătoare, lilieci, păsări, reptile, moluște, artropode și plante au fost încercate, dar toate au eșuat. [40] [52]

Cu toate acestea, unii lilieci aparținând genurilor Epomophorus și Tadarida au dezvoltat o viremie tranzitorie de circa 4 săptămâni, dar din nou fără dovezi concludente asupra rolului liliecilor ca gazde naturale ale filoviridelor. Datorită epidemiilor care au avut loc începând cu 2001, s-au făcut noi colecții în 2002 și 2003 în Gabon și Republica Congo pentru virusul Ebola pe de o parte, și în 2002 în Republica Democrată Congo, în 2005 în Gabon și în 2007 în Uganda pentru virusul Marburg pe de altă parte, în zonele afectate de epidemii. [53] [39] [54] [55] [56]

În 2005, trei specii de lilieci frugivori (Hypsignathus monstrosus, Epomops franqueti și Myonycteris torquata) au fost identificate ca purtătoare ale virusului în timp ce restul erau asimptomatice. În organele acestor 3 lilieci au fost detectate fragmente de ARN a ebolavirusului Zair. Secvențializare fragmentelor amplificate au confirmat specificitatea secvențelor. [57] [41] În plus, IgG anti-EBOV au fost detectate în serul a 16 exemplare de lilieci: 4 Hypsignathus monstrosus, 8 Epomops franqueti și 4 Myonycteris torquata însă ele nu au fost găsite la alte specii de lilieci și la alte specii de animale.

Aceste rezultate au fost confirmate ulterior prin studii de seroprevalența efectuate pe 2147 de animale colectate în Gabon și Republica Congo între 2003 și 2007. Niveluri ridicate și constante au fost obținute pe parcursul celor patru ani de capturi la cele trei specii, Hypsignathus monstrosus (7%), Epomops franqueti (4%) et Myonycteris torquata (3%). În plus, un studiu a arătat ca epidemia din Luebo din 2007 în Republica Democrată Congo a fost legată de migrația masivă a liliecilor frugivori, sugerând cu tărie că oamenii pot fi infectați de lilieci. [58]

În mod similar, anticorpi și secvențe nucleotidice ale virusului Marburg au fost găsite în organele indivizilor unei specii de lilieci frugivori (Rousettus aegyptiacus) în Gabon, Republica Democrată Congo și Uganda și la alte două specii de lilieci insectivori în Republica Democrată Congo (Rhinolophus eloquens și Miniopterus inflatus). Studiile din 2007 a liliecilor frugivori egipteni (Rousettus aegyptiacus) cavernicoli care trăiesc în peștera Kitaka din Uganda au izolat ARN virusului Marburg din țesuturi și au demonstrat anticorpi specifici virusului. [53] Până în prezent, Gabon este singura țară în care liliacul Rousettus aegyptiacus s-a dovedit a fi rezervorul pentru ambele virusuri, Ebola și Marburg. Deși se știe că maimuțele au introdus virusul Marburg în Europa și virusul Ebola în Statele Unite și Italia, ele nu sînt privite ca fiind rezervorul natural al virusurilor.

Ebolavirusul Reston spre deosebire de omologii săi africani este nepatogen pentru om. Mare mortalitate în randul maimuțelor și apariția sa recentă la porci îl face un rezervor natural improbabil. Liliecii au fost implicați în infecțiile cu virus Marburg în 1975 și 1980. [41]

Ansamblul acestor date arată că unele specii de lilieci frugivori din Africa Centrală sunt rezervoarele (gazdele naturale) ale filovirusurilor.

Etiologie[modificare | modificare sursă]

Virusul Ebola (Ebolavirus) a apărut pentru prima dată în 1976, în doua focare simultane în Nzara (Sudan) și Yambuku (Republica Democrată Congo). Yambuku este situat în apropiere de râul Ebola, de unde vine numele bolii.

Genul Ebolavirus este unul dintre cele trei genuri care aparțin familiei filoviridelor, alături de genurile Marburgvirus și Cuevavirus. Există cinci specii distincte:

Spre deosebire de Ebolavirusul Reston și Ebolavirusul pădurii Taï, Ebolavirusul Bundibugyo, Ebolavirusul Zaire și Ebolavirusul Sudan sunt asociate cu focare importante de boala virală Ebola în Africa.

Specia Ebolavirusul Reston, găsită în Filipine și Republica Populară Chineză, poate infecta oameni, dar nu a fost semnalate până acum cazuri de boală sau deces cauzate de acest virus.

