Nicolae de Mira

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „Sfântul Nicolae” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Sfântul Nicolae (dezambiguizare)
Nicolae de Mira
Ferapontov.jpg
Date importante
Născut/ă ca 280, Patara, Lichia
Decedat/ă ca 345, Mira
Venerat/ă în Întreaga creștinătate
Rămășițe pământești Biserica San Nicola, Bari
Sărbătoare 6 decembrie/19 decembrie
Patronaje Serbia, Scoția, Rusia

Gloriole.svg Sfinți

Sfântul Nicolae din Mira (n. ca.280, Patara, Lichia — d. ca.345, Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de Kale, Turcia) a fost un episcop.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Nicolae de Mira e menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai această vedenie.

Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei.

Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.


Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său.

În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care să așeze moaștele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi de bărbați care aduseseră moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

O icoană modernă de metal a Sf. Nicolae a artistului bulgar Georgi 'Chapa' Chapkanov, reprezentându-l pe protectorul pescarilor ţinând un peşte. Gilbert House, Stanley, Insulele Falkland.

După încreștinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.

În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea Sint-Truiden (Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaștele sfântului Nicolae ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenței de pe continent.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

Lăcașe de cult[modificare | modificare sursă]

În România[modificare | modificare sursă]

Biserica Sfantul Nicolae din Iasi, cartierul Bularga,ortodoxă română

Legenda[modificare | modificare sursă]

Sfântul Nicolae, pictură de Tintoretto (1518-1594), Kunsthistorisches Museum, Viena

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea de maritiș pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcopul care lăsa săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur făcuți cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanți ai Conciliului de la Niceea, astăzi İznik, Turcia.

Sărbători[modificare | modificare sursă]

  • în calendarul bizantin: 6 decembrie (sărbătorit de facto pe 19 decembrie de majoritatea bisericilor ortodoxe, din cauza decalajului dintre calendarul civil și cel bisericesc)
  • în calendarul latin: 6 decembrie
  • în calendarul luteran: 6 decembrie
  • în calendarul anglican: 6 decembrie

Moaștele[modificare | modificare sursă]

Mâna dreaptă a sfântului, primită de Mihai Viteazul ca răsplată pentru meritele sale în războiul împotriva musulmanilor, chiar de la cardinalul din Bari, a fost donată de acesta Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, undeva în jurul anului 1600.[1]

Imaginea lui Moș Nicolae în universul copiilor[modificare | modificare sursă]

În noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii obișnuiesc să își lase ghetele în fața ușii așteptând în speranța că vor primi cadouri constând, în general, în dulciuri. În unele zone, copii îi lasă moșului apă sau morcovi pentru calul său. În multe regiuni ale României copiii găsesc în dimineața zilei de 6 decembrie, pe lângă dulciuri și fructe, o nuielușă.[2]

Sfântul Nicolae este pomenit în Sinaxar în 9 mai. Tot în această zi, pomenirea mutării moaștelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ O enigmă istorică descifrată de EVZ: Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae este la București!, 19 iulie 2014, Mihnea-Petru Pârvu, Evenimentul zilei, accesat la 20 iulie 2014
  2. ^ http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/113364/Legenda-lui-Mos-Nicolae.html

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Les RR PP Bénédictins de Paris (ed), Vie des saints et des bienheureux. Tome VII. Juillet, Paris 1949, pp 300-302. (Fără copyright).
  • Lothar Heiser: Nikolaus von Myra. Heiliger der ungeteilten Christenheit. Paulinus-Verlag, Trier 1978. ISBN 3-7902-1448-5
  • Roman Mensing: Nikolaus von Myra. Patmos Verlag, Düsseldorf 2001, Neuausgabe 2007. ISBN 3-491-70343-3
  • deKlaus Guth:  Nikolaus von Myra în Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc (BBKL). Bd. 6, Herzberg 1993, ISBN 3-88309-044-1, Sp. 915–920.
  • Manfred Becker-Huberti: Der heilige Nikolaus. Leben, Legenden und Bräuche. Greven-Verlag, Köln 2005. ISBN 3-7743-0371-1
  • Martin Hallinger: Der Nikolaus und seine Buttnmandl. Verlag Plenk, Berchtesgaden 2004. ISBN 3-927957-59-3
  • Patrik Hof: Wie der Nikolaus die Herzen der Menschen eroberte. PM History 12/2006, S. 6–13. ISSN 0176-4152
  • Karl Meisen: Nikolauskult und Nikolausbrauch im Abendlande. Verlag L.Schwann, Düsseldorf 1931
  • Werner Mezger: Sankt Nikolaus. Zwischen Kult und Klamauk. Schwabenverlag, Ostfildern 1993. ISBN 3-7966-0723-3
  • Helga Mondschein: Der heilige Nikolaus. Geschichten & Legenden. St. Benno, Leipzig 2004. ISBN 3-7462-1729-6
  • Chlaus. In: Schweizerisches Idiotikon. Vol. 3, Coloana 687–698.

Legături externe[modificare | modificare sursă]