Cortinarius uraceus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cortinarius uraceus
Genul Cortinarius, aici C. uraceus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Telamonia
Specie: C. uraceus
Nume binomial
Cortinarius uraceus
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Cortinarius uraceus f. bresadolae Schulzer (1885)
  • Gomphos uraceus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Hydrocybe uracea (Fr.) A.Blytt (1905)
  • Cortinarius suburaceus M.M.Moser (1967)
  • Cortinarius suburaceus f. suburaceus ( M.M.Moser) Nespiak (1981)
  • Cortinarius suburaceus M.M.Moser (1986)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cortinarius uraceus (Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius[1][2] este o specie nu prea răspândită de ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește pe sol acru și umed de la câmpie la munte, în grupuri mici, adesea în smocuri, în păduri de conifere sub molizi și pini, de obicei prin mușchi. Timpul apariției este din august până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Elias Fries

Numele binomial Cortinarius uraceus, a fost determinat de faimosul savant suedez Elias Magnus Fries de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetumdin 1838,[5] fiind și numele curent valabil (2022).

Taxoni obligatori sunt Gomphos uraceus al micologului german Otto Kuntze din 1891[6] și Hydrocybe uracea al botanistului norvegian Axel Gudbrand Blytt (1843-1898) din 1905,[7] ambii bazând pe descrierea lui Fries.

Toate celelalte încercări de redenumire, sunt acceptate drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină urere=a arde, a desica, a pârjoli, a seca),[8] datorită aspectului pe exterior și al cărnii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Cortinarius uraceus
  • Pălăria: higrofană, nu prea cărnoasă și fibroasă cu un diametru de 3-6 (8) cm este la început conică până în formă de clopot cu marginea răsucită spre interior, apoi întinsă, rotundă, dezvoltând o cocoașă ascuțită mai mult sau mai puțin dezvoltată în centru. Cuticula netedă, golașă care prezintă odată cu avansarea maturității o margine crestată, cotită și uneori cu rupturi longitudinale, este de obicei umedă cu un luciu unsuros, coloritul fiind brun-măsliniu până castaniu, la margine adesea brun-portocaliu, care, datorită higrofanității, se decolorează la ariditate brun-gălbui până la galben de piele de porc.
  • Lamelele: nu prea subțiri și îndepărtate între ele, intercalate cu lameluțe de lungime diferită, ocazional bifurcate și atașate slab rotunjit la picior, sunt învăluite la început de o cortină albicios-gălbuie, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș, resturi ale vălului parțial. Coloritul inițial straniu ocru-cărămiziu cu o nuanță măslinie devine apoi închis brun-gălbui și în sfârșit brun până brun-roșiatic. Muchiile sterile sunt slab zimțate și galben-roșiatice.
  • Piciorul: cu o înălțime de 5-8 (9) cm și o grosime de 0,6-1 cm, de obicei mai lung decât diametrul pălăriei este longitudinal fibros, dar destul de moale, cilindric și spre bază puțin îngroșat, fiind gol pe dinăuntru. Coloritul este gri-gălbui până gri-brun, cu o tentă lucioasă ca de alamă, spre vârf verzui, iar spre bază negricios cu resturi galben-albicioase ale vălului. La bătrânețe, suprafața se înnegrește din ce în ce mai mult. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: fibroasă, dar destul de moale, este gri-maronie până brun închisă, devenind în vârstă negricioasă. Nu se mai decolorează după tăiere. Mirosul este insignifiant și gustul blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori destul de mari, ocru-gălbui dextrinoizi (se decolorează cu reactivul Melzer), ascuțit elipsoidali, fără o depresie centrală, pe suprafață, punctați verucos, măsurând 8,5 (9)-11 (12) x 4 (5,5)-6 (7) microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile clavate, hialine (translucide) cu nuanțe gălbuie poartă 4 sterigme fiecare, având o mărime de 30-40 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) în formă de măciucă sunt de o dimensiune similară.[9]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează într-un extract alcoolic sub raze ultraviolete albastru închis.[10]
  • C. uraceus bătrân: lamele și picior
    C. uraceus bătrân: lamele și picior