Fiziopatologie[modificare | modificare sursă]

Manifestări clinice[modificare | modificare sursă]

Date paraclinice și de laborator[modificare | modificare sursă]

Diagnostic[modificare | modificare sursă]

Diagnostic diferențial[modificare | modificare sursă]

Evoluție[modificare | modificare sursă]

Prognostic[modificare | modificare sursă]

Tratament[modificare | modificare sursă]

Prevenție[modificare | modificare sursă]

Virusul Ebola la animale[modificare | modificare sursă]

Epidemia de Ebola din Africa de Vest (2014)[modificare | modificare sursă]

În anul 2014 s-a declanșat o epidemie de Ebola în Africa Occidentală, pornită din Guineea spre Sierra Leone și Liberia, soldată cu peste 800 de morți până la 31 iulie.[59] [60]

La 29 iulie 2014, Ministerul Afacerilor Externe din România a informat cetățenii români care se află sau care intenționează să călătorească în Africa de vest cu privire la riscul de infestare cu febră virală hemoragică (produsă de virusul Ebola) și le-a recomandat cetățenilor români să evite, pe cât posibil, călătoriile în zonele afectate de epidemie, iar celor aflați deja pe teritoriul statelor afectate, să urmărească mesajele emise de autoritățile locale și să respecte regulile de conduită și de igienă recomandate.[61]

