Cortinara de munte

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Cortinarius orellanus)
Jump to navigation Jump to search
Cortinarius orellanus, sin. Dermocybe orellana
Cortinarius orellanus (1).JPG
Cortinara de munte
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Agaricomycetidae
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Subfamilie: Leprocybe
Gen: Cortinarius
Nume binomial
Cortinarius orellanus
Fr. (1838)
Sinonime
  • Cortinarius rutilans Quél. (1898)
  • Dermocybe orellana (Fr.) Ricken (1915)
Toxic.png

Cortinarius orellanus (Elias Magnus Fries, 1838) sin. Dermocybe orellana (Elias Magnus Fries ex Adalbert Ricken, 1915)[1] este o specie de ciuperci otrăvitoare care face parte din genul Cortinarius, familia Cortinariaceae, ordinul Agaricales, încrengătura Basidiomycota. Denumirea populară a speciei este pălăria nebunului[2] sau cortinaria de munte.[3] Alături de Cortinarius rubellus sin. speciosissimus și de Amanita phalloides este una din cele mai otrăvitoare ciuperci cunoscute, fiind absolut mortală chiar și în cazul consumului de numai 30 de grame. Specia a fost descrisă pentru prima dată în 1838 de către Elias Magnus Fries,[4] dar a căzut în uitare până în anii 1950. Ea se găsește în Europa, Asia și Africa nordică.

Apariție[modificare | modificare sursă]

Acest Cortinarius coabitează cu diverse foioase, rareori cu conifere, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă sub fagi, stejari, aluni, iar în sudul Europei, de asemenea sub castani comestibili, preferând căldura, favorizând pădurile de foioase pe soluri acide. El poate apărea timpuriu din august până la sfârșitul lui octombrie.[5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: C. orellanus
  • Pălăria: Ea are un diametru de 3-8,5 cm. La început este conică, în formă de clopoțel, în cursul maturizării din ce în ce mai aplatizată, până când în cele din urmă este convexă și ușor cocoșată. Suprafața pălăriei este mat fibroasă până fin solzoasă și uscată, cu o margine netedă, ascuțită, uneori ceva ruptă. Culoarea schimbă de la pal portocaliu spre ruginiu. La sfârșitul dezvoltării precum prin umezeală apare maro.
  • Lamelele: Ca toate speciile din familia Cortinariaceae, Cortinarius orellanus are lamele. Ele sunt atașate de picior, asociate larg și de culoarea ocru până ruginiu, după maturizarea sporilor, din cauza colorației acestora, maro.
  • Piciorul: El are o lungime de 4-8,5 cm și o lățime de 0,8-1,7 cm, este de consistență plină și solidă, aproape cilindric, ușor conic spre bază, neted și fin fibros, la început de culoare gălbuie, după acea ruginie.
  • Carnea: Ea est gălbuie până ocru închis, sub pălărie rugină, cu un miros slab de ridichi și gust plăcut.[5]

Buretele se decolorează cu Fenol brun-violet, cu Hidroxid de potasiu brun până brun închis și cu tinctură de Guaiacum încet într-un verde-măsliniu pal.[6]

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

După ce descrierile lui Elias Magnus Fries au fost uitate sau neglijate, astfel acest burete extrem de toxic a fost considerat comestibil până în anii 1950. Atunci, în Polonia, a avut loc o epidemie de otrăvire între anii 1952 și 1957, care a afectat mai mult de 100 de persoane, dintre care multe au murit.[7] A fost descoperit, că toți cei afectați au mâncat ciuperci din specia Cortinarius orellanus. Savantul polonez Szygmund Grzymala a creat apoi primul raport sistematic cu privire la otrăvirea prin acest burete în anii din 1953 la 1962, enumerând 136 de cazuri. Grzymala a izolat toxina din ciupercă și a numit-o în mod logic Orellanin. Cercetările dovedesc aceeași toxicitate pentru animale ca la om. Organele cele mai grav atacate au fost în toate cazurile rinichii.[8][9]

Dar orellanina nu este singura toxină activantă, în afară de aceasta sunt conținute și polipeptide (în total zece) ca de exemplu phallatoxina și amatoxina. Deosebit de rău pentru persoana respectivă îmbolnăvită este perioada de latență lungă de 3-17 zile. În acest timp, rinichii sunt ireversibil distruși. S-a dovedit că cea mai lungă perioadă de incubare a durat 162 de zile.[5][7]

Bureți similari[modificare | modificare sursă]

Familia Cortinariaceae este o familie foarte largă de ciuperci cu aparență tare diferită. Aici sunt arătate doar sorți cu caracter asemănător, între ele otrăvitoare, suspecte, comestibile sau incomestibile. Cine nu se pricepe, trebuie să evite neapărat culesul și consumul acestei specii. Cele mai multe confuzii cu ciuperci comestibile se întâmpla atunci când buretele este încă tânăr.Aici câteva exemple:

  • Cortinarius armillatus (suspect)[10]
  • Cortinarius balaustinus (suspect)[11]
  • Cortinarius bolarius (necomestibil)[12]
  • Cortinarius caninus (suspect)[13]
  • Cortinarius cinnabarinus (suspect)[14]
  • Cortinarius cinnamomeus (suspect) [15]
  • Cortinarius corrugatus (suspect)[16]
  • Cortinarius fluminoides (comestibil)[17]
  • Cortinarius gentilis (otrăvitor)[14]
  • Cortinarius glaucopus (comestibil)[18]
  • Cortinarius infractus (necomestibil, amar)[19]
  • Cortinarius laniger (suspect)[20]
  • Cortinarius limonius (probabil otrăvitor)[21]
  • Cortinarius psittacinus (necunoscut)[22]
  • Cortinarius rubellus (mortal)
  • Cortinarius rubicundulus (necomestibil) [23]
  • Cortinarius semisanguineus (necomestibil)[24]
  • Cortinarius subtortus (necomestibil)[25]
  • Cortinarius uliginosus (necunoscut)[26]
  • Cortinarius xantho-ochraceus (otrăvitor)[27]

Imagini de bureți similari[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum, speciesfungorum.org
  2. ^ Palaria nebunului, ciupercomania.blogspot.com
  3. ^ Cortinaria de munte - o ciupercă periculoasă, biaplant.ro
  4. ^ Elias Magnus Fries, Epicrisis systematis mycologici, p. 1, pe Google Books
  5. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 412, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 51
  8. ^ S. Grzymala: „L'isolement de l'orellanine poison du Cortinarius orellanus Fries et l'étude de ses effects anatomopathologiques", Bulletin de la Société Mycologique de France, vol. 78, Paris 1962, p. 394-404
  9. ^ D. G. Spoerke, B. H. Rumack: „Handbook of Mushroom Poisoning: Diagnosis and Treatment”, Editura CRC Press, 1994, p. 250–255, ISBN 0-8493-0194-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 214-215, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 127, ISBN 978-3-8427-0483-1
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 220-221, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Cortinarius corrugatus identification, identification.growing-mushrooms.com
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 415, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Cortinarius psittacinus, 123pilze.de
  23. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 411, ISBN 3-85502-0450
  24. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 128, ISBN 978-3-8427-0483-1
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 170-171, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Cortinarius uliginosus, 123pilze.de
  27. ^ P. M. Kirk: „Species Fungorum”. 23.11. 2010

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte. Pilzvergiftungen - . Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]