Obol (monedă)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Obol (monedă). Pentru alte sensuri, vedeți Obol (dezambiguizare).

Obolul (la plural oboli) este o unitate monetară care a circulat în Grecia Antică, apoi în Europa Evului Mediu, precum și în Europa modernă.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Substantivul din română obol este un împrumut din franceză obole[1], eventual din latină obolus[1], iar cuvântul francez obole este împrumutat din latină: obolus[2][3], eventual din limba greacă veche: ὀϐολός / obolos. [2][3]

Obolul antic[modificare | modificare sursă]

Obolul monedă antică[modificare | modificare sursă]

Obolul (substantiv de genul masculin; iar la plural: oboli)[4] este numele unei vechi monede, de mică valoare, folosită în Antichitatea greacă.

În lumea antică greacă[modificare | modificare sursă]

Obol atenian posterior anului 449 î.Hr.
Sus: Șase tije (frigări), numite obeloi (sau oboloi), expuse la Numismatic Museum of Athens, descoperite la Heraion în Argos. Jos: un mănunchi de șase tije (frigări) oboloi formând o drahmă „mână”

Obolul (în limba greacă veche ὀϐελός / obelós, iar în greaca veche attică ὀϐολός / obolós, la plural ὀβολοί, transliterat [oboloí], mai întâi cu sensul de „frigare”[5]) este o monedă din Grecia antică, care valora 1/6 dintr-o drahmă.

În etalonul monetar atenian, obolul cântărea 0,72 grame. Era divizat în opt chalki. În etalonul eginetic, utilizat în Peloponez, obolul cântărea 1,04 grame, Mai întâi a fost bătut din argint apoi, începând din epoca elenistică, din bronz. Potrivit lui Plutarh[6]spartanii utilizau în perioada clasică o monedă de fier. El explică și etimologia cuvintelor obol: „frigare” și drahmă: „mână”: în trecut, grecii foloseau bare de fier sau de bronz drept monedă .

Iată multiplii și subdiviziunile obolului:

  • tetrobol - 4 oboli
  • triobol (sau hemidrachme) - 3 oboli
  • diobol - 2 oboli
  • obol
  • trihemiobol - 1 ½ obol
  • tritartemorion - 3/4 obol
  • hemiobol - 1/2 obol
  • trihemitartemorion - 3/8 obol
  • tetartemorion - 1/4 obol
  • hemitartemorion - 1/8 obol ( = 1 chalk)

Prețuri exprimate în oboli[modificare | modificare sursă]

  • 1 litru de ulei de măsline: 2 oboli
  • 1 mică amforă: 2 oboli
  • Taxă de participare la o activitate publică: 3 oboli

Monede folosite în Atena antică clasică[modificare | modificare sursă]

  • 1 talant = 60 mine = 3.000 de stateri = 6.000 de drahme = 36.000 de oboli
  • 1 mină = 50 de stateri = 100 de drahme = 600 de oboli
  • 1 stater = 2 drachme
  • 1 drahmă = 6 oboli
  • 1 obol = 8 chalkoi

Moneda lui Charon[modificare | modificare sursă]

În Grecia Antică, se punea sub limba unei persoane decedate o monedă, de obicei un obol până la trei oboli, întrucât, în mitologia greacă, Charon, luntrașul lui Hades, îi trece pe cei proapăt morți peste râul Acheron (sau potrivit altor surse peste Styx), dacă își puteau plăti călătoria. Se spune că cei care nu puteau plăti pribegeau o sută de ani pe malul râului Acheron, revenind uneori și perturbând viața celor rămași în viață.

În lumea romană[modificare | modificare sursă]

În sistemul monetar roman, obolul valora a patruzeci și opta parte dintr-o uncie, adică 0,57 grame de aur, însă nu a luat niciodată forma unei monede metalice.

Obolul medieval și modern[modificare | modificare sursă]

Obolul medieval (în latină obolus, substantiv de genul masculin) era o valoare de cont și o monedă de cupru divizionară a denierului, având valoarea unei jumătăți de denier. Obolul medieval urmează, prin urmare, fluctuațiile denierilor atât ca valoare cât și ca greutate sau ca titlu de metal prețios. Abrevierea sa în texte este un o barat sau literele ob.

Obolul medieval[modificare | modificare sursă]

În Evul Mediu, obolul era evaluat la o jumătate de denar. În Flandra și în Franța obolul mai era cunoscut sub numele de maille, în Țările de Jos de Nord ca Mite dublu, în timp ce în Anglia s-a dezvoltat ca jumătate de penny (Halfpenny). În timp ce în Europa Occidentală obolul a dispărut treptat, ca urmare a a unei mari inflații, în Europa Răsăriteană, obolul a dăinuit mult mai mult timp: ultimii oboli au fost emiși în Ungaria, în 1705, iar în Insulele Ioniene, până prin 1863, când au fost înlocuiți de drahma grecească.

