Gălbior

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Cantharellus cibarius
Chanterelle Cantharellus cibarius.jpg
Gălbiori, bureți galbeni
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Cantharellaceae
Gen: Cantharellus
Specie: C. cibarius
Nume binomial
Cantharellus cibarius
Fr. (1821)
Sinonime
  • Agaricus cantharellus L. (1753)
  • Merulius cantharellus (L.) Scop. (1772)
  • Agaricus alectorolophoides Schaeff., (1774)
  • Craterellus cibarius (Fr.) Quél. (1888)
  • Cantharellus edulis Sacc. (1916)
  • Cantharellus pallens Pilát (1959)

Cantharellus cibarius (Elias Magnus Fries, 1821)[1] este o specie de ciuperci comestibile a încrengăturii Basidiomycota, din familia Cantharellaceae și de genul Cantharellus care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea este cunoscută în popor în primul rând sub numele gălbior, gălbenel, burete galben[2][3] sau ciuciuleți gălbiori.[4] Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase (sub fagi, stejari) precum în cele de conifere, deseori pe mușchi și printre afine, sau prin tufișuri de zmeură și mure, din mai până în octombrie (noiembrie).[5][6]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Bruno Cetto

Primul care a descris buretele a fost Carl von Linné sub denumirea Agaricus cantharellus în anul 1753. De atunci, au avut loc multe încercări de redenumire, adesea oară chiar numai varietăți ale lui, între altele: Merulius cantharellus (Giovanni Antonio Scopoli, 1772), Agaricus alectorolophoides Jacob Christian Schäffer, (1774), Cantharellus vulgaris (Samuel Frederick Gray (1821), Merulius cibarius (Gérard Daniel Westendorp, 1857), Cantharellus rufipes (Claude Casimir Gillet, 1878), Cantharellus amethysteus (Lucien Quélet & Pier Andrea Saccardo, 1887), Craterellus amethysteus (Quél., 1888), Craterellus cibarius, (Elias Magnus Fries ex Lucien Quélet, 1888), Merulius amethysteus (Kuntze, 1891), Alectorolophoides cibarius (Earle, 1909), Chanterel cantharellus (L.) Murrill, 1910), Cantharellus edulis (Sacc., 1916), Cantharellus pallens (Pilát, 1959) și Cantharellus cibarius var. amethysteus (Quél.) Cetto, 1987). Aceste taxonomii sunt astăzi (2016) cu toate neglijate.[7]

Singura taxonomie valabilă de la denumire până astăzi este acea a lui Elias Magnus Fries din volumul I al lucrării sale Systema mycologicum, scrisă în anul 1821.[8]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: C. cibarius
  • Pălăria: Ea are un diametru de 3–8 cm, este netedă și fără luciu de culoare galbenă (în variațiile buretelui portocalie sau albă), în tinerețe boltită cu margini regulate, răsfrânte în jos, iar la maturitate în formă unei pâlnii tare adâncite cu margini încrețite, lobate sau ondulate neregulat și uneori crăpate. Pe suprafață se ivesc adesea oară mici cocoloașe. Corpul fructifer este foarte rar atacat de viermi.
  • Himenoforul: Ciuperca nu are lamele ci pseudo-lamele (stinghii), ca niște cute șerpuite bifurcate și ieșite în afară care adesea oară se trag aproape până la picior. Stinghiile sunt de aceeași culoare cu pălăria.
  • Sporii: Ei sunt elipsoidali și netezi cu o mărime de 7-11 x 4-6,5 microni. Pulberea lor est slab gălbuie.
  • Piciorul: El are o înălțime de 3–8 (10) cm și o grosime de 0,7–2 cm, este robust, tare, neted, în forma unui trunchi de con răsturnat, mai întâi plin și cărnos, la bătrânețe gol. Culoarea este de aceiași culoare cu pălăria pe exterior, pe interior însă albă.
  • Carnea: Ea este tare, fibroasă, în mod general de culoare galben-albicioasă, cu un gust ușor piperat dar plăcut și un miros un pic de piersică, un pic de caise. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[5][6]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu fenol gri-violet, cu sulfat de fier mai întâi gri-albăstrui, apoi maroniu și cu tinctură de Guaiacum dupä 5 minute albastru.[9]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele galben poate fi confundat în primul rând cu specii de același gen, respectiv foarte aproape înrudite, ca de exemplu cu Cantharellus friesii (gemenul său mai mic)[10] sau Craterellus tubaeformis[11] precum cu Hygrocybe aurantiosplendens,[12], Hygrocybe quieta,[13], Hygrophoropsis aurantiaca[14] sau Pleurocybella porrigens bătrân,[15] cu toate comestibile, dar și cu otrăvitorul Omphalotus olearius.[16]. Fatal ar putea fi, dacă un începător ar culege un soi care crește pe cioturi și bușteni, ca de exemplu Galerina marginata (gheba de brad) sau chiar o specie al genului Cortinarius, cum ar fi Cortinarius orellanus (Cortinara de munte) sau Cortinarius rubellus, ambele fiind letale.

