Clorură de litiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Clorură de litiu
Sticlă de ceas cu clorură de litiu
Sticlă de ceas cu clorură de litiu
Denumiri
Alte denumiri fără
Identificare
Număr CAS 7447-41-8 [1].
Informații generale
Formulă chimică LiCl
Aspect solid albă higroscopic
Masă molară 42,394(4) g/mol
Proprietăți
Densitate 2,068 g/cm3
Starea de agregare solidă
Punct de topire 605 °C [1]
Punct de fierbere 1325-1360 °C [2]
Solubilitate în apă
Indice de refracție(nD) 1,662
| colspan="2" style="line-height: 1.0;|
Hazard X.svg [2]
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Clorura de litiu este o sare a litiului cu acidului clorhidric cu formula chimică LiCl, fiind și un compus ionic tipic și având proprietatea de higroscopicitate. Punctul de topire este relativ scăzut, de aproximativ 600 °C, iar punctul de fierbere variază între 1325-1360 °C. [2]

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Sărurile formează hidrați cristalini, spre deosebire de clorurile altor metale alcaline. [3] Ca toate soluțiile de cloruri ionice, clorura de litiu în soluție poate fi o sursă de ioni de clorură; de exemplu, poate forma un precipitatul numit clorură de argint în urma tratării cu azotat de argint, după reacția:

LiCl + AgNO3 → AgCl + LiNO3

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Clorura de litiu este folosită, în primul rând, pentru producția litiului prin electroliza topiturii unui amestec din această substanță combinată cu clorura de potasiu la o temperatură de 600 C. Compusul își mai găsește aplicații și în sinteza organică, ca aditiv în Reacția lui Stille. În biochimie, ajută la precipitarea acidului ribonucleic din extractele celulare. [4]

De asemenea, clorura de litiu este utilizată ca colorant pentru flacără, producând culoarea roșie.

Hazard[modificare | modificare sursă]

Simbolul de pericol pentru clorura de litiu [2]

Clorura de litiu este iritantă. În cazul contactului cu ochii, se recomandă spălarea acestora într-un jet de apă. Dacă apare contactul cu pielea, se îndepărtează hainele din zona pătată și se spală pielea cu apă în jet și săpun. [2] Sărurile de litiu atacă centrul nervos; pentru o scurtă perioadă în anii 1640, clorura de litiu a fost folosită ca substituent pentru clorura de sodiu, dar a fost interzisă datorită toxicității sale. [5][6][7]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Câteva date, accesat la data de 28 aprilie 2012
  2. ^ a b c d e en Câteva despre clorura de litiu Accesat la data de 28 aprilie 2012
  3. ^ Holleman, A. F.; Wiberg, E. "Inorganic Chemistry" Academic Press: San Diego, 2001. ISBN 0-12-352651-5.
  4. ^ Cathala, G., Savouret, J., Mendez, B., West, B.L., Karin, M., Martial, J.A., and Baxter, J.D. (1983). „A Method for Isolation of Intact, Translationally Active Ribonucleic Acid”. DNA 2 (4): 329–335. doi:10.1089/dna.1983.2.329. PMID 6198133. 
  5. ^ Talbott J. H. (1950). „Utilizarea clorurii de litiu ca un substituent pentru clorura de sodiu”. Arch Med Interna. 85 (1): 1–10. PMID 15398859. 
  6. ^ L. J. Stone, M. luton, lu3. J. Gilroy. (1949). „Lithium Chloride as a Substitute for Sodium Chloride in the Diet”. Journal of the American Medical Association 139 (11): 688–692. PMID 18128981. 
  7. ^ Case of trie Substitute Salt”. TIME. 28 februarie 1949. http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,799873,00.html.