Barză albă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „Cocostârc” trimite aici. Pentru filmul cu acest nume vedeți Cocostârcul.
Barză albă
Stork (Palic, Serbia).jpg
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Ciconiiformes
Familie: Ciconiidae
Gen: Ciconia
Specie: C. ciconia
Nume binomial
Ciconia ciconia
(Linnaeus, 1758)
WhiteStorkMap.svg
Arealul și rutele de migrare

       Aria de cuibărit
       Cartierul de iernat
                     Rutele de migrare

Ciconia ciconia

Barza albă (Ciconia ciconia), numită și barză, cocostârc, cocostârc alb, este o pasăre migratoare din familia ciconiidelor, ordinul ciconiiformelor, cu ciocul, gâtul și picioarele foarte lungi, răspândită în Europa, vestul Asiei și Africa de Nord. Iernează în Africa tropicală subsahariană, Africa de Sud și în India. Când migrează din Europa spre Africa, berzele evită traversarea Mării Mediterane, ocolind-o prin Bosfor sau prin strâmtoarea Gibraltar, deoarece curenții de aer necesari zborului nu se formează deasupra apei mării. Specia include 2 subspecii: Ciconia ciconia ciconia și Ciconia ciconia asiatica. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Ciconia ciconia ciconia. Populația cuibăritoare estimată în România este de 5.000-6.000 de perechi, iar în timpul pasajelor se pot observa între 100.000 și 300.000 de exemplare. Este o pasăre mare cu o lungime a corpului de 110-115 cm și o greutate de 2700-4500 g. Longevitatea maximă este de aproximativ 39 de ani. Coloritul general este alb, cu negru pe marginea posterioară a aripii și pe vârful ei. Are ciocul roșu, lung, ascuțit la vârf și picioarele lungi, roșii. În zbor, spre deosebire de stârci, ține gâtul și picioarele întinse. Distincția dintre sexe este foarte dificilă, masculul având ciocul puțin mai mare și mai înalt la bază. Trăiește mai ales în zonele joase, cu pășuni umede și zone mlăștinoase din preajma așezărilor omenești, mai rar în natura sălbatică. Este o pasăre aproape total antropofilă, instalându-și cuibul pe acoperișuri, coșuri, stâlpi electrici, dar și în arbori bătrâni, cu totul excepțional pe sol. La construcția cuibului participă ambele sexe, masculul aduce materialele, iar femela le așază și le potrivește în cuib. Cuibul este reutilizat an de an și poate atinge dimensiuni impresionante prin adăugarea de material în fiecare an (1,5 m diametru, 1-2 m înălțime și o greutate de 40 kg); el este format din crengi și crenguțe în amestec cu iarbă și pământ și căptușit cu resturi de plante, mușchi, fulgi, cârpe etc. Adeseori în pereții externi ai cuibului cuibăresc multe perechi de vrăbii de câmp sau de vrăbii negricioase. Ponta este depusă de la începutul lui aprilie până în a doua jumătate a lunii mai și este formată din 3-5 ouă cu o dimensiunea medie de 73,6×52,54 mm. Incubația ouălor durează 31-34 de zile. Clocitul începe după depunerea a 1-2 ouă fiind asigurat alternativ de ambele sexe; femela rămâne pe cuib în mod obișnuit noaptea. Are loc o singură clocire pe an. Puii eclozați sunt nidicoli și hrăniți de ambii părinți; la vârsta de 53-60 de zile puii părăsesc cuibul, dar sunt alimentați încă 14 zile de părinți. Barza albă se hrănește cu broaște, mormoloci, pești, șerpi și șopârle, insecte, viermi, melci, șoareci, cârtițe, pui de păsări și de iepuri. Berzele sosesc prin martie și pleacă înapoi, către Africa, pe la mijlocul lui august. Obișnuit perechile de berze se întorc la cuiburile ocupate și în anii precedenți. Primul se întoarce masculul, care apără cuibul în fața altor pretendenți și, în așteptarea femelei care apare abia după o săptămână-două, îl repară și îl consolidează. Barza albă este aproape mută, însă comunică cu partenerul prin intermediul unui clămpănit al ciocului, asemenea unei darabane de tobă. Datorită asanării continue a ținuturilor mlăștinoase, cât și a pierderilor mari de efectiv din timpul migrațiilor, mai ales în urma lovirii păsărilor de firele de înaltă tensiune, barza albă s-a rărit foarte mult în ultimele decenii.[2][3][4][5][6][7][8]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ciconia ciconia”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2013.2. International Union for Conservation of Nature. 2012. http://www.iucnredlist.org/details/22697691. Accesat la 26 noiembrie 2013. 
  2. ^ Dimitrie Radu. Păsările în peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984
  3. ^ Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983
  4. ^ M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973
  5. ^ Dionisie Linția. Păsările din R. P. R. Vol. al III-lea. Editura Academia Republicii Populare Romîne, 1955
  6. ^ Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006.
  7. ^ Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015
  8. ^ Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016
Berzele albe în Vlădeni, Brașov

Legături externe[modificare | modificare sursă]