Gălbior

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cantharellus cibarius
Chanterelle Cantharellus cibarius.jpg
Burete galben
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Cantharellaceae
Gen: Cantharellus
Specie: C. cibarius
Nume binomial
Cantharellus cibarius
Fr. (1821)
Sinonime
  • Agaricus cantharellus L. (1753)
  • Merulius cantharellus (L.) Scop. (1772)
  • Agaricus alectorolophoides Schaeff., (1774)
  • Craterellus cibarius (Fr.) Quél. (1888)
  • Cantharellus edulis Sacc. (1916)
  • Cantharellus pallens Pilát (1959)

Cantharellus cibarius (1821) este o specie de ciuperci comestibile din familia Cantharellaceae și genul Cantharellus cărui specii coabitează, fiind simbionți micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El este cunoscut în popor mai departe sub numele burete galben, gălbenel sau urechiușă. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri foioase (sub fagi, stejari) precum de conifere, deseori pe mușchi și printre afine, sau prin tufișuri de zmeură și mure, din mai până în octombrie (noiembrie).[1][2]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Bruno Cetto

Primul care a descris buretele a fost Carl von Linné sub denumirea Agaricus cantharellus în anul 1753. De atunci, soiul a fost descris de multe ori, adesea oară chiar numai varietăți ale lui, între altele: Merulius cantharellus (Giovanni Antonio Scopoli, 1772), Agaricus alectorolophoides Jacob Christian Schäffer, (1774), Cantharellus vulgaris (Samuel Frederick Gray (1821), Merulius cibarius (Gérard Daniel Westendorp, 1857), Cantharellus rufipes (Claude Casimir Gillet, 1878), Cantharellus amethysteus (Lucien Quélet & Pier Andrea Saccardo, 1887), Craterellus amethysteus (Quél., 1888), Craterellus cibarius, (Elias Magnus Fries]] ex Lucien Quélet (1888), Merulius amethysteus (Kuntze, 1891), Alectorolophoides cibarius (Earle, 1909), Chanterel cantharellus (L.) Murrill, 1910), Cantharellus edulis (Sacc., 1916), Cantharellus pallens (Pilát, 1959) și Cantharellus cibarius var. amethysteus (Quél.) Cetto, 1987). Aceste taxonomii sunt astăzi (2016) cu toate neglijate.[3]

Singura taxonomie valabilă de la denumire până astăzi este acea a lui Elias Magnus Fries din volumul I al lucrării sale Systema mycologicum, scrisă anul 1821.[4]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Stinghiile gălbiorului
  • Pălăria: Ea are un diametru de 3–8 cm, este netedă si fără luciu de culoare galbenă, precum în variațiile buretelui portocalie sau albă, în tinerețe boltită cu margini regulate răsfrânte în jos, iar la maturitate ia forma unei pâlnii mult adâncită cu margini încrețite, lobate sau ondulate neregulat și uneori crăpate. Pe suprafață se ivesc adesea oră mici cocoloașe. Ea este foarte rar atacată de viermi.
  • Himenoforul: Ciuperca nu are lamele ci pseudo-lamele (stinghii), ca niște cute șerpuite bifurcate și ieșite în afară, de aceeași culoare ca pălăria, care adesea oară se trag aproape până la picior. Sporii sunt eliptici și netezi, pulberea lor est slab gălbuie.
  • Piciorul: El are o înălțime de 3–8 (10) cm și o grosime de 0,7–2 cm, fiind de aceiași culoare cu pălăria, este robust, tare, neted, în forma unui trunchi de con răsturnat, mai întâi plin și cărnos, la bătrânețe gol.
  • Carnea: Ea este tare, fibroasă, în mod general de culoare alb-galbenă cu un gust ușor piperat și cu miros un pic de piersică, un pic de caise precum de gust dulceag. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[1][2]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele galben poate fi confundat în primul rând cu specii de același gen, precum cu Hygrocybe aurantiosplendens,[5], Hygrocybe quieta,[6], Hygrophoropsis aurantiaca[7] sau Pleurocybella porrigens bătrân,[8] cu toate comestibile, dar și cu otrăvitorul Omphalotus olearius.[9]. Fatal ar putea fi, dacă un începător ar culege un soi care crește pe cioturi și bușteni, ca de exemplu Galerina marginata (gheba de brad) sau chiar o specie al genului Cortinarius, cum ar fi Cortinarius orellanus (Cortinara de munte) sau Cortinarius rubellus, ambele fiind letale.

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Conservă
Gălbenele congelate

Comerț[modificare | modificare sursă]

În România sunt culese mari cantități, mai ales pentru exportul în Germania și Austria. Din cauza asta, recoltele sunt din an în an ceva mai mici.[10]

Din toată Europa de est vin de fiecare an numai câteva lăzi cu marfă contaminată din pricina Accidentului nuclear de la Cernobîl, care trebuie să fie distruse. În general, nu există nici un fel de pericol. S-a dovedit, că ciupercile românești au de exemplu mult mai puțini poluanți, și din cei radioactivi, în comparație cu cele austriece.[11][12]

Gălbenelele nu se vând numai proaspete, ci și uscate, congelate sau ca conserve.

Comestabilitate[modificare | modificare sursă]

Tăieței cu gălbiori
T-Bone-Steak cu gălbiori

Cantharellus cibarius sau Cantharellus minor conține antioxidanți de tip β-caroten precum keto-carotenoida canthaxanthină ca de exemplu și Cantharellus cinnabarinus și Cantharellus friesii. Buretele galben posedă în mod signifiant vitamina D.[13]

Se aude din când în când, că gălbioarele ar provoca simptomele de natură gastrointestinală care ar includ greață și chiar vărsături. Dar buretele nu este toxic. Asta se poate întâmpla printr-un consum exagerat persoanelor cu probleme intestinale, pentru că ciuperca se digeră greu.

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure precum adăugați la fiecare sos de carne sau la tăieței și macaroane.[14][15] Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[16] În afară de aceasta, ei pot fi opăriți și congelați. Rezultatul uscării nu este bun, pentru că rămân și după ce au fost înmuiați duri și gumași precum adesea oară amărui.[17]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 436-437, ISBN 3-405-11774-7
  2. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 207-209, ISBN 3-426-00312-0
  3. ^ http://www.speciesfungorum.org/Names/SynSpecies.asp?RecordID=200345 Index fungorum]
  4. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 318
  5. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12124-8
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 418-419, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 316-317, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Piața de legume
  11. ^ Saskia Dombrowski (ed.): „Berichte zur Lebensmittelsicherheit 2010: Nationaler Rückstandskontrollplan”, Bundesamt für Verbraucherchutz und Lebensmittelsicherheit, 2010, p. 69, 78
  12. ^ Rudolf Hoernes, Hans Molisch, Cornelius Doelter: „Mitteilungen des Naturwissenschaftlichen Vereines für Steiermark”, August Mojsisovics, Graz 2006, p. 19 pp.
  13. ^ Micologia
  14. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  15. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  16. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  17. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1, 3 vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]