Ludovic al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman
Ludovic al IV-lea, supranumit Bavarezul (n. , München, Ducatul de Bavaria – d. , Puch(d), Fürstenfeldbruck, Regatul Bavariei, Reich-ul German), aparținând Casei de Wittlesbach, a fost duce al Bavariei între 1294 și 1301 împreună cu fratele său Rudolf I și conte palatin până în 1329. Pe 20 octombrie 1314 a fost ales rege romano-german (Rex Romanorum) și pe 17 ianuarie 1328 încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman.[4] Ludovic a murit pe 11 octombrie 1347 datorită unui accident vascular cerebral suferit în timpul unei vânători de urși, la Puch, lângă Fürstenfeldbruck. A fost înmormântat în Frauenkirche din München.
Biografie
[modificare | modificare sursă]A dus o luptă îndelungată cu Frederic de Habsburg (supranumit cel Frumos), inițial pentru tutela ducilor de Bavaria, iar la moartea lui Henric al VII-lea pentru coroana regală germană, fiecare dintre cei doi fiind susținuți de tabere opuse. În 1322 la Bătălia de la Mühldorf Frederic a fost învins și luat prizonier. În 1325, la presiunea papalității și a unora dintre susținători, Ludovic s-a hotărât să-l reabiliteze pe Frederic și să stabilească un mod de a conduce împreună Imperiul. Astfel Frederic devenea rege german, iar Ludovic, împărat. Frederic a renunțat însă în 1326 la moartea fratelui său când s-a retras în ducatul Austria pentru a-l conduce până la sfârșitul vieții sale, în 1330.
În 1327 Ludovic a fost încoronat rege al Italiei la Milano. În 1328 a ocupat Roma și a fost încoronat împărat de către decanul de vârstă al nobilimii romane. Fiind în conflict cu papa Ioan al XXII-lea, un aliat al Regelui Franței, Ludovic l-a instalat pe Nicolae al V-lea ca Antipapă, acesta fiind detronat la părăsirea Romei de către Ludovic. Datorită conflictului cu Papalitatea, în 1338 principii electori hotărăsc să acorde în viitor titlul imperial automat la alegerea regelui german, fără a mai aștepta acordul papalității.
Ludovic a fost protectorul Cavalerilor Teutoni care au înființat Statul monastic al Cavalerilor Teutoni pe malul Mării Baltice. În imperiu s-a concentrat pe dezvoltarea orașelor, numele lui fiind asociat cu numeroase privilegii acordate. Politica sa dinastică a favorizat propria casă regală și Casa de Habsburg, ceea ce a dus la declanșarea unui conflict cu Casa de Luxemburg. Un conflict de lungă durată a fost evitat de moartea neașteptată a lui Ludovic în 1347.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c Kindred Britain
- ^ a b c The Peerage
- ^ Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., p. 53.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854.
| Predecesor: Henric VII |
Rege al Germaniei în opoziție și apoi împreună cu Frederic cel Frumos 1314 - 1347 |
Succesor: Carol IV |
| Predecesor: Henric VII |
Sfânt Împărat Roman 1328 - 1347 |
Succesor: Carol IV |
| Carolingieni | .svg) | |
|---|---|---|
| Sfântul Imperiu Roman | Otto I · Otto II · Otto III · Henric II · Conrad II · Henric III · Henric IV · Henric V · Lothar III · Frederic I · Henric VI · Otto IV · Frederic II · Henric VII · Ludovic IV · Carol IV · Sigismund · Frederic III · Maximilian I · Carol Quintul · Ferdinand I · Maximilian II · Rudolf II · Matia I · Ferdinand II · Ferdinand III · Leopold I · Iosif I · Carol al VI-lea · Carol al VII-lea · Francisc I · Iosif II · Leopold al II-lea · Francisc al II-lea | |
