Triclorură de azot

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Triclorură de azot
NCl3-dimensions-by-ED-from-CRC-91-2D.png
Nitrogen-trichloride-2D.png
Identificare
Număr CAS10025-85-1
PubChem CID61437
Informații generale
Formulă chimicăNCl3
Aspectlichid galben, uleios și exploziv
Masă molară120,365 g/mol
Proprietăți
Densitate1,635 g/mL
E : Exploziv
Exploziv,
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
4
OX
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Triclorura de azot este o combinație a azotului cu clorul cu formula chimică NCl3. Este un lichid galben, uleios și exploziv.

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Fizice[modificare | modificare sursă]

Are punctul de topire -40°C iar cel de fierbere e 70°C[1].

Chimice[modificare | modificare sursă]

Triclorura de azot este un compus foarte reactiv. Adesea, azotul este considerat a avea starea de oxidare de 3+ în acesta, iar atomii de clor în starea de oxidare -1. În urma hidrolizei substanței cu apa fierbinte rezultă amoniac și acid hipocloros:

De asemenea, este explozivă, entalpia de formare a acesteia fiind de 232 kJ / mol, în timp ce se descompune direct în azot și clor:

Obținere[modificare | modificare sursă]

Triclorura de azot se obține prin trecerea unui curent de clor printr-o soluție concentrată de amoniac, auzindu-se aud pârâituri și observându-se scântei mici la fiecare bulă de gaz care ajunge în lichid, după reacția:

[2]

Combinarea clorului cu amoniac poate conduce fie la triclorură de azot și clorură de amoniu, fie la azot și clorură de amoniu funcție de concentrații și temperatură.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pauling, op. cit., p. 235
  2. ^ Ripan, Ceteanu, op. cit., p. 87-88

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Linus Pauling, Chimie generală, Editura Științifică, București, 1972 (traducere din limba engleză)
  • Raluca Ripan, I. Ceteanu, Manual de lucrări practice de chimie anorganică - vol I Metaloizi, Editura de stat didactică și pedagogică, București, 1961