Clorură de nichel (II)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Clorură de nichel (II)
Hidratată
Hidratată
Anhidră
Anhidră
Alte denumiri Clorură nicheloasă
Identificare
Număr CAS 7718-54-9
Informații generale
Formulă chimică NiCl2
Aspect galben (anhidră)
verde (hexahidratată)
Masă molară 129,5994 g/mol (anhidră)
237,69 g/mol (hexahidratată)
Proprietăți
Densitate 3,55 g/cm3 (anhidră)
1,92 g/cm3 (hexahidratată)
Punct de topire 1001 °C (anhidră)
140 °C (hexahidratată)
Pericol
T : ToxicX : NocivN : Periculos pentru mediu
Toxic, Nociv, Periculos pentru mediu,
Fraze R R?
Fraze S R?
SGH07 : Toxic, iritant, sensibilizant, narcoticSGH08 : Sensibilizant, mutagen, cancerigen, reprotoxic
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Clorura de nichel (II) este sarea nichelului divalent cu acidul clorhidric și are formula NiCl2. Sarea anhidră este galbenă, iar sarea hexahidratată, mai comună, cu formula NiCl2·6H2O, este verde. Poate fi considerată a fi cea mai importantă sursă de cationi de nichel în sinteza chimică. Clorurile de nichel sunt delicvescente, absorbind apa din atmosferă pentru a forma o soluție. [1]

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Formarea de complecși[modificare | modificare sursă]

Clorura de nichel hexahidratată poate fi folosită ca punct de plecare pentru obținerea unei multitudini de complecși coordinativi ai nichelului, întrucât apa ca ligand este ușor înlocuită din structura sa de către alți liganzi, precum amoniac, amine, tioeteri, tiolați și organofosfine. Exemple includ: [Ni(NH3)6]Cl2 (clorura de hexaamminnichel (II) ), [Ni(en)3]2+ (cationul trisetilendiamminnichel (II) ), [NiCl4]2− (anionul tetracloronichelat (II) ).[2][3]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Grimsrud, Tom K; Andersen, Aage (2010). Evidence of carcinogenicity in humans of water-soluble nickel salts. 5. pp. 7. doi:10.1186/1745-6673-5-7. 
  2. ^ Gill, N. S.; Taylor, F. B. (1967). „Tetrahalo Complexes of Dipositive Metals in the First Transition Series”. Inorganic Syntheses 9: 136–142. doi:10.1002/9780470132401.ch37. 
  3. ^ G. D. Stucky; J. B. Folkers; T. J. Kistenmacher (1967). „The Crystal and Molecular Structure of Tetraethylammonium Tetrachloronickelate(II)”. Acta Crystallographica 23 (6): 1064–1070. doi:10.1107/S0365110X67004268.