Accidentul nuclear de la Cernobîl

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Coordonate: 51°23′23″N 30°5′58″E / 51.38972°N 30.09944°E / 51.38972; 30.09944 Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla la 51°23′23″N 30°5′58″E / 51.38972°N 30.09944°E / 51.38972; 30.09944, în apropiere de orașul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.[1]

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus - au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.[necesită citare] O eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de primitivă, atât înainte cât și după accident. [2] Pernicioasei și proverbialei secretomanii a regimului sovietic i se adaugă deci, pentru a complica și mai mult o eventuală tentativă de estimare cu o precizie satisfăcătoare a numărului de victime afectate, în timp, de cancer, ca urmare a radioactivității emise cu ocazia accidentului, o serie de alți factori precum imposibilitatea determinării precise a dozei încasată de diversele segmente demografice afectate (deplasarea norului radioactiv n-a fost monitorizată și anunțată populației deasupra căreia acesta se afla la fiecare moment, drept pentru care oamenii nu s-au putut proteja, ramânând în case, pentru a diminua contaminarea și doza încasată), realitatea geopolitică fluidă (migrație internă și emigrație a populației potențial afectată) produsă de dezintegrarea statului sovietic, complicația adusă de o creștere a incidenței cancerului în populația fostei Uniuni Sovietice din alte motive decât radioactivitatea produsă de accident, ca urmare a degradării condițiilor sociale și de viață ale populației după dezintegrarea federației: după dezintegrarea statului sovietic, pe fondul sărăcirii populației și ca urmare a liberalizării comerțului și publicității la articole gen alcool și tutun, incidența maladiilor sociale gen alocoolismul și a comportamentelor de risc precum fumatul a crescut, fapt care a condus în mod natural și la creșterea incidenței bolilor provocate de acestea, printre care se află și cancerele (oral, gastric și hepatic, când e vorba de alcoolism, pulmonar și altele, când e vorba despre fumat).[3] La populația care a intervenit inițial pentru limitarea consecințelor dezastrului (așa-numiții "lichidatori"), stresul provocat de teama de îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de risc care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat sau nu de iraderea în timpul intervenției, să apară (cazul tânărului de 26 de ani Andrei Tarmosian, mort de ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de 50 de ani, ca urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori.[4]).

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002[5].

Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică[6].

Centrala atomoelectrică[modificare | modificare sursă]

CAE Cernobîl se află în apropiere de orașul Pripiat, în Ucraina nordică.

CAE Cernobîl (51°23′14″N 30°06′41″E / 51.38722°N 30.11139°E / 51.38722; 30.11139) se află în apropiere de orașul Pripiat, Ucraina, la 18 km nord-vest de orașul Cernobîl, la 16 km - sud de frontiera ucraino-belarusă și aproximativ 110 km nord de Kiev. Centrala a fost compusă din patru reactoare de tip RBMK-1000, fiecare capabil de producere a 1 GW de putere electrică. Construirea centralei a început în anii '70 ai secolului XX, cu reactoarele #1 (care a fost închis în anul 1977), #2 în 1978, #3 în 1981 și #4 în 1983. Două alte reactoare - #5 și #6 - erau în timpul construcției când a avut loc accidentul.

Accidentul[modificare | modificare sursă]

Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul #4 a suferit o explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei oameni), radioactivitatea răspândindu-se direct în interiorul clădirii unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele internaționale.