Conform relatărilor unui medic prezent la fața locului, atunci când au apărut primele cazuri din Sierra Leone, unii pacienți au fost tentați să fugă din spitale, bănuind că ar fi vorba despre o conspirație a guvernului.[62]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Ebola virus disease. World Health Organization (WHO)
  2. ^ Elvira Sînziana Ciufescu. Virusologie medicală. Editura Medicală Națională. 2003
  3. ^ Aurel Ivan. Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile. Polirom 2002
  4. ^ Informații despre boala determinata de virusul Ebola (EVD). Institutul Național de Sănătate Publică.
  5. ^ a b WHO: Ebola Response Roadmap Situation Report 2 5 September 2014
  6. ^ World Health Organization. Ebola haemorrhagic fever in Zaire, 1976. Report of an International Convention. Bulletin of the World Health Organization. 1978; 56(2):271-293.
  7. ^ World Health Organization. Ebola haemorrhagic fever in Sudan, 1976. Report of a WHO/International Study Team. Bulletin of the World Health Organization. 1978; 56(2):247-270.
  8. ^ Emond RT, Evans B, Bowen ET, et al. A case of Ebola virus infection. British Medical Journal. 1977; 2(6086):541-544.
  9. ^ Heymann DL, Weisfeld JS, Webb PA, et al. Ebola hemorrhagic fever: Tandala, Zaire, 1977-1978. Journal of Infectious Diseases. 1980; 142(3):372-376.
  10. ^ Baron RC, McCormick JB, and Zubeir OA. Ebola virus disease in southern Sudan: hospital dissemination and intrafamilial spread. Bulletin of the World Health Organization. 1983; 61(6):997-1003.
  11. ^ Jahrling PB, Geisbert TW, Dalgard DW, et al. Preliminary report: isolation of Ebola virus from monkeys imported to USA. Lancet. 1990; 335(8688):502-505.
  12. ^ Centers for Disease Control. Update: Filovirus infection in animal handlers. Morbidity Mortality Weekly Report. 1990; 39(13):221.
  13. ^ Hayes CG, Burans JP, Ksiazek TG, et al. Outbreak of fatal illness among captive macaques in the Philippines caused by an Ebola-related filovirus. American Journal of Tropical Medicine and Hygiene. 1992; 46(6):664-671.
  14. ^ Miranda ME, White ME, Dayrit MM, Hayes CG, Ksiazek TG, and Burans JP. Seroepidemiological study of filovirus related to Ebola in the Philippines. Lancet. 1991; 337:425-426.
  15. ^ World Health Organization. Viral haemorrhagic fever in imported monkeys. Weekly Epidemiological Record. 1992; 67(24):183.
  16. ^ a b c Georges AJ, Leroy EM, Renaud AA, et al. Ebola hemorrhagic fever outbreaks in Gabon, 1994-1997: epidemiologic and health control issues. Journal of Infectious Diseases. 1999; 179:S65-75.
  17. ^ Le Guenno B, Formenty P, Wyers M, et al. Isolation and partial characterisation of a new strain of Ebola virus. Lancet. 1995; 345:1271-1274.
  18. ^ Khan AS, Tshioko FK, Heymann DL, et al. The Reemergence of Ebola Hemorrhagic Fever, Democratic Republic of the Congo, 1995. Journal of Infectious Diseases. 1999; 179:S76-S86.
  19. ^ World Health Organization. Ebola haemorrhagic fever - South Africa. Weekly Epidemiological Record. 1996; 71(47):359.
  20. ^ Rollin PE, Williams J, Bressler D, et al. Isolated cases of Ebola (subtype Reston) virus among quarantined non-human primates recently imported from the Philippines to the United States. Journal of Infectious Diseases. 1999; 179 (suppl 1):S108-S114.
  21. ^ Miranda ME, Ksiazek TG, Retuya TJ, et al. Epidemiology of Ebola (subtype Reston) virus in the Philippines, 1996. Journal of Infectious Diseases. 1999; 179 (suppl 1):S115-S119.
  22. ^ Borisevich IV, Markin VA, Firsova IV, et al. Hemorrhagic (Marburg, Ebola, Lassa, and Bolivian) fevers: epidemiology, clinical pictures, and treatment. Voprosy Virusologii – Problems of Virology (Moscow). 2006; 51(5):8–16 (Russian).
  23. ^ Okware SI, Omaswa FG, Zaramba S, et al. An outbreak of Ebola in Uganda. Tropical Medicine and International Health. 2002; 7(12):1068-1075.
  24. ^ a b World Health Organization. Outbreak(s) of Ebola haemorrhagic fever, Congo and Gabon, October 2001- July 2002. Weekly Epidemiological Report. 2003; 78(26):223-225.
  25. ^ Formenty P, Libama F, Epelboin A, et al. Outbreak of Ebola hemorrhagic fever in the Republic of the Congo, 2003: a new strategy? Medecine Tropicale (Marseille). 2003; 63(3):291-295.
  26. ^ World Health Organization. Ebola haemorrhagic fever in the Republic of the Congo - Update 6. Weekly Epidemiological Record. 6 January 2004.
  27. ^ World Health Organization. Outbreak of Ebola haemorrhagic fever in Yambio, south Sudan, April-June 2004. Weekly Epidemiological Record. 2005; 80(43):370-375.
  28. ^ Akinfeyeva LA, Aksyonova OI, Vasilyevich IV, et al. A case of Ebola hemorrhagic fever. Infektsionnye Bolezni (Moscow). 2005; 3(1):85–88 (Russian).
  29. ^ Declaration de son Excellence Monsieur le Ministre de la Santé Publique annonçant la fin de l'épidémie de FHV à virus Ebola dans les zones de santé de Mweka, Luebo et Bulape dans la Province du KasaiOccidental . Mardi, le 20 novembre 2007. Dr Victor Makwenge Kaput, Ministre de la Santé Publique
  30. ^ World Health Organization. Ebola virus haemorrhagic fever, Democratic Republic of the Congo - Update.. Weekly Epidemiological Record. 2007; 82(40):345-346.
  31. ^ MacNeil A, Farnon EC, Morgan OW, et al. Filovirus Outbreak Detection and Surveillance: Lessons from Bundibugyo. Journal of Infectious Diseases. 2011; 204:S761-S767.
  32. ^ World Health Organization. Ebola Reston in pigs and humans, Philippines. Weekly Epidemiological Record. 2009; 84(7):49-50.
  33. ^ Barrette RW, Metwally SA, Rowland JM, et al. Discovery of Swine as a Host for the Reston ebolavirus. Science. 2009; 325;204-206.
  34. ^ World Health Organization. End of the Ebola Outbreak in the Democratic Republic of the Congo. Global Alert and Response. 17 Febuary 2009.
  35. ^ Shoemaker T, MacNeil A, Balinandi S, et al. Reemerging Sudan Ebola Virus Disease in Uganda, 2011. Emerging Infectious Diseases. 2012; 18(9):1480-1483.
  36. ^ a b c Albarino CG, Shoemaker T, Khristova ML, et al. Genomic analysis of filoviruses associated with four viral hemorrhagic fever outbreaks in Uganda and the Democratic Republic of the Congo in 2012. Virology. 2013; 442(2):97-100.
  37. ^ Ministry of Health Guinée – Conakry
  38. ^ WHO: Ebola Response Roadmap Update 8 September 2014
  39. ^ a b Leroy EM, Kumulungui B, Pourrut X, Rouquet P, Hassanin A, Yaba P, et al. Fruit bats as reservoirs of Ebola virus. Nature 2005 ; 438 : 575-76.
  40. ^ a b Swanepoel R, Leman PA, Burt FJ. Experimental inoculation of plants and animals with Ebola virus. Emerg Infect Dis 1996 ; 2 : 321-25.
  41. ^ a b c d S.R. Palmer, Lord Soulsby, Paul Torgerson, David W. G. Brown. Oxford Textbook of Zoonoses: Biology, Clinical Practice, and Public Health Control (2 ed.). Oxford University Press. 2011
  42. ^ Sanchez A, Geisbert TW, Feldmann H. Filoviridae : Marburg and Ebola viruses. In «Knipe DM, Howley PM. Fields virology » Lippincott Williams and Williams, ed, Philadelphia, 2007, 1409-48.
  43. ^ Johnson KM. Ebola haemorrhagic fever in Zaire, 1976. Bull World Health Organ 1978 ; 56 : 271-93.
  44. ^ Heymann DL, Weisfeld JS, Webb PA, Johnson KM, Cairns T, Berquist H. Ebola hemorrhagic fever : Tandala, 1977-1978. J Infect Dis 1980 ; 142 : 372-76.
  45. ^ Arata AA, Johnson B. Approaches towards studies on potential reservoirs of viral haemorrhagic fever in southern Sudan (1977). In «Pattyn SR, ed. Ebola virus haemorrhagic fever». Elsevier/Netherland biomedical ed, Amsterdam, 1978, pp 191-202.
  46. ^ Breman JG, Johnson KM, van der Groen G, Robbins CB, Szczeniowski MV, Ruti K, et al. A search for Ebola virus in animals in the Democratic Republic of the Congo and Cameroon : Ecologic, virologic, and serologic surveys, 1979-1980. J Infect Dis 1999 ; 179 : S139-S47.
  47. ^ Reiter P, Turell M, Coleman R, Miller B, Maupin G, Liz J, et al. Field investigations of an outbreak of Ebola hemorrhagic fever, Kikwit, Democratic Republic of the Congo, 1995 : Arthropod studies. J Infect Dis 1999 ; 179 : S148-S54.
  48. ^ Leirs H, Mills JN, Krebs JW, Childs JE, Akaibe D, Woolen N, et al. Search for the Ebola virus reservoir in Kikwit, Democratic Republic of the Congo : Reflections on a vertebrate collection. J Infect Dis 1999 ; 179 : S155-S63.
  49. ^ Formenty P, Jahrling P, Rossi C, Artsob H, Swanepoel R, LeGuenno B, et al. Search for the Ebola virus reservoir in Taï forest, Côte d’Ivoire : 1996-1997, preliminary results. In : XIth International Congress of Virology. Sydney, Australia, 1999.
  50. ^ Morvan JM, Deubel V, Gounon P, Nakoune E, Barriere P, Murri S, et al. Identification of Ebola virus sequences present as RNA or DNA in organs of terrestrial small mammals of the Central African Republic. Microbes Infect 1999 ; 1 : 1193-201.
  51. ^ Peterson AT, Bauer JT, Mills JN. Ecologic and geographic distribution of filovirus disease. Emerg Infect Dis 2004 ; 10 : 40-47.
  52. ^ Turell MJ, Bressler DS, Rossi CA. Lack of virus replication in arthropods after intrathoracic inoculation of Ebola Reston virus. Am J Trop Med Hyg 1996 ; 55 : 89-90.
  53. ^ a b Towner JS, Amman BR, Sealy TK, Carroll SA, Comer JA, Kemp A, et al. Isolation of genetically diverse Marburg viruses from Egyptian fruit bats. PLoS Pathog 2009 ; 5 : e1000536.
  54. ^ Pourrut X, Delicat A, Rollin PE, Ksiazek TG, Gonzalez JP, Leroy EM. Spatial and temporal patterns of Zaire ebolavirus antibody prevalence in the possible reservoir bat species. J Infect Dis 2007 ; 196 Suppl 2 : S176-83.
  55. ^ Towner JS, Pourrut X, Albarino CG, Nkogue CN, Bird BH, Grard G, et al. Marburg virus infection detected in a common African bat. PLoS ONE 2007 ; 2 : e764.
  56. ^ Swanepoel R, Smit SB, Rollin PE, Formenty P, Leman PA, Kemp A, et al. Studies of reservoir hosts for Marburg virus. Emerg Infect Dis 2007 ; 13 : 1847-51.
  57. ^ Pourrut, X., et al. (2009). Large serological survey showing cocirculation of Ebola and Marburg viruses in Gabonese bat populations, and a high seroprevalence of both viruses in Rousettus aegyptiacus. BioMed. Cen. Infect. Dis., 9: 159–69.
  58. ^ Leroy EM, Epelboin A, Mondonge V, Pourrut X, Gonzalez JP, Muyembe-Tamfum JJ, et al. Human Ebola outbreak resulting from direct exposure to fruit bats in Luebo, Democratic Republic of Congo, 2007. Vector Borne Zoonotic Dis 2009; 6 : 723-28.
  59. ^ Stare de urgență în Sierra Leone din cauza epidemiei de Ebola, 31 iulie 2014, M. T., Antena 3, accesat la 4 august 2014
  60. ^ ALERTĂ EBOLA: Țările care vor impune un CORDON SANITAR
  61. ^ Atenționare de călătorie - Epidemie de Ebola
  62. ^ http://www.mediafax.ro/externe/locuitorii-din-sierra-leone-fug-din-spitale-convinsi-ca-ebola-este-o-conspiratie-guvernamentala-13042797

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]