Cortinariaceae

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Cortinariaceae
2010-09-04 Cortinarius caperatus (Per.- Fr.) Fr 102560.jpg
Cortinarius caperatus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
(R.Heim) Pouzar (1983)
Genul tip
Cortinarius
Gray (1821)
Sinonime
  • Cortinariaceae R.Heim (1934)
  • Gigaspermaceae Jülich (1981)
  • Gigaspermataceae Jülich (1981)

Cortinariaceae (Roger Heim nom. cons., 1934 ex Zdeněk Pouzar, 1983), din încrengătura Basidiomycota în ordinul Agaricales[1] este o familie de ciuperci tericole de tip micoriza, cu mai multe sute de specii împărțite actual (2018) în 21 de genuri. Cel mai mare, din care se trage și tipul de gen este Cortinarius. Bureții apar din iunie până în noiembrie.[2][3]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Familia Cortinariaceae a fost descrisă pentru prima dată de micologul francez Roger Heim (1900-1979) în 1934 și folosită în urmă.[4] Dar micologul ceh Zdeněk Pouzar a descoperit și arătat greșeli făcute de francezul și a corectat conținutul în 1983. Taxonul dat de Heim a fost însă conservat (nomen conservandum).[5]

Această familie de ciuperci a fost la început una uriașă precum de cea mai mare diversitate din Regnul Fungi, cu peste 2100 de specii împărțite în 52 de genuri.[6] Dar între timp, multe genuri au fost transferate în familii noi sau declarate subspecii ale genului Cortinarius, ca de exemplu Crepidotus (Fr.) Staude (1857), Cuphocybe R.Heim (1951) Cyanicium Locq. (1979), Descolea Singer (1952), Flocculina P.D.Orton (1960), Hydrocybium Earle (1909), Gomphos O.Kuntze (1891), Inoloma (Fr.) Wünsche (1877), Phlegmacium (Fr.) Wünsche (1877), Rozites P.Karsten (1879) sau Sphaerotrachys Fayod (1889).

Se discută de asemenea în prezent, dacă genurile destul de mari Gymnopilus și Dermocybe ar mai face parte din grupa Cortinariaceae-lor.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Diverși Cortinarius
  • Pălăria: Ea este în mod normal destul de voluminoasă și cărnoasă, la diverse specii însă numai pieloasă, fragilă sau fibroasă, mai mult sau mai puțin apoasă, depinzând de soi. Resturi ale vălului parțial rămân la marginea ei care este uneori dungată. Cuticula poate fi uscată, mătăsos-fibroasă, radial-fibroasă, solzoasă sau lipicioasă până mucegăioasă. Coloritul variază tare, reprezentând aproape toate culorile de la albicios până la brun închis sau albastru.
  • Lamelele: Ele sunt mereu largi și distanțate, adesea bombate cu lame intercalate precum aderente la picior, fiind inițial protejate mereu de o cortină, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș.
  • Sporii: Ei sunt ovoidali până slab elipsoidali, netezi sau ornamentați până fin verucoși, adesea cu pielița puțin alb-fibrinoasă, coloritul fiind brun sau uneori negricios. Basidiile poartă 2 sau 4 spori.

Hifele se decolorează cu reactivi de iod.

  • Piciorul: El este situat central sa excentric, cilindric și fibros, uneori cu o bază bulboasă, adesea presărat cu resturile vălului universal, rămas ca o cortină nu numai pe marginile pălăriei ci și pe picior, Aspectul exterior variază de la uscat până la unsuros sau mucegăios. Prezintă nu rar o manșetă respectiv o zonă inelară sesizabilă.
  • Carnea: Ea este de obicei moale în pălărie și fibroasă în picior, fiind ori albicioasă, ori pronunțat și viu colorată, cu gust și miros foarte diferit.[2][3][7] [8]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Din cadrul acestei familii, bureții multor specii duc la intoxicații grave ale sistemului nervos, singur genul Cortinarius cunoaște 34 de soiuri toxice până mortal otrăvitoare, între ele Cortinarius orellanus, Cortinarius orellanus și Cortinarius rubellus.[9] Dar există și soiuri foarte savuroase ca de exemplu Cortinarius caperatus, Cortinarius praestans sau Cortinarius varius.

Genuri în familia Cortinariaceae[modificare | modificare sursă]

Aici lista a actualelor 21 de genuri din familia Cortinariaceae:

  • Aroramyces Castellano & Verbeken 2000
  • Cereicium Locq. (1979)
  • Cortinarius (Pers.) Gray (1821)
  • Cystocybe Velen. (1921)
  • Dermocybe (Fr.) Wünsche (1877)
  • Descomyces Bougher & Castellano (1993)
  • Gymnopilus P.Karsten (1879)
  • Hemistropharia S. acobsson, E. Larsson (2007) [10]
  • Horakomyces Raithelh. (1983)
  • Mackintoshia Pacioni & Sharp, Mycotaxon 75: 225 (2000)
  • Nanstelocephala Oberw. & R.H.Petersen (1990)
  • Phaeocollybia R.Heim (1931)
  • Phaeocyphella Speg. (1909)
  • Protoglossum Massee (1891) sin. Cortinomyces Bougher & Castellano (1993)
  • Pyrrhoglossum Singer (1944)
  • Quadrispora Bougher & Castellano (1993)
  • Quercella Velen. (1921)
  • Radiogaster Lloyd (1924)
  • Ramicola Velen. (1929) [11]
  • Stephanopus M.M.Moser & E.Horak, (1975)
  • Thaxterogaster Singer (1951)

Genurile familiei în imagini (selecție)[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ a b Paul F. Cannon, Paul M. Kirk: „Fungal families of the world”, Editura CABI Europe, Wallingford, Oxfordshire (UK) 2007, ISBN 978-0-85199-827-5, p. 87
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 200-201, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ Roger Heim: „Cortinariaceae”, în: „ Trabajos del Museos Nacional de Ciencias Naturales”, Serie Botanica, vol. 15, nr. 3, Madrid 1934, p. 115
  5. ^ Zdeněk Pouzar: „Cortinariaceae”, în: „Ceská Mykologie”, vol. 37, nr. 3, Praga 1983, p. 174
  6. ^ Mycobank 1
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 46-47, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 150-151, ISBN 978-3-8427-0483-1
  9. ^ H. Oubrahim, J. M. Richard, D. Cantin-Esnault, F. Seigle-Murandi, F. Trecourt: „Novel methods for identification and quantification of the mushroom nephrotoxin orellanine - Thin-layer chromatography and electrophoresis screening of mushrooms with electron spin resonance determination of the toxin”, insa: „Journal of Chromatography”, nr. 758 (1), 1997, p. 145-157
  10. ^ Index Fungorum 2
  11. ^ Mycobank 2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Heinrich Lohwag: „Anatomie der Asco- und Basidiomyceten”, vol. 6, Editura Borntraeger, Berlin 1965
  • Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Cortinariaceae (Galerina, Hebeloma, Inocybe, Phaeolagera, Cortinarius, mit den Untergattungen Cortinarius, Dermocybe, Leprocybe, Phlegmacium”, partea I, vol. 4, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2017, ISBN ISBN 987-3-940316-04-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Flora neotropica”, Editura Halner Publishing Company, New York – Londra 1970

Legături externe[modificare | modificare sursă]