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată de exemplu cu Cortinarius anthracinus (necomestibil),[11] Cortinarius armeniacus (necomestibil),[12] Cortinarius brunneus (otrăvitor),[13][14] Cortinarius croceus (otrăvitor),[15] Cortinarius depressus sin. Cortinarius adalberti (necomestibil ),[16][17] Cortinarius fasciatus (necomestibil),[18] Cortinarius flexipes (otrăvitor),[19] Cortinarius fulvescens (necomestibil),[20] Cortinarius gentilis (otrăvitor),[21] Cortinarius glandicolor (necomestibil),[22] Cortinarius helvelloides sin. Cortinarius alnetorum (necomestibil),[23] Cortinarius limonius (posibil letal),[24] Cortinarius malicorius (otrăvitor),[25] Cortinarius rigens (necomestibil),[26] Cortinarius rigidus sin. Cortinarius umbrinolens (necomestibil, miros pământos, mucegăios, gust blând, crește sub mesteceni)[27] plus + imagini, Cortinarius rubellus (mortal)[28] sau Cortinarius semisanguineus (otrăvitor).[29]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !Cortinarius anthracinus!
    !Cortinarius anthracinus!
  • !Cortinarius armeniacus!
    !Cortinarius armeniacus!
  • !!Cortinarius brunneus!!
    !!Cortinarius brunneus!!
  • !!Cortinarius croceus!!
    !!Cortinarius croceus!!
  • !Cortinarius depressus sin. Cortinarius adalberti!
    !Cortinarius depressus sin. Cortinarius adalberti!
  • !Cortinarius fasciatus!
    !Cortinarius fasciatus!
  • !!Cortinarius flexipes!!
    !!Cortinarius flexipes!!
  • !Cortinarius fulvescens!
    !Cortinarius fulvescens!
  • !!Cortinarius gentilis!!
    !!Cortinarius gentilis!!
  • !Cortinarius glandicolor!
    !Cortinarius glandicolor!
  • !Cortinarius helvelloides sin. Cortinarius alnetorum!
    !Cortinarius helvelloides sin. Cortinarius alnetorum!
  • !!!Cortinarius limonius!!!
    !!!Cortinarius limonius!!!
  • !!Cortinarius malicorius!!
    !!Cortinarius malicorius!!
  • !Cortinarius rigens!
    !Cortinarius rigens!
  • !!! Cortinarius rubellus!!!
    !!! Cortinarius rubellus!!!
  • !!Cortinarius semisanguineus!!
    !!Cortinarius semisanguineus!!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Cortinarius uraceus nu este comestibil din cauza calității inferioare a cărnii. Mai departe, specia poate fi confundată ușor cu unele otrăvitoare până chiar și letale.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 210-211 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  4. ^ a b Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 334-335
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 309 [1]
  6. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 854
  7. ^ Axel Blytt: „Norges Hymenomyceter” (după moartea autorului revizuit și completat de Emil Rostrup), Editura J. Dybwad, Christiania 1905, p. 82
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1231-1232, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 668
  10. ^ Pilzflora Ehingen
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 118-119 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 224-225, ISBN 88-85013-25-2
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 216-217, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 258-259, ISBN 88-85013-46-5
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 192-193, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ + imagini
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 266-267, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 240-241 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 242-243, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213-1, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 228-229, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 220-221, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 262-263, ISBN 88-85013-46-5
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Norbert Arnold: „Morphologisch-anatomische und chemische Untersuchungen an der Untergattung Telamonia (Cortinarius, Agaricales), Editura IHW-Verlag, Eching 1993, ISBN: 978-3-9803-0834-2
  • Luis Miguel García Bona: „Setas y hongos de La Peninsula Ibérica”, vol. 2, Editura Kriselu, San Sebastian 1989, ISBN: 978-8477-28124-5
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 5 - Blätterpilze (ciuperci cu lamele), partea 3 ”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2000, ISBN: 978-3-85604-050-5
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, ISBN 978-3-8001-3572-1
  • Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets”, Editura autorului, Lyon 1956
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Tuula Niskanen et al. în: Henning Knudsen & Jan Vesterholt „Funga nordica”, ediția a 2-a, Editura Nordsvamp, Copenhaga 2012, ISBN: 978-8798-39613-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_uraceus&oldid=15641885