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Conservă
Gălbenele congelate

Comerț[modificare | modificare sursă]

În România se culeg mari cantități, mai ales pentru exportul în Germania și Austria. De acea, recoltele sunt din an în an ceva mai mici.[17]

Din toată Europa de est vin de fiecare an numai câteva lăzi cu marfă contaminată din pricina Accidentului nuclear de la Cernobîl care trebuie să fie distruse. În general, nu există nici un fel de pericol pentru productele din România. S-a dovedit, că ciupercile românești dețin de exemplu mult mai puțini poluanți, și din cei radioactivi, în comparație cu cele austriece.[18][19]

Gălbenelele nu se vând numai proaspete, ci și uscate, congelate sau ca conserve.

Comestabilitate[modificare | modificare sursă]

Gălbiori cu găluște de chifle
T-Bone-Steak cu gălbiori

Cantharellus cibarius sau Cantharellus minor conține antioxidanți de tip β-caroten precum keto-carotenoida canthaxanthină ca de exemplu și Cantharellus cinnabarinus și Cantharellus friesii. Buretele galben posedă în mod signifiant vitamina D.[20]

Se aude din când în când, că gălbioarele ar provoca simptomele de natură gastrointestinală care ar include greață și chiar vărsături. Dar buretele nu este toxic. Asta se poate întâmpla doar printr-un consum exagerat prin persoane cu probleme intestinale, pentru că ciuperca se digeră greu.

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure precum adăugați la fiecare sos de carne sau la tăieței și macaroane.[21][22] Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[23] În plus, ei pot fi opăriți și congelați. Rezultatul uscării nu este bun, pentru că rămân și după ce au fost înmuiați duri și gumoși precum adesea oară amărui.[24]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ http://dex.dictoo.eu/index.php?cheie=Burete-galben%2C& Denumire RO 1]
  3. ^ Denumire RO 2, 3
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 505, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 4
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 436-437, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 207-209, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ http://www.speciesfungorum.org/Names/SynSpecies.asp?RecordID=200345 Index fungorum]
  8. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 318
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 586, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 458-459, ISBN 978-3-440-14530-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 418-419, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 316-317, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Piața de legume
  18. ^ Saskia Dombrowski (ed.): „Berichte zur Lebensmittelsicherheit 2010: Nationaler Rückstandskontrollplan”, Bundesamt für Verbraucherchutz und Lebensmittelsicherheit, 2010, p. 69, 78
  19. ^ Rudolf Hoernes, Hans Molisch, Cornelius Doelter: „Mitteilungen des Naturwissenschaftlichen Vereines für Steiermark”, August Mojsisovics, Graz 2006, p. 19 pp.
  20. ^ Micologia
  21. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  22. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  23. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  24. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Bruno Cetto, volumele 1-7
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]