Legea gazelor ideale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Izotermele unui gaz ideal: liniile curbe reprezintă relația dintre presiune (pe axa verticală) și volum (pe axa orizontală), la diferite temperaturi. Liniile mai depărtate de origine sunt corespunzătoare unor temperaturi mai mari.

Legea gazelor ideale este una dintre legile gazelor și reprezintă ecuația de stare a unui gaz ideal. Este o bună aproximație a comportamentului unor gaze în unele condiții, deși are unele limitări. A fost descrisă pentru prima dată de către Émile Clapeyron în 1834, ca fiind o combinație dintre următoarele legi empirice: legea Boyle-Mariotte, legea lui Charles și legea lui Avogadro.[1]

Are o importanță deosebită în termodinamică, permițând definirea unor noțiuni (potențial termodinamic) și deducerea unor egalități.

Formă[modificare | modificare sursă]

Forma comună[modificare | modificare sursă]

Ecuația acestei legi, numită ecuația termică de stare a gazului ideal, este adesea scrisă sub forma:[2]

unde:

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Clapeyron, E. (). „Mémoire sur la puissance motrice de la chaleur”. Journal de l'École Polytechnique (în franceză). XIV: 153–90.  Facsimile at the Bibliothèque nationale de France (pp. 153–90).
  2. ^ „Legi ale gazului ideal” (PDF), Filadelfia.ro, accesat în