Cortinarius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Cortinarius
2008-08-22 Cortinarius violaceus (L.) Gray 18241.jpg
Cortinarius violaceus
Clasificare științifică
Domeniu: Eukaryota
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
(Pers.) Gray (1821)
Specia tip
Cortinarius violaceus
(L.) Gray (1821)
Diversitate
  • Peste 2000 despecii global
  • Aproximativ 500 în Europa

Cortinarius (Samuel Frederick Gray, 1821), numită în popor cortinarie, este un gen foarte mare de bureți (global există mai mult de 2.000 de specii, în Europa aproximativ 500) din încrengătura Basidiomycota în ordinul Agaricales și familia Cortinariaceae. Denumirea științifică Cortinarius provine din cuvântul latin (latină cortina), ce înseamnă văl, perdea. Această cortină este formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și piciorul. Cortina este o trăsătură caracteristică a ciuperci, dar apare de asemenea în alte genuri. Bureții acestui gen coabitează mereu, fiind simbionți micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), dezvoltându-se în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de conifere și în cele foioase, din iunie până în noiembrie. Tip de specie este Cortinarius violaceus.[1][2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Diverse cortinarii

Alături de genul Amanita, această familie cuprinde, atât specii valoroase, din punct de vedere alimentar, nu puține necomestibile cât și soiuri deosebit de toxice, unele mortale. Caracterele genului cu mici excepții sunt:

  • Pălăria: Ea este de mărime mediocră, emisferică sau în formă de clopoțel, în cursul maturizării din ce în ce mai aplatizată, până când în cele din urmă este convexă, la diverse specii ușor cocoșată. Cuticula este în mod general netedă, câteodată firoasă până solzoasă, poate fi uscată sau mucoasă și arată toate culorile.
  • Lamelele: Ele sunt dese, adesea oară ușor boltite, sporifere cu existența - cel puțin în stadiul tânăr - a elementelor de cortină, caracteristice pentru acest gen. Sporii sunt vâscoși, rotunjori până elipsoidali, pulberea fiind maroniu-ruginie.
  • Piciorul: El este cilindric, la diverse specii bulbos spre bază și relativ înalt față de pălărie. Coloritul diferă.
  • Carnea: Ea este destul de tare, albă sau colorată (soiuri necomestibile). Gustul poate fi dulceag, iute sau dezagreabil, mirosul variază între plăcut, fructuos și scârbos.[1][2]

Caracteristici comune[modificare | modificare sursă]

  • Genul poartă în tinerețe mereu o cortină, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior (rest al vălului parțial/universal).
  • Aceste fibre sunt efemere și cortina dispare, dar ele se restrâng frecvent în jurul mijlocul piciorului creând la diverse soiuri o zonă de inel.
  • Culoarea sporilor este în cele mai multe cazuri maronie până ruginie, astfel lamelele unei ciuperci mature ale acestui gen sunt de același colorit.
  • Toate speciile acestui gen sun simbionți micoriză, astfel se găsesc numai în asociere cu copaci.[1][2][3]

Subgenuri[modificare | modificare sursă]

Genul Cortinarius cuprinde în Europa aproximativ 500 (global mai mult de 2.000). Depinde de autor, acesta este împărțit în șase la nouă subgenuri. Multe specii pot fi determinate doar de specialiști cu ajutorul caracteristicilor microscopice și a reacțiilor chimice ale culorii. Mai departe, toate subgenurile sunt încă odată divizate în mai multe secții. Subîmpărțirea următoarele subgenuri urmează în mare măsură după taxonomiile lui Bruno Cetto, Jean-Louis Lamaison și Marcel Bon:[3][4][5]

  • Cortinarius - Cortinarius (în sens restrâns): specii cu picior mai gros, de exemplu Cortinarius calochrous (comestibil),[6] Cortinarius caperatus (comestibil), Cortinarius hercynicus (necomestibil),[7] Cortinarius poppyzon (necomestibil), Cortinarius splendens (otrăvitor),[8] Cortinarius violaceus (comestibil). Ultimul este tip de specie.[9]

Sunt micologi, ca de exemplu Meinhard Moser, care declară, că acest subgen ar fi un gen propriu.

