Pălărie ucigașă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Cortinarius rubellus sin. Cortinarius speciosissimus
Cortinarius rubellus 02.jpg
Pălăria ucigașă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Specie: C. rubellus
Nume binomial
Cortinarius rubellus
(Cooke) (1887)
Sinonime

Cortinarius orellanoides Rob.Henry (1937)

Toxic.png

Cortinarius rubellus (Mordecai Cubitt Cooke, 1887) sin. Cortinarius speciosissimus (Robert Kühner & Henri Romagnesi, 1953) din încrengătura Basidiomycota în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1] denumită în popor pălărie ucigașă,[2] este împreună cu Cortinarius orellanus (cortinara de munte) precum Amanita phalloides (buretele viperei) una din cele mai otrăvitoare ciuperci cunoscute, fiind în cazul consumului de numai 30 de grame absolut mortală. Ea coabitează, fiind o simbiontă micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe terenuri acre și umede, în păduri de conifere, în grupuri, mai ales sub pini, unde pământul este acoperit cu mușchi, dar de asemenea prin turbării. El apare din august până în noiembrie.[3][4]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: C. rubellus
  • Pălăria: Ea are un diametru de 3–8 cm, fiind la început conică, apoi netedă și ușor boltită, dar întotdeauna cocoșată ascuțit precum mat fibroasă până fin solzoasă și uscată. Coloritul diferă între roșu-portocaliu și roșu-maroniu. La sfârșitul dezvoltării precum prin umezeală apare maro.
  • Lamelele: Ca toate speciile din familia Cortinariaceae, Cortinarius rubellus are lamele. Ele sunt atașate de picior și acolo rotunjite, fiind groase și late, asociate larg, în stadiul tânăr al ciupercii acoperite cu fragmente de văl foarte subțiri, și de aceiași culoare ca pălăria. Sporii sunt lați, elipsoidali și ușor punctați cu o mărime de 9-12 x 6,5-8,5 microni, având un colorit roșu-maroniu.
  • Piciorul: El are o lungime de 5–12 cm și o lățime de 0,8-1,5 (2) cm, este plin și solid, la bătrânețe împăiat, aproape cilindric precum ușor bulbos spre bază, neted și fin fibros, de aceiași culoare ca pălăria. Câteodată poartă un inel subțire, rest al vălului parțial.
  • Carnea: Ea est roșiatic-gălbuie sau de culoarea gutuilor, aproape fără miros și cu gust plăcut.[4][3]

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Toxine[modificare | modificare sursă]

Acest burete este extrem de toxic. Toxina principală a ciupercii este orelanina care provoacă sindromul orelanian (parafaloidian). Cercetările dovedesc aceeași toxicitate pentru animale ca la om. Dar orelanina nu este singura toxină activantă, în afară de aceasta sunt conținute și polipeptide (în total zece) ca de exemplu phallatoxina și amatoxina. Sindromul orelanian este unul grav, cu debut foarte tardiv (se manifestă după 5-14 zile de la consum) și cu efecte distructive asupra rinichilor care pot fi distruși complet.[5][6]

Simptome[modificare | modificare sursă]

Cum deja scris, semnele de otrăvire se arată decât după câteva zile de la consumul ciupercii. La început apar semnele unei intoxicații digestive incluzând greață, vărsături, sete, dureri musculare, creșterea sau reducerea cantității de urină. Caracteristică însă este senzația de arsură epigastrică, ce nu dispare la consumul de lichide, urmată de manifestări renale (nefrită toxică, uremie, albuminurie, edeme) și meningiene, care imită o boală infecțioasă.[7][8]

Consecințe[modificare | modificare sursă]

Cu provocarea unei insuficiențe renale și hepatice acute, de care mor minim 15 la sută a consumatorilor,[9] suferința pacienților nu este terminată. În cele mai multe cazuri se constituie leziuni renale definitive. Dacă pacientul nu moare, el va rămâne dependent toată viața sau cel puțin pe termen lung de hemodializă. Adesea oară ajută numai transplantul de rinichi.[7]

Bureți similari[modificare | modificare sursă]

Familia Cortinariaceae este o familie foarte largă de ciuperci cu aparență tare diferită. Cele mai multe confunzii cu ciuperci comestibile se întâmpla atunci când buretele este încă tânăr. Aici sunt arătate doar sorți cu caracter asemănător, între ele otrăvitoare, suspecte, comestibile sau incomestibile. Cine nu se pricepe, trebuie să evite neapărat culesul și consumul acestei specii. Aici câteva exemple:

  • Cortinarius armillatus (suspect)[10]
  • Cortinarius balaustinus (comestibil)[11]
  • Cortinarius bolarius (necomestibil)[4]
  • Cortinarius caninus (suspect)[12]
  • Cortinarius cinnabarinus (suspect)[13]
  • Cortinarius cinnamomeus (suspect) [14]
  • Cortinarius corrugatus (suspect)[15]
  • Cortinarius fluminoides (comestibil)[16]
  • Cortinarius gentilis (otrăvitor)[13]
  • Cortinarius glaucopus (comestibil)[17]
  • Cortinarius infractus (necomestibil, amar)[18]
  • Cortinarius laniger (suspect)[19]
  • Cortinarius limonius (probabil otrăvitor)[20]
  • Cortinarius psittacinus (necunoscut)[21]
  • Cortinarius orellanus (mortal)
  • Cortinarius rubicundulus (necomestibil) [22]
  • Cortinarius semisanguineus (necomestibil)[23]
  • Cortinarius subtortus (necomestibil)[24]
  • Cortinarius uliginosus (necunoscut)[25]
  • Cortinarius xantho-ochraceus (otrăvitor)[26]

Imagini de bureți similari[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index fungorum
  2. ^ Pălăria ucigașă (Cortinarius rubellus)
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b c Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 127, ISBN 978-3-8427-0483-1
  5. ^ S. Grzymala: „L'isolement de l'orellanine poison du Cortinarius orellanus Fries et l'étude de ses effects anatomopathologiques", Bulletin de la Société Mycologique de France, vol. 78, Paris 1962, p. 394-404
  6. ^ Medicina de urgență
  7. ^ a b Toxine, simptome, consecințe
  8. ^ D. G. Spoerke, B. H. Rumack: „Handbook of Mushroom Poisoning: Diagnosis and Treatment”, Editura CRC Press, 1994, p. 250–255, ISBN 0-8493-0194-7
  9. ^ Ziarul Lumina, Orelanina
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 214-215, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 220-221, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Mushrooms
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 415, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Tintling
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 411, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 128, ISBN 978-3-8427-0483-1
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 170-171, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Tintling
  26. ^ P. M. Kirk: „Species Fungorum”. 23.11. 2010

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte. Pilzvergiftungen - . Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]