Accidentul de la Cernobîl a degajat între cinci și zece ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima (Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de bombele de la Hiroșima și Nagasaki[7], dar mai puțin de 1 % decât au aruncat în atmosferă testele nucleare de suprafață ale armelor nucleare, până la interzicerea efectuării acestora în atmosferă.[8]

Planuri de testare[modificare | modificare sursă]

La data de 26 aprilie 1986, pe lumină, reactorul #4 a fost programat pentru a fi închis pentru întreținere. S-a decis folosirea acelei ocazii ca o oportunitate pentru controlarea capacității generatorului turbinei de a produce putere electrică suficientă pentru alimentarea sistemelor de siguranță ale reactorului (mai ales pompele de apă) după pierderea puterii externe. Tipul RMBK al reactorului are nevoie de apă care să circule continuu prin centru, atâta vreme cât combustibilul nuclear este prezent. Reactoarele Cernobîlului au avut o pereche de generatori diesel, disponibilă, dar aceasta nu se activează imediat – reactorul a fost, deci, pregătit pentru a invarti jos turbina, punct la care ea ar fi fost deconectată și ar fi permis răsucireea sub elanul său rotativ, iar scopul testului a fost acela de a se hotărî dacă turbinele în faza extenuată pot genera putere pentru pompe. Testul a fost făcut cu succes la altă unitate (cu toate sistemele de siguranță active), având, însă, rezultate negative – turbinele nu au generat puterea suficientă, dar au fost făcute îmbunătățiri adiționale, ceea ce a determinat efectuarea altui test.

Înainte de accident[modificare | modificare sursă]

Condițiile pentru începerea acestui test au fost pregătite pe lumină la data de 25 aprilie și producția de energie a reactorului a fost redusă spre 50%. O stațiune locală de putere a fost închisă neașteptat. Coordonatorul retelei electrice a Kievului a cerut amânare scaderii aportului energetic al centralei în rețea, pentru acoperirea vârfului de consum al serii. Directorul centralei a consimțit și a amânat testul pentru mai târziu. Testul de siguranță a fost amânat până la schimbul de noapte, o echipă neexperimentată care ar fi trebuit să lucreze la reactorul #4 noaptea aceea și următoarea[9]

La 11:00 noaptea, 25 aprilie, se permite închiderea reactorului pentru continuarea testului. S-a prevăzut ca din nominalul său de 3,2 GW energie, aducerea reactorului spre 0,7-1,0 GW, cu scopul de a efectua testul la cel mai jos nivel de putere recomandat.[10] Oricum, noua echipă a fost surprinsă de amânarea anterioară a încetinirii reactorului și a urmat protocolul original al testului. Urmarea a fost reducerea prea rapidă a nivelului de putere. În acea situație, reactorul a produs mult xenon-135, care a scăzut și mai mult puterea (spre 30 MW - aproximativ 5% de valoare presupusă). Operatorii au crezut că scăderea rapidă a fost din cauza unui defect la unul dintre regulatorii de putere, scăpând din vedere contaminarea reactorului. Cu scopul de a spori reactivitatea (neștiind că scăderea drastică a puterii este cauzată de absorbția în exces a neutronilor de xenon-135), au fost scoase celulele de control din reactor în ciuda faptului că acest lucru este permis cu respectarea unor reguli stricte de siguranță. Cu toate acestea, puterea reactorului nu a crescut decât în jur de 200 MW putere ce reprezenta mai puțin de o treime din minimul necesar pentru efectuarea experimentului. Mai mult, șeful echipei alege continuarea experimentului. Ca și parte din experiment, la 1:05 a.m., pe 26 aprilie au fost pornite pompele de apă care erau acționate de turbina generatorului crescând fluxul de apă peste specificațiile regulilor de siguranță. Fluxul de apă crește spre ora 1:19 a.m. (în tot acest timp apa absorbind neutroni) și nivelul tot mai mare necesitând scoaterea manuală a celulelor de control. Acest aspect produce o funcționare foarte instabilă unde lichidul de răcire și xenon-135 au substituit rolul celulelor de control din reactor.

