Biserica Rusă din București

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Biserica „Sf. Nicolae”, cunoscută şi ca Biserica Rusă.
Biserica Rusă înainte de Primul Război Mondial
Biserica Rusă -interior

Biserica „Sf. Nicolae”, cunoscută ca Biserica Rusă, este o biserică de rit ortodox din București, clasificată pe lista monumentelor istorice cu codul B-II-m-A-18814.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Cu turle specifice arhitecturii rusești și având hramul „Sf. Nicolae”, Biserica Rusă se înalță în apropierea Universității din București, al cărei paraclis a devenit în 1992. Ridicată între 1905 și 1909 din inițiativa ambasadorului rus Ghiers pentru personalul ambasadei și credincioșii ruși din Capitală (Curtea imperială a pus la dispoziție 600 000 de ruble aur, cu decizia de a nu se face economii de materiale și de bani), a fost construită după planurile arhitectului rus Preobrajenschi. Pictura interioară în ulei, în stilul vechii picturi bizantine sau al picturii de la Muntele Athos, a fost realizată de pictorul Vasiliev, iconostasul, sculptat în lemn și poleit cu aur, fiind pictat de Viktor Vașnețov, după modelul celui din Catedrala „Sf. Arhangheli” din Kremlin. În 1916, în timpul Primului Război Mondial, biserica a fost închisă, obiectele de cult și arhiva fiind evacuate la Iași, iar de aici la Sankt Petersburg, unde s-au pierdut în timpul Revoluției Ruse. După război, slujbele au fost reluate și oficiate în limba slavă veche, atrăgând nu doar ruși, ci și sârbi și bulgari din Capitală. În 1935 Biserica Rusă a fost trecută sub autoritatea statului român și pusă la dispoziția profesorilor și studenților Universității din București. În 1947 este trecută de autoritățile sovietice din nou sub jurisdicția patriarhului Moscovei, este reparată și i se restaurează pictura. Reintră sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române în 1957. A fost consolidată după cutremurul din 1977, iar restaurarea picturii, începută în 2000, nu s-a terminat încă.

Este construită cu ziduri masive (19 x 18 m), intrarea făcându-se pe colțul nord-vest, spre stradă, astfel încât altarul, semircular, să fie orientat spre răsărit. Naosul se înscrie într-o cruce cu brațe egale, completat cu compartimente destinate măririi spațiului sau amenajărilor necesare cultului, totul fiind exprimat în volumele fațadei. Este acoperit de o boltă centrală înălțată, peste care se ridică turla, ce susține o cupolă bulbiformă, înconjurată de 4 turnuri mai mici situate pe colțurile naosului. Intrarea este marcată printr-un corp, puternic scos în afară, încoronat de un turn terminat sub formă de bulb, un al șaptelea turn, de aceeași factură, ridicându-se peste altar. Turlele, aurite inițial, sunt acum acoperite cu tablă vopsită. Fațadele, inspirate din modele rusești și georgiene, sunt realizate din cărămidă aparentă de culoare roz gălbui și ornamentate bogat.[1]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Dicționarul monumentelor și locurilor celebre din București, București: Editura Meronia, 2011, p. 67

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica Rusă din București

Coordonate: 44°26′1.5396″N 26°6′6.2820″E / 44.433761000°N 26.101745000°E / 44.433761000; 26.101745000