În Franța[modificare | modificare sursă]

Obol emis sub Pepin al II-lea al Aquitaniei, prin anii 845-848

Vreme îndelungată, s-a crezut că obolul, în Franța, fusese creația secolului al IX-lea, dar cercetări recente au arătat că obolii au existat încă de la sfârșitul perioadei merovingiene [7] și începutul perioadei carolingiene [8]. Acești oboli din secolul al VIII-lea au particularitatea de a fi bracteați și cu o singură față, contrar tradiției franceze posterioare lor, începând din secolul al IX-lea, cu un diametru mai mic decât denierii, însă bătuți pe cele două fețe.

În Franța, obolul valora 4/8 de denier, pita 2/8, iar semipita 1/8. Atunci când se anunța un preț, după ce se spuneau livrele, sols și denierii, se enunțau fracțiunile de denieri, în oboli, pite și semipite. [9].

Începând din secolul al XVII-lea, cum denierul, și prin urmare obolul, cunoscuse o devalorizare continuă de-a lungului întregului Ev Mediu, cuvântul obol s-a întrebuințat cu sensul de „sumă de bani minimă”, apoi, din secolul al XIX-lea, cu sensul de „cadou de mică valoare”[10].

Obolul modern[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul 1819, autoritățile britanice au pus în circulație, în Insulele Ioniene, o monedă metalică, cunoscută sub denumirea de obol ionian. Această monedă a fost înlocuită cu drahma greacă, atunci când a fost realizată unirea Insulelor Ioniene cu Grecia.

În Grecia modernă, obolul reprezintă un decigram (0,1 g), dar în sens figurat, prin obol se înțelege o contribuție mică în bani. Un sens identic îl întâlnim și în alte limbi moderne, printre care și limba română; în acest caz, substantivul românesc obol este de genul neutru, iar pluralul său este oboluri[4].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Noul dicționar universal al limbii române (2007)
  2. ^ a b Nouveau dictionnaire étymologique et historique (1977)
  3. ^ a b Le Petit Robert 1 (1992)
  4. ^ a b Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române
  5. ^ Pierre Chantraine, Dictionnaire étymologique de la langue grecque, la articolul ὀϐελός.
  6. ^ Plutarh, Vieți paralele (Licurg, IX, 2–4 și Lisandru, XVII, 3–5).
  7. ^ M. Dhénin et P. Schiesser, "Oboles mérovingiennes", in Revue Numismatique 2007, pp. 283-313 et planches LXII-LXIII.
  8. ^ P. Schiesser, "Les oboles unifaces de Charlemagne de Melle", in Actes du colloque tenu à Niort le 7 et 8 décembre 2007 (Recherches et travaux de la Société d’Études Numismatiques et Archéologiques n°2).
  9. ^ Emile Littré, Dictionnaire de la langue française.
  10. ^ Alain Rey, Dictionnaire historique de la langue française, édition de 1998.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Pierre Chantraine, Dictionnaire étymologique de la langue grecque, Paris, Klincksieck, 1999 (édition mise à jour) (ISBN 2-252-03277-4) la articolul ὀϐελός.
  • Plutarh, Vieți Paralele, traducere, notă introductivă, notițe introductive și note de prof.univ. N.I.Barbu, Editura Științifică, București (1960-1971)
  • Stevens, Susan T., Charon’s Obol and Other Coins in Ancient Funerary Practice. Phoenix 45 (1991) 215–229
  • Tyll Kroha, Münzen sammeln. Ein Handbuch für Sammler und Liebhaber. Klinkhardt & Biermann, Braunschweig 1961, 1968, München 1985 (6.Aufl.). ISBN 3-7814-0249-5
  • Kurz, K., Mince starověkého Řecka a Říma: antická numismatika. Praha: Libri, 2006 - 264 s. : il. ; 27 cm ISBN 80-7277-232-5
  • Vandas J., Mince a platidla. Praha: Magnet-Press, 1994 - 220 s. ISBN 80-85847-15-9
  • Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
  • Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2
  • George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3
  • N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2
  • Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Univers Enciclopedic, București, 2005, ISBN 973-637-087-x sau ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, ISBN 978-606-8162-08-9.
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
  • Émile Littré, Le dictionnaire de la langue française, Paris. Spre lucrare online
  • Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A. Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992 ISBN 2-85036-186-0.
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique de la langue française par..., Librairie Larousse, Paris, 1977 ISBN 2-03-020210-X
  • Alain Rey, Marianne Tomi, Tristan Hordé, Chantal Tanet, Dictionnaire historique de la langue française, SNL, Le Robert, Paris, 1998, 4.300 de pagini, format: 13,8 cm x 20,8 cm. ISBN 2-85036-532-7

Legături externe[modificare | modificare sursă]