Victime imediate și pe termen lung[modificare | modificare sursă]

În afară de cele câteva zeci de victime imediate ale exploziei și expunerii masive a personalului centralei și anumitor "lichidatori", din cele câteva mii de copii care s-au îmbolnăvit de cancer tiroidian (un cancer tratabil[11]), până în anul 2013, cel puțin 16 au murit. [12] Incidența cancerului tiroidian a rămas însă mai ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus, asta la mai bine de două decenii de la accident. Numărul suplimentar (față de numărul normal la populațuia generală ne-expusă) de leucemii și limfoame apărute la cei care au intervenit pentru limitarea dezastrului ("lichidatorii") a fost mic, fapt care încurajează specialiștii să spere că în deceniile care vor urma, numărul suplimentar de tumori solide (cancerele mai cunoscute) va fi și el mic la aceștia (lichidatori), și asta cu atât mai mult la populația fostei Uniuni Sovietice care se presupune că a fost expusă ca urmare a contaminării solului și aerului pe traiectoria de deplasare a norului radioactiv. [13] Până acum, studiile Organizației Mondiale a Sănătății nu au putut decela o creștere a incidenței tumorilor solide în populație[14], probabil pentru că expunerea fiind relativ mică, creșterea, câtă este, se "îneacă" sub micile variații naturale ale incidenței de fond. În cel mai rău caz se consideră că va avea loc o creștere de 1 % a prevalenței cancerelor în populație, [15] un risc suplimentar aparent minor deci, în comparație cu prevalența naturală a cancerului în populație (care ea este de aproximativ 45% (aproape unul din doi bărbați primește un diagnostic de cancer în decursul vieții) pentru bărbați și aproximativ 38% pentru femei)[16][17][18]. Cifra procentuală aparent mică a creșterii prevalenței cancerelor, de numai 1 %, ascunde totuși o fațetă mult mai puțin încurajantă a realității consecințelor accidentului, în măsura în care aceasta se traduce, în cifre absolute, în mai multe zeci de mii de indivizi care vor face probabil cancer și de asemenea vor muri, ca urmare a accidentului de la Cernobîl.

Creșterea expunerii individuale în România[modificare | modificare sursă]