  • Hydrocybe: specii fără inel cu pălărie netedă, câteodată fibroasă, de exemplu Cortinarius armillatus (necomestibil),[13] Cortinarius bivelus(necomestibil),[14] Cortinarius gentilis sin. Hydrocybe helvola Mortal),[15] Cortinarius evernius (necomestibil),[16] Cortinarius flexipes (necomestibil),[17]. Această subspecie a fost adăugată de mulți micologi subgenului Telamonia (vezi mai jos).
  • Leprocybe: specii cu cuticulă catifelată, fin fibroasă până scămos-solzoasă cu un colorit uniform, de exemplu Cortinarius bolaris (otrăvitor),[18] Cortinarius callisteus (otrăvitor),[19] Cortinarius cotoneus (necomestibil),[20] Cortinarius gentilis (otrăvitor),[21] Cortinarius melanotus (necomestibil)</ref> Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 24-25, ISBN 3-405-12124-8</ref> Cortinarius rubicundulus (otrăvitor).[22]
  • Myxacium: specii cu pălărie și picior foarte mucos, de exemplu Cortinarius collinitus (necomestibil),[23] Cortinarius croceocaeruleus (necomestibil, foarte amar),[24] Cortinarius delibutus (comestibil),[25] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[26] Cortinarius trivialis (necomestibil).[27]
  • Phlegmacium, inclusiv Bulbopodium: pălărie mucoasă, picior uscat, de exemplu Cortinarius claricolor (comestibil),[28] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[29] Cortinarius multiformis (comestibil),[30] Cortinarius infractus (necomestibil, foarte amar),</ref> Cortinarius.livido-ochraceus (comestibil),[31] Cortinarius occidentalis (necomestibil),[32] Cortinarius praestans (foarte gustos),[33] Cortinarius purpurascens (necomestibil),[34] Cortinarius varius (comestibil).
  • Sericeocybe: pălărie lucioasă, opacă încarnată sau fibroasă, rar solzoasă cu picior cilindric, câteodată ușor bulbos, de exemplu Cortinarius anomalus (de valoare inferioară),[35] Cortinarius.azureovelatus (necomestibil),</ref> Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[36] Cortinarius camphoratus (ușor otrăvitor),[37] Cortinarius cyanites (necomestibil),[38] Cortinarius spilomeus (necomestibil),[39] Cortinarius traganus,[40]
  • Telamonia: specii cu inel solzos în formă de brățară, în plus un văl lateral, astfel că s-ar crede, piciorului ar fi decorat, de exemplu Cortinarius alboviolaceus (comestibil),[41] Cortinarius caninus (comestibil),[42] Cortinarius flexipes (necomestibil), Cortinarius.malachius (comestibiltate limitată),[43] Cortinarius pulchellus (necomestibil),[44] Cortinarius torvus.[45]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3; I funghi dal vero, vol. 4-7. Sursele exacte vezi sub bibliografie
  2. ^ a b c Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 405-471, ISBN 3-85502-0450
  3. ^ a b (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 200, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 57, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 122-123, ISBN 978-3-8427-0483-1
  6. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 174-177, ISBN 88-85013-46-5
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 409, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 380-381, ISBN 978-3-440-14530-2
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 218-219, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 406-407, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 120-123, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 408, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 459, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 246-247, ISBN 88-85013-46-5
  15. ^ Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  16. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 202-203, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 390-391, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 224-225, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 366-367, ISBN 978-3-440-14530-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 411, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 452, ISBN 3-85502-0450
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 120-121, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 388-389, ISBN 978-3-440-14530-2
  26. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 206-207, ISBN 88-85013-46-5
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 34-40, 200-201, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 138-139, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 166-167, ISBN 88-85013-46-5
  30. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 419, ISBN 3-85502-0450
  31. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 210-211, ISBN 88-85013-46-5
  32. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 186-187, ISBN 88-85013-25-2
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 204-205, ISBN 3-405-11774-7
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 148-149, ISBN 3-405-12124-8
  35. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 447, ISBN 3-85502-0450
  36. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 228-229, ISBN 88-85013-46-5
  37. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 384-385, ISBN 978-3-440-14530-2
  38. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 160-161, ISBN 3-405-12124-8
  39. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  40. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 382-383, ISBN 978-3-440-14530-2
  41. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  42. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 386-387, ISBN 978-3-440-14530-2
  43. ^ 123 Pilzforum
  44. ^ 123 Pilzforum
  45. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 230-231, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, ISBN 3-405-11774-7, Cortinarius: p. 208-235
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12081-0, Cortinarius: p. 124-219
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12124-8, Cortinarius: p. 130-201
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 462-499, ISBN 88-85013-25-2, Cortinarius: p. 120-243
  • I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, ISBN 88-85013-37-6, Cortinarius: p. 126-213
  • I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, ISBN 88-85013-46-5, Cortinarius: p. 144-267
  • I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum), Cortinarius: p. 162-193
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]