Luceafărul (revistă)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Luceafărul
Primul număr  Modificați la Wikidata
ȚarăRomânia
Ungaria  Modificați la Wikidata
Limbălimba română  Modificați la Wikidata
Pentru alte sensuri, vedeți Luceafărul (dezambiguizare).

Luceafărul este o revistă bilunară a Uniunii Scriitorilor din România, care a apărut în 15 iulie 1958, la București, ca o continuatoare a publicației „Tânărul scriitor”. În etapa de concept, acesteia i s-a spus „Miorița“, mai apoi fiind definitiv botezată „Luceafărul“.[1]

Revista „Tânărul scriitor”[2] fusese înființată în 1948 cu scopul declarat de formare instituționalizată a unei generații de tineri scriitori, necontaminați de ideologia burgheză[3], prin Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

De la început, revista Luceafărul, care avea 12 pagini, și-a declarat scopul de a promova tinerii scriitori.

În anii 1970-1980 revista devenise „un organ de propagandă naționalist-comunistă”,[4] fiind văzută din exteriorul României ca fiind de extremă dreaptă.[5]

După 1989, revista Luceafărul a apărut într-o serie nouă, cu titlul „Luceafărul de dimineață”, inițiată de Laurențiu Ulici, devenit între timp și președinte al Uniunii Scriitorilor din România. După dispariția acestuia, publicația a fost condusă, până în noiembrie 2007, de prozatorul Marius Tupan.[6]

Redactori-șefi[modificare | modificare sursă]

Precursori omonimi[modificare | modificare sursă]

Luceafĕrul scris cu ĕ (e scurt, adică ă din e), cu subtitlul „Revistă literară”, a fost o revistă al cărei prim număr a fost publicat la 1 iulie 1902, la Budapesta, de către studenții români organizați în Societatea academică „Petru Maior”. Apărea în zilele de 1 și 15 ale lunii și își avea redacția și administrația la tipografia „Poporul Român” de pe strada Vörösmarty 60/a, unde se și tipărea. Comitetul de redacție a fost alcătuit din Al. Ciura redactor-șef, Aurel P. Bănuț editor și redactor responsabil și Octavian Goga, Ion Lupaș, Ion Montani, Dionisie Stoica, Ion Lapedatu, Vasile E. Moldovan, Sebastian Stanca și George Zaria, membri.[7]

În 1904 Octavian C. Tăslăuanu a devenit proprietarul și editorul acestei publicații care, începând din anul 1906, a apărut la Sibiu, cu subtitlul Revistă ilustrată pentru literatură și artă. Pe 16 iunie 1914 a apărut ultimul număr al revistei, în această formulă.[8] Revista a reapărut, publicată lunar la București (1 ianuarie 1919 - august-septembrie 1920), și apoi la Sibiu (ianuarie-februarie-martie 1934 - septembrie 1939).[9]

În 1945 Mircea Eliade și Virgil Ierunca au editat revista Luceafărul în Franța, prima publicație strict literară a exilului românesc.[10][11] Periodicul a fost realizat la Paris și a avut doar două numere, în mai 1948 și în noiembrie 1949.[12]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pe firul apei: Revista Tânărul scriitor
  2. ^ Răduț Bîlbîie Tânărul scriitor - o monografie, Editura Tritonic, 2005, ISBN: 973-733-023-4
  3. ^ Tanarul scriitor o monografie
  4. ^ MIRCEA DINESCU[nefuncțională], Alex. Ștefănescu, România Literară, anul 2000, numărul 48, accesat la 19 iunie 2013
  5. ^ David S. Wyman, Charles H. Rosenzveig, The World Reacts to the Holocaust, Johns Hopkins University Press, Baltimore and London, 1996, p. 245
  6. ^ Uniunea Scriitorilor – Reviste
  7. ^ Cum au constituit studenții români din Budapesta Revista ”Luceafărul”
  8. ^ „Scriitorul militant în revista Luceafărul”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Luceafărul (1902-1945)
  10. ^ Agentul lui Ceausescu, 24 iunie 2002, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013
  11. ^ Doliu în cultura românească, 29 septembrie 2006, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013
  12. ^ Luceafărul diasporei Arhivat în , la Wayback Machine., anul 2010, numărul 6, Gheorghe Grigurcu, România Literară, accesat la 22 iunie 2013

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Octavian Goga: amintiri și contribuții la istoricul revistei "Luceafărul : Partea I : Epoca Budapestiană, Octavian C.. Taslauanu, Editura "Bucovina" S.A. Torouțiu, 1939

Legături externe[modificare | modificare sursă]