Ca urmare a accidentului de la Cernobîl, expunerea individuală a populației în România a crescut temporar de la 2,93 mSv pe an, în 1985, la 4,17 mSv pe an, în 1986. Contribuția în 1986 a expunerii publice (datorată norului radioactiv de la Cernobîl) la expunerea individuală a fost de 1,25 mSv, expunerea naturală de 2,40 mSv, iar expunerea medicală a fost de 0,5 mSv. În anul următor (1987), expunerea publică (datorată contaminării produse de accidentul de la Cernobîl) a fost de 0,4 mSv, pentru a reveni în următorii doi ani la cifrele normale de după 1963 (anul semnării de către S.U.A., U.R.S.S. și Marea Britanie a tratatului prin care s-a interzis efectuarea de teste de suprafață ale armelor nuclear), de aproximativ 0,02 mSv (înaintea semnării, expunerea publică în România era de 0,4 mSv!).[19]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Localizare geografică și extindere a contaminării radioactive”. Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. http://www.chernobyl.info/index.php?navID=2.  (citare „Comitetul spre Probleme a Consecvenților Calamității în CAE Cernobîl: 15 ani după Calamitate în Cernobîl”, Minsk, 2001, p. 5/6 ff., „Agenția de Interinformare pentru Cernobîl” și „Comitetul Cernobîl: Tabel al datelor oficiale despre accidentul atomic”)
  2. ^ p. 93 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013.
  3. ^ pp. 85-86 și pp. 92-93 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013.
  4. ^ pp. 99-100 in "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013.
  5. ^ Raportul IAEA”. În Focar: Cernobîl. http://www.iaea.org/NewsCenter/Focus/Chernobyl/index.shtml. Accesat la 29 martie 2006. 
  6. ^ Forul Cernobîl: 2003-2005 (pdf). Moștenirea Cernobîlului: Influențe Sănătoase, Ambiante și Socio-Economice și Recomandări pentru Guverne ale Belarusului, ale Federați Ruse și ale Ucrainei. IAEA. Versiune. pg. 6
  7. ^ Citations: To cite this page: MLA Style: "Chernobyl accident." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. Web. 26 Apr. 2013. ("Between 50 and 185 million curies of radionuclides escaped into the atmosphere - several times more radioactivity than that created by the atomic bombs dropped on Hiroshima and Nagasaki, Japan.")
  8. ^ p. 82 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013. ("Chernobyl is estimated to have released 5 to 10 times more radioactive materials than Fukushima, although not everyone agrees with this estimate, and data are presently incomplete. The atmospheric weapons tests released about 200 times more radioactive materials than that released at Chernobyl, and 2,000 times more than that released at Fukushima.")
  9. ^ Documentarul lui BBC (British Broadcasting Corporation) titrat „Days That Shook The World”.
  10. ^ ru Programul oficial al testului.
  11. ^ p. 85 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013. ("Fortunately, most thyroid cancers are cured.")
  12. ^ pp. 84-85 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013. ("However, because no iodine tablets were distributed, and because so many children unwittingly drank milk contaminated with iodine-131, in Belarus, Russia, and Ukraine over the three months following the accident, there are more than 6,000 cases of thyroid cancer, and of those victims, according to UNSCEAR, about 15 have died.")
  13. ^ pp. 93-94 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013. ("There are some reports of an increased incidence of leukemias and/or hematological cancers like lymphomas (a lymph node cancer) and multiple myeloma (a bone marrow cancer) in the liquidators. Fortunately, the size of these increases is small, and the validity of the findings is debated. However, on average, the relationship between radiation dose and size of the increased incidences of these blood cancers is compatible with data from the A-bomb survivors. But because the radiation doses that the cleanup workers received at Chernobyl were so much smaller than doses received at Hiroshima and Nagasaki, the number of excess cancers is much smaller. This is good news for the larger exposed population, including about 200,000 evacuees and relocated persons and people still living in contaminated parts of Ukraine, Russia, and Belarus who, on average, received far lower radiation doses than the liquidators. The small, if any, increase in leukemias is also good news in that it suggests there will be relatively few solid cancers over the next decades. Except for thyroid cancer in children and adolescents, the very small increase in cancers from Chernobyl is unlikely to be detectable and would increase this background cancer risk by less than 1 percent. To understand (and believe) this, we need to compare the radiation doses received by these populations to our normal radiation dose. […]So when we put these Chernobyl-related doses in context, it is reasonably clear that a large increase in cancers is unlikely. […] Despite these strong scientific data, stories in newspapers, magazines, and even books continue to describe children with birth defects supposedly from Chernobyl and, in one instance, a three-headed cow. These claims have no basis in fact.")
  14. ^ pp. 84-85 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013. ("The World Health Organization reported in 2006 that in the areas most heavily contaminated by radioactive fallout from Chernobyl, the number of deaths from cancers was no higher than normal for this population.")
  15. ^ pp. 93-94 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013. ("So when we put these Chernobyl-related doses in context, it is reasonably clear that a large increase in cancers is unlikely.")
  16. ^ p. 193 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013. (An individual's increased chance of developing cancer is about one-half of 1 percent above the cancer rate for the general population, about 38 percent for women, and about 45 percent for men.))
  17. ^ p. 218 în "Radiation: What It Is, What You Need To Know" by Robert Peter Gale, M.D., Ph.D. and Eric Lax. Publisher: Alfred A. Knopf, New York, 2013. ("A 50-year-old U.S. male currently without cancer has a more than 45 percent likelihood of developing one or more can-cers in his remaining lifetime; this figure is about 38 percent for a woman.")
  18. ^ http://www.cancer.org/cancer/cancerbasics/lifetime-probability-of-developing-or-dying-from-cancer
  19. ^ "Conceptele Radioprotecției" (Apariție omagială Centenarul Horia Hulubei), Mircea Oncescu, Editura Horia Hulubei 1996 București, p. 63 (capitol 7 ("Supravegherea dozimetrică")), tabelul 7.1 ("Expunerea individuală medie pe an în microsievert")"

Legături externe[modificare | modificare sursă]