Mod (gramatică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În lingvistică, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care indică raportarea la realitate a acțiunii, a întâmplării sau a stării exprimate de verb: fapt, transmiterea unei informații auzite, poruncă, interdicție, dorință, eventualitate etc. În multe limbi, cum sunt limbile flexionare și cele aglutinante, modurile se exprimă prin forme specifice, redate prin afixe și/sau verbe auxiliare. Modul este asociat cu alte categorii ale verbului, timpul și aspectul.

Modurile în limba română[modificare | modificare sursă]

În gramaticile tradiționale ale limbii române, modurile sunt împărțite în două categorii: moduri personale (și totodată predicative) și moduri nepersonale (și nepredicative). În gramaticile unor limbi, acestea din urmă nu sunt considerate moduri, ci forme nominale ale verbului.[1]

Modurile personale se caracterizează morfologic prin faptul că verbului la aceste moduri îi sunt specifice categoriile gramaticale de persoană și număr, exprimate în general prin morfeme corespunzătoare. Din punct de vedere sintactic, verbul la aceste moduri poate îndeplini funcția de predicat.

În română, moduri personale sunt indicativul, conjunctivul, condițional-optativul, prezumtivul și imperativul.

Modurile nepersonale sunt infinitivul, gerunziul, participiul și supinul. Dintre ele, infinitivul și gerunziul se pot construi cu subiecte și pronume reflexive prin care se exprimă persoana: Ei au luptat pentru a fi noi fericiți., Plecând el, am rămas singură., ducându-mă, amintindu-mi. Din punctul de vedere al predicativității, infinitivul și supinul prezintă o excepție când au valoare de imperativ: A se clăti după golire., De păstrat la răcoare.

Moduri personale[modificare | modificare sursă]

Indicativul exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare[2] prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează în momentul vorbirii sau care se va realiza în viitor, dacă apare într-o propoziție enunțiativă. Dacă este folosit într-o propoziție interogativă, exprimă un fapt a cărui realizare rămâne de verificat. Verbul la indicativ poate fi și negat. Exemplu cu verb la indicativ: Cântă într-un cor.

Conjunctivul exprimă în general o acțiune virtuală, adică realizabilă sau posibilă. Astfel, poate fi vorba de o acțiune dorită, preferată, permisă, cerută, recomandată, necesară, obligatorie etc., în propoziție pozitivă, dar verbul poate fi și negat. Exemplu: Vrea să cânte într-un cor.

Modul condițional-optativ exprimă în general o acțiune ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, sau o ipoteză nerealizată în trecut. În română poate exprima și acțiunea de realizarea căreia depinde sau ar fi depins realizarea altei acțiuni. Poate fi folosit de asemenea și pentru exprimarea unei dorințe, precum și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Exemplu: Ar cânta într-un cor dacă ar fi primit.

Prezumtivul exprimă o acțiune realizabilă, posibilă, prezentată ca presupusă, bănuită: O fi cântând bine, de aceea este primit în cor.

Imperativul exprimă o acțiune realizabilă, prezentată ca poruncită sau, cu verbul negat, ca interzisă: Cântați în același ritm!

Moduri nepersonale[modificare | modificare sursă]

Infinitivul are în general funcția de a denumi acțiunea, exprimând-o în chip general, abstract, nedeterminat: S-a prezentat pentru a cânta în cor.

Gerunziul exprimă, de obicei, o acțiune în desfășurare, dependentă de acțiunea unui verb la un mod personal: L-am auzit cântând.

Participiul denumește o acțiune suferită sau îndeplinită de un obiect: Bucata este cântată de un cor celebru.

Supinul denumește acțiunea, exprimând-o în chip general, abstract, ca infinitivul, însă ca un deziderat: S-a apucat de cântat.

Interferențe între moduri[modificare | modificare sursă]

Valorile diferitelor moduri nu se pot delimita exact. Un anumit mod are unele valori de bază, specifice, și unele valori secundare, nespecifice, caracteristice altor moduri, ceea ce face posibilă sinonimia gramaticală:

  • între indicativ și condițional-optativ: Mai bine plecam atunci. = Mai bine aș fi plecat atunci.
  • între indicativ și conjunctiv: Sper că va veni și Petre. = Sper să vină și Petre.
  • între indicativ și imperativ: Te duci / Ai să te duci imediat! = Du-te imediat!
  • între conjunctiv și imperativ: Să pleci imediat! = Pleacă imediat!
  • între conjunctiv și prezumtiv: Așa să fie oare? = Așa o fi oare?
  • între conjunctiv și condițional-optativ: Numai să fiu sănătos! = Numai de-aș fi sănătos!
  • între infinitiv și indicativ: Pretinde a ști totul. = Pretinde că știe totul.
  • între infinitiv și conjunctiv: A venit pentru a vorbi cu șeful. = A venit ca să vorbească cu șeful.
  • între infinitiv și imperativ: A nu se răsturna! = Nu răsturnați!
  • între supin și conjunctiv: S-a apucat de scris. = S-a apucat să scrie.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ De exemplu în gramaticile limbii engleze (vezi Verbal noun), sau în ale limbii maghiare (vezi Formele nominale ale verbului).
  2. ^ Pentru simplificare, folosim în continuare numai termenul „acțiune” pentru acestea.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicționar de termeni lingvistici, Editura Albatros, București, 1980
  • Mioara Avram, Gramatica pentru toți, Humanitas, București, 2001, ISBN 973-